De ce au cazut ingerii? Din mandrie! Din ce motiv a decazut omul? Din mandrie! De ce nu putem urca toti la cer? Din mandrie! De ce nu este iubire intre oameni? Din mandrie!
Aceasta patima paralizeaza multe din lucrarile omenesti, degradandu-le si scopul si mijloacele prin care se infaptuiesc.
Nimeni nu poate sa evolueze pana cand nu se tamaduieste de aceasta maladie spirituala.
Nu putem urca spiritual, nu se poate inregistra un progres in viata noastra, cata vreme nu ne vindecam mai intai ranile pricinuite de acest pacat.
De altfel, nici o alta patima nu are o alta lucrare decat aceea in care ne conduce pe ultimul drum, spre ultima rasuflare, in care duhul isi da duhul...
Cati dintre noi nu suntem impresionati de cuvintele frumoase, cati nu admiram frumusetea sub toate formele ei, din natura, din oameni, din carti...Si am vrea sa ne ridicam deasupra micimilor noastre spre norii diafani ai unei alte lumi, ai unei alte vieti infinit mai bune decat aceasta.
Dar nu reusim lesne cata vreme cortul acesta de piele al nostru, adesea impermeabil luminii line, este pironit cu cuie de lut.
Acest cort ar putea, devenind straveziu, sa fie inaltat de o adiere de vant spre inaltimi, sus, tot mai sus... ca un zmeu pe care sa-l tina cu o mana usoara, de un fir subtire, copilul din noi...
Nu mi-am propus sa vorbesc acum despre lucruri marete pe care inca nu le-am trait si care nu au legatura cu viata noastra, cu realitatea. Sunt foarte multi specialisti ai teologiei inalte, care au rostit totul despre toate...
Deoarece am vazut ca, atunci cand am fost biruit de trufie mi-am prihanit simtirea, iar daca m-am inaltat pe mine insumi am fost smerit de circumstante, m-am gandit sa vorbesc cu smerenie despre mandria noastra cea de toate zilele.
Ar putea parea banala, comuna preocuparea aceasta de a ne agata de subiecte cum ar fi cele despre instincte, patimi si conflicte, insa pana nu depasim stadiul acesta, pana nu scapam de „parasul nostru cel de pe cale”, nu vom putea fi liberi in abordarea unor teme mai generoase.
Intr-un cuvant, despre cele inalte se poate vorbi dupa ce ti-ai rezolvat problemele celor de jos...
Mai intai, devii om si apoi sfant si mai apoi inger in trup...
Mai intai te vindeci pe tine, doctore si pe urma purcezi a vindeca si pe altii...
Dupa ce ai dobandit smerenia, poti sa vorbesti despre mandrie...
Nu poate bolnavul sa judece sanatos, nici orbul sa vada departe, nici ologul sa fie biolog, teolog sau sa fuga-nainte...
Oricine este atent la sine, la interioritatea sa va observa ca, daca te lauzi pentru un lucru infaptuit ori daca vorbesti despre nevointele personale, despre faptele tale bune ori despre darurile primite, putin cate putin toate acestea se imputineaza, pana intr-acolo incat se pot pierde de tot...
Mandria este atat de prezenta in viata fiecaruia, incat a devenit un element "decorativ" in cromatica comportamentala de azi, dar se iveste si foarte discret in "vesmantul" sufletesc a multora dintre noi. Pe de o parte este mandria din dedesubtul fiintei vazute, purtata ca o "lenjerie de corp", ca sa acopere intimitatile instinctuale; aceasta este purtata pe sub haina cea dinafara. Trebuie sa fii usor indiscret ca sa observi goliciunile ei, atunci cand purtatorul ei isi dezbraca ego-ul cu voluptati personale.
Apoi este mandria grobiana, manifestata fudul si inept, cand impatimitul face caz cu semetie de ispravile nebuniei sale.
La polul opus este mandria indiferentei, a personalitatilor retrase la polii inghetului metafizic, zgribuliti in grimasele dezavuarii specifice spiritelor inaltate in semetie, care privesc de sus gloatele. Mai este o categorie de mandruti finuti, care lucreaza la smerenia lor, din afara spre inauntru, care se gandesc in sinea lor ca, nu da bine sa fii mandru. Atunci, ei decid formal, sa fie smeriti si se arata cu o smerenie artificiala, tesuta din vorbe si gesturi autoimpuse.
Este si mandria academica, care vine din autoritate, adica insul a devenit o eminenta si vrea sa se stie cat este el de intelept si de cuprinzator in spirit.
Apoi mai observ o mandrie imbricata unei functii, in care orgoliul se manifesta ca o atributie a fisei de post, mandria directorasului, a sefului contopist, a oficialului, a edilului, etc.
Mai este o categorie de mandruti de "elita" intelectuala, care nu se coboara la preocuparile marunte ale "oamenilor de nimic" din jur.
Prin urmare, toate aceste forme ale orgoliului omenesc se pot reduce doar la doua feluri de mandrie: mandria din prostie si mandria care se naste din desteptaciunea care da in foc, de preaplinul supra-Eu-lui gonflat din preabuna parere de sine.
Aceste "spirite mari" cum se inchipuie, nu-si pangaresc timpul sa intre in comuniune cu plebea inepta. Nici un like, nici un sincron cu crestinii de duzina...
Fereasca Domnul sa le scoti ochii cu vreo dojana; nu te vor ierta in veci sau oricum nu te uita, in "smerenia lor"...
Ce smerit si de bun simt este sa fim noi insine si sa ne "mandrim" doar cu smerenia neputintelor noastre si cu pocainta!
Pr. Alin-Cristian Preotu
Despre autor
Pr Alin-Cristian Preotu
Senior editor
112 articole postate
Publica din 01 Ianuarie 2012
-
Mandria cea fara de minte
Publicat in : Credinta -
Mandria
Publicat in : Pilda zilei
-
Smerenia si mandria
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.