A fost Mantuitorul vegetarian?

A fost Mantuitorul vegetarian?

Circulă tot felul de informații pe internet cu privire la modul în care S-ar fi hrănit Domnul în cei 33 de ani petrecuți pe pământ. M-am decis să scriu câteva cuvinte despre acest subiect, sesizând faptul că inclusiv dintre cei cu preocupări duhovnicești se găsesc unii care să dea crezare la tot soiul de speculații pe această temă.

Mai exact, se spune că Iisus și Apostolii ar fi fost vegetarieni - ba chiar că ar fi ținut un regim numit azi raw vegan -, iar acest fapt ar fi ascuns de Biserică și de către slujitorii ei. Afirmații care pot fi lesne demontate, doar citind cu atenție Noul Testament. Ca să vă imaginați cât de caraghios trebuie să fie cel ce susține „veganismul” noutestamentar, închipuiți-vă că fariseii și cărturarii „murmurau către ucenicii Lui, zicând: De ce mâncați și beți împreună cu vameșii și cu păcătoșii?” (Luca 5, 30), în timp ce priveau cum Apostolii molfăie niște salată crudă și beau lapte de soia. Dimpotrivă, Mântuitorul se prezintă pe Sine prin contrast cu asceza severă și permanentă a Sfântului Ioan Botezătorul: „A venit Fiul Omului, mâncând și bând și spun: Iată om mâncăcios și băutor de vin, prieten al vameșilor și al păcătoșilor” (Matei 11, 19). Asta nu înseamnă că Iisus nu a și postit în multe rânduri, inclusiv post negru de 40 de zile, ci doar că El a încercat să se apropie de oamenii de atunci, fiind părtaș la modul lor de viețuire, afară de păcat.

Când îi trimite pe ucenicii Săi la propovăduire, Mântuitorul le permite să mănânce de toate: „în orice cetate veți intra și vă vor primi, mâncați cele ce vă vor pune înainte” (Luca 10, 8). Iar după Învierea Sa, ca să-i încredințeze că nu este duh (nălucă) și că „are carne și oase” (Luca 24, 39), a cerut Apostolilor ceva de mâncare, primind „o bucată de pește fript și dintr-un fagure de miere. Și luând, a mâncat înaintea lor” (Luca 24, 42-43). Gestul se repetă cu prilejul celei de a doua pescuiri minunate. De data aceasta, „a venit Iisus și a luat pâinea și le-a dat lor, și de asemenea și peștele” (Ioan 21, 13). Or peștele fript numai aliment raw vegan nu poate fi considerat!

Dar și cei care susțin că nu ar fi mâncat carne Domnul, pentru că e ceva greșit în a ucide un animal, ar trebui să ia aminte la pildele pe care Acesta le rostește. Spre exemplu, în pilda împăratului care a făcut nuntă pentru fiul său, spune Mântuitorul: „am pregătit ospățul meu; juncii mei și cele îngrășate s-au junghiat și toate sunt gata” (Matei 22, 4). Iar în pilda fiului risipitor se spune limpede că tatăl „a junghiat vițelul cel îngrășat” (Luca 15, 23-30) din care au mâncat, spre a se veseli. Argumentul că anumite animale nu s-ar putea mânca întrucât ar fi interzise de prevederile veterotestamentare, de asemenea, nu stă în picioare. În viziunea pe care a a avut-o Sfântul Apostol Petru la Iope, se arată „ceva ca o față mare de pânză”, în care „erau toate dobitoacele cu patru picioare și târâtoarele pământului și păsările cerului”. Se aude îndemnul: „Sculându-te, Petre, junghie și mănâncă. Iar Petru a zis: Nicidecum, Doamne, căci niciodată n-am mâncat nimic spurcat și necurat. Și iarăși, a doua oară, a fost glas către el: Cele ce Dumnezeu a curățit, tu să nu le numești spurcate” (v. Faptele Apostolilor 10, 11-15). Cel care susține că e ceva greșit în sine în a gusta carne este asemenea celui care susține că preferă să trăiască în feciorie pentru că e ceva spurcat în unirea intimă a soțului cu soția. Dacă putem să nu mâncăm deloc carne, nu doar în zilele de post rânduite, este foarte bine. Dar nu pentru că e vreo interdicție în privința cărnii, ci pentru că ne dorim să nu aprindem trupul nostru, ci să-l înfrânăm mai mult, ca să ne fie mai ușor a ne apropia de Dumnezeu.

Sfântul Apostol Pavel întărește această poziție, menționând și alte motive pentru care, uneori, este indicat să nu se consume carne: „Mâncați tot ce se vinde în măcelărie, fără să întrebați nimic pentru cugetul vostru. (...) Dacă cineva dintre necredincioși vă cheamă pe voi la masă și voiți să vă duceți, mâncați orice vă este pus înainte, fără să întrebați nimic pentru conștiință. Dar de vă va spune cineva: Aceasta este din jertfa idolilor, să nu mâncați pentru cel care v-a spus și pentru conștiință” (I Corinteni 10, 25, 27-28). Se cere de la noi să nu mâncăm carne, sau să bem vin, ori să facem orice lucru de care fratele nostru „se poticnește, se smintește sau slăbește (în credință)” (Romani 14, 21). E un criteriu esențial reacția aproapelui, care ar trebui să ne ghideze alegerile.

Mâncarea este un act care ne poate apropia sau depărta de Dumnezeu și de semenii noștri. În sine, nu înseamnă nimic orice fel de performanță ascetică, orice înfrânare. Apostolii nu au ținut post, iar Mântuitorul explică de ce: „Pot, oare, fiii nunții să fie triști câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei și atunci vor posti” (Matei 9, 15).

Postim ca să (re)dobândim pe Dumnezeu, să fim cât mai liberi spre a ne uni cu El. Inima noastră este mai ușor de plecat spre rugăciune atunci când mâncăm puțin și alimente cât mai ușoare. Acesta să fie rațiunea pentru care renunțăm la unele alimente, iar nu pentru că ar fi ceva în neregulă cu ele. Nu avem nevoie de nici un fel de pseudo-argument pentru a posti și a ne înfrâna. Singur dorul după Dumnezeu este de ajuns. De El s-aveți poftă!

pr. Constantin Sturzu

Sursa: doxologia.ro

Despre autor

pr. Constantin Sturzu pr. Constantin Sturzu

Senior editor
170 articole postate
Publica din 25 Iunie 2013

Pe aceeaşi temă

12 Martie 2018

Vizualizari: 2295

Voteaza:

A fost Mantuitorul vegetarian? 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

postul mancarea de post

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact