"Sfinteasca-se numele Tau"

Principalele sinonime ale verbului "a sfinti" sunt "a mari" si "a slavi". In ceea ce priveste cuvantul "numele", toate textele din Vechiul si Noul Testament concorda ca Numele lui Dumnezeu este Dumnezeu insusi.

Datorita faptului ca in aceasta cerere verbul se afla la forma pa­siva si nu se desemneaza autorul actiunii, se lasa posibilitatea ca cere­rea sa poata fi interpretata in trei feluri, adica autorul actiunii poate fi : a) Dumnezeu insusi; b) oamenii; c) atat Dumnezeu cat si oamenii.

a.  Dumnezeu ca sfintitor al numelui Sau. Atat in Vechiul cat si in Noul Testament exista mai multe texte din care reiese ca sfintirea sau slavirea numelui divin depinde de Dumnezeu Insusi. Astfel, in Ezechiel (XX, 9, 14, 22) se istoriseste razvratirea repetata a poporului Israel im­potriva poruncilor lui Dumnezeu, datorita caror razvratiri Dumnezeu ar fi putut sa-1 distruga insa nu a facut-o pentru ca numele Sau sa nu fie profanat inaintea neamurilor. Nefericirea poporului Israel este o cauza de dezonorare a numelui lui Dumnezeu (Isaia 52, 5). De aceea Dumne­zeu isi va sfinti numele, adica va face sa domneasca slava Sa prin ina­poierea poporului din exil si printr-o transformare materiala si spiritua­la a poporului (Iez. XXXVI, 23-30). Apoi in N.T. textul cel mai clar in acest sens este urmatorul: "Tata, preaslaveste-Ti numele!" (Ioan, XII, 28).

In contextul celor expuse mai sus este interpretata prima cerere a R.D. de catre o parte din exegeti. Dumnezeu este chemat de catre co­munitatea mesianica, noul popor Israil sa intervina sa sfinteasca numele Sau in istorie, printre oameni. Interpretata in acest fel, cererea are un caracter pur eshatologic, deoarece Dumnezeu isi va manifesta sfintenia Sa pe deplin in momentul cand isi va stabili imparatia pe pamant Sfintirea numelui lui Dumnezeu precede venirea imparatiei, deoarece numai sfintenia poate forma baza acesteia.

b.  Oamenii ca sfintitori ai numelui lui Dumnezeu. In V.T. exista mai multe texte din care reiese clar ca sfintirea numelui lui Dumnezeu de­pinde de oameni. In Levitic XXII, 31-32    se prescrie : "Sa paziti po­runcile Mele si sa le pliniti: Eu sunt Domnul. Sa nu spurcati numele cel sfant al Meu, ca sa fiu Eu sfant intre fiii lui Israil". Conform cu Isaia XXIX, 23, misiunea de "a sfinti" si "a venera" numele lui Dumnezeu este data poporului Israil. In acest sens Sf. Apostol Pavel judeca cu as­prime pe iudeii care nu pazesc legea (Rom. II, 23-24). In N.T., misiunea de a sfinti numele lui Dumnezeu printre oameni este data de catre Hristos noului popor Israil, crestinilor (Matei V, 16). Iisus Hristos este exemplul prin excelenta care a proslavit pe Dumnezeu prin implinirea misiunii ce i-a fost data de Dumnezeu Tatal (Ioan XVII, 5).

In acest context este inteleasa prima cerere a R.D. de catre majo­ritatea comentatorilor, care accentueaza caracterul moral-didactic al acestei rugaciuni. Dumnezeu este sfant prin El insusi, si la sfintenia Lui nu se poate adauga nimic, El fiind Cel care sfinteste pe altii. Cerem ca numele lui Dumnezeu sa fie sfintit in noi si in ceilalti oameni. Numele lui Dumnezeu este sfintit si slavit printre oameni prin viata virtuoasa a crestinilor, adica prin respectarea poruncilor Lui si este blasfemiat prin viata lor imorala.

c. Sfintirea numelui lui Dumnezeu, opera divino-umana. Aceasta este interpretarea care cauta sa uneasca armonios pe cele doua precedente, care fiecare isi are baza in Sfanta Scriptura, dupa cum am vazut mai sus. Conform acestei interpretari pe care o acceptam si noi, sfintirea nume­lui lui Dumnezeu se realizeaza prin colaborarea divino-umana.

Forma verbala de aorist in care se afla verbul a sfinti, din textul grec, este un timp narativ, istoric, care arata ca este vorba de un eve­niment unic, nerepetat, care realizeaza indeosebi promisiunile facute de Dumnezeu prin profetul Iezechiel: "Voi sfinti numele Meu cel mare care a fost necinstit la neamurile printre care l-ati necinstit voi, si vor sti neamurile ca Eu sunt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, cand Ma voi sfinti in voi, inaintea ochilor lor" (Iez. XXXVI, 23). Aceste promisiuni sunt realizate in Iisus Hristos, care este sfant prin originea Sa (Luca I, 35), prin viata si lucrarile Sale, care descopera si slavesc pe Dumnezeu Tatal (Ioan 17). Prin implinirea misiunii pe care a avut-o de la Tatal, adica prin jertfa de pe cruce, Iisus sfinteste pe credinciosi. El inteme­iaza Biserica, al carei cap este, care este noul Israil si care are ca mi­siune sa slaveasca pe Dumnezeu si sa-L descopere lumii. Pentru ca Bi­serica sa-si poata indeplini scopul, a fost trimis Sfantul Duh (promis de Iisus, Ioan XVI, 7-15) care este sfintenie si care lucreaza in Biserica.

Desigur ca in sfintirea numelui lui Dumnezeu initiativa vine de la Tatal, insa El actioneaza asupra unor factori liberi, a oamenilor. Numai prin coordonarea factorului divin si uman se savarseste sfintirea nume­lui lui Dumnezeu. Opera de sfintire a numelui lui Dumnezeu realizata , de Hristos este continuata de crestini, care sunt madularele Bisericii si care prin faptele lor bune fac ca lumea sa slaveasca pe Dumnezeu. In acest fel, desi forma de aorist a verbului a sfinti din cerere presupune o actiune istorica, totusi aceasta actiune afecteaza intreaga istorie. Opera de sfintire a Numelui lui Dumnezeu va fi desavarsita la o doua venire a lui Hristos, in imparatia lui Dumnezeu isi in acest fel cererea are caracter eshatologic.

In concluzie, putem sa spunem ca prin aceasta cerere crestinii cer ca Dumnezeu-Tatal sa intervina in istorie prin actiuni mantuitoare, pre­cum si harul de a contribui si ei prin viata si faptele lor bune la slavirea numelui Sau.

P.S. Damaschin

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: