Pentru fiinte create din nimic, cum suntem noi oamenii, existenta trebuie sa fie un fapt care mira. Vorbesc nu numai de persoanele care nu au o credinta in Dumnezeu, dar si in cazul categoriei opuse, a celor care cred. Existenta oamenilor si a creatiei in general apare ca nefiind o necesitate, poate mai ales pentru cineva care crede intr-un Dumnezeu liber, chiar mai presus chiar de libertate, Care, in consecinta, nu creaza nimic din necesitate.
O asemenea mirare au mai avut-o si altii, Heidegger de exemplu, care scria ca mai fireasca i se pare non-existenta decat existenta care il mira, sau Nichita Stanescu care spunea ca faptul de a fi este atat de uimitor si admirabil, incat poate fi asemanat mai degraba intamplarii decat legilor. Desi mai distantat de filosofie, care pune totul in seama unor legi imuabile, poetul nostru e la fel de departe si el de invatatura revelata crestina.
Pentru un crestin insa, existenta nu se datoreaza nici vreunei legi apriorice, nici unei intamplari, ci evident bunatatii si iubirii lui Dumnezeu, dar acest fapt nu-l impiedica chiar si pe el sa se mire, uimindu-se in sine de minunatul fapt de a exista. Cred ca acest lucru, aceasta mirare, provine din faptul ca noi oamenii, ca si restul creatiei, nu avem existenta sau izvorul ei in noi insine. Acest fapt nu-l putem uita niciodata, ne insoteste in subconstient, este responsabil poate de spaima in fata mortii care devine temuta tocmai pentru ca ar putea insemna pentru unii o reintoarcere in neant.
Ne miram de faptul ca existam dar nu putem concepe nici nimicul in sine decat concepandu-l tot ca pe "ceva", ceea ce arata pe de alta parte pentru un crestin ca omul este destinat de Creator eternitatii. Eternitatea aceasta, pe care omul nu o are in sine, este un dar al lui Dumnezeu. Nemurirea sufletului nu se datoreaza substantei lui eterne (ar fi o viziune mai degraba filosofica) ci vointei lui Dumnezeu care vrea sa mentina vesnic in exsitenta orice faptura pe care a creat-o.
Dumnezeu insa este izvorul binelui, iar o lipsa a relatiei cu el devine sursa raului. Raul nu exista in sine, precum s-a spus, ci e un fel de reintoarcere la neant a creaturii care provine din nimic. Problema raului e legata de existenta si de non-existenta din care au fost create toate fapturile. Mai degraba decat o categorie morala, raul este un esec existential, un mod de a exista, paradoxal mai apropiat de a nu fi decat de a fi, fiindca existenta creaturii provine de la Dumnezeu.
Pacatul, care este un rau pus in practica, e un mod prin care omul incearca sa traiasca fara Dumnezeu. Ne aflam in situatia celui caruia i se ofera un deget, dar el vrea toata mana. Omului i s-a oferit existenta, si aceasta nu dintr-o necesitate a lui Dumnezeu, dar omul vrea sa existe separat de El, autonom, cazand prada celei mai mari iluzii din toata istoria creatiei: dezvoltarea in autonomie, in independenta fata de Dumnezeu.
Exista ceva in noi care ne ispiteste sa incercam sa ne realizam prin propriile noastre puteri. Acesta este samburele de unde pleaca tot pacatul, e un fel de mandrie a realizarii de sine prin sine insusi. Omul vrea sa fie ca Dumnezeu, dar fara El. Dumnezeu vrea ca omul sa fie dumnezeu,dar impreuna cu El, care este Binele in Sine. De aceea neascultarea, adica raul raman pentru om singura metoda prin care se insala ca se va putea autorealiza independent. Si nu vorbim numai despre atei care vor sa se realizeze prin sine.
Chiar si cei care cred, uneori vor sa se mantuiasca tot prin sine insusi. Practica asceza ca pe un efort propriu, postesc cu inversunare, isi aduna toate puterile sa respecte voia lui Dumnezeu, dar fara sa se umileasca cerand ajutorul Lui. Vor sa fie in stare la judecata sa-L oblige pe Dumnezeu sa le dea mantuirea pe care o merita, care se datoreaza efortului lor.
Daca nu reusesc o viata de asceza, nu vin la pocainta, ci devin razbunatori pe ceilalti semeni si uneori, pe ei insisi. De fapt metoda aceasta a raului facut altora sau lor insisi este tot un mod de a se razbuna pe Dumnezeu, Care in viziunea lor nu-i lasa sa se mantuiasca singuri. Aceasta inseamana cuvintele Mantuitorului Care a spus ca cine va vrea sa-si scape sufletul sau si-l va pierde.Cuvinte grele, care aduc aminte oamenilor ca nu au si nu pot obtine existenta eterna, viata vesnica prin ei insisi. Tot ce putem realiza prin independenta este reintoarcerea in neant, reintoarcere care in ea insasi e o ispita, o voluptate, care indrazneste sa se afirme prin orice mijloace ca existenta independenta chiar cu pretul existentei ei insasi.
Iulian Tiganelea
Iulian Tiganelea
-
Existenta fara inceput si existenta creata
Publicat in : Dogma -
Originea si existenta ingerilor
Publicat in : Dogma -
Existenta seculara si viata liturgica
Publicat in : Viata liturgica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.