Bisericile de tip bolnita

In lipsa documentatiei si a unei investigatii de teren, reconstituirea "istoriei" bisericii-bolnita in spatiul balcanic se dovedeste a fi un demers anevoios si sarac in informatii care sa elucideze, intr-o maniera convigatoare, aparitia acestui tip de edificiu religios in spatiul romanesc.

Trebuie mentionat ca in materialul cercetat pana acum nu am aflat aproape nici un plan al vreunei capele de spital, cu o singura exceptie, fapt care ingreuneaza drastic evolutia acestui demers. In ciuda acestor dificultati, vom incerca schitarea unui parcurs istoric al acestui tip de biserica aflat in apropierea unui asezamant spitalicesc, in spatiul balcanic, asa cum se reflecta el in literatura de specialitate.

Biserica-bolnita

Aparitia bisericii-bolnita, (bolnicia - spital), a fost intim legata de existenta institutiilor de binefacere - "xenodochium" (casa pentru straini), "ptochotrophium" (casa pentru saraci), "gerontocomium" (azil pentru batrani), dar mai ales de "nosocomion" (spital).

Daca la inceputurile crestinismului, spitalul era, adesea, doar o incapere a unei locuinte private - camera saracilor -, sau o anexa a unei diaconii, ori a unei biserici subterane, odata cu Edictul de la Milano, acesta devine o institutie de sine statatoare, care cunoaste o mare dezvoltare.

In secolul al IV-lea, in Orient, atat acest tip de institutie cat si cea a azilelor cunosc o mare raspandire, majoritatea manastirilor fiind inzestrate cu astfel de case. Primul spital fondat la Constantinopol este cel al senatorului roman Sampson, cel care il insoteste pe Constantin cel Mare in noua sa capitala.

Multe din institutiile de asistenta medicala care vor lua fiinta acum vor avea ca model, asa-numitele, "Basiliade", infiintate de Vasile cel Mare. Chiar Sfantul patriarh Ioan Gura de Aur preia acest model pentru spitalele construite de el incepand cu anul 398, a caror administrare a fost incredintata calugarilor.

In secolele urmatoare numarul nosocomiilor va creste la Constantinopol, ajungand pana la treizeci si trei. Majoritatea sunt costruite in timpul lui Iustinian, altele in timpul lui Tiberiu al II lea (578-582), Mauritiu (582-602), Constantin Copronimul (740-775), Leon IV (886-912) sau Constantin Monomahul (1042-1054).

Dintr-un adanc sentiment pios sau dintr-o intoarcere catre cele sfinte spre sfarsitul vietii, marii demnitari bizantini sau imparatii fondeaza si / sau administreaza diverse lacasuri pentru saraci, azile pentru batrani, orfelinate sau spitale; uneori aceste lacasuri erau adapostite in aceeasi incinta, in cazul marilor manastiri.

La sfarsitul secolului al XI-lea, la Constantinopol, Mihail Attaleiates fondeaza Manastirea Pantocrator, pe care o inzestreaza si cu un azil pentru saraci. Tot el scrie "Diataxis", adica, regulamentul manastirii si al azilului, fondat in 1077, si care ii obliga pe cei sapte calugari ai manastirii sa doneze o parte din hrana lor zilnica strainilor.

Tot catre sfarsitul secolului al XI-lea, marele domestic al lui Alexie Comnenul, Grigorie Pakurianos, ridica Manastirea Petritzos, care adapostea peste cincizeci de calugari. El va redacta si tipiconul acestei manastiri, care, din pacate, este sarac in informatii precise si detaliate despre ordinea interioara a gerontocomium-ului si a nosocomiun-ului. Exista, insa, un capitol de douazeci de randuri dedicat felului in care trebuiau ingrijiti batranii si bolnavii din manastire.

Asa cum spune Ana Comnena, Manastirea Sfantul Pavel, de langa Cornul de aur, era ca un adevarat un oras in oras, in care biserica principala era asezata in centru, pe o colina, iar celelalte constructii erau asezate in amfiteatru. Aici a existat si un spital, care a fost reparat si amplificat de Alexie Comnenul. Fiul sau, Ioan II Comnenul, impreuna cu sotia sa, imparateasa Irina, vor construi pe langa Manastirea Pantocrator, un nosocomion, un gerontocomion, o scoala pentru medicii care ingrijeau aici si un azil pentru epileptici. Amplul tipicon, redactat de catre fondatori, ofera informatii precise si detaliate despre viata calugarilor si despre asezamintele de binefacere de aici.

Egumenul manastirii era cel care desemna pe unul dintre calugari sa inspecteze nosocomion-ul si gerontocomion-ul, iar cel care era insarcinat cu conducerea spitalului era tot un calugar al Manastirii Pantocrator. Doi dintre preoti erau imputerniciti de episcop sa spovedeasca si sa-i asiste pe bolnavi.

Conform tipiconului, batranii si bolnavii de aici puteau participa la liturghie intr-o capela mica ("euxhrion"), construita special pentru ei si deservita de un preot. Printre personalul manastirii era si un preot insarcinat cu inmormantarile. Atat bolnavii cat si batranii erau inmormantati intr-un cimitir special, care avea si o capela, in care slujea un preot-calugar al Manastirii Medicarios, situata in vecinatate si pe terenul careia era construit cimitirul.

Manastirea mai era dotata si cu o infirmerie speciala pentru ca nici un calugar nu era primit in spital, locurile de aici fiind rezervate locuitorilor Capitalei. Existau doi medici tineri, care faceau parte din personalul spitalului, si care asigurau asistenta medicala. Infirmeria era dotata cu sapte paturi (sase pentru calugari si unul pentru medic), iar bolnavii erau ingrijiti de sase servitori.

Egumenul manastirii, conform prevederilor tipiconului, era obligat sa faca numeroase vizite calugarilor care aveau nevoie de ingrijiri ("ei trebuiau sa primeasca paine din faina pura si vin de cea mai buna calitate"). Daca unul dintre calugari nu se putea deplasa, acesta era ingrijit in propria-i chilie.

Acelasi tipicon, redactat de catre Ioan II Comnenul in 1137, oferea indicatii precise referitoare la oficierea vecerniilor de vineri si a slujbelor de noapte care preced liturghia mortilor de sambata dimineata.

Sebastocratorul Isaac Comnenul, cel de-al treilea fiu al lui Alexie Comnenul, va construi si el in 1152, pe langa Manastirea Kosmosotiria, din Aenos, in Tracia, un amplu nosocomion, despre care stim ca avea treizeci si sase de paturi.

Si la Sfantul Munte Athos existau asezaminte in care se acorda ingrijire medicala. Cel mai vechi nosocomion este cel fondat de Craiul Nemanici si fiul sau Sava, la Manastirea Hilandar. La inceput spitalul avea o singura camera cu opt paturi, ulterior se va extinde la sase camere. Spitalul era dotat si cu o bucatarie, precum si cu o capela cu hramul Sfanta Ana. Spitalul nu avea un medic propriu si era condus de un calugar.

Sfantul Sava a redactat tipiconul manastirii, care reproducea prevederile continute in statutele vestitelor fundatii constantinopolitane de la Manastirea Pantocrator si de la Manastirea Sfanta Fecioara Everghetida: Pentru bolnavi sa existe o celula, sa aiba un pat in care sa se poata odihni si un infirmier care sa-i ingrijeasca si o sobita pe care sa se incalzeasca apa.La randul lor, bolnavii sa nu se rasfete cerand prea mult, sa fie modesti si sa accepte ce li se ofera in masura posibilitatilor manastirii. Asa se cade unor fete monahale.

Activitatea desfasurata in aceasta manastire este considerata ca inceputul scolii de medicina sarbeasca. Aici se copiau si se studiau manuscrise medicale care contineau fragmente din tratatele de medicina, autentice sau apocrife, ale lui Hipocrates, Galen sau Dioscurides.

Spitalele construite la Meteore sunt ceva mai tarzii, de secol XVI, ca cel de pe latura de NV a incintei Marii Meteore, si ca cel al Manastirii Sfantul Varlaam. Ambele spitale erau prevazute cu capele adosate, asa cum erau construite la spitalele din Occident. Ca si la capela spitalului Manastirii Pantocrator, hramul capelei de la Sfantul Varlaam era Sfintii Cosma si Damian.

Acelasi mare domestic Grigorie Pakurianos va fonda in Bulgaria Manastirea Backovo, pe care o va inzestra cu o scoala monastica, cu un spital, un "xenodochium", precum si cu numeroase domenii.

In exteriorul manastirii va construi o capela funerara, un mormant „pentru corpul meu pacatos". Aceasta capela extra-muros, pe doua niveluri, la cel inferior fiind osuarul, iar la cel superior capela propriu-zisa - desi conceputa ca o necropola; aici se gasesc inmormantati cei doi frati Pakuniaris - servea ca biserica in care se oficiau slujbele pentru cei aflati in manastire.

Speram ca aceasta scurta privire asupra capelei de spital in spatiul balcanic a fost lamuritoare in ceea ce priveste aparitia temei bisericii-bolnita in Tara Romaneasca.

Luiza Zamora

.