Si intru Duhul Sfant, Domnul de-viata-facatorul

Si intru Duhul Sfant, Domnul de-viata-facatorul Mareste imaginea.

"Si intru Duhul Sfant, Domnul de-viata-facatorul..." - Pnevmatologia

"Lumina este si Daruitor al Luminii" - Persoana si lucrarea Duhului Sfant

La Sinodul II Ecumenic de la Constantinopol din anul 381 a fost definita divinitatea Duhului Sfant. El a fost marturisit ca "Domn si de-viata-facator... Care impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit". Biserica Ortodoxa impartaseste aceasta credinta cu Biserica Occidentului. Insa, asa cum am vazut deja, Ortodoxia accentueaza mai puternic decat Occidentul personalitatea Ipostasurilor, precum si enunturile privitoare la divinitatea de-viata-facatorului Duh.

Aceasta accentuare deosebita a Ipostasului Duhului Sfant si a divinitatii Sale se oglindeste si in experienta rugaciunii ortodoxe. Ce-i drept, Biserica Ortodoxa cunoaste si foloseste numai putine rugaciuni adresate Duhului Sfant, chiar si numarul rugaciunilor indreptate catre cel de-al doilea Ipostas (Fiul) fiind mai mic decat numarul rugaciunilor catre intaiul Ipostas (Tatal). Acest lucru corespunde Traditiei Bisericii vechi. Dar nu exista in Biserica Ortodoxa aproape nici o rugaciune care sa nu sfarseasca cu o doxologie trinitara. Si aproape toate serviciile divine incep cu stihira rostita si cantata la Rusalii:

"Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul Adevarului, Care pretutindenea esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste, Bunule, de toata intinaciunea, sufletele noastre".

Prin aceasta stihira de la inceputul fiecarui serviciu divin rugatorului ortodox ii devine limpede faptul ca rugaciunea poate avea loc numai in puterea Duhului Sfant.

Biserica Rasariteana impreuna cu Biserica Occidentului tine cu tarie la convingerea potrivit careia "lucrarile in afara ale Treimii sunt neimpartite (opera Trinitatis ad extra sunt indivisa)". Acest principiu nu impiedica insa nici Biserica Rasariteana si nici pe cea a Occidentului sa atribuie indeosebi si ireversibil cate o lucrare divina "ad extra" anume fiecarui Ipostas: astfel creatia e atribuita Tatalui, mantuirea Fiului, iar sfintirea Duhului Sfant, fiindca o astfel de atribuire speciala exista deja in Simbolul de credinta. Ba chiar Biserica Ortodoxa este deosebit de interesata de o atare atribuire speciala, ca de pilda atunci cand avertizeaza in fata riscurilor unui anume hristomonism occidental si insista pe o accentuare mai puternica a lucrarii Duhului Sfant.

Prin tendinta spre o accentuare mai puternica a lucrarii celui de-al teilea Ipostas a fost dusa, de exemplu, intr-o foarte mare masura si lupta contra adaosului "Filioque". Atribuirea legitima, ba chiar recomandata si necesara, a unei anumite opere trinitare "ad extra" cate unui Ipostas anume nu inseamna desigur o impartire a acestei opere. Ea nu inseamna bunaoara un antagonism intre mania Tatalui si iubirea Fiului. Cum anume trebuie vazuta aceasta atribuire speciala fara impartire a aratat mitropolitul Filaret (Drozdov) intr-o predica din Vinerea Mare a anului 1816 devenita celebra, in care spune: "Iubirea Tatalui este iubirea care rastigneste. Iubirea Fiului este iubirea rastignita. Iubirea Duhului Sfant este iubirea care triumfa prin puterea Crucii".

