Taina Sfintei Impartasanii in scrierile si in lucrarea pastorala a Sfintilor Parinti

Frumusetea sufleteasca a crestinilor este intotdeauna sustinuta de o simplitate si naturalete care trec aproape neobservate pentru cei necunoscatori, iar aceasta se datoreaza intr-o buna masura si primirii euharistice a Mantuitorului. Bucuria comuniunii euharistice cu Hristos este una extraordinara, si marturiile despre aceasta au existat inca din primele veacuri.

Termenul ,,euharistie” provine din limba greaca iar semnificatia initiala era acea de „actiune de multumire”. Odata cu raspandirea crestinismului acest termen este preluat de Biserica si va desemna Cina crestina, binecuvantarea consacratorie, elementele sacramentale si, in sfarsit, actiunea euharistica insasi.

Odata cu trecerea timpului, inca din primii ani ai Bisericii, acest sacrament va lua diferite nume.

Primul nume pe care il intalnim, deja in scrierile neotestamentare este cel de frangerea painii, denumire folosita de evanghelistul Luca in evanghelia sa si in Faptele Apostolilor. Prin metonimie, gestul care va da inceput cinei/pranzului, legata de euharistie, va indica foarte repede intreaga actiune. Acest termen va disparea foarte repede in legatura sa cu cina/pranzul, cu exceptia unor opere in care va mai apare acest termen.

In prima opera din perioada apostolica, Didahia, euharistia este legata de un adevarat pranz, ceea ce explica ambivalenta expresiilor in rugaciunile din capitolele 9-10. In aceste capitole descrierea Euharistiei pune accent mai ales pe caracterul sau eclesial si escatologic: Astfel, autorul anonim al Didahiei si Sfantul Iustin Martirul si Filozoful, in Apologia I, ne-au lasat cateva pasaje care rezoneaza in constiinta noastra chiar si la aproape 2.000 de ani de la momentul scrierii lor.

In cadrul Didahiei, text scris cel mai probabil in Siria de un ucenic al Apostolilor in primul secol crestin, regasim trei rugaciuni de o frumusete deosebita, care contin o intreaga teologie euharistica. Prima si a doua reprezinta rugaciunile de prefacere a Darurilor. Mai intai cu privire la potir: „Multumim Tie, Parintele nostru, pentru sfanta vie a lui David, slujitorul Tau, pe care ne-ai facut-o cunoscuta prin Iisus, Fiul Tau. Tie slava in veci!“ Cu privire la frangerea painii: „Multumim Tie, Parintelui nostru, pentru viata si cunoasterea pe care ni le-ai facut cunoscute prin Iisus, Fiul Tau. Tie slava in veci! Dupa cum aceasta frangere era imprastiata pe munti si fiind adunata s-a facut una, tot asa sa se adune si Biserica Ta de la marginile pamantului in Imparatia Ta. Nimeni sa nu mamance, nici sa bea din euharistia voastra, ci acei care au fost botezati in numele Domnului. Caci cu privire la aceasta, a spus Domnul: Nu dati ceea ce este sfant cainilor.“

Textele rugaciunilor sunt simple, dar profunde si ne infatiseaza o intreaga gandire teologica primara. In primul rand regasim aici multumirea adresata Tatalui, asemenea majoritatii anaforalelor euharistice. Tatal ne ofera prin Taina Euharistiei „viata si cunoastere“. De asemenea, Taina Euharistiei este o Taina a unitatii, pentru ca asa cum graul risipit a fost adunat, macinat si framantat intr-o singura paine, tot astfel, Biserica lui Dumnezeu va fi adunata si unificata pentru a intra in Imparatia cerurilor. Astfel, Euharistia creste unitatea crestinilor intre ei insisi si a lor cu Dumnezeu.

De asemenea, impartasirea cu Sfintele Taine ii face vii si cunoscatori, intarindu-i pentru a intelege si a manifesta aceasta putere in viata lor cotidiana. Aceste aspecte sunt subliniate si de rugaciunea de multumire dupa primirea Sfintelor Taine: „Iti multumim, Parinte Sfinte, pentru sfant numele Tau, pe care l-ai facut sa se salasluiasca in inimile noastre, si pentru cunoasterea, credinta si nemurirea pe care ni le-ai facut cunoscute prin Iisus, Slujitorul Tau. Tie slava in veci! Tu, Stapane Atotputernice, ai creat toate pentru numele Tau, si ai dat oamenilor hrana si bautura spre desfatare, ca sa-Ti multumeasca, iar noua ne-ai daruit, prin Fiul Tau, mancare si bautura duhovniceasca si viata vesnica. “

Referirea la Hristos ca „Slujitor“ al Tatalui ceresc, iar nu ca Fiu al Acestuia, nu trebuie sa ne sperie. Ne aflam in primul veac de dupa Hristos, iar majoritatea rugaciunilor utilizate de crestinii din perioada respectiva aveau o certa influenta iudaica. Or, precum stim, in Vechiul Testament se vorbeste foarte des despre „sluga (slujitorul) lui Dumnezeu“, prin aceasta expresie fiind inteles Mesia cel asteptat. Asadar, aici nu avem un discurs peiorativ la adresa Mantuitorului, ci o introducere a unei profetii mesianice in limbajul liturgic.

Incheiem cu finalul rugaciunii de multumire din Didahie, care rezuma foarte bine cele spuse mai sus: „Adu-Ti aminte, Doamne, de Biserica Ta, ca sa o izbavesti de orice rau si sa o desavarsesti in iubirea Ta. Din cele patru vanturi adun-o pe ea, cea sfintita, in Imparatia Ta, pe care i-ai gatit-o. Ca a Ta este puterea si slava in veci! Sa vina harul si sa treaca lumea aceasta! Osana Dumnezeului lui David! De este cineva sfant, sa vina! De nu este, sa faca pocainta!“

Sfantul Ignatie Teoforul cunoaste si foloseste ca termen tehnic „euharistia”, atunci cand vorbeste despre adunarile credinciosilor unde se frange painea, dar o pune in legatura cu botezul. Euharistia ocupa un loc central in scrisorile lui Ignatie. Ea trebuie sa fie celebrata in mod necesar de catre episcop. Se invoca Dumnezeu cu o rugaciune comuna, oficiala si liturgica, rugaciunea episcopului unita cu cea a Bisericii. Ea este o lauda si cerere in acelasi timp si se incheie cu participarea la impartasirea cu trupul si sangele Domnului. Aceasta cina este un sacrificiu de multumire, asa cum indica expresiile sacrificiale; necesita credinta si caritate. Da posibilitatea in acelasi timp sa fie aflat Hristos si sa se traiasca in dragoste. Sfantul Ignatie stabileste un paralel intre euharistie si martiriu. Acesta din urma este o adevarata liturgie, deoarece constituie imitarea cea mai perfecta a sacrificiului lui Hristos si calea cea mai scurta pentru a ajunge la ea.

Iata ce ne spune Ignatie Teoforul in Epistola catre Romani: ,,Scriu la toate Bisericile si tuturor le dau de veste ca voi muri bucuros pentru Dumnezeu, daca voi nu ma veti impiedica. Va implor, nu recurgeti in favoarea mea la o bunavointa importuna! Lasati ca eu sa devin hrana pentru bestii, prin mijlocul carora imi va fi dat sa ajung la Dumnezeu! Eu sunt graul lui Dumnezeu si vreau sa fiu macinat de dintii fiarelor, pentru a putea deveni paine neprihanita a lui Hristos. Implorati-l pe Hristos pentru mine, pentru ca prin mijlocirea acelor dinti, sa devin ostie placuta lui Dumnezeu.”

Sfantul Ignatie Teoforul in Epistola catre Smirneni zice ca: ,,Euharistia este trupul Mantuitorului nostru Iisus Hristos, trupul, care a patimit pentru pacatele noastre si pe care Tatal, cu bunatatea sa l-a inviat.”

