Euharistia nu e numai sacramentul culminant in care, sub chipurile painii si vinului ni se ofera spre impartasire ca dat divin culminant Trupul si Sangele Domnului cu toata viata divina aflatoare in ele, spre asemanarea si unirea noastra cu El si deci spre mantuirea noastra si viata de veci. Ea este si jertfa de Sine pe care Hristos o ofera necontenit Tatalui pentru oameni. Protestantii au respins caracterul de jertfa al Euharistiei pe motiv ca aceasta ar micsora importanta jertfei de pe Golgota pentru iertarea tuturor pacatelor omenirii.
Dar jertfa lui Hristos in Euharistie nu e alta jertfa fata de cea de pe Golgota, ci una si aceeasi cu care s-a infatisat si sta, ca Miel injunghiat, in veac in fata Tatalui.
Jertfa consta in lauda ce se aduce de catre creatura rationala Tatalui, in recunoasterea Lui ca singurul si supremul Stapanitor peste toate. Dar consta si in totala predare a creaturii rationale Tatalui. Hristos facandu-se om ii aduce in aceasta calitate in veac lauda Tatalui in numele oamenilor si se preda Lui. Jertfa de pe Golgota a fost numai transpunerea Sa in starea culminanta a Celui ce se preda total Tatalui si-L recunoaste ca supremul Stapan al tuturor, de la care isi are continuu existenta. El ramane in aceasta stare pentru ca sa ne atraga cu puterea ei in aceasta stare a Sa pe toti.
Teologii protestanti recunosc ca in Hristos e realizata aceasta predare totala a omului lui Dumnezeu, pe care trebuie sa o realizam si noi. Dar omul n-ar putea realiza aceasta predare de Sine Tatalui, daca Hristos n-ar fi continuu intr-o astfel de stare si nu ar intra cu ea in legatura cu noi, ca din puterea ei sa primim si noi puterea unei asemenea predari. Nici lauda adusa lui Dumnezeu, nici culminarea ei in predarea de sine a omului nu trebuie sa inceteze vreodata. Deci nici Hristos nu trebuie sa inceteze vreodata de a fi in aceasta stare ca om si ca conducator al mantuirii noastre (Evr. II, 10). Hristos vrea sa ne supuna, pe toti in mod desavarsit lui Dumnezeu si Tatal, "ca sa fie Dumnezeu totul in toti" (I Cor. XV, 27-28). Dar El nu ne poate supune decat imprimand in noi duhul supunerii Lui, decat adunandu-ne in Sine ca in Cel ce supune El insusi, in calitatea Sa de om si Fiu, in mod neintrerupt lui Dumnezeu si Tatal.
Cand preotul indeamna la reculegere pentru a se aduce sfanta jertfa, comunitatea precizeaza ca ea va fi o jertfa de lauda. Iar intr-o rugaciune de multumire dinaintea prefacerii preotul multumeste si pentru "Liturghia aceasta - adica jertfa - ce ai binevoit a o primi din mainile noastre". Deci Dumnezeu primeste o jertfa si de la credinciosi. Anafora liturgica este o lauda si o manifestare a vointei de slujire adusa lui Dumnezeu de catre comunitate impreuna cu toata zidirea rationala si cu cetele ingeresti pentru toate cate le-a facut Dumnezeu, iar mai presus de toate pentru ceea ce a facut prin Fiul Sau pentru oameni, adica pentru intruparea, rastignirea, invierea, inaltarea, a doua venire, pentru Euharistia pe care a instituit-o ca mijloc de unire a Lui cu oamenii. Lauda si multumirea aceasta se incheie cu chemarea Duhului Sfant pentru a preface darurile in Trupul si Sangele lui Hristos, pentru ca credinciosii impartasindu-se de ele si de Duhul lui Hristos din ele sa poata lauda si sluji lui Dumnezeu in continuare. Caci numai prin Duhul Sfant, Care s-a aratat prin Fiul, "toata faptura cea cuvantatoare si intelegatoare intarita fiind, Tie slujeste si Tie pururea iti inalta cantare de slavire".
Duhul de jertfa al comunitatii, hranit de Duhul lui Hristos si exprimat in lauda ei reprezentat prin darurile aduse, e o conditie pentru ca Duhul Sfant sa vina peste daruri si peste comunitate, ca prefacandu-le in Trupul si Sangele jertfit al lui Hristos, sa umple pe credinciosii ce se vor impartasi de Ele, de un si mai mare duh de jertfa. Pana cand inaltarea spre starea de jertfa a comunitatii nu se intalneste cu Hristos in starea de jertfa venit in intimpinarea ei, ca sa formeze o singura jertfa a lui Hristos si a comunitatii, jertfa acesteia si a fiecarui credincios in cadrul ei nu e completa, asa cum pana nu se pogoara focul din cer peste viteii junghiati si adusi ca jertfa pentru Israel de proorocul Ilie, jertfa aceasta nu a ajuns la Dumnezeu, cu adevarat.
Agnetul, care e jertfa nedeplina a comunitatii pana la prefacere, devine - prin prefacerea in Trupul si Sangele Domului, care va fi trup si sange al ei - nu numai jertfa lui Hristos pentru comunitate, ci si jertfa deplina a comunitatii, jertfa lui Hristos imprimandu-se in jertfa comunitatii; sau Hristos in stare de jertfa absoarbe in jertfa Sa si desavarseste jertfa comunitatii.
Starea de jertfa a lui Hristos, pe care ne-o insusim si noi, e o moarte tainica (mistica) a omului in Dumnezeu, o ingropare in El. Dar fiind o scufundare in izvorul infinit al vietii, ea are ca urmare imediata, sau e in acelasi timp inviere sau primire de viata noua, inalterabila. Ceva analog avem in scufundarea celui ce iubeste in cel iubit, pentru ca sa dobandeasca o viata noua din acela. Cine moare in altul, din iubire pentru acela, nu moare propriu-zis, caci moartea in realitate e urmarea insingurarii. "Cel ce crede in Mine viu va fi, chiar daca va muri" a spus Mantuitorul (Ioan XI, 25). Sau tocmai de aceea va fi viu, pentru ca moare in Dumnezeu din credinta si din iubire fata de El. "Nebun ce esti! Tu ce semeni nu da viata, daca nu va fi murit !" spune Sfantul Apostol Pavel (I Cor. XV, 36). Precum samanta trebuie sa moara in pamantul datator de viata biologica, spre a odrasli, asa omul trebuie sa moara tainic in Dumnezeu, ca sa invieze: "Caci voi ati murit - zice Sfantul Apostol Pavel - si viata voastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu" (Col. III, 3).
Cel ce crede in Hristos, murind impreuna cu Hristos in Euharistie, sau murind in Hristos cel ce moare intr-o permanenta prezentare a jertfei Sale Tatalui, primeste in ascuns viata invierii din invierea lui Hristos. Sfantul Irineu zice: "Asa cum mladita vitei, plantata in pamant, a adus rod, la vremea ei, sau cum samanta de grau, cazand in pamant si putrezind, a rasarit cu rod inmultit prin puterea Duhului lui Dumnezeu si primind cuvantul lui Dumnezeu, devine Euharistia, care este Trupul si Sangele lui" Hristos, tot asa trupurile noastre fiind hranite de El si fiind puse in pamant unde sufera putrezirea, se vor scula iarasi la timpul randuit lor".
Cea mai insistenta explicare in acest sens a actualitatii jertfei euharistice a lui Hristos pentru noi, ca una care nu ne reprezinta numai, ci ne si cuprinde, a dat-o Sfantul Chiril al Alexandriei. Infatisand dispozitia de jertfa pe care trebuie sa o avem ca sa ne putem apropia de Tatal, dar pe care nu o putem avea decat primind-o de la Hristos, Sfantul Chiril zice: "Murind lumii prin mortificarea trupului vom trai lui Dumnezeu prin vietuirea evanghelica, urcand cu adevarat cu jertfa duhovniceasca si atotbinemirositoare la Tatal prin Fiul" (Inchinare in duh si adevar, cartea XVI).
Hristos continua sa ne curete si sa ne prezinte curati Tatalui, dar curatirea aceasta, deci si intrarea noastra la Tatal, nu e cu putinta de prin buna mireasma a starii de jertfa ce emana din Hristos si care se raspandeste in toti cei ce cred in El, ca sa se inalte din ei. Daca sunt in Hristos cel in stare de jertfa, sau daca Hristos e in ei, credinciosii se afla si ei in starea de jertfa si de curatie, fara de care nu pot intra la Tatal. "Caci e primita consacrarea si viata noua si evanghelica e spre miros de buna mireasma, coplasmuindu-se intr-un mod oarecare cu patimile lui Hristos si insusindu-si imitarea Lui".
Dar unirea cu Hristos cel in stare de jertfa se realizeaza in Euharistie. "Nu e nici o indoiala ca pacatul din noi e un lucru trist si rau mirositor. Dimpotriva, virtutea cuprinde in sine totdeauna veselia - prin nadejdea in Dumnezeu - si are multa buna mireasma. In Hristos viata care nu are veselie si e lipsita de buna mireasma, se va muta la veselie. Ba primeste si buna mireasma prin credinta. Si prin El se aduce lui Dumnezeu. Caci El curata pe cei intinati si spala spiritual pe cei cazuti in necuratie. Caci in Hristos e oferirea noastra si prin El ne apropiem cei intinati. Dar ne apropiem prin credinta si ne oferim Tatalui spre miros de buna mireasma, nemaiavandu-ne pe noi insine, ci pe Hristos in noi, buna mireasma duhovniceasca".
Buna mireasma e legata la Sfantul Chiril totdeauna de starea de jertfa. Dupa el "moartea lui Hristos are toata buna mireasma, caci s-a facut pentru viata lumii si spre "desfiintarea pacatului". In mod direct afirma Sfantul Chiril ca noi nu ne putem ridica la Tatal decat in starea de jertfa, iar aceasta nu o putem avea decat in Hristos: "Caci pururea si in mod sigur vom fi bineprimiti la Tatal, aducandu-ne pe noi ca preot Hristos".
Buna mireasma a starii de jertfa a lui Hristos umple toata Biserica pana la sfarsitul timpului, ca o putere producatoare a starii de jertfa in toti cei ce numai asa pot avea intrare la Dumnezeu, pentru ca numai asa se impartasesc de curatia lui Hristos si numai asa pot fi acolo unde e si Hristos. Fara aceasta buna mireasma a starii de jertfa a lui Hristos in ea, nu este Biserica. "Asadar de la inceput pana la sfarsit staruieste in Biserica buna mireasma, prin Mielul Hristos. Ea e buna mireasma a bisericilor si a sfintilor din ele, pentru ca raspandesc buna mireasma a lui Emanuil si savarsesc taina lui Hristos aducand lui Dumnezeu jertfa cea nesangeroasa". Bisericile nu jertfesc din nou pe Hristos, ci din ele se inalta buna mireasma a lui Hristos cel jertfit o data pentru totdeauna, dar in care se permanentizeaza ca o actualitate dinamica starea care s-a produs in El prin oferirea ca jertfa. Hristos se afla in aceasta stare permanenta de oferire "in cer", in calitate de Cap al Bisericii, deci intr-o comuniune interioara cu Biserica, umpland permanent Biserica de starea Sa de oferire si antrenand-o in ea prin Euharistie. Biserica isi manifesta mereu vointa de a-si insusi aceasta stare de jertfa a lui Hristos, caruia Hristos ii vine in intampinare.
Jertfa lui Hristos permanentizata e inteleasa de Sfantul Chiril nu ca o simpla omagiere a lui Dumnezeu, fara efect asupra credinciosilor, sau cu un efect de rasplatire juridica, ci ca producand prin ea insasi sfintirea lor, intrucat ii atrage in miscarea ei spre Tatal. Jertfirea consta in fond in depasirea starii de sine, in iesirea din inchisoarea egoismului prin punerea la dispozitia lui Dumnezeu, ca expresie a iubirii si adorarii Lui; e deschiderea generoasa a propriului eu si acceptarea in el a Eului divin de nesfarsita generozitate.
Astfel intre aspectul de jertfa si cel de sacrament al Euharistiei nu se poate face o separatie stricta: a oferi inseamna totodata a primi. Aceasta se intampla in raportul nostru cu orice om. Cu atat mai mult in raportul cu Dumnezeu.
Astfel prin impartasirea credinciosilor e pus in valoare aspectul de sacrament al Euharistiei, dar nu in mod exclusiv. Ca si in Vechiul Testament, ei se impartasesc din jertfa pe care au adus-o si care s-a sfintit prin aceasta, ca sa se sfinteasca si ei. Dar ei se sfintesc intrucat isi insusesc starea si dispozitia de jertfa a lui Hristos. In Vechiul Testament distinctia intre jertfa si impartasirea de ea era mai neta si de aceea iesea mai mult in relief caracterul juridic al jertfei. Persoanele ce se impartaseau de jertfe erau distincte de jertfele oferite. Ele nu se sfinteau in insusi actul aducerii jertfei, ci castigau doar un merit prin jertfele ce le aduceau. In Euharistie persoanele sunt oarecum unite cu ofrandele aduse si cu Hristos in care ele se transforma, sfintindu-se chiar in actul jertfirii, deci beneficiind de Euharistie chiar din momentul acesta ca de un sacrament. Momentul impartasirii e numai o intensificare a beneficierii de Euharistie ca sacrament si jertfa.
Dar atunci se naste intrebarea: Cum se pot impartasi credinciosii de ei insisi? Si de ce mai trebuie sa se impartaseasca, daca sunt uniti cu Hristos din momentul consacrarii elementelor aduse de ei?
Raspunsul il avem in dialectica unirii si distinctiei credinciosilor in raport cu Hristos; sau in caracterul de dialog al unirii, caracter propriu iubirii in general.
In actul jertfei credinciosii se traiesc uniti cu Hristos, dar au mereu constiinta ca sunt uniti cu sursa puterii lor de jertfa, sau ca madularele cu capul. Unirea nu produce o stare de indistinctie a lor in raport cu Hristos. De aceea voiesc sa se uneasca si mai mult cu aceasta sursa de jertfa. Astfel se trece succesiv de la jertfa la sacrament si invers, iar prin aceasta se realizeaza o crestere in iubire si asemanare. Daca in actul jertfei (al consacrarii) credinciosii traiesc unitatea lor cu Hristos, in actul impartasirii, pornind de la constiinta distinctiei lor in aceasta unitate, voiesc sa micsoreze aceasta distinctie, adica sa se uneasca si mai mult cu Hristos. Astfel, desi in momentul prefacerii elementelor se realizeaza o anumita unire a credinciosilor cu Hristos in jertfa, ei traiesc aceasta unire in chip dialogic, adica sunt totodata distinctia lor de Hristos si deci trebuinta sa se uneasca cu Hristos mai deplin prin impartasire.
Privita in aceasta lumina, prezenta reala a lui Hristos oarecum distincta de credinciosi sub chipurile painii si vinului din momentul consacrarii lor le devine mai intima din clipa in care se impartasesc cu El si Trupul si Sangele Lui se prefac prin consumarea acestor chipuri in trupul si sangele lor.
Euharistia se realizeaza astfel complet numai prin prefacere si prin impartasire.
Dar momentul prefacerii, in care se pune in relief in special aspectul de jertfa al Euharistiei, si cel al impartasirii, in care se pune in relief indeosebi aspectul ei de sacrament, se mai deosebesc si prin aceea ca momentul prefacerii sau al jertfei actualizeaza jertfa lui Hristos pentru comunitate, corespunzator cu faptul ca El s-a jertfit pe Golgota pentru toata omenirea, pe cand momentul impartasirii corespunde trebuintei ca omul sa se decida personal pentru insusirea jertfei lui Hristos. In agnetul ce se preface e reprezentat duhul comunitatii ca intreg.
Desigur fiecare membru al ei foloseste si din aceasta noua inaltare a comunitatii in Hristos. O Biserica vie e o sursa de viata pentru fiecare membru al ei. Dar mai e necesar si ca insul sa se decida ca atare printr-un act distinct al sau, pentru ca sa se foloseasca deplin de jertfa lui Hristos, prin unirea personala cu El. Ceea ce spune Sfantul Maxim Marturisitorul despre o nastere in Duh dupa fire si despre una ce-i urmeaza dupa aplecarea voii, se poate aplica si aici. In momentul sacrificial (al prefacerii) al Euharistiei insul e prins cu natura lui umana in starea comunitatii unite din nou cu Hristos, dar el se uneste prin decizia personala cu Hristos in momentul impartasirii. Faptul ca "miridele" pentru credinciosi ca persoane stau in jurul agnetului prefacut, fara sa se fi prefacut si ele insele, dar se toarna in potir, sau in Sangele lui Hristos in preajma impartasirii mirenilor, sau dupa aceea, poate exprima tocmai aceasta decizie personala a lor de a se uni cu Hristos, manifestata prin impartasire.
Tot ce s-a spus mai inainte despre o oarecare unire a comunitatii cu Hristos inca din momentul prefacerii elementelor tine seama de faptul accentuat azi in teologia Euharistiei ca prezenta lui Hristos in Euharistie nu e o prezenta inchisa in niste chipuri de obiecte, ci o prezenta iradianta, care leaga intr-un mod tainic comunitatea cu aceasta prezenta.
Neputinta unei separari complete intre Euharistie ca jertfa si ca sacrament de care se impartasesc credinciosii, are in Ortodoxie ca efect si faptul ca credinciosii traiesc jertfirea sau predarea lor cu Hristos lui Dumnezeu, nu atat ca un act producator de tristete pentru pacat, ci ca un act de bucurie, cum accentueaza atat de adesea Sfantul Chiril al Alexandriei; caci deveniti jertfa in Hristos, am fost curatiti. E bucuria elanului de a sparge zidurile individualismului si de a iesi la larg, in Dumnezeu, in ambianta comunitara si de a trai o viata innoita, superioara. Comunitatea se apropie de momentul actului de jertfa (al prefacerii elementelor) in elanurile cantarii de lauda inaltata lui Dumnezeu cu tot cosmosul si cu lumea ingereasca. E o nota care distinge evlavia poporului in Bisericile Ortodoxe de evlavia de grava concentrare insingurata din Bisericile Occidentale.
Pe de alta parte, apropierea de momentul impartasirii e dominata de simtirea fricii si cutremurului traite de credincios in preajma primirii focului dumnezeiesc in intinaciunea pacatoasa a fiintei sale, ca si de simtirea marii responsabilitati a unei vieti de jertfa si de sfintenie pe care omul si-o asuma impartasindu-se de Domnul.
Euharistia e o jertfa si o taina unificatoare. Ea unifica in Trupul lui Hristos pe toti cei ce se aduna sa o savarseasca impreuna printr-un preot al lor, hirotonit de episcopul lor. Ii unifica prin faptul ca Hristos ii aduna pentru a-i oferi Tatalui in Sine ca jertfa si prin faptul ca toti se impartasesc de El. Dar ii unifica totodata in acelasi Hristos pe toti cei ce savarsesc aceeasi Euharistie si se impartasesc in tot locul din ea, prin preotii hirotoniti de episcopii ce stau in comuniune. De aceea prin ea se desavarseste si se sustine unitatea Bisericii, sau Biserica insasi, in calitate de Trup tainic al Domnului. In cele mai vechi documente ale Bisericii primare sinaxa euharistica se identifica cu Biserica dintr-un anumit loc.
In Didahia celor doisprezece Apostoli, care pare sa fi pastrat un exemplu din cele mai vechi rugaciuni euharistice, intr-o rugaciune se spune: "Precum aceasta paiine frainta, odinioara risipita pe coline, a fost adunata in asa fel ca sa nu mai fie decat una, asa aduna Biserica Ta de la marginile pamantului in imparatia Ta". Dar painea nu e numai o icoana a unitatii Bisericii, ci este mai mult. Prin painea unica si prin vinul din acelasi potir se impartasesc toti de o paine si de o bautura spirituala tot asa de unica: "Tu ai dat oamenilor hrana si bautura spre bucurie, ca ei sa-Ti multumeasca. Dar noua Tu ne-ai daruit o hrana si o bautura spirituala si viata cea vesnica prin Slujitorul Tau" (Iisus Hristos).
Iconomia mantuirii oamenilor, pe care o savarseste Hristos prin Euharistie pana la sfarsitul lumii consta mai precis in adunarea tuturor in El. El vrea sa-i tina si sa-i desavarseasca in unirea cu Sine pe toti cei ce cred in El si sa atraga si pe altii. Si aceasta o face in fiecare loc unindu-i cu Sine si intreolalta pe toti cei ce cred in El in acel loc. Ii uneste cu Sine si-i face asemenea Siesi, extinzand in ei buna mireasma a starii Sale de jertfa, oferindu-i in Sine Tatalui in starea de jertfa, adica ridicati peste egoismul lor si sfintiti.
Hristos, fiind Dumnezeu al tuturor in stare de om, s-a adus jertfa pentru toti, ca pe toti sa-i adune in Sine in starea Sa de jertfa ce e straina de orice limitare individualista. El nu mantuieste pe cate unul in izolare, caci aceasta ar insemna confirmarea lor in izolarea individualista. De aceea agnetul neprefacut reprezinta jertfa comunitatii si aceasta jertfa o ridica Hristos la nivelul de jertfa a Sa; El este in acelasi timp jertfa a Sa si jertfa a comunitatii, jertfa Sa imprimata in jertfa comunitatii, sau jertfa comunitatii imprimata in jertfa lui Hristos si transfigurata de ea. Euharistia e Hristos si Biserica concentrata in El e comunitatea insasi in esenta ei comunitara, configurata in stare de jertfa prin Hristos aflator in stare de jertfa. Totusi nu trebuie uitat aici nici raportul dialectic reliefat mai inainte.
Intrucat Hristos s-a adus jertfa pe Sine insusi, traind personal acest act de predare Tatalui (desigur in tendinta de a umple pe oameni de aceasta stare), El umple in Euharistie in mod actualizat pe fiecare credincios de simtirea Sa de jertfa si de preot ce se aduce pe Sine insusi ca jertfa. Dar intrucat Hristos s-a adus jertfa pentru omenire, pentru a o unifica in aceasta stare, El e reprezentat pentru acea parte din omenire care crede in El, de episcop sau de preot, care unifica in planul vizibil jertfele credinciosilor. Trebuie sa existe un centru vizibil spre care sa convearga jertfele personale ale tuturor, sa le faca o unica jertfa a comunitatii. Preotul face aceasta nu numai ca ales al comunitatii, ci si ca imagine a lui Hristos care leaga prin preot comunitatea de Sine. Caci Hristos este Cel ce, aducandu-se jertfa pentru comunitate, face comunitatea sa tinda spre unificarea in El si o ajuta la aceasta reflectandu-se intr-un centru de convergenta, care sa-L reprezinte pe El. Hristos ca jertfa si Arhiereu pentru toti da imboldul tuturor sa-si concentreze jertfele si preotia lor in jertfa si preotia Lui prin preot, in care El se reflecteaza, pentru ca prin preot jertfele tuturor sa se concentreze in jertfa comunitatii, pe care El o asimileaza prin Duhul Sau cel Sfant cu jertfa Sa.