Pentru teologia ortodoxa lucrarea Duhului Sfant nu este doar o simpla prelungire a lucrarii lui Hristos. Lucrarea Duhului Sfant e identica cu lucrarea Domnului inaltat numai in masura in care lucrarea Domnului inaltat este in acelasi timp si lucrarea Tatalui. Teologia occidentala inclina, dimpotriva, prin unii dintre reprezentantii ei, spre a descrie lucrarea Duhului Sfant ca pe o lucrare a Domnului inaltat, vazand asadar in El in sens "modalist" doar un alt mod al lucrarii celui de-al doilea Ipostas. In felul acesta lucrarea Duhului Sfant se dizolva cu totul in lucrarea lui Hristos. Nikos Nissiotis vede intemeiate aici ca intr-o radacina comuna unele evolutii occidentale eronate distincte, ba chiar opuse. La extrema romano-catolica el vede primejdia identificarii dintre Hristos si Biserica. Potrivit acestei conceptii, Biserica este prelungirea intruparii, iar institutiile ei sunt absolutizate ca manifestari ale Celui intrupat. Afirmatii corespunzatoarea gasim si la parintele Georges Florovskys, desi pe ansamblu ele sunt tipice mai degraba pentru teologia occidentala decat pentru teologia rasariteana.

La extrema neo-protestanta, in viziunea lui Nikos Nissiotis, neglijarea Duhului Sfant duce la o neglijare a locului Bisericii si Tainelor atat in evlavie, cat si in gandirea teologica. Aici totul urmareste castigarea unei relatii personale cu Hristos, "Mantuitorul meu personal". Ceea ce nu exclude o accentuare emfatica a lucrarii Duhului Sfant. Dar lucrarea Duhului Sfant e legata in mod "penticostal" numai de daruri si experiente extraordinare, iar nu de viata normala si regulata a Bisericii.

Asemanatoare sunt si consecintele ce decurg pentru invatatura despre Sfintele Taine. Pericolul romano-catolic consta aici intr-o supralicitare teologica a Tainelor si in identificarea lor cu Hristos, pericolul protestant intr-o devalorizare a lor la rangul de "simple ceremonii care nu sunt necesare".

Teologia ortodoxa, dimpotriva, nu identifica lucrarea Duhului Sfant cu lucrarea lui Hristos si nu o leaga numai de efectele extraordinare, ci si de cele institutionale, mai cu seama de Sfintele Taine. Trimiterea Sfantului Duh la Cincizecime creeaza un "mai mult", ceva nou fata de lucrarea lui Hristos. Asa se spune intr-o predica la Rusalii a Sfantului Ioan Hrisostom:

"Astazi am ajuns in sfarsit la culmea bunatatilor, am ajuns in patria praznicelor... Spune-mi oare nu intreaga mantuirea noastra ne e impartasita de Duhul Sfant? Prin El suntem smulsi robiei, suntem chemati la libertate, condusi la infiere si suntem creati din nou, prin El lepadam povara grea si rau mirositoare a pacatelor noastre. Prin Duhul Sfant vedem cetele preotilor si avem poruncile dascalilor. Din acest izvor tasnesc darurile descoperirilor si darurile tamaduirilor si toate cele ce impodobesc de obicei Biserica lui Dumnezeu".

Intr-o alta predica la Rusalii Sfantul Ioan Hrisostom spune:

"Daca n-ar exista Duhul Sfant, n-am putea spune "Doamne Iisuse". "Caci nimeni nu poate spune ca Domn este Iisus decat numai in Duhul Sfant". Daca n-ar fi Duhul Sfant, noi credinciosii n-am putea chema pe Dumnezeu; dar noi spunem "Tatal nostru, Care esti in ceruri". Asa cum nu putem spune "Domn", tot asa nu putem sa-L numim pe Dumnezeu "Tata". De unde stim aceasta? De la Apostolul care spune: "Dar pentru ca suntem fii a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Sau in inimile noastre, care striga: Avva, Parinte!". Cand il numesti pe Dumnezeu "Tata", cugeta ca la imboldul Duhului Sfant te-ai invrednicit de aceasta agraire. Daca n-ar fi Duhul, n-ar fi nici cuvantul intelepciunii si al cunostintei in Biserica; caci prin Duhul i se da unuia cuvantul intelepciunii, altuia cuvantul cunostintei. Daca n-ar fi Duhul Sfant, n-ar fi nici pastori si invatatori in Biserica, caci acestia sunt asezati de Duhul Sfant, dupa cum zice Pavel: "in care Duhul Sfant v-a pus pe voi pastori si episcopi".

Teologia ortodoxa contesta axioma frecvent intalnita in teologia occidentala, mai ales in timpul din urma, ca Treimea iconomica (in lucrarea ei in afara) si Treimea fiintiala (imanenta) (in Ea insasi) ar fi identice, cu alte cuvinte ca despre lucrarile Treimii in afara si despre relatiile intratrinitare trebuie spuse aceleasi lucruri. Fiindca astfel ea ar trebui sa accepte pe Filioque. Faptul ca Duhul Sfant este Duhul Fiului, ca e trimis in timp de Fiul, corespunde limpede afirmatiilor Sfintei Scripturi si este invatat si de Biserica Ortodoxa.

