Spre aducere aminte: Preacuviosul Parinte Arhimandrit Ioan Iovan de la Manastirea Recea - Judetul Mures, la trei ani de la stramutarea sa din aceasta viata, pamanteasca, in anul Domnului 2008.

Impartasania inseamna castigarea Imparatiei lui Dumnezeu !

Interviu realizat la Manastirea Recea – Mures, cu Preacuviosul Parinte Arhimandrit Ioan Iovan, in anul Domnului 2007.

In urma cu patru ani am fost la Manastirea Recea – acest veritabil tezaur al spiritualitatii ortodoxe si a celei romanesti autentice. Am fost de foarte multe ori la aceasta sfanta asezare, care cuprinde atatea comori ale spiritualitatii noastre eterne, romanesti si ortodoxe, de fiecare data fiind foarte impresionat de toate cele vazute si auzite in acest loc sfant – in care trebuie sa ne lepadam de incaltamintea netrebniciei si a cerbiciei noastre!… Acolo am vazut incununarea intregii activitati si osteneli purtata de catre obstea acestui complex monastic de-a lungul anilor, de la infiintarea lui in anul 1991 si pana acum, osteneala ce a stat, indeosebi pe umerii Preacuviosului Parinte Arhimandrit Ioan Iovan – Duhovnicul si a Maicii Cristina Chichernea – Stareta acestei sfinte manastiri – doua personalitati care au marcat acest loc stravechi romanesc al Transilvaniei si important centru de pelerinaj, punctand curgerea timpului si a spatiului nostru sacru ce aluneca spre vesnicie, cu acest pridvor al eternitatii si cu aceasta anticamera a Imparatiei – care este aceasta chinovie ce sta in calea diminuarii si a deteriorarii traditiei noastre sfinte si autentice!.

De fiecare data cand am ajuns acolo am gasit o sarbatoare a intregii suflari romanesti transilvane care se bucura la modul cel mai sincer de aceasta izbanda a Bisericii noastre stramosesti, in aceasta zona care a fost de-a lungul istoriei aspru vitregita de lucrarea si inraurirea Bisericii sfinte a neamului nostru romanesc; monumentul si obiectivul acesta fiind perceput ca un trimf al nostru constantand, inca o data daca mai era cazul, ca Dumnezeu ne-a purtat si ne poarta de grija prin nemarginita Sa dragoste ce o are pentru noi oamenii si pentru a noastra izbavire!.

Si aici, in duhovniceasca lavra a spiritualitatii noastre dreptmaritoare, am stat de mai multe ori, la ceas de sfatuire, dialog si convorbire duhovniceasca cu Preacuviosul Parinte Arhimandrit Ioan Iovan - originar din partile Bihorului, care a suferit martiriul inchisorilor comuniste, despre Euharistie si Mantuire, despre necesitatea existentei acesteia intr-un mod cat se poate de indispensabil, pe drumul nostru catre indumnezeire.

Anul acesta insa, marti 17 mai anul 2011, se implinesc trei ani de cand s-a nascut in cer, ajungand alaturi de viii din cealalta lume Parintele Ioan – care la 22 iunie anul 2008 ar fi implinit varsta de 88 de ani. Si atunci mi-am adus aminte si m-am gandit indelung ca Parintele Ioan Iovan a fost un marturisitor al lui Iisus Hristos, care a purtat cu vrednicie jugul preotiei atat in vremea regimului comunist, infruntand 9 ani de temnita, cat si dupa anul 1990, de cand a slujit ca preot si duhovnic la aceasta sfanta manastire. Inaltpreasfintitul Parinte Andrei - Arhiepiscopul de atgunci al Alba Iuliei, a spus despre Parintele Ioan ca „a fost un marturisitor al lui Iisus Hristos. Cu orice risc si-a exprimat crezul sau, fiind un mare misionar. Misiunea lui si-a intemeiat-o datorita convingerii pe care o avea, si anume ca se poate regenera viata noastra duhovniceasca printr-o regasire a comuniunii cu Iisus Hristos in Sfanta Euharistie. A fost un misionar care l-a propovaduit pe Domnul Hristos Euharistic, iar noi nadajduim ca Domnul Hristos il va face partas al ospatului credintei cel vesnic”.

Ce sa mai zic intr-o astfel de situatie: ca in ultima vreme am petrecut destul de multi parinti duhovnicesti, mai cu seama in ultimii doi ani si iata acum a sosit ceasul sa facem acelasi lucru si cu Parintele Ioan – care va ramane in amintirea si in constiinta noastra cu multe invataturi si fapte minunate, printre care, la loc de frunte sta aceea ca a incurajat si ajutat o multime de tineri teologi sa se pregateasca pentru apararea si promovarea credintei ortodoxe in anii grei ai dictaturii comuniste. A fost in acelasi timp un bun pastrator al Traditiei si un pastor receptiv la noile probleme aparute in societate. Era elegant si ordonat, ospitalier si erudit. Un preot distins al cultului ortodox si un om al culturii intelepte, un slujitor al Bisericii si al poporului roman. Apoi mai ramane in sufletul nostru prin caracterul, onoarea si demnitatea lui, apoi vocea sa calda dar in acelasi timp hotarata si ferma; dupa aceea cultura teologica si nu numai cu care a fost inzestrat datorita muncii si tenacitatii prea cuviosiei sale; luciditatea si spiritul sau critic insotit de foarte multa intelegere si condescendenta; pe urma spiritul de disciplina, in primul rand cu el insusi, de rigoare academica, doctrinara, liturgica si canonica revelata cu fiecare slujire a sa ori cu fiecare predica sau cuvantare, sustinute intr-un mod foarte coerent si elevat in diferite imprejurari si cu diferite ocazii; comportamentul, felul sau de a fi si de a se raporta la semenii sai, la fiecare in parte intr-un mod deosebit si unic, fiind foarte respectuos, accesibil si deschis, toate acestea ducand la descoperirea in persoana sa a eticii bunului simt, pe care a cultivat-o de-a lungul intregii sale vieti si care astazi o intalnesti tot mai rar!. Parintele Ioan Iovan a mai avut si calitatea de a fi un om de o sinceritate, discretie si modestie iesite din comun, care mi-au inspirat foarte multa incredere, confort sufletesc si dragoste fata de valorile perene ale spiritualitatii si culturii noastre autentice!.

Si ca o exemplificare concreta in acest sens ne vom aduce aminte, aici si acum, de folositoarele sesiuni ale Universitatii de Vara conduse de catre Parintele Ioan si distinsul Parinte Profesor de Morala si Spiritualitate profund ortodoxa si autentic romaneasca Ilie Moldovan – toate sub auspiciile calauzitoare ale vrednicului de pomenire ierarh si slujitor fidel al Bisericii noastre din perioada interbelica – Episcopul Nicolae Popoviciu al Oradiei. De aceea, aici si acum ma gandeam si la vestita Academie Teologica si Duhovniceasca de la Manastirea „Sfantul Constantin Brancoveanu” din Tinutul Fagarasului nostru transilvan, ctitorita de Mitropolitul si carturarul de pie memorie Dr. Antonie Plamadeala al Ardealului, la rosturile si importanta ei, care au fost preluate si dezvoltate si de catre aceasta sora a ei – Academia Spirituala „Episcop Dr. Nicolae Popoviciu – Martirul si Mucenicul Credintei” de la Sfanta Manastire Recea – unde iata, a mai vietuit unul dintre apropiatii, discipolii si ucenicii cei iubiti ai vrednicului ierarh, in persoana Preacuviosului Parinte Ioan, care l-a pomenit cu atata veneratie, respect si recunostinta!. Nu in ultimul rand muzeul ctitorit si organizat in cinstea aceluiasi distins ierarh, martir si slujitor al bisericii din perioada interbelica – Episcopul Nicolae Popoviciu al Oradiei.

De fiecare data, cand ne intalneam, imi vorbea mult si profund despre anii inchisorii comuniste, despre prigoana si urgia comunista ce s-a abatut asupra neamului nostru timp de o jumatate de veac, despre anii copilariei din satul sau natal – Husasau de Cris si de consatenii lui, de „bihorenii lui” cu care vorbea in graiul specific locurilor sale natale, de tatal sau care a fost tot slujitor al altarului, apoi de anii de studii de la Oradea si Cluj, de Episcopul care l-a hirotonit si marcat pozitiv si plenar – Nicolae al Oradiei, de implinirile si neimplinirile pe care le-a avut de-a lungul vietii, de realizarile si bucuriile duhovnicesti de care s-a impartasit in ultimii 17 ani la Manastirea Recea, si mai ales, despre Sfanta si Dumnezeiasca Impartasanie, cu alte cuvinte, de prezenta permanenta si pururea a Mantuitorului nostru Iisus Hristos – Euharistic in viata noastra – ca fiind conditie indispensabila mantuirii si invesnicirii noastre cu Domnul!.

Stiind, din propria-mi experienta, ca fiecare intalnire cu Parintele Ioan a fost un prilej de mare inaltare sufleteasca si de sarbatoare, asemeni intalnirilor invataceilor cu marii filozofi ai vremii antice precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu-ne pilda demna de urmat, de intelepciune, abnegatie si daruire, ma (mai) gandesc ce repede ii uitam noi pe acesti oameni, pe aceste personalitati ale culturii si spiritualitatii noastre, fiindu-le prea putin recunoscatori pentru toate cate ne-au facut si ne-au daruit ei noua!.

Si totusi, in dimineata inmormantarii si, mai cu seama, la sfanta slujba a participat foarte multa lume care l-a cunoscut si la pretuit in mod deosebit pe parintele lor duhovnicesc – Ioan Arhimandritul!. Au fost multe coroane, multe flori, multe lacrimi pline de recunostinta si (de) nadejde, ca parintele s-a mutat de la moarte la viata, acolo unde nu mai este nici suferinta, nici intristare nici suspin ci viata fara de sfarsit!.

Eu personal, ma simt foarte onorat pentru faptul ca am avut fericitul prilej si marea sansa de a-l intalni si (de) a-l cunoaste pe Parintele Arhimandrit Ioan Iovan – mare personalitate a culturii si spiritualitatii acestor tinuturi si nu numai, avand convingerea si nadejdea ca vom sti cu totii pe mai departe, sa ne cinstim inaintasii, potrivit meritelor si vredniciilor fiecaruia, cu toate ca in aceste vremuri, pretuim mai mult pe altii de oriunde si de aiurea, caci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculosi, mai senzationali!. Insa, ramanem convinsi de faptul ca ce este nobil ramane iar ce este ieftin, apune!.

Si cum spuneam, la inceputul acestui material pro memoria (sau in memoriam), aici, in duhovniceasca lavra a spiritualitatii noastre dreptmaritoare, am stat de vorba cu vrednicul de pomenire Preacuviosul Parinte Arhimandrit Ioan Iovan, abordand si dezbatand tema esentiala a Euharistiei si Mantuirii noastre, despre necesitatea existentei acesteia intr-un mod cat se poate de indispensabil, pe drumul nostru catre indumnezeire si, iata ce ne-a raspuns, in cele ce urmeaza, din prea multa-i sa dragoste si experienta, si pe care-l oferim, in cele ce urmeaza, cititorilor dreptmaritori crestini interesati de acest important subiect, intru amintirea si pururea pomenirea Preacuviosului Parinte Arhimandrit Ioan Iovan:

1. – Preacuvioase Parinte Arhimandrit, este perceput Iisus Hristos ca fiind „ieri, azi si in veci Acelasi” in lumea de astazi, in conditiile secularizarii la care, din pacate, suntem cu totii partasi, intr-o mai mica sau mai mare masura?!.

- Dragul meu, Iisus Hristos este Acelasi, noi insa nu. Trebuie sa ne apropiem mai mult de El, in sensul real, euharistic, prin invatatura Bisericii, prin Sfintele Taine si prin trairea crestineasca in sanul familiei si peste tot acolo unde locuim si ne desfasuram activitatea, sa simtim ca traieste in noi Dumnezeu. La toate acestea se poate ajunge cu ajutorul catehizarii de care suntem inca foarte multi, lipsiti.

2. - Ce credeti, Preacuvioase Parinte, ca inteleg oamenii de astazi prin notiunea de Euharistie si cum vedeti raportarea lor la acest termen teologic care reflecta o realitate duhovniceasca foarte mare, de fapt, cea mai mare?!.

- Mai intai trebuie explicat termenul Euharistie, pentru a intelege si constientiza credinciosii importanta termenului si a faptului pe care el il contine, care este ceva obligatoriu si indispensabil mantuirii.

3. -Mai vedeti astazi, o raportare personala si autentica a credinciosilor la Sfanta Euharistie, cu alte cuvinte la Sfanta Liturghie ca fiind „Taina tainelor”?!.

- In anul 1986, cu prilejul vizitei sale in Romania, Patriarhul Ierusalimului – Diodor, dupa participarea sa la mai multe Sfinte Liturghii a concluzionat ca este impresionat de numarul mare de credinciosi participanti, dar ca este foarte trist pentru faptul ca a vazut foarte putini s-au nu a vazut nici un credincios care sa se impartaseasca!. Nu este voie sa existe Liturghie fara Impartasanie!. Mie nu mi-a lipsit liturghia si impartasania nici chiar in puscarie, unde am cusut pe partea din spate a maieului Sfantul Antimis, vinul il aducea un medic intr-o sticluta de vin tonic, painea si apa o retineam din hrana si din alimentele primite si asa mai departe. Gasirea unei explicatii la toata aceasta situatie ne duce cu gandul la existenta tainei lui Dumnezeu!. Astazi inca nu prea stim (cum) sa ne raportam la Sfanta Impartasanie dar suntem in drum spre, caci Impartasania inseamna castigarea Imparatiei lui Dumnezeu de aici, cu alte cuvinte este vorba de indumnezeirea prin har, care se face inca din aceasta viata.

4. - In alta ordine de idei, care vedeti a fi termenul corect de abordare a acestei probleme: - acela de deasa impartasanie, rara impartasanie, cu vrednicie, fara, cu pregatire sau fara, ori continua impartasanie?!. Care este, cu alte cuvinte, pozitia Sfintilor Parinti cu privire la aceasta problema?!.

- Raspunsul meu este: Continua Impartasanie, iar cat priveste vrednicia, noi preotii sfaramam Sfintele Sfintele, dupa cum citim in rugaciunea de dupa Epicleza Euharistica ce zice: „Se sfarama si se imparte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfarama si nu se desparte, Cel ce se mananca si niciodata nu se sfarseste, ci pe cei ce se impartasesc ii sfinteste” – argument pentru continua impartasanie. In ce priveste vrednicia, aceasta este un dar de la Dumnezeu si nicidecum meritul nostru!. Motivele invocarii nevredniciei, cu canoanele, sa stiti ca sunt din lipsa de dragoste si sa se mai stie ca Liturghierul care cuprinde rugaciunile de taina speciale pe care le citesc preotii, trebuie sa fie concrete, vii, personale iar nu doar teoretice si abstracte in idei!.

5. - Care este diferenta de curente, de opinii sau de abordare referitor la practica impartasirii credinciosilor la slavi, romani si greci si de ce asistam la evidentierea acestor deosebiri de abordare a aceluiasi fenomen, daca pot sa ma exprim cu aceste cuvinte?!.

- Este o gresala de pretuire a lui Iisus Hristos, ca daca iL iubesti cu adevarat nu te cramponezi in aceste deosebiri, din moment ce este vorba de unul si acelasi lucru, in fond de acelasi text liturgic – cu acelasi continut!. Este dureros ca exista aceste deosebiri si, drept urmare, sa ne straduim ca acolo unde ne aflam noi, sa fie desfiintate, deoarece nu este mai importanta talcuirea lingvistica si cea tipiconala decat receptarea Harului Divin!.

6. - Este lumea bisericeasca contemporana suficient de constienta de valoarea si suprematia acestei Sfinte Taine, care nu abordeaza o simpla practica liturgica ci pe ea se sprijina, de fapt, toata viata noastra eclesiologica, soteriologica si, indeosebi, cea eshatologica?!.

- Este deplin corigenta din pacate, de la A la Z, de la Ortodoxie la Catolicism si de la Α la Ω!.

7. - Avem noi, astazi, bine structurata si articulata o teologie a Sfintelor Taine si, in special, a Sfintei Liturghii?!.

- Din nefericire lipseste evlavia cu privire la trairea in Iisus Hristos, permanenta, si numai Bunul Dumnezeu poate remedia lucrul acesta!.

8. - Din punct de vedere moral – duhovnicesc cum ne raportam noi la Sfanta si Dumnezeiasca Impartasanie, in conditiile in care, la momentul potrivit din cadrul Sfintei Liturghii se impartasesc foarte putini oameni, gandindu-ma, aici, la situatia de la noi din tara?!.

- Ar trebui sa ne raportam printr-o durere adanca si prin inceputul unei ravne a mantuirii ce are in centrul ei tocmai pe Cel care ne mantuie. Daca El este Centrul, atunci haideti sa mergem cu totii la El!. La Dumnezeu nici un lucru nu este cu neputinta. Ferice de cel care, indiferent ce varsta si in ce rost al vietii se afla, se intoarce la trairea cu Iisus Hristos, fiindca prin aceasta el se face apostol si pentru altii!. Ca o concluzie as sustine ca, pentru a scoate asemenea apostoli trebuie sa ajungem la sacrificiul apostolic si misionar de reunire a Bisericilor si de revenire la trairea primilor apostoli, astfel incat, Sfanta Euharistie trebuie sa fie si temeiul unitatii crestine a reunirii Bisericilor, a miscarii ecumenice autentice, incununata fiind de stradania indumnezeirii de pe pamant catre cer!.

9. - Cine ar trebui sa-si asume vina sau responsabilitatea pentru abordarea, de multe ori, destul de superficiala a acestei probleme fundamentale a spiritualitatii noastre?!.

- Sa nu cautam vinovati ci sa mergem increzatori cu convingerea ca Dumnezeu ne poate ierta de pacatul delasarii duhovnicesti, si rugandu-ne ca El sa ne ia de mana, ca prin potir sa ajungem acolo unde am fost, in paradis!. Asadar, Hristos prin Euharistie ne reintoarce la El, unde datorita comuniunii euharistice vom ajunge la comuniunea (cea vesnica) cu El.

10. - Mai este, astazi, relatia parinte duhovnicesc – fiu duhovnicesc una sincera, profunda, intr-un cuvant, autentica?!.

- Mai rar, dar este. Sa ne rugam sa se indeseasca, sa se intareasca!.

11. - Care ar fi solutia sau modalitatea indreptarii acestei stari de fapt, a acestei situatii de compromis?!.

- Implorand Providenta Divina sa priveasca spre noi cu ochi milostivi si povatuitori, convinsi fiind ca se aplica si aici cuvantul Scripturii care zice ca „Fara de Mine nu puteti face nimic”.

12. - Credeti ca lucrarile de invatatura ortodoxa, „catehismele” noastre prezinta corect lucrurile cu privire la aceasta problema sau sunt destul de scolastice?!.
- Suntem chemati sa scoatem scolasticul de aici!. Toata invatatura catehetica are o comoara de izvoare, mult folositoare, cu toate ca unele au fost schimbate in continutul lor si care astfel, nu au facut altceva decat sa serveasca modernismului ispitit. In general, Catehismele sunt foarte bune dar si in ele se strecoara, uneori, pareri subiective.

13. - Este nevoie, cumva, de o (re)catehizare a credinciosilor nostri cu privire la aceasta problema a Bisericii si nu numai, adica asistam, cumva, la o „evolutie” istorica a acestei probleme?!.

- Repet, numai Providenta Divina va face lumina in privinta cursului crestinismului nostru, care nu se poate concepe decat urcand din nou, spre culmile desavarsirii!.

14. Vedeti cumva, o stare de revigorare a acestei situatii, sunteti optimist, in acest sens?!.

- Da, bineinteles, nu cred, ci sunt convins ca Dumnezeu Care a creat Biserica si pe om, cu promisiunea ca pe Aceasta „Nici portile iadului nu o vor birui” nu va intarzia aceasta revigorare pana la sfarsit, ci cu mijlocirea Maicii Domnului „Biserica cea Vie” se va reface Ierusalimul pamantesc si abia apoi se va contopi cu cel ceresc, cand va fi „un cer nou si un pamant nou”.

15. - Acum in incheierea acestui interviu v-as ruga, Preacuvioase Parinte Ioan, sa trasati cateva concluzii urmate de cateva sfaturi!.

- Daca dorim ca Dumnezeu sa indrepte mila Sa spre noi si Biserica Lui, sa fim crestini ai milei si ai iertarii si sa traim mai mult in Iisus Hristos Euharistic si-n evlavie la Maica Domnului si asa, pururea cu Domnul vom fi pana la sfarsitul veacurilor!.

- Acestea fiind zise, va multumesc foarte mult, dorindu-va sa aveti parte de multa sanatate, de mult spor si de multe impliniri duhovnicesti!.

Iar acum, dupa patru ani de la acest frumos, folositor si duhovnicesc moment, si totodata, la implinirea a trei ani de la mutarea sfintiei sale in vesnicele si cerestile lacasuri, ne rugam cu totii ca Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca! Vesnica sa-i fie pomenirea si amintirea! Amin!.

Cu aleasa pretuire si deosebita recunostinta,
Drd. Stelian Gombos – Consilier
la Secretariatul de Stat pentru Culte
din cadrul Guvernului Romaniei

.