Sfantul Iustin Martirul si Filozoful ne ofera o veritabila descriere a Liturghiei din perioada primara. Insa ceea ce ne intereseaza primordial pentru materialul actual este mai putin descrierea ritualului, de altfel foarte simplu, si mai mult ce are autorul de spus despre Euharistie ca atare. Iata fragmentul in cauza: „Hrana aceasta este numita de noi Euharistie si nimeni altuia nu-i este ingaduit sa se impartaseasca din ea, decat celui care crede ca sunt adevarate cele invatate de noi, care s-a spalat cu baia pentru iertarea pacatelor si nasterea din nou si traieste asa cum a predat Hristos. Fiindca pe acestea nu le luam ca pe o paine comuna si o bautura comuna. Ci in modul in care Iisus Hristos Mantuitorul nostru a avut trup si sange pentru mantuirea noastra facandu-Se trup prin Cuvantul lui Dumnezeu, tot asa am fost invatati ca si hrana euharistizata prin cuvantul rugaciunii de la El Insusi, hrana de care sunt hranite prin transformare sangele si trupul nostru, e Carne si Sange ale lui Iisus Care S-a facut trup“

Asadar, Sfantul Iustin Martirul si Filozoful ne arata aici care sunt conditiile ce trebuie indeplinite pentru ca un om sa se poata impartasi cu Sfintele Taine. Acestea sunt in numar de trei: credinta adevarata, primirea Tainei Botezului, viata traita intru Hristos. O formula simpla, directa, patrunzatoare. Fara Taina Botezului nu suntem curatiti de pacatul stramosesc si nu suntem renascuti la viata vesnica intru Sfanta Treime. Fara credinta cea adevarata, ne ratacim in bezna ereziilor si a invataturilor gresite. In sfarsit, fara o viata dusa dupa modelul aratat de Mantuitorul, nu ne putem numi adevarati crestini, ci oameni ipocriti, care folosesc o evlavie falsa drept paravan pentru fapte pacatoase. In al doilea rand, Sfantul Iustin arata, pe baza marturiilor din Sfanta Evanghelie (oferite in continuarea fragmentului citat mai sus), ca Sfanta Euharistie nu reprezinta „o paine si o bautura comuna“ , ci Insusi Trupul lui Hristos Cel Inviat. Mai mult decat atat, el evidentiaza faptul ca propriul nostru trup si sange sunt transformate, intr-un mod tainic si imposibil de patruns, intru Hristos. Devenim un trup si un sange cu El si sfintim astfel intr-un mod profund nu doar trupul nostru, ci si sufletul. Insa, in finalul marturiei sale, Sfantul Iustin ne atrage atentia ca diavolul incearca sa mimeze Taina Euharistiei pentru a ne induce in eroare: „Lucru pe care imitandu-l raii demoni au predat sa se faca si in misterele lui Mithra; pentru ca si in celebrarile lor se pun inaintea celui initiat paine si un pahar cu apa insotite cu unele formule, lucru pe care fie il stiti, fie il puteti afla“

Oare in zilele noastre nu sunt o sumedenie de secte si grupari eretice care afirma ca au Taina Euharistiei, dar, de fapt, sunt apropiati mai degraba de reprezentarea misterelor lui Mithra decat de cea adevarata a lui Dumnezeu? Se cuvine sa fim atenti la aceste lucruri. Sa nu ne lasam amagiti cu usurinta de diverse persoane care se grabesc sa afirme ca Taina Euharistiei poate fi regasita si in alte parti. Pentru noi, cei care am fost botezati si crescuti in Ortodoxie, exista o singura Euharistie din care avem dreptul sa ne impartasim. In caz contrar, ne tradam adevarata credinta si ne mintim pe noi insine.

Vorbind despre Euharistie Sfantul Ioan Gura de Aur zice: „Care pastor hraneste oile sale cu madularele lui? Dar pentru ce vorbesc de pastor? Sunt mame care, dupa ce au nascut, dau de multe ori pe copiii lor sa fie hraniti de alte mame. Hristos insa n-a indurat lucrul acesta, ci insusi ne hraneste cu propriul Lui sange si prin toate Se uneste strans cu noi. Uita-te, te rog, S-a nascut din fiinta noastra!” „Nu ne da Hristos apa de izvor, ci sange viu, care nu-i simbol al mortii, ci pricina a vietii”.

„Ca si infricosatoarele taine, pline de nespusa mantuire, savarsite la fiecare slujba, se numesc euharistie, adica multumire, pentru ca sunt o aducere aminte de multe binefaceri ale lui Dumnezeu fata de noi, pentru ca ne arata capul purtarii de grija a lui Dumnezeu si pentru ca prin toate ne pregatesc sa-I multumim lui Dumnezeu” .