Insa pentru teologia ortodoxa nu exista o identitate intre relatiile intratrinitare si trinitare, desi intre cele doua exista o stransa legatura iconomica. Parintele Dumitru Staniloae vede aceasta relatie in teologia ortodoxa chiar mai stransa decat in teologia occidentala. Tocmai pentru ca Fiul si Duhul Sfant sunt "doua Persoane independente in ce priveste existenta Lor ipostatica", Ele actioneaza, potrivit afirmatiilor lui Vladimir Lossky, de sine statator in lucrarea Lor. "De aceea, pogorarea personala a Duhului Sfant nu poarta caracterul unei lucrari subordonate lucrarii Fiului. Cincizecimea nu este o "continuare" a intruparii, ci rodul si efectul ei". Lucrarea Duhului Sfant nu este pur si simplu un dublet al celei a Logosului, asa cum nici si pnevmatologia nu este un simplu dublet al hristologiei. Aceasta fiindca in cel de-al Treilea Ipostas si in lucrarea Lui "se desavarseste revelatia Tatalui". "Ea incheie intr-un alt mod autorevelarea Tatalui, si anume prin emiterea Duhului Sfant in directia Fiului".

Potrivit conceptiei ortodoxe, in interiorul Treimii trebuie vorbit de proprietati cu totul determinate ale fiecarui Ipostas, proprietati care se manifesta in afara in modul specific al participarii Lor la iconomia sau lucrarea Sfintei Treimi. Astfel, "Celui de-al Doilea Ipostas ii este propriu sa fie Cuvantul tuturor cuvintelor, iar nu Celui de-al Treilea, Care nu este Cuvantul, desi nu exista fara Cuvantul. in acelasi mod, nici Cuvantului nu ii este proprie puterea de-viata-facatoare si a desavarsirii, care e proprie numai Celui de-al Treilea Ipostas. In acest sens Duhul Sfant odihneste peste Fiul, Care primeste aceasta odihnire, nu invers".

Unii teologi ortodocsi, ca de exemplu parintele Georges Florovsky, inclina spre o anumita prudenta in determinarea lucrarii specifice a Celui de-al Treilea Ipostas. Totusi, experienta liturgica ortodoxa arata limpede ca Traditia ortodoxa pune un mare accent pe lucrarea specifica a Duhului Sfant. Am facut referire deja la faptul ca in Biserica Ortodoxa Duhul Sfant este invocat la inceputul fiecarui serviciu divin. Acest lucru e valabil si pentru Dumnezeiasca Liturghie, cel mai important serviciu divin. Afara de aceasta, in Dumnezeiasca Liturghie exista si alte invocari, inca si mai importante, astfel incat Liturghia in intregul ei e marcata "epicletic" de invocarea Duhului Sfant.

Pentru aceasta pledeaza si faptul ca Sfantul Vasile cel Mare a numit "invocare" intreaga rugaciune euharistica, nu numai o formula din ea. Dupa transferarea darurilor euharistice pe altar preotul se roaga Tatalui "ca Duhul Tau Cel bun al harului Tau sa vina peste noi si peste aceste daruri puse inainte si peste tot poporul Tau". Rugaciunea euharistica a Liturghiei Sfantului Ioan Gura de Aur culmineaza insa in epicleza, in pogorarea Duhului Sfant "peste noi si peste aceste daruri ce sunt puse inainte", si in rugaciunea: "Fa adica painea aceasta Trupul Hristosului Tau, iar ce este in potirul acesta scump Sangele Hristosului Tau, prefacandu-le cu Duhul Tau Cel Sfant". In practica rusa (si romaneasca - n. tr.) Persoana a Treia este accentuata inca o data in lucrarea de sfintire a darurilor euharistice, mai cu seama prin aceea ca inainte de epicleza rugaciunea euharistica e intrerupta prin repetarea de trei ori a unei stihiri din cantarile Cincizecimii si a unor stihuri din Psalmul 50 privitoare la Duhul Sfant. Foarte frecvent prefacerea darurilor euharistice e pusa in legatura numai cu epicleza sau invocarea Duhului Sfant, desi aceasta afirmatie nu corespunde intru totul traditiei liturgice. De altfel "epicleze" exista si la alte Sfinte Taine sau ierurgii.

Dincolo de aceasta, teologi ortodocsi vad o lucrarea speciala a Duhului Sfant in indumnezeire, adica in participarea omului la viata divina, care e telul mantuirii. Aceasta e identica cu "dobandirea Duhului Sfant", pe care Sfantul Serafim din Sarov (1759-1833) o numea telul vietii crestine, indumnezeirea e cresterea duhovniceasca pe care Duhul Sfant o lucreaza in Biserica pe baza mantuirii realizate de Hristosss.

Influentat de gandirea ontologica a Bisericii vechi, Vladimir Lossky vede lucrarea lui Hristos ca referindu-se la mantuirea naturii pe care Acesta o concentreaza in Ipostasul Sau. "Dimpotriva, lucrarea Duhului Sfant se refera la persoane, indreptandu-se asupra fiecareia dintre ele. Duhul Sfant impartaseste ipostasurilor umane in Biserica plinatatea Dumnezeirii intr-un mod unic, "personal", adecvat fiecarui om, intrucat este o persoana creata dupa chipul lui Dumnezeu". Daca n-ar exista lucrarea Duhului Sfant, mantuirea "ar insemna anularea persoanelor umane in Hristosul unic, o indumnezeire impersonala, o fericire in care nu exista fericiti". De aceea, lucrarea Duhului Sfant e indreptata spre diversitate si multiplicitate. Duhul Sfant creeaza o multitudine de daruri tocmai in vederea unitatii. El produce o unitate in multiplicitate. Aceasta relatie, activata de Duhul, intre multiplicitate si unitate o exprima condacul Rusaliilor:

"Cand Cel Preainalt S-a pogorat amestecand limbile, a impartit neamurile, iar cand a impartit limbile de foc, la o unire pe toti i-a chemat. Si cu un glas slavim pe Duhul Cel Preasfant".

Arhimandritul (astazi episcop) Kallistos (Ware) a subliniat in referatul sau "Mangaietorul ne face pe toti altfel", tinut la "Conferinta Bisericilor Europene" din Cretas, ca Cincizecimea binecuvanteaza multiplicitatea, intrucat fiecare il auzea pe celalalt vorbind in limba sa. "Duhul Cincizecimii nu oprima nicidecum multiplicitatea etnica si individuala, ci ii imprima pecetea binecuvantarii Sale. Ca Duh al libertatii, El ne scapa cu puterea Sa eliberatoare de clisee, de imitatii fara sens, de sclavia fata de toate formele colectivismului totalitarist. Viata in Duhul Sfant face toate lucrurile noi, diferite, unice; nu sfintenia, ci pacatul este plictisitor si uniform".

In acelasi timp - accentueaza arhimandritul Kallistos - Duhul Sfant lucreaza ca dar al unitatii "pentru ca cei multi devin un trup in Hristos. Adevarata libertate personala nu este impunerea de sine neingradita, ci raportarea la ceilalti". Astfel, Duhul Sfant transforma "indivizii in persoane", fiindca "a fi persoana inseamna in esenta a sta in relatie. Persoana, "prosopon" inseamna "fata". Nimeni nu este intr-adevar persoana, daca nu priveste pe altii "in fata".

Intelegerea potrivit careia Duhul Sfant instituie deosebiri si, in acelasi timp, cei inzestrati cu daruri diferite si incredintati cu misiuni diferite nu sunt inzestrati cu ele pentru ei insisi, ci pentru Biserica, sta si astazi la baza intelegerii ortodoxe privitoare la ierarhie.

Potrivit intelegerii teologiei ortodoxe mai noi, frumusetea, care se manifesta intre altele si in oranduirea ierarhica a Bisericii, e un alt semn distinctiv al Duhului Sfant. Duhul Sfant "este Duhul frumusetii, El conduce mana artistului, ca in cazul mesterului Veseleil care a creat Cortul Sfant, Sfanta Sfintelor (Is 35, 31), El inspira pe muzicianul care canta laude lui Dumnezeu (Ef 5, 19)".

In conceptia parintelui Pavel Florenski exista o frumusete "spirituala", respectiv "duhovniceasca" (pentru ambele semnificatii, limba rusa foloseste un singur cuvant), iar aceasta frumusete este chiar "singura cale dreapta pentru determinarea a ceea ce este ortodox sau nu", fiindca ea este unicul criteriu dupa care putem determina viata in Duhul.

Aceasta viziune corespunde unei vechi conceptii ortodoxe, mai cu seama ruse. Nu degeaba Biserica Ortodoxa este singura in care se povesteste ca un popor s-a convertit la crestinism pentru ca a fost coplesit de frumusetea cultului divin si a spatiului eclezial in care acesta are loc. Ambasadorii trimisi, potrivit cronicii, in toata lumea de cneazul Kievului Vladimir pentru a cunoaste care religie e cea mai buna au relatat ca la Constantinopol grecii "ne-au dus acolo unde slujeau ei lui Dumnezeu, si nu stiam daca eram in cer sau pe pamant: caci nu este pe pamant o asemenea priveliste si frumusete. Si nu suntem in stare sa povestim aceasta. Numai un lucru stim: ca acolo Dumnezeu este cu oamenii si inchinarea lor la Dumnezeu e mai buna decat in toate celelalte tari. Nu putem uita aceasta frumusete, caci nimeni care a gustat o data dulceata, nu mai gusta dupa aceea ceea ce este amar". Chiar si astazi in Rusia oamenii vin la credinta crestina pentru ca sunt coplesiti de frumusetea cultului divin.

Ceea ce unii teologi ortodocsi, ca parintele Pavel Florenski si arhimandritul Kallistos, spun despre frumusete nu e valabil, in conceptia lor, in mod egal pentru tot ceea ce e frumos, ci numai despre frumusete in masura in care aceasta e un simbol al transcendentei: spatiul dematerializat al Sfintei Sofia, frumusetea spiritualizata a icoanelor, frumusetea cantarii din cadrul cultului divin cu rigoarea ei, frumusetea vesmintelor, a tamaiei care se inalta, e binemirositoare si invaluie, frumusetea casei lui Dumnezeu, frumusetea textelor liturgice, frumusetea impletita cu asceza. Dupa Christos Yannaras, acest lucru e valabil despre frumusetea in sens religios, distincta de idealul antic al frumusetii predominant in Occident de la Renastere incoace. E valabil numai despre frumusetea care trimite dincolo de ea insasi si e "o chemare tragica spre o plenitudine a vietii", "recunoscuta ca de neatins".

Frumusetea aceasta isi gaseste expresia mai cu seama in icoana ortodoxa. In cuvintele arhimandritului Kallistos, aceasta e "menita sa fie in sine, pe cat e cu putinta omului, un obiect de frumusete vazuta. Ca atare, ea poseda deja in conformitate cu esenta sa, valoare spirituala prin aceea ca il reveleaza pe Dumnezeu oamenilor si conlucreaza la lucrarea de mantuire si transfigurare a lumii".

Mitropolitul Aleksei confirma si el la aceeasi conferinta dezvoltarile arhimandritului Kallistos: "Arta crestina ilustreaza in mod deosebit frumusetea dumnezeiasca si influenta ei asupra lumii". Pentru cei care "au sesizat frumusetea suprapamanteasca a icoanelor, ele sunt o predica elocventa, o putere sustinatoare a vietii si tamaduitoare si o filozofie sublima".

Despre frumusetea si menirea propovaduitoare a artei crestine, nu numai a icoanei, scrie si arhiepiscopul (astazi mitropolitul) Pitirim: "in Biserica s-a nascut si cultura nationala rusa, careia i-au fost date de sus daruri deosebite. Unul din cele mai importante a fost "darul propovaduirii", al propovaduirii adevarurilor lui Hristos in lume implinite de Duhul Sfant. Timp de o mie de ani culturii ruse i s-a incredintat propovaduirea frumusetii, ea trebuia sa cheme la o "viata cereasca" pe pamant".

Karl Christian Felmy
Dogmatica experientei ecleziale, Editura Deisis

Cumpara cartea "Dogmatica experientei ecleziale"

 

Pe aceeaşi temă

05 Mai 2015

Vizualizari: 22741

Voteaza:

Si intru Duhul Sfant, Domnul de-viata-facatorul 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE