Apocatastaza este o speculatie origenista, potrivit careia, la sfarsitul chipului lumii acesteia, toti oamenii, inclusiv demonii, vor avea parte de mantuire.
Termenul "apocatastaza” vine din limba greaca „apocatastasis” si inseamna restabilire in starea primara. Consecintele acestei doctrine sunt radicale: lipsa oricarui proces de sfintire, disparitia judecatii de apoi si mantuirea diavolului. Aceasta invatatura a fost condamnata de catre Sinodul V ecumenic, tinut la Constantinopol in anul 553.
Biserica marturiseste innoirea lumii la a doua venire a lui Hristos, dar afirma in acelasi timp judecata ultima, adica despartirea celor buni de cei rai (Matei 25, 32-33, 46). Invatatura despre apocatastaza n-a fost primita de Biserica, dar acest lucru nu inseamna ca Biserica nu se roaga neincetat pentru mantuirea tuturor oamenilor. Este totusi o diferenta intre a afirma ca pe un adevar de credinta mantuirea de obste si altceva sa o doresti si sa o ceri de la Dumnezeu.
In favoarea apocatastazei se invoca urmatoarele argumente:
- Dumnezeu nu poate pedepsi vesnic o fapta care nu este vesnica;
- Dreptii din rai nu pot fi pe deplin fericiti, stiind ca alti semeni sunt intr-un iad etern;
- Iadul nu poate fi etern avand in vedere ca El este bun si milostiv.
In primul caz trebuie sa afirmam ca pacatul chiar daca are un inceput, denatureaza fiinta umana. Cel ce se insoteste cu pacatul stramba trasaturile chipului, facand din el o caricatura. Ori nu caricatura este asemanarea cu Dumnezeu.
In al doilea caz, Sfintii Parinti spun ca omul prin Hristos, ajunge subiect al lucrarii divine. Nu inseamna ca omul se pierde in Dumnezeu, dar putem intelege ca el, fand trecerea de la chip la asemanare, primeste si atributul statorniciei in iubire. Asa ca simplul gand la cei ce sunt in iad, nu anuleaza starea de deplina fericire.
Ultimul argument poate fi inlaturat fara rezerve, prin faptul ca Dumnezeu nu este doar iubire, este si dreptate. Dumnezeu nu-l sileste in nici un chip pe om sa creada in El. Insa, dupa cum iadul exista ca lipsa a binelui, la fel si osanda vesnica exista din cauza lipsei salasluirii lui Dumnezeu in om.
Cel care crede in apocatastaza, nu se teme ca va da socoteala de faptele sale. Dimpotriva, crede ca indiferent cum va trai se va mantui, si astfel, va trai in nepasare, va muri in fiecare zi.
Trebuie sa inlaturam credinta in apocatastaza si sa iubim neincetat. In fiecare zi sa socotim ca nu vom ramane in viata pana seara si cand ne culcam, sa socotim ca nu ne vom mai trezi. Asa vom iubi fara opreliste, semn ca oricand putem sta in bratele lui Dumnezeu.
Adrian Cocosila
-
Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic
Publicat in : Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic -
Duminica Parintilor de la Sinodul VII Ecumenic
Publicat in : Predici - Predica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.