Unirea ipostatica

Invatatura despre Mantuitorul Hristos stabilita la Sinodul IV ecumenic si precizata de Leontiu de Bizant si de Sinodul V ecumenic, afirma ca Fiul lui Dumnezeu S-a facut om ramanand si Dumnezeu, intrucat S-a facut pe langa Persoana a firii dumnezeiesti Acelasi si Persoana a firii omenesti. El nu S-a unit cu o Persoana omeneasca, ci a asumat in Persoana Sa, pe langa firea dumnezeiasca ce o are din veci, si firea omeneasca fara sa-i lipseasca acesteia nimic prin faptul ca a fost construita ca fire a Persoanei Sale dumnezeiesti si nici Persoana dumnezeiasca nepierzand ceva din caracterul ei de Persoana a firii dumnezeiesti, prin faptul ca s-a facut si Persoana a firii omenesti. Numai asa a putut fi Iisus Hristos o unica Persoana, dar atat dumnezeiasca, cat si omeneasca. Faptul ca firea omeneasca nu s-a constituit in El ca Persoana omeneasca are o importanta semnificatie. Fiul lui Dumnezeu, facandu-Se ipostas al firii omenesti, i-a dat acesteia functia de mediu al iubirii lui Dumnezeu indreptata spre toti oamenii si al iubirii Fiului Unul Nascut in forma umana fata de Tatal, facandu-Se omul cel mai iubitor al Tatalui ceresc, din care poate iradia aceasta iubire spre toti oamenii, ca sa-i faca si pe ei in stare de iubirea Lui dumnezeiasca in forma umana, fata de Tatal si intre ei.

Luand firea noastra in ipostasul Sau, nu ca pe un ipostas limitat, in rand cu celelalte ipostasuri umane, Hristos Se poate afla prin ea ca Dumnezeu intr-o legatura intima cu toti oamenii si ca atare intr-o legatura cu toata creatia, cum ar putea-o realiza la maxim toate persoanele umane la un loc si chiar cu mult mai mult decat toate la un loc. Insusi Cuvantul lui Dumnezeu, care e Cel prin care s-a creat si se sustine in legatura deosebita cu Dumnezeu toata creatiunea, vine prin intrupare intr-o noua legatura cu intregimea ei. El nu mai e numai Creator si Proniator al ei si al oamenilor, ca persoane deosebite de Sine, ci ipostas al umanitatii comune a tuturor oamenilor. E altceva sa te afli in legatura cu ceva din afara ta si altceva ca acel ceva sa devina parte a persoanei tale. Pe de alta parte, asa cum omul, ca persoana posedand un trup, are ca trup mai general tot cosmosul, asa sau cu mult mai mult Fiul lui Dumnezeu isi face prin trupul asumat intreaga creatie un trup in sensul larg al cuvantului. El Se face ipostasul central al intregii umanitati si creatii.

Umanul general si creatia in intregimea ei ii devin astfel proprii, dar in acelasi timp ca Celui ce e totodata Creatorul lor, prin faptul ca se face Persoana a lor, dar le si inalta, prin faptul ca se face Subiectul lor, la treapta cea mai inalta. Umanul trait de Subiectul divin ca propriu isi descopera si actualizeaza toate puterile si cosmosul isi descopera toate semnificatiile si transparentele, privit si folosit de Fiul lui Dumnezeu, prin care a fost creat, prin umanitatea Sa.

Propriu-zis umanul Lui e potentat prin puterea dumnezeiasca la lucrarile omenesti cele mai inalte si la maximele posibilitati de unire cu cele dumnezeiesti. Se realizeaza o unitate maxima intre divin si uman, fara sa se confunde. Divinul poate folosi pana la capat umanul pe care L-a creat, aratandu-Se adevaratul scop al crearii lui. Dar si umanul poate trai si folosi cu maxima intimitate divinul si puterile si bunatatile Lui, aratandu-se din nou scopul pentru care a fost creat. Se realizeaza o unire maxima intre divin si uman fara sa se confunde, ci fiecare fiind trait de una si aceeasi Persoana cu maxima intensitate, intr-o patrundere reciproca a lor: umanul e trait in actualizarea tuturor potentelor Sale prin patrunderea de divin, dar aceasta numai pentru ca e indumnezeit.

Si pentru noi toti se deschide perspectiva acestei experiente nesfarsite a unirii umanului cu divinul, a patrunderii de el, a folosirii adevaratului uman prin indumnezeirea lui si a cunoasterii nesfarsite a lui Dumnezeu, prin patrunderea umanului si a cosmosului de divin. Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, Fiul si Cuvantul suprem se face cu rationalitatea si afectiunea Lui filiala Subiect al umanului in comuniune cu noi, deschizandu-ne perspectiva nesfarsita a trairii adevarat rationale, dar si afectuoase cu toate: cu Dumnezeu, cu semenii si cu natura. Caci numai unde este afectiune curata este si rationalitate adevarata. Numai unde este bunatate este si rationalitate. De aceea, poporul roman numeste pe cel nerational "nebun", lipsit de bunatate. Si tot de aceea, vechile traduceri romanesti ale textelor patristice numesc virtutile "bunatati". Numai bunatatea este rationala.

Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, ipostasul supremei afectiuni si ratiuni, intra cu noi intr-o comuniune ca de la om la om, intr-o legatura interumana, umanizandu-ne deplin, dar prin indumnezeire. El ne descopera adancimea fara sfarsit a fratelui nostru uman, cand e in comunicare cu Dumnezeu, caci acest frate ne descopera pe Dumnezeu in el. Datorita lui Hristos, chiar prin firea noastra suntem pusi intr-o legatura actuala sau virtuala cu Fiul lui Dumnezeu, legatura ce se poate actualiza si experia la nesfarsit. Omul nu mai e inchis in sine insusi, nici ca individ, nici ca specie. Calitatea sa de creatura a lui Dumnezeu e inaltata la calitatea de frate a Fiului lui Dumnezeu cel Unul Nascut, care ne pune in relatie cu Persoanele Sfintei Treimi. Caci asumarea firii umane in ipostasul divin il coboara pe Acesta la treapta de ipostas sau de Persoana umana in comuniune cu oamenii si ne ridica pe noi la comuniunea cu Persoanele Sfintei Treimi. Asumand Creatorul firea umana, ca fire a ipostasului Sau, strans unita cu firea divina, se arata avand in El capacitatea de a Se face ipostas al firii-umane si pe ea o arata avand capacitatea de a se face fire a Lui.

E "firesc" ca Dumnezeu sa Se poata manifesta si prin ceea ce a creat. Primul efect ce-l are asupra firii umane facuta fire a ipostasului Sau, este restabilirea ei in normalitatea ei, din strambarea si inchiderea egoista in care a fost dusa de persoanele purtatoare ale ei, prin pacat. Ea e readusa in curatia ei de pacat chiar de la inceputul formarii in Sfanta Lui Maica. Ea e repusa prin aceasta in starea de deschidere normala fata de Dumnezeu, Creatorul ei, si recapata prin aceasta forta de restabilire a comunicabilitatii cu toate concretizarile! ei in persoanele umane. Hristos se face astfel Omul prin care se comunica cel mai usor cu Dumnezeu si care se comunica cel mai generos tuturor oamenilor, dandu-le si lor, daca voiesc, aceasta comunicabilitate frateasca. Iar aceasta n-a facut-o Fiul lui Dumnezeu folosindu-se numai de voia Sa dumnezeiasca, ci si de voia firii omenesti asumate. Caci El a avut doua voi, dar a fost un singur voitor prin ele si nu s-ar fi manifestat ca Persoana integrala divino-umana, daca nu s-ar fi manifestat si cu voia sa omeneasca. El a readus la acordul deplin cele doua voi, odata ce, ca Dumnezeu Creatorul, a inzestrat firea omeneasca cu o voie in armonie cu vointa dumnezeiasca si cu o singura voie normala in toate persoanele umane voitoare, sau odata ce Dumnezeu insusi nu voieste ceva contrar firii omenesti, sau dreptei ei dezvoltari prin voia ei (Sf. Maxim Marturisitorul, P.G. 91, col. 81).

In sfarsit, daca persoana omeneasca este o unitate cuprinzand constient si influentand eficient tot universul creat, Domnul Iisus Hristos, ca persoana divino-umana, este o unitatea care cuprinde in Sine constient totul: dumnezeirea si creatia, pe ultima in mod mai eficient decat toate persoanele umane la un loc. Din El lucreaza nu numai spiritul uman in relatiile cu semenii si asupra lumii create, ci insasi dumnezeirea in modul cel mai intim, mai interior ei, deci mai desavarsitor asupra ei. In mentinerea Sa pentru veci ca Persoana divino-umana El are ca parte umanul sau creatia, sau e dat temeiul pentru desavarsirea eterna a intregii creatii, dar prin umanul ca mediul activ cel mai important.

Creatorul intregii creatii avea putinta sa cuprinda in modul cel mai intim umanul, ca pe factorul creat constient si eficient asupra creatiei in gradul maxim, spre a duce prin el intreaga creatie la tinta spre care a fost chemata aceasta, sa o duca odata cu sine, cu ajutorul Creatorului, la unirea cu El si cu semenii.

Astfel, in Fiul lui Dumnezeu facut om isi afla creatia prin firea umana asumata in El, unitatea desavarsita in Dumnezeu, sau Dumnezeu devine totul in toate. In Hristos, Dumnezeu Cuvantul a redat toata puterea ratiunilor adevarate, imprimate in creatie, in tendinta lor spre deplina armonie intre ele, prin mijlocirea umanitatii careia S-a facut El insusi ipostas.

Parintele Dumitru Staniloae

• Sinodul IV ecumenic de la Calcedon din 451
  Publicat in : Sinoade ecumenice
• Canoanele Sinodului IV Ecumenic
  Publicat in : Drept bisericesc

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: