Anticrestini pe facebook

Anticrestini pe facebook Mareste imaginea.

Am început să văd tot mai des un fenomen, pe conturile de facebook ale unor credincioși, care pun