STAREA PRIMORDIALA A OMULUI

a) Destinatia omului
b) Continutul ,,chipului “din om inainte de cadere

 

a) Destinatia omului

Omul n-a fost creat ca o fiinta despartita de Dumnezeu, aruncat in lume cu dispret de dumnezeu, asa cum condidera Heidegger. In om a binevoit sa Se altoiasca Dumnezeu, ca omul insusi sa fie altoit in Dumnezeu. Insusirile omului sunt capabile sa fie mijloace folosite de Dumnezeu pentru manifestarea lui si ca prin ele omul sa se adanceasca tot mai mult in Dumnezeu si sa devina, prin efort, asemanator cu Logosul Creator, adica sa se evidentieze in el tot mai mult Dumnezeu ca baza si centru. (1)

Daca logosul este centru propriu-zis al lumii si temelia pe care sunt asezate toate cele create, omul este un centru secundar, fiindca toate au fost create pentru om si randuite in functie de destinul omului. Ele trebuie sa slujesca omului in inaintarea lui spre Dumnezeu si in acest fel isi urmeaza propriul sens prin care depaseste lumea aceasta. ,,Rationalitatea lumii este pentru om si culmineaza in om; nu omul este pentru rationalitatea lumii. O persoana s-a gandit la persoana omului cand a creat lumea.“ (2) Pentru a sustine ideea ca omul ocupa un loc central in lume, Sf. Maxim Marturisitorul a desvoltat o intreaga teologie. Omul are o pozitie centrala in masura in care pastreaza comunicarea cu Logosul Divin si se manifesta ca un alt logos, ca factor al activarii rationalitatii lumii. Sfantul Maxim arata ca omul detine fizic, prin proprietatea de a fi in relatie cu toate aspectele realitatii, puterea de unificare a tuturor dimensiunilor lumii. Vocatia omului este aceea de a fi factor activ al unirii armonioase a fapturilor, a le indrepta spre dumnezeu si aduna in El. (3)

Inaltand-l pe om mai presus de toate creaturile pamantului si inzestrandu-l cu chipul sau, Dumnezeu i-a dat omului o destinatie precisa, cu totul alta decat cea data celorlalte fapturi pamantesti.

1) Fata de Creatorul sau, destinatia omului consta in aceea ca el, care,dupa suflet fusese creat din suflarea dumnezeiasca, nu trebuie sa se margineascã la cele pamantesti, ci neincetat sa tinda cu sufletul catre Dumnezeu, izvorul fiintei si al vietii sale in care sa-si afle ultima tinta si satisfacere deplina a tuturor inclinarilor si sperantelor sale. Omul sa ramana totdeauna in legatura cu Creatorul sau, care i-a dat o natura deosebita fata de celelalte creaturi; el poarta in sine chipul lui Dumnezeu: o ratiune care nazuieste spre adevarul infinit, o vointa care tinde la binele cel mai inalt si un simt sau o inima ce nazuieste la fericirea nesfarsita. De aceea, omul trebuia sa caute neincetat pe Dumnezeu, sa-L cunoasca si sa-L iubeasca ca pe adevarul, binele si fericirea absoluta, asadar sa-L preamareasca. Mantuitorul spune ce trebuia sa faca invataceii Sai, ca sa poata fi cunoscuti ca stau cu El in stransa legatura: „Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, ca sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru cel din ceruri.“(Matei V,16).Si Sfantul Apostol Pavel scrie Corintenilor: „Mariti dar pe Dumnezeu in trupul vostru si intru duhul vostru , care sunt ale lui Dumnezeu“ (I Corinteni VI, 20), si: „Ori de mancati ori de beti ori altceva de faceti, toate intru marirea lui Dumnezeu sa le faceti“ (I Corinteni X, 31). Tot el arata ca Fiul lui Dumnezeu a venit sa restabileasca prin rascumparare legatura omului cazut de la Dumnezeu, sa strice zidul care despartea pe om de Dumnezeu si sa duca pe toti la pace si unire cu acesta: „Pentu ca Dumnezeu era in Hristos, impacand lumea cu sine insusi, nesocotindu-le lor gresalele si punand in noi cuvantul impacarii“. (II CorinteniV, 19)