Dar preotul nu e punctul de convergenta al credinciosilor in sensul ca el ar substitui pe Hristos. El e punctul de convergenta ca un transparent prin care converg privirile si jertfele tuturor spre Hristos. Toti membrii comunitatii se aduc in aducerea preotului, rugaciunea tuturor catre Hristos e concentrata in rugaciunea lui, comunitatea sustine rugaciunea lui, se roaga in rugaciunea lui; dar si rugaciunea lui misca si aduna in jurul ei, in ea insasi, tacuta sau sonora, rugaciunea tuturor.
Preotul nu e ales numai de comunitate, ci e randuit si de Hristos prin Duhul Lui lucrator in chip vazut prin episcop, ca urmas al Apostolilor. Prin aceasta se arata ca Hristos da celor ce cred in El puterea si elanul sa convearga ca comunitate in preot si prin preot in El insusi; se arata ca credinciosii au nevoie de un punct indicat lor de deasupra lor, de Hristos, pentru a putea transcende prin El individualismul si imanenta lor.
Deci tocmai pentru ca credinciosii trebuie sa formeze o comunitate, dar o comunitate in Hristos, o comunitate care-si are punctul de inchegare deasupra ei, au nevoie de un preot indicat de sus ca punct de convergenta si de trecere efectiva, au nevoie ca Hristos insusi sa-i cheme printr-un asemenea punct spre starea de comunitate in El. Preotul indicat de sus reprezinta nu numai un punct central imanent in jurul caruia stau toti, ci un punct prin care transpare transcendenta si de aceea in jurul lui oamenii pot sta mai usor.
Hristos iese in intampinarea noastra chemandu-ne spre Sine ca comunitate ce depaseste individualismul membrilor ei si pe ea insasi printr-un punct de convergenta in care transpare transcendenta. Comunitatea adreseaza Lui prin preot rugaciunile si ofrandele ei, unificandu-le si depasindu-se, pentru ca Hristos sa o primeasca in Sine si sa transforme jertfele ei unificate si inaltate la El prin punctul de convergenta indicat de El, in jertfa Lui si sa intoarca comunitatii tot prin acel punct darurile Sale sacramentale.
Rugaciunea fiecarui credincios e sustinuta de rugaciunea comunitatii si e ridicata in rugaciunea unificata a acesteia prin preot la Hristos; aducerea fiecaruia e in aducerea comunitatii oferita prin preot. Fiecare se impartaseste de Hristos, dar numai in acest cadru al comunitatii ce se depaseste in mod real pe sine insusi prin preot.
Unitatea realizata ca sinaxa euharistica are si ea un caracter profetic, indicand unitatea desavirsita eshatologica. Sfantul Maxim Marturisitorul spune: "Iar impartasirea de Sfintele si de viata facatoarele Taine arata viitoarea infiere, unire, familiaritate, asemanare dumnezeiasca si indumnezeire a tuturor in toate, pentru bunatatea lui Dumnezeu. Prin ea Dumnezeu insusi va fi toate in toti cei ce se mantuiesc, fiind la fel binele model al celor ce se fac la fel vrednici de El prin virtute si cunostinta cea dupa har".
Parintele Dumitru Staniloae
-
Prezenta trupului si sangelui Domnului in Euharistie
Publicat in : Dogma
-
Ce se cuprinde in Taina Sfintei Impartasiri ?
Publicat in : Sfintele Taine
-
Parintele Dumitru Staniloae - Despre Sfanta Liturghie
Publicat in : Credinta
-
Impartasirea este incununarea si scopul final al Liturghiei si totodata al participarii noastre la sfanta slujba
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.