Caracterul sobornicesc al Euharistiei este exprimat foarte lamurit:„O singura masa ne sta tuturor inainte; un singur Tata ne-a nascut; cu toti am iesit din acelasi pantece; aceeasi bautura ni s-a dat tuturora; dar, mai bine spus, nu numai aceeasi bautura, ci ni s-a dat sa bem si dintr-un singur potir. Ca Tatal, vrand sa ne faca sa ne iubim unii pe altii, a mestesugit si aceea ca sa bem toti dintr-un singur potir, semn de foarte puternica dragoste a unora cu altii”.

„Crede-ti, dar, ca si acum este Cina cea de Taina la care Domnul a mancat. Intru nimic nu se deosebeste aceea de aceasta. Pe aceasta n-o savarseste un om, iar pe cealalta Hristos, ci El o savarseste si pe aceasta si pe aceea. Cand il vezi pe preot ca-ti da trupul si sangele Lui nu socoti ca preotul face asta, ci ca mana lui Hristos se intinde spre tine” .

In Sfanta Euharistie, Hristos Se imparte, nu Se desparte si niciodata nu Se sfarseste:„Sa presupunem un foc de unde se aprind mii de focuri, doua mii, trei mii de flacari, si mai multe inca; acest foc, dupa ce si-a dat lumina sa si puterea sa la toate aceste mii de flacari, nu ramane el cu totul deplin acelasi? Nimeni n-o tagaduieste. Caci daca printre lucruri, lucruri nevazute si neimpartite, pe care impartirea le micsoreaza, sunt care nu pot da din ele altora, fara sa sufere micsorarea, cu cat mai tare va fi pentru Fiinta netrupeasca si nestricacioasa? Caci daca nu este in mod necesar impartire cand lucrul comunicat este o substanta trupeasca, atunci cand se vorbeste despre o putere, si despre o putere provenind dintr-o substanta netrupeasca, nu este mai vizibil ca ea nu trebuie sa sufere nici o impartire? Iata pentru ce zice Sfantul Ioan:
Si din plinatatea Lui noi toti am luat, si adauga marturia sa la cea a lui Ioan Botezatorul.”

Sfantul Ioan Gura de Aur recomanda primirea Sfintei Euharistii numai dupa ce ne-am spovedit pacatele: „Este timp de pocainta si pentru catehumeni si pentru cei botezati; unii, pocaindu-se, sa aiba parte de sfanta taina a Botezului, iar ceilalti, spalandu-si prin marturisire pacatele savarsite dupa botez, sa se apropie cu constiinta curata de Sfanta Masa.”

Tot el spune ca este absolute necesar a se tine post inainte de primirea Sfintei Impartasanii:,,Mai inainte de a te impartasi, postesti, ca sa te arati oarecum vrednic de impartasire.”

Primirea Sfintei Impartasanii se face spre iertarea pacatelor si spre viata de veci:,,Tuturor deci a dat acest trup spre impartasire, ca astfel hranindu-ne cu dansul si lepadand de la noi moartea cea dinainte, sa ne amestecam cu dansul prin aceasta masa sfanta si sa intram in viata vesnica si nemuritoare.”

Este necesar sa ne bucuram de primirea ei inaintea mortii:„Un altul mi-a spus – n-o aflase de la altul, ci el insusi fusese invrednicit sa vada si sa auda – ca daca cei care pleaca de pe lumea aceasta s-au impartasit cu Sfintele Taine cu constiinta curata, cand isi dau sufletul, sunt insotiti de aici de ingeri, din pricina sfintei Impartasanii pe care au luat-o.”

Vorbind despre deasa ori rara impartasire, Sfantul considera ca: „Multi dintre voi se impartasesc din jertfa aceasta o singura data in cursul anului, altii de doua, iar altii mai de multe ori. Deci, cuvantul nostru este indreptat catre toti, nu numai catre cei de fata, ci si catre cei ce stau prin pustii, caci aceia mai cu seama o singura data in an se impartasesc, de multe ori si la doi ani. Deci ce? Pe care oare vom aproba noi? Pe cei ce se impartasesc o data, sau pe cei de mai multe ori, ori pe cei de mai putine ori? Nici pe cei de o data, nici pe cei de multe ori, nici pe cei de putine ori, ci pe cei cu cuget curat, pe cei cu inima curata, pe cei cu viata fara de prihana. Unii ca acestia, apropie-se pururea, iar de nu sunt asa, sa nu se apropie niciodata. De ce? Fiindca isi iau cu sine judecata, si osanda, si pedeapsa nespusa.

Primele veacuri de dupa venirea Mantuitorului au constituit o perioada dificila din punct de vedere politic pentru crestini, dar extrem de bogata din perspectiva dezvoltarii spirituale. Intr-una dintre epistolele sale, adresata unei femei bogate pe nume Cezaria, Sfantul Vasile cel Mare ne arata in doar cateva paragrafe ce insemnatate avea Taina Euharistiei pentru crestinii din vremea sa. Cu toate acestea, lucrul care trebuie sa ne retina atentia de la bun inceput este ca nu exista absolut nicio opreliste pentru care, in zilele noastre, sa nu putem beneficia de un progres duhovnicesc autentic si la fel de intens precum cel avut de crestinii din primele veacuri.

Unul dintre aspectele care ne deosebesc primordial de crestinii din primele veacuri este frecventa primirii Impartasaniei. Asa cum am observat si in materialele precedente dedicate subiectului in cauza, crestinii din zilele noastre trateaza Euharistia mai degraba drept un premiu pentru propriile virtuti si mai putin ca un medicament duhovnicesc menit sa ne ajute sa luptam cu mai mult spor impotriva atacurilor patimilor. De aceea, pentru unii crestini, pasajul urmator scris de Sfantul Vasile cel Mare poate parea drept unul imposibil de urmat in viata cotidiana actuala: „Bun si folositor lucru este a ne cumineca si impartasi in fiecare zi cu Sfantul Trup si Sange al lui Hristos, intrucat El Insusi spune «Cine mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu are viata vesnica» (Ioan 6, 54). Caci cine se indoieste ca faptul de a te impartasi incontinuu de viata nu este nimic altceva decat a fi de mai multe ori viu?“ . Probabil intrebarea pe care o primise Sfantul Vasile cel Mare de la Cezaria, o femeie care apartinea unei familii nobiliare bogate, era daca unui crestin ii este permis sa se cuminece zilnic. La aceasta intrebare, care ar primi doar un raspuns negativ din partea majoritatii crestinilor din zilele noastre, Sfantul Vasile cel Mare - poate cel mai aspru canonist din intreaga istorie bisericeasca rasariteana - raspunde intr-un mod cat se poate de favorabil.

Cu toate acestea, in paragraful urmator, el ii ofera Cezariei propriul exemplu, afirmand ca, in comunitatea sa, crestinii se impartasesc de patru ori pe saptamana, adica miercurea, vinerea, sambata si duminica, precum si in zilele in care este praznuit un sfant local. Acest exemplu vine ca o contra-marturie, impotriva celor care afirma ca Impartasania trebuie primita nu mai des decat la o luna sau doua, fara a avea un alt temei decat zvonuri si o falsa evlavie, care ii impiedica sa observe importanta impartasirii frecvente. Desigur, asa cum am afirmat si cu alte prilejuri, Impartasania trebuie primita numai cu binecuvantarea preotului duhovnic, dar frecventa primirii ei nu se face la anumite soroace inchipuite, ci ori de cate ori nu am savarsit niciun pacat opritor si ne-am spovedit cu cainta. In anumite cazuri, la crestinii care sunt foarte apropiati de Biserica, tin toate posturile, se roaga si fac cele de trebuinta pentru mantuirea lor, preotul le poate permite sa se impartaseasca si fara a se spovedi de fiecare data inainte, daca nu au savarsit niciun pacat de moarte. Aceasta regula se intalneste frecvent in diaspora si in comunitatile mici, unde preotul isi cunoaste foarte bine credinciosii si stie ca se pot apropia mai des de Sfantul Potir, pentru ca au cainta in inimile lor, duc o viata curata si isi doresc din toata inima sa dezradacineze orice urma de pacat din propria existenta. Desigur, nu trebuie sa se ajunga la situatii in care credinciosii se impartasesc cu indiferenta sau nevrednicie, nesocotind Darul primit. Insa o dreapta socoteala trebuie sa existe, iar acolo unde cazurile o permit, sa se ingaduie apropierea mai deasa de Taina Euharistiei, daca se observa un progres real al credinciosului in relatia cu Dumnezeu si el isi doreste sa Il primeasca mai des pe Hristos in camara sufletului sau, dupa ce s-a pregatit cum se cuvine.

In primele veacuri, duritatea si frecventa persecutiilor au condus la o serie de actiuni care astazi nu mai exista. Spre exemplu, crestinii aveau dreptul sa ia Sfanta Impartasanie acasa si sa se impartaseasca singuri. Iata ce ne spune Sfantul Vasile cel Mare: „Iar faptul ca in vremuri de persecutii unii erau nevoiti, in absenta unui preot sau alt slujitor, sa ia Cuminecatura cu mana proprie este de prisos sa demonstram ca nu e nicidecum un lucru grav, intrucat obiceiul indelungat confirma acest lucru prin puterea faptelor insesi. Caci toti cati vietuiesc ca monahi in pustiu unde nu este preot tin Cuminecatura acasa si se impartasesc ei insisi. Iar in Alexandria si Egipt chiar si fiecare laic are, cum au majoritatea, Cuminecatura in casa lui si se impartaseste cand vrea el insusi“ .

Asadar, iata aici un obicei complet disparut si anume posibilitatea pentru laici si monahi de a lua Sfanta Impartasanie acasa si de a se cumineca singuri oricand voiesc. Acest obicei nu trebuie sa ne mire. In crestinismul primar existau doar doua categorii de crestini: cei care se impartaseau la fiecare Liturghie si cei care erau opriti sa o faca. Astazi, sunt multe trepte intermediare, care nu sunt straine de o anumita indiferenta fata de primirea Euharistiei, pusa sub masca unui evlavii fanteziste. Increderea ierarhiei in laici era una atat de mare tocmai pentru ca acestia aveau o viata duhovniceasca bogata si se comportau fata de Sfanta Impartasanie nu intr-un mod indolent sau respingator, ci cu toata dragostea. Insa acest obicei a trebuit sa dispara din cauza unor persoane care au fost oprite de la Impartasanie si au continuat sa o ia pe ascuns, savarsind un veritabil sacrilegiu, precum si din cauza unor oameni rai, care, prin ipocrizie, mascau adevaratele lor intentii de a folosi Euharistia pentru acte vrajitoresti sau nu o pastrau in conditii adecvate, ci ca pe o simpla paine stropita cu vin, nicidecum ca pe Trupul si Sangele lui Hristos.

Ceea ce invatam din acest studiu de caz este ca nu trebuie sa ne intoarcem la toate practicile din trecut. Unele au trecut si nu mai pot fi aduse in prezent - asa cum este exemplul cuminecarii acasa de unul singur dupa ce ai primit Euharistia pentru a te impartasi atunci cand doresti. Altele insa - asa cum este cazul impartasirii frecvente - trebuie incurajate, deoarece ajuta foarte mult la cresterea noastra duhovniceasca, ne fac practic mult mai „vii“, mai capabili sa ne dam seama de Darul uluitor pe care Dumnezeu L-a daruit oamenilor. Intrebarea cu care trebuie sa ramanem este cea pusa de Sfantul Vasile cel Mare: „Cine se indoieste ca faptul de a te impartasi incontinuu de viata nu este nimic altceva decat a fi de mai multe ori viu?“ Raspunsul nu poate fi decat unul singur: cel indiferent fata de Viata Care i S-a descoperit.

In Filocalia Calist si Ignatie Xantopol au spus: ,,Nimic nu ne ajuta si nu contribuie asa de mult la curatirea sufletului, la luminarea mintii, la sfintirea trupului si la prefacerea amandurora spre o stare mai dumnezeiasca si la nemurire, la biruirea patimilor si a dracilor, mai potrivit spus, la unirea cu Dumnezeu cea mai presus de fire - ca impartasirea si cuminecarea continua cu inima si simtire curata, pe cat este cu putinta omului, cu preacuratele si nemuritoarele si de viata facatoarele Taine, cu insusi cinstitul Trup si Sange al Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.”

Preot David Marian, parohia Nuntasi, Constanta

.

• Taina Sfintei Impartasanii (Euharistia)
  Publicat in : Sfintele Taine
• Taina Sfintei Impartasanii in Sfanta Scriptura
  Publicat in : Sfintele Taine