Iubirea fata de Dumnezeu
Termenul iubire are mai multe sensuri. Pe noi ne intereseaza sensul lui spiritual. Iubirea presupune o unitate, o inrudire intre doua persoane. Cei ce se iubesc au impresia ca isi apartin prin natura, ca se potrivesc intru toate si ca din vesnicie au fost destinati unul pentru altul. Deci, in fiecare dintre noi exista tendinta de a intalni persoana cu care sa se simta una. Tendinta aceasta este insa tendinta spre persoana ca purtatoare de valori. Persoana este purtatoare de valori si tinde spre valori.
Iubirea deplina presupune reciprocitate. Atractia aceasta nu se bazeaza pe interes sau placere, ci pe valoarea ce o intuim prin persoana respectiva. Nu esti atras spre persoana aceea pentru tine, pentru ca ea ar satisface dorintele proprii, ci pentru ca in ea vezi intrupata o anumita desavarsire. Iubirea cere unire integrala a celor doua eu-ri. Ea e reciproca daruire de sine, iesire din sine si revarsare in altul. Ea e unitate de viata, pana la impresia de totala contopire.
Dar aceasta unitate fiintiala, realizata in iubire, nu nimiceste identitatea personala a celor ce se iubesc; ea nu e dizolvare a unuia in celalalt, ci desavarsire reciproca. Daca iubirea e unitate, ea e si dualitate. Ea este unitate in dualitate. Persoanele unite in iubire se afirma una pe alta ca atare si se desavarsesc reciproc.
Iubirea ca virtute teologica
Intre Dumnezeu si om, exista ceva comun, care face posibila apropierea de Dumnezeu. Omul este chip al lui Dumnezeu. Ca atare, el e o fiinta spirituala, orientata in chip ontologic spre Dumnezeu. Tendinta spre comuniune, care este iubirea, nu vizeaza numai persoanele omenesti, ci ultima ei tinta este Dumnezeu. Ca si in iubirea omeneasca, este nevoie de reciprocitate, adica de coborarea lui Dumnezeu la om in iubire si de inaltarea acestuia la Dumnezeu in iubire. De aceea a venit Fiul lui Dumnezeu in chip de om, ca sa restabileasca relatia de iubire dintre om si Dumnezeu, tulburata de pacat.
Trebuie sa precizam ca Dumnezeu este Cel ce ne-a iubit intai. Iubirea noastra catre El este iubire-raspuns, e raspunsul spiritului uman la iubirea ce ne-a aratat-o si ne-o arata Dumnezeu.
Daca la iubirea lui Dumnezeu raspundem cu iubire, intre noi si Dumnezeu se realizeaza o asa unitate incat suntem "un duh" cu Iisus Hristos, asa ca ramanem in El si El in noi, viem in El si El in noi, devenind salas al Sfintei Treimi si participind la viata ei prin har. "Iata, stau la usa si bat - zice Mantuitorul. De va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine" (Apoc. III, 20). Iar "cina" aceasta inseamna unire: "Petrece intru Mine si Eu in el" (Ioan VI, 56). Caci "Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in el" (1 Ioan IV, 16).
Dar unirea ce se realizeaza intre om si Dumnezeu nu este identificare panteista, dizolvare a omului in Dumnezeu. Dualitatea se mentine. Desigur, Dumnezeu nu se imbogateste, nici nu se desavarseste prin iubirea noastra.
Dar in Dumnezeu omul nu iubeste numai pe Dumnezeu, ci intreaga creatura (pe sine, pe aproapele si intreg cosmosul). Daca iubesti pe Dumnezeu, iubesti si ceea ce iubeste Dumnezeu. De aceea, cel ce zice ca pe Dumnezeu iubeste insa pe aproapele sau uraste, "mincinos este". "Cine iubeste pe Dumnezeu iubeste si pe fratele sau" (1 Ioan IV, 20, 21).
Motivul iubirii de Dumnezeu este Dumnezeu insusi ca plenitudine a desavarsirii.
Iubirea de Dumnezeu trebuie sa aiba urmatoarele insusiri : a) sa fie mai presus de orice; b) sa fie interna si lucratoare si c) sa fie statornica.
Pacatele impotriva iubirii fata de Dumnezeu
Oricat s-ar dezvolta si ar creste in crestin, iubirea, nu poate atinge niciodata limita maxima.
Ura impotriva lui Dumnezeu poate veni sau din diferite nenorociri, sau din frica de pedeapsa lui Dumnezeu, pentru pacat, sau din orgoliu. Ura are de obicei, ca obiect, o imagine falsa despre Dumnezeu, socotindu-L autorul nenorocirilor care se abat asupra lui.
Nepasarea sau trindavia fata de cele duhovnicesti - se manifesta in dezgust fata de tot ce e in legatura cu viata religios-morala.
Sentimentalismul reduce iubirea la sentiment, la bucuriile simtuale. E o pervertire care duce la cadere si deznadejde indata ce dispar aceste bucurii.
-
Ispasirea si iubirea lui Dumnezeu
Publicat in : Editoriale -
Comuniunea dreptilor intreolalta si a Bisericii de pe pamant cu ei
Publicat in : Dogma
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.