Acelasi scop al omului il propun si invatatorii vechi ai bisericii. Lactantiu zice: „Noi ne nastem cu conditia sa dam Domnului care ne-a facut, supunerea cuvenita Lui, sa-L cunoastem si sa urmam Lui. Uniti prin aceasta legatura a pietatii suntem in comuniune cu Dumnezeu; de aici si numele religiunii. Numele religiunii s-a nascut din legatura prin care Dumnezeu uneste cu sine pe om si-l leaga prin pietate, caci a-I sluji ca Domnului nostru si a i se supune ca Parintelui nostru este esential pentru noi.“ (4)

Sfantul Vasile cel Mare le spunea contemporanilor sai: „Tu esti un vas lucrat cu mestesug, care a primit fiinta sa de la Dumnezeu. Preamareste pe Creatorul tau, caci n-ai fost creat decat sa fii un instrument demn al gloriei lui Dumnezeu. Si toata lumea aceasta este pentru tine o carte vie care predica gloria dumnezeiasca si-ti vesteste tie, care ai minte, marirea ascunsa si nevazuta a lui Dumnezeu, pentru ca sa cunosti pe Dumnezeul adevarului.“ (5)

Sfantul Ioan Gura de Aur considera ca: „Dumnezeu ne-a dat vedere, cuvant si auzire, pentru ca toate organele noastre sa fie spre serviciul lui, sa vorbim si sa facem ceea ce-i este placut, sa-i adresam necontenit cantari, sa inaltam neincetat catre el multumirile noastre.“ (6)

Fericitul Augustin spune ca omul este creat pentru al cunoaste si preamariri pe Dumnezeu:,,Omul este facut dupa chipul lui Dumnezeu, el e asezat din natura sa cunoasca pe Dumnezeu, sa-l cinsteasca si iubeasca in felul care corespunde puterii date lui.“ (7)

De aceeasi parere sunt si Sfantul Ambrozie al Milanului, Sfantul Chiril al Ierusalimului, Sfantul Ioan Damaschinul, precum si Macarie cel Mare: ,,Domnul a creat sufletul asa, ca sa fie pentru El o logodnica sau un prieten cu care sa se poata uni si sa formeze unitate de spirit cu El, precum zice Apostolul Pavel Corintenilor: cel ce ramane lipit de Domnul este un spirit cu El.“ (8)

2)Destinatia omului in raport cu sine insusi, este ca, fiind creat dupa chipul lui Dumnezeu, omul trebuie sa se straduiasca necontenit pentru a dezvolta si perfectiona facultatile sale prin practica faptelor bune si a se forma astfel dupa asemanarea lui Dumnezeu, prototipul sau. De aceea odinioara, in Vechiul Testament Domnul Dumnezeu cere poporului sau sa fie sfant ca El : ,,Fiti sfinti, ca sfant sunt eu, Domnul Dumnezeul tau“ (Levitic XI, 44), iar Mantuitorul zice invataceilor Sai: ,,Fiti dar voi desavarsiti, precum si Tatal vostru cel din ceruri desavarsit este.“ ( Matei V, 48)

Aceasta destinatie a omului nu este esential deosebita de cea dintai. Menirea aceasta a omului catre sine insusi urmeaza din cea catre Dumnezeu, deoarece Acesta poate fi adorat si preamarit numai cand fiintele sunt cu el in cea mai stransa unire. Din aceasta urmeaza apoi tinderea omului la o rasplata corespunzatoare faptelor sale, la fericire, caci cine cauta sa se uneasca cu Dumnezeu este partas la adevarata fericire.Mantuitorul Iisus Hristos propune acest adevar cand zice: ,,Nu tot cel ce-mi zice, Doamne, Doamne va intra intru Imparatia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri.“ (Matei VII, 21) Apostolul Pavel scrie ca oamenii sunt faptura lui Dumnezeu; ziditi intru Iisus Hristos spre faptele bune (Efeseni II,10), si: ,,Iar buna credinta spre toate cele folositoare avand fagaduinta vietii acesteia de acum si a celeia viitoare.“ (I Timotei IV, 8)

Dintre Sfintii Parinti si Scriitori bisericesti, cel care vorbeste mai lamurit despre aceasta destinatie a omului este Grigorie Teologul care zice: „Am fost creati spre fapte bune, pentru ca sa se laude si sa se preamareasca Creatorul si de a imita pe Dumnezeu pe cat se poate.“ (9)

Si Sfantul Vasile cel Mare noteaza in scrierile sale: „organizarea corpului tau te invata care este destinatia ta.Tu esti cu capul indreptat catre cer, ca sa nu taraganesti existenta ta catre pamant, ci sa ridici privirile tale catre cer si catre Dumnezeu care este acolo, pentru ca sa nu alergi la voluptatile brutale, ci ca supus glasului mintii cu care esti inzestrat sa traiesti cu viata cereasca.“ (10)

Un alt scriitor bisericesc, Lactantiu, face urmatoarea afirmatie: „Daca se intreaba un om de bun simt pentru ce a fost creat, el va raspunde cu tarie: Sunt nascut, ca sa cinstesc pe Dumnezeu, care ne-a creat spre a-I servi; si a servi pe Dumnezeu nu inseamna decat a pazi adevarul si a-l apara prin fapte bune.“ (11) Dar, fiindca omul tinde, in raport cu inaintarea sa in virtute, la fericire, care este urmarea faptelor bune si rasplata lor, dupa invatatura Mantuitorului asupra fericirilor cerului (Matei V,16) deoarece ,,pietatea, prin natura sa, este spre toate de folos“ ca ,,avand fagaduinta vietii de acum si a celei viitoare“ (I Timotei IV,8), se poate zice ca omul, creat pentru fapte bune, este totodata si spre fericire, si ca, prin urmare, fericirea este una din destinatiile omului privite fata de sine insusi . Si Sfintii Parinti au indicat-o cateodata.

Dupa Grigorie Teologul ,,am primit existenta spre a fi fericiti si am fost in adevar dupa ce am primit existenta.Am fost pusi in Rai spre a ne bucura, am primit porunca, ca pazind-o sa putem merita gloria.“ (12)

3)Destinatia omului fata de natura inconjuratoare este determinata lamurit in insãsi cuvintele Creatorului: „Sa facem om dupa chipul si asemanarea noastra…si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste toate animalele, peste toate vietatile ce se misca pe pamant si peste tot pamantul.“ (Facere I, 26-28).

Vorbind despre menirea omului, Inocentiu Arhiepiscopul Odesei afirma ca ,,purtand in sine chipul dumnezeiesc omul avea sa fie si el un fel de Dumnezeu pamantesc. O astfel de fiinta nu putea sa aiba alta menire decat sa fie cel mai apropiat prieten al lui Dumnezeu, sa-l reprezinte in chip vazut si sa slujeasca ca organ si loctiitor al sau, pentru toate fapturile inferioare, care dupa insusirile firii lor si, dupa locul ocupat de ele, nu pot vedea pe facatorul lor si sa vorbeasca cu dansul gura catre gura. Potrivit cu o astfel de menire omul trebuia sa aiba si o putere corespunzatoare, precum si o imputernicire peste toata faptura vazuta.“ (13)

Fiind chipul lui Dumnezeu, fiind fiu si mostenitor in casa Parintelui ceresc, omul este intrucatva destinat a servi ca mijlocitor intre Creator si creaturile pamantesti. Mai ales el trebuie sa fie pentru ele un profet, avand misiunea de a le vesti in cuvinte si fapte inteleapta vointa a lui Dumnezeu; un mare arhiereu, insarcinat a aduce lui Dumnezeu in numele tuturor fiintelor pamantesti, sacrificii, laude si multumiri ce i le datoram si de a cere de sus binecuvantari ceresti: un cap si un rege care sa poata prin sine insusi, concentrand in fiinta sa scopurile existentei tuturor fiintelor vazute, a le reuni cu Dumnezeu si prin aceasta a mentine legatura creaturilor pamantesti intr-o unire si o armonie perfecta.

Sfintii Parinti si Scriitori bisericesti au vorbit adesea de aceasta destinatie a omului, dupa care el este regele si stapanul naturii, mai ales atunci cand ei explica de ce omul a fost creat ultimul.

Sfantul Ambrozie zice: „dupa demnitatea sa, omul avea sa se arate cel din urma pe pamant ca scop al naturii, creat pentru adevar, ca sa fie inainte vestitorul dreptatii intre celelalte fiinte. Nu fara cuvant a aparut cel din urma ca incoronare a intregii lucrari a creatiunii, ca o cauza a lumii pentru care totul sa fie creat.“ (14)

Aceasta este marea destinatie pentru care a fost creat omul ca preot si mijlocitor intre creatura si creator, dar si ca stapan al creaturii. Destinatia ultima a omului era desavarsirea atat a naturii, a mediului in care vietuia, dar mai ales desavarsirea sa proprie.

Credinta ortodoxa a invatat constant, ca primul om a fost creat cu toate puterile fizice si spirituale, necesare pentru implinirea scopului, spre care l-a destinat Dumnezeu. Starea distinsa a primului om este dictata de notiunea creatorului ca atotintelept, iar prapastia adanca in care s-a rostogolit omul prin cadere ne face sa intelegem, ca starea primordiala a lui a fost fericita si perfecta in toate privintele.

Creand pe om pentru o destinatie asa de inalta Domnul Dumnezeu l-a creat capabil pentru a o indeplini, adica perfect. Aceasta idee reiese din marturia lui Moise, care indata, dupa ce a vorbit de creatia omului, face observatia aceasta generala: ,,Si a vazut Dumnezeu ca toate cate a facut erau foarte bune” (Facere I,31). Acest lucru este foarte necesar de amintit, pentru ca numai o creatie perfecta putea iesi din mainile unei Fiinte perfecte ,,Care nu poate crea nimic imperfect,nimic incapabil de a implini scopul creatiei sale.“ (15)

b) Continutul “chipului”din om inainte de cãdere.

Putem spune ca odata cu secolul al XV-lea ideea de chip al lui Dumnezeu nu mai joaca un rol asa de important in filozofie. Exista totusi unele dictionare de teologie care vorbesc astazi nu despre chip, ci despre pierderea acestuia, dar si acest lucru fiind tratat doar in capitolul despre pacatul originar. Cu toate acestea toti teologii ajung sa gaseasca o definitie a omului: ,,o fiinta care tinde sa se depaseasca.“ (16)

Biserica a fost preocupata permanent de puritatea credintei primite de la Sfintii Apostoli. Dogma, ca ancora a mantuirii are un puternic accent soterilologic. Totul este ancorat in actul de rascumparare a omului, de aceea consubstantialitatea Fiului cu Tatal fundamenteaza dumnezeirea lui Hristos. Asadar mantuirea noastra este suspendata de propria noasta consubstantialitate cu omenitatea lui Hristos. In momentul intruparii, Hristos- ,,Chipul lui Dumnezeu cel nevazut“ (Coloseni I, 15), nu cauta o forma oarecare, ingereasca sau astrala; nu numai ca El se adapteaza la forma omeneasca, dar, dupa Parinti, Dumnezeu, cand a creat pe om, Si-a fixat deja privirea gandirii sale asupra lui ,,Hristos-prototipul.“ (17)

Asadar in Hristos se uneste chipul lui Dumnezeu cu chipul omului, justificand astfel expresia ,,de chip al chipului“ (18), expresie intalnita in gandirea Sfintilor Parinti si in mod special la Sf. Grigorie de Nyssa. Facem precizarea ca, cu mult inainte de Sf. Grigorie de Nyssa si de Sf. Vasile cel Mare, tema chipului a fost analizata intr-un mod cu totul aparte de Sf. Atanasie cel Mare. Se stie ca majoritatea scrierilor Sf. Atanasie au fost indreptate impotriva ereziei lui Arie. Sf. Atanasie foloseste des expresia de ,,Chip al Tatalui“, atunci cand se refera la Fiul, deoarece aceasta expresie arata egalitatea si deofiintimea Fiului cu Tatal, dar si distinctia si inconfundabilitatea persoanelor intre ele: ,,Caci precum Tatal e vesnic Tata si nu se va face niciodata Fiu, asa si Fiul e vesnic Fiu si nu se va face vreodata Tata…Daca deci S-ar schimba Tatal, S-ar schimba si Chipul, caci precum este Nascatorul, asa este si Chipul si stralucirea Lui.“ (19)

Pentru cei mai mult dintre Parintii bisericii a fi creat dupa chipul lui Dumnezeu inseamna a fi creat drept chip al Fiului, de aici si expresia ,,Omul-chipul Fiului“. Dar cu toate acestea, se poate spune ca omul este dupa chipul Sfintei Treimi. El este chipul Fiului, dar este creat dupa chipul Sfintei Treimi. Intreaga Treime este prezenta la crearea omului, iar expresia: ,,Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra“ (Facere I; 26) sta marturie clara ca este vorba despre crearea dupa chipul Sfintei Treimi.

Prin tot ce am prezentat pana acum nu am determinat decat in mod formal chipul lui Dumnezeu in om; in ce consta el dupa continut este foarte greu de determinat. Pentru ca omul este o copie a lui Dumnezeu, tot ce este Dumnezeu prin fire si in mod necreat, trebuie sa fie si omul prin bunavointa lui Dumnezeu si in mod creat. Omul trebuie sa aiba in sine tot ce are si Dumnezeu ,,Chipul nu este adevarat chip, decat in masura in care poseda toate atributele modelului sau.“ (20)

Tocmai din pricina ca omul reflecta complexitatea vietii divine, Sfintii Parinti atribuie caracterul de chip al lui Dumnezeu unei multimi de insusiri ale fiintei umane. Pentru ca fiecare reprezinta trasatura chipului, toate se impartasesc de chipul lui Dumnezeu, dar nu exclusiv, caci chipul lui Dumnezeu nu trebuie cautat intr-o parte a fiintei umane, ci in toate.

Chipul lui Dumnezeu in om, reflectand arhetipul sau incognoscibil, este si el incognoscibil si indefinibil. Sfantul Grigorie de Nyssa spune ca ,,daca omul reflecta toate atributele lui Dumnezeu, reflecta si caracterul lui misterios, insesizabil.“ (21)Pentru Sf. Grigorie de Nyssa, zice Evdokimov, ,,crearea ,<<dupa chip>> il inalta pe om la demnitatea de prieten a lui Dumnezeu, traind in conditiile vietii dumnezeiesti.“ (22) Iar Sfantul Ioan Damaschinul spune ca, chipul lui Dumnezeu in om, consta in necuprinzibilitatea, invizibilitatea, imortabilitatea spiritului omenesc si in libertatea voii. (23)

Avem, asadar, pe o parte identificarea chipului cu toate insusirile omului, iar pe de alta afirmatia conform careia chipul este incognoscibil si indeterminabil.Chipul lui Dumnezeu in om este tot asa de antinomic, de paradoxal, ca si modelul divin, ca si Dumnezeu Insusi, care in fiinta Lui este incognoscibil, dar in manifestarile lui multilple, cognoscibil.

Vladimir Lossky afirma ca la baza studiilor despre chip se afla doua tendinte: cea apuseana si cea rasariteana. Tendinta apuseana, care il are in frunte pe Fericitul Augustin, pleaca de la om spre Dumnezeu, analizand insusirile chipului uman, astfel cristalizandu-se notiunile despre Dumnezeu. Cea de a doua tendinta, in fruntea careia sta Sf. Grigorie de Nyssa, pleaca de la ceea ce Dumnezeu a spus despre Sine, prin intermediul revelatiei, pentru a putea formula adevaratul continut al chipului din om. (24)

Sfintii Parinti vorbind in mod deosebit despre chipul dumnezeiesc se refera de fapt la mintea sau ratiunea omului si la libertate, care sunt manifestarile cele mai esentiale ale omului ca subiect. Aceasta este asocierea pe care o face Sf.Ioan Damaschinul, care, dupa cum am vazut, face trimitere la necuprinsul si nevazutul si nemurirea sufletului. In special pune accentul pe libertatea, pe capacitatea omului de a se determina pe sine, care este caracteristica fundamentala prin care se deosebeste omul de tot ce nu este subiect sau persoana, de obiect sau de natura, care nu se determina pe sine in realitate, ci sunt determinate. (25)

Sf. Grigorie de Nyssa, de asemenea, accentueaza libertatea ca manifestare a chipului dumnezeiesc in om. Aceasta manifestare consta in aceea ca omul nu este inlantuit de natura ci are putinta sa se determine pe sine insusi si sa aleaga intre mai multe posibilitati. Fara libertate, nu este nici ratiune, caci fara ea nu este putinta de decizie si de judecata. (26)

Toate caracteristicile amintite erau in omul primordial intr-o forma pura, deci chipul lui Dumnezeu in om era perfect. Aceasta reiese din ceea ce ne spune revelatia despre suflet, trup si imprejurarile de viata ale protoparintilor in raiul pamantesc. Cunoasterea omului, ratiunea, era luminata, fara prejudecati si fara ratacire.

Marturisirea Ortodoxa spune: ,,chiar particular, omul a iesit din mainile Creatorului sau, intreg in sufletul sau, atat in privinta intelectuala, cat si cea spirituala.“ (27) In sprijinul acestei afirmatii se poate aduce ca dovada intelepciunea lui Adam care pune corect nume tuturor animalelor. Lucrul acesta este apoi intarit de Dumnezeu, care nu a schimbat nici un nume, deoarece este numele corespunzator naturii deosebitelor specii. Adam le inventa indata si nu dupa un lung studiu al calitatilor lor.Sf. Ioan Hrisostomul considera ca: ,,cel ce a putut da nume cuvenite dobitoacelor, pasarilor si fiarelor salbatice, potrivit cu caracterul si obiceiul fiecaruia, oare omul acela nu era el plin de intelepciune si de stiinta?…Dumnezeu insusi aproba asa de bine numele acestea ca nu voi sa le schimbe catusi de putin, chiar cand Adam s-ar fi putut amagi.“ (28)

Totusi nu trebuie sa se reprezinte intelepciunea lui Adam perfecta, asa precum nu poate sa existe decat in Dumnezeu. Ratiunea omului celui dintai era negresit o ratiune curata, luminoasa, dreapta, scutita de prejudecati si erori, capabila a cunoaste lucrurile cu cea mai mare usurinta.

Dar in acelasi timp aceasta ratiune era marginita, incapabila de a cuprinde totul deodata, de a patrunde totul aici, ceea ce nu a putut impiedica caderea protoparintilor nostri. Ea trebuie sa se desfasoare si sa se perfectioneze gradat, precum se perfectioneaza mintea ingerilor chiar, idee ce se gaseste foarte des in gandirea Parintilor Bisericesti. Acest lucru reiese si din cuvintele Scripturii unde se zice ca omul este stapanul pamantului. (Facere II; 25-30)

Apoi Adam a primit chiar din gratia dumnezeiasca darul profetiei, dupa cum ne spune si Sf.Ioan Gura de Aur prin cuvintele pe care le rosteste el cand i s-a adus femeia sa Eva: „Iata os din oasele mele si carne din carnea mea. Ea se va numi femeie pentru ca…pentru aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va uni cu femeia sa si vor fi amandoi un trup.“ (Facerea II, 23-24) Iata ca aici Adam determina cu claritate si precizie cum si de ce a fost creata Eva, cu toate ca ea a fost creata, pe cand el dormea; el prezice ca neamul omenesc se va inmulti pe pamant, ca se vor forma familii si ca omul va lasa pe tatal sau si pe mama sa si se va alipi de femeia sa. (29) Desigur, ii era cu neputinta lui Adam de a prevedea toate acestea daca mintea lui nu era curata. Asadar, de aici reiese clar intelepciunea cu care a fost inzestrat Adam.

Mintea sanatoasa a lui Adam reusi apoi sa faca deosebire intre el si toate celelalte creaturi, si il recunoscu pe Dumnezeu ca fiinta infinit inteleapta si drept Creator al sau.

Iata deci, ca omul nu a iesit din mainile Creatorului in starea copilariei, ci barbat constient de sine, matur si perfect in cele corporale si spirituale.


Note Bibliografice

1) Pr. Prof. Dumitru Staniloae, nota5, in colectia ,,P.S.B.“, vol 16, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti1988, p. 182
2)Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Iisus Hristos, lumina lumii si indumnezeitorul omului, Editura Anastasia, Bucuresti 1993, p. 31-32
3)Doru Costache, De la ontologia cuantica la cosmologia antropologica a parintelui Dumitru Staniloae, in vol. Stiinta si teologie, Bucuresti 2001, p. 212-213
4)Dr. Iosif Olariu,., Manual de Teologie Dogmatica Ortodoxa, Editura Tiparul Tipografiei Diecezane, Caransebes 1907, p. 297
5)Macarie F., Dogmatica Ortodoxa, Vol I, traducere de Arhim. Gherasim Titus, Editura Tipografia Cartilor Bisericesti, Bucuresti 1886., p. 585
6)Ibidem, p. 586
7)Dr. Iosif Olariu, op. cit., p. 297
8)Macarie F., op. cit., p. 586
9) Pr. Prof. Dr. Isidor Teodoran si Arhid. Prof. Dr. Ioan Zagrean, Teologie Dogmatica, E.I.B.M.B.O.R, Bucuresti 1991, p. 176
10) Sf. Vasile cel Mare, Scrieri, Partea I, in colectia ,,Parinti si Scriitori Bisericesti”, vol 17, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, E.I.B.M.B.O.R, Bucuresti 1986, p. 375
11)Dr. Iosif Olariu, op. cit., p. 298
12)Macarie F. Op. cit., p. 558
13)Inocentiu Arhiepiscopul Odesei, Cuvant de invatatura despre caderea lui Adam, Partea I, traducere de Pr. Simeon Andrei, Editura Pelerinul, Iasi 1997, p. 14
14) Dr. Iosif Olariu, op. cit., p. 299
15) Macarie F., op. cit., p. 590
16)Paul Evdohimov, Ortodoxia, traducere de Dr. Irineu Ioan Popa-arhiereu vicar, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti 1997, p.84
17)Ibidem, p.85
18)Sf. Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului, in ,,P.S.B.“, vol 30,traducere de Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, E.I.B.M.B.O.R, Bucuresti 1998 p. 38
19)Sf. Atanasie cel Mare, Cuvant impotriva Elinilor….ín colectia ,,P.S.B.“ vol 15, traducere de Pr. Prof. Dumitru Staniloae, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti 1987, p. 182-183
20)Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae,Starea primordialã a omului in cele trei confesiuni, in ,,Ortodoxia”, anul IX(1957), nr. 1, p. 325
21)Ibidem , p. 326
22) Paul Evdochimov, Ortodoxia, p. 87
23)Sf. Ioan Damachinul , Dogmatica, traducere de Dumitru Fecioru, Editura Scripta, Bucuresti 1993, p. 71
24)Vladimir Lossky, Teologia Mistica a Bisericii de Rasarit, traducere de Pr. Vasile Raduca, Editura Bonifaciu-1998, p.143-144
25)Ibidem, p. 71
26)Sf. Grigorie de Nyssa, op. cit., p. 28
27) Macarie F. Op. cit., p. 590
28)Dr. Iosif. Olariu, op. cit. ,p. 300
29)Sf Ioan Gura de Aur, Scrieri, in colectia ,,Parinti si Scriitori Bisericesti”, Vol 21, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, E.I.B.M.B.O.R, Bucuresti 1987 , p. 152

Preot David Marian, parohia Nuntasi, Constanta

• Starea primordiala a omului dupa invatatura ortodoxa
  Publicat in : Lumea vazuta
• Starea primordiala a omului dupa invatatura catolica
  Publicat in : Lumea vazuta
• Starea primordiala a omului dupa invatatura protestanta
  Publicat in : Lumea vazuta
• Patologia imaginatiei
  Publicat in : Sanatate si stiinta