Vina este un sentiment al omului cazut in pacat. Ea se manifesta ca o durere a sufletului. Vina se resimte intotdeauna atunci cand ne dam seama ca am facut rau unei persoane dragi. Cand dam intristare celui care ne da iubire, sufletul nostru sufera si constiinta ne mustra. Aceasta mustrare a constiintei este un semnal care ne arata ca suntem vinovati fata de cineva anume.
Vina s-a manifestat intaia oara in rai, cand Adam i-a dat lui Dumnezeu, in locul iubirii Sale, primul pacat, adica fapta neascultarii. De atunci si pana astazi, constiinta si-a luat in serios sarcina de acuzator al omului care greseste fata de iubirea lui Dumnezeu sau a semenilor sai.
Pentru insistenta cu care ii arata omului greselile, cei necredinciosi au vazut in constiinta o adevarata boala, iar nu un ajutor. Spre exemplu, pentru Friedrich Nietzsche, vinovatia este "cea mai ingrozitoare boala care s-a abatut asupra omului." In schimb, pentru cei care i-au inteles meritele, ea este o calitate a omului, fiind "proprie oricarei persoane sensibile si responsabile", dupa cum zice doctorul psiholog Susan Forward.
Constiinta este vitala pentru traiul in societate. Durerea sufleteasca, cauzata de sentimentul de vinovatie, este o cauza determinanta in nerepetarea faptelor care au provocat-o. Astfel, dupa cum fiecare greseala este urmata de mustrarea constiintei si de sentimentul de vinovatie aferent, tot asa, fiecare vina este urmata de o determinare a omului de a nu mai repeta faptele care i-au dat nastere. Deci, absenta constiintei si a sentimentelor de vinovatie poate da nastere unui comportament periculos pentru societate.
De ce suntem de vina pentru pacatul lui Adam ?
"Oamenii au, cel mai adesea, o intelegere juridica asupra dreptatii. A impovara pe cineva cu raspunderea pentru vina altcuiva ei o resping ca pe o nedreptate. Aceasta nu isi are locul in constiinta lor juridica. Dar alta graieste duhul iubirii lui Hristos. In duhul acestei iubiri, a impartasi raspunderea pentru vina celui iubit, ba chiar deplin a o purta, nu numai ca nu este strain, ci intru totul firesc."
"Prin faptul de a purta vina straina se vadeste adevarul iubirii si se ajunge la constientizarea ei. Daca este a ne folosi numai de latura indulcirii iubirii, atunci unde mai este latura noimei (sensului) sale? Dar cand se adauga libera luare asupra-si a vinei si a suferintelor celui iubit, atunci dragostea isi atinge desavarsirea atotcuprinzatoare."
"Multi nu pot sau nu voiesc sa ia asupra lor si sa poarte de buna voie urmarile pacatului stramosului Adam. Ei spun: "Adam si Eva au mancat din rodul oprit, dar ce ma priveste pe mine? Sunt gata sa raspund pentru pacatele mele, dar numai pentru ale mele personale, si nicicum pentru cele straine." Si nu intelege omul ca, printr-o astfel de miscare a inimii, repeta in sine pacatul Stramosului, care devine propriul sau pacat si propria cadere."
"Adam s-a lepadat de raspundere, punand vina asupra Evei si a lui Dumnezeu, Care ii daduse acea femeie, rupand astfel unimea Omului si unirea sa cu Dumnezeu. Astfel, de fiecare data cand ne impotrivim a purta vina pentru raul obstesc, pentru faptele celor apropiati, noi repetam acelasi pacat si rupem, la randul nostru, unimea Omului."
"Domnul a intrebat pe Adam mai inainte de Eva. Si trebuie inteles ca, daca el nu s-ar fi indreptatit, ci ar fi luat asupra-si raspunderea pentru pacatul lor obstesc, alta ar fi fost soarta lumii, tot asa cum ea se schimba atunci cand luam asupra-ne povara vinei celor apropiati."
"Se indreptateste omul mai intai fiindca nu voieste sa se recunoasca, fie si in parte, vinovat pentru raul din lume; se indreptateste fiindca nu intelege ca este inzestrat cu o libertate asemanatoare cu cea a lui Dumnezeu, ci se vede pe sine doar ca un fenomen, ca un lucru al acestei lumi, si deci ca atarnand de ea. Intr-o astfel de constiinta iese la iveala mult din constiinta robului: drept aceea, indreptatirea este proprie robului, iar nu fiilor lui Dumnezeu."
"Dar, in chip ciudat, tocmai acest fel de a face, adica a lua asupra-si vina si a cere iertare, li se pare multora a fi o atitudine de rob. Iata cat de deosebita este intelegerea fiilor Duhului lui Hristos si a celor neduhovnicesti."
"Lupta cu raul, cu raul cosmic, fiecare o va incepe incepand cu sine insusi" (Cuviosul Sofronie Saharov).
Iisus Hristos a luat asupra Sa vina lui Adam !
Vina este o urmare a greselii, a pacatului. Orice greseala trebuie, cumva, reparata. Cand cel vinovat nu mai poate repara ce a stricat, ce e de facut ? Un singur lucru se mai poate face. Sa se gaseasca un altul care, din iubire, sa ia asupra lui vina aceluia si sa o repare.
Spre exemplu, un copil strica ceasul unui om, iar acela ii spune copilului ca, daca nu-l va repara, il va pedepsi foarte aspru. Din iubire, tatal copilului isi asuma vina acestuia, ii cere iertare omului si-i fagaduieste ca va repara el ceasul, in locul copilului sau.
Iubirea este cea care ii da putere omului sa-si asume si vina altuia.
Tot asa a facut Dumnezeu cu noi. Omul nu mai putea de unul singur sa repare ceea ce a stricat. Raul il slabanogise si il lipise de pamant. A fost nevoie ca un Altul sa vina si sa repare ceea ce a stricat omul. Era nevoie de un alt Om, fara vina, adica fara nici un pacat, care sa poarte asupra Lui vina lui Adam si a intregului neam omenesc. A fost nevoie ca Fiul lui Dumnezeu sa se Intrupeze si sa repare pacatul neascultarii omului, facandu-se "ascultator pana la moarte".
"Precum printr-un om (Adam) a intrat pacatul in lume si prin pacat moartea, asa si moartea a trecut la toti oamenii, pentru ca toti au pacatuit in el. (...) Daca prin greseala unuia (Adam) cei multi (tot neamul omenesc) au murit, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu si darul Lui au prisosit asupra celor multi, prin harul unui singur om, Iisus Hristos. (...) Asadar, precum prin greseala unuia (Adam) a venit osanda pentru toti oamenii, asa si prin indreptarea adusa de Unul (Iisus Hristos) a venit, pentru toti oamenii, indreptarea care da viata; (...) Caci, precum prin neascultarea unui om (Adam) s-au facut pacatosi cei multi (toti cei care s-au nascut din el), tot asa, prin ascultarea Unuia (Iisus Hristos) se vor face drepti cei multi" (Romani 5).
*
Da, omule, esti vinovat pentru pacatele tale, dar cauta sa te privesti pe tine prin ochii lui Dumnezeu, care a binevoit sa-L dea spre Jertfa, pentru tine, pe Unul-nascut Fiul Sau. El a luat asupra Lui vina ta si a reparat greseala ta. Deci, daca atat de mult te pretuieste Dumnezeu, se cuvine ca si tu sa te daruiesti Lui, Celui care S-a daruit pe Sine pentru tine, ca tu sa ai Viata... si inca viata vesnica.
Teodor Danalache
Teodor Danalache
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.