Conceptul de spatiu-timp nu are sens inainte de inceputul universului, iar timpul este relativ, in funcție de sistemul de referinta. Aceasta este invatatura Sfintilor Parinti (Fericitul Augustin, Sfantul Ioan Damaschin), deci a Bisericii Ortodoxe. Spre exemplu, in Psalmul 89 este scris „Ca o mie de ani inaintea ochilor Tai sunt ca ziua de ieri, care a trecut si ca straja noptii” [1], adica raportat la Dumnezeu timpul nu are insemnatate, intrucat Dumnezeu este atemporal (si “priveste” timpul fiecaruia cum vrea EL, mai repede sau mai lent; de la inceput spre sfarșit sau de la sfarșit spre inceput). Este evident ca psalmistul vrea sa arate relativitatea timpului si nu durata efectiva a miei de ani raportata la Dumnezeu, intrucat aceasta mie de ani este prezentata ca fiind egala cu o zi (ce are 24 de ore) si mai apoi ca fiind egala doar cu trei ore (un sfert din jumatate de zi), mai precis cu o singura straja a noptii (anticii imparteau in patru straji egale cele 12 ore ale timpului noptii, de la asfintitul soarelui si pana la rasaritul soarelui).
Sfanta Scriptura (Geneza) si stiinta (teoria relativitatii care implica existenta Big Bang-ului), sustin acelasi adevar si anume ca universul, spatiul si timpul au in inceput din nimic la Big Bang (Marea Explozie). Un merit deosebit in confirmarea existentei Big Bang-ului il are savantul contemporan Stephen Hawking, care ne-a oferit dovada stiintifica a faptului ca spațiu-timpul au un inceput, ceea ce e in concordanta cu invatatura biblica. Sfintii Parinti, ne invata ca noi nu putem calcula timpul decat dupa iesirea omului din Rai (primul an in Hronografele bisericii, este anul iesirii lui Adam din Rai).
Argumentele lor pentru faptul ca “nu putem calcula” timpul inainte de iesirea lui Adam din Rai erau in principal doua. Primul argument, era ca noi nu stim cat erau de lungi “zilele” creatiei, intrucat scriptura afirma ca Soarele si Luna au fost facute de Creator doar in a patra zi de la inceputul creatiei[2], iar o zi reprezinta pentru noi un interval de douazeci si patru de ore, cand Pamantul efectueaza o miscare de rotatie in jurul axei sale (si in acelasi timp se misca si pe orbita in jurul Soarelui), deci in primele trei zile cand nu era creat inca Soarele, o zi nu avea douazeci si patru de ore (privit din sistemul de referința al omului). Al doilea argument era ca omul, in Rai, nemuritor[3] fiind prin har[4] inainte de caderea in pacat, percepea timpul altfel si, deci, toata perioada de timp petrecuta de om in nemurire e considerata in Geneza ca o singura zi.
Iata deci cum cele sase zile ale creatiei nu aveau acelasi interval de timp si nicidecum nu aveau o durata de douazeci si patru de ore (privit din sistemul de referința al omului). Zilele creației din Sfanta Scriptura, pot fi de cateva secunde, privit dintr-un sistem de referința, sau pot fi de miliarde si miliarde de ani privit din alt sistem de referința. Este intocmai ca la filmele documentare, cand este filmat un copac cum creste, iar mai apoi se vizioneaza filmul la o viteza mult mai mare, astfel incat noi vedem in cateva secunde ceea ce in "timp real" a fost filmat in saptamani, sau poate in ani. insa filmul se poate viziona si la viteza extrem de mica si, astfel, se poate vedea acest proces in miliarde de ani. Teoria Relativitatii demonstreaza ca nu exista sistem de referința privilegiat, nu exista un timp absolut, ci fiecare observator are propria sa masura a timpului. Toate masuratorile, din orice sistem de referința sunt corecte.
Din nefericire, o greseala des intalnita la oameni este aceea de a considera timpul ca fiind absolut (invariabil, constant, fix) si independent de creatie, insa teoria relativitații demonstreaza ca in realitate timpul este relativ (variabil) si in stransa legatura cu creatia (depinzand de aceasta). Astfel, nu creatia depinde de timp (adica orbita Pamantului, miscarea de revolutie a planetei Pamant in jurul Soarelui ce determina durata anului si miscarea de rotatie a planetei Pamant in jurul propriei axe ce determina durata zilei, nu sunt facute de Creator sa depinda de o durata temporala prestabilita), ci timpul (durata zilei si a anului) e facut de Dumnezeu sa depinda de creatie, fiind in stransa legatura cu aceasta.
Ziua este considerata perioada de rotație a Pamantului in jurul axe sale si are 24 de ore. (in cultul creștin, ziua liturgica nu incepe cu miezul nopții, ca in masuratoarea laica a timpului, ci cu seara. Ziua liturgica este intervalul de timp de 24 de ore dintre doua apusuri consecutive si este moștenita din tradiția iudaica de masurare a timpului). Pe toate planetele sistemului nostru solar exista zile, insa doar pe planeta Pamant ziua are o durata de 24 de ore. Pe alte planete durata zilei este diferita. Spre exemplu pe planeta Venus o zi are 5832 ore, adica 243 de zile pamantene, iar pe planeta Saturn ziua are 10,65 ore adica 0,44 zile pamantene.
Prin an se ințelege o perioada de timp necesara Pamantului pentru a efectua o rotație completa (datorata mișcarii de revoluție a Pamantului) in jurul Soarelui. Pe toate planetele sistemului nostru solar exista ani (intrucat se rotesc in jurul soarelui), insa doar pe planeta Pamant anul are (o durata temporala de) aproximativ 365 de zile. Spre exemplu pe planeta Venus un an are 224,7 zile pamantene iar pe planeta Saturn un an are 29,4 ani pamanteni. in sistemul nostru solar, Soarele este cel care determina durata zilelor si a anilor pe toate planetele. (Nu Soarele creeaza timpul - Doamne ferește! – caci timpul este creat de Dumnezeu, ci Soarele doar determina durata temporala a zilei si a anului, asa cum Soarele nu este nicidecum creatorul luminii, lumina fiind creata de Dumnezeu, ci este doar un luminator, “caci luminatorul nu este insasi lumina, ci cel care contine lumina” [5].) Aceasta este revelatia Sfintei Scripturi si invațatura Sfinților Parinți.
Readucem in atentie, marturisirea Sfantul Ioan Damaschin care spune ca “inainte de intemeierea lumii, cand nu era soare care sa desparta ziua de noapte, nu era un veac care sa se poata masura.”[6] inainte de a descoperi stiinta ca Universul (deci si spatiul, si timpul) este finit si are un inceput din nimic (ceea ce implica un Creator), Biserica Ortodoxa sustinea si invata aceasta pe baza Sfintei Scripturi, indemnandu-ne sa “intelegem ca s-au intemeiat veacurile prin cuvantul lui Dumnezeu, de s-au facut din nimic cele ce se vad”[7]. Dumnezeu ”a zidit lumea din nimic”[8] si ii reaminteste omului ca atunci cand a fost creat Pamantul, deja existau in Univers alte stele si fiinte rationale, spunand “Unde erai tu, cand am intemeiat Pamantul? Spune-Mi, daca stii sa spui. stii tu cine a hotarat masurile Pamantului sau cine a intins deasupra lui lantul de masurat? in ce au fost intarite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului, atunci cand stelele diminetii cantau laolalta si toti ingerii… Ma sarbatoreau?”[9].
Planeta Pamant nu este centrul (spatial si temporal) al Universului, de fapt Universul nu are centru spatio-temporal, ci omul este centrul Universului (ca scop, finalitate al acestuia), intrucat Universul (spatiul, timpul, Soarele, planeta Pamant etc.) este facut pentru om (si nu omul este facut pentru ele), iar Fiul lui Dumnezeu s-a intrupat in om, care este creatura directa a lui Dumnezeu (atat trupeste cat si sufleteste).
Eugen Gantolea
[1] Psalmul 89,4.
[2] Facerea 1,14-19.
[3] Facerea 2,17.
[4] Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea a II-a, cap 12.
[5] Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea a II-a, cap 7.
[6] Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea a II-a, cap 1.
[7] Evrei 11,3.
[8] Solomon 11,17.
[9] Iov 38,4-7.
Eugen Gantolea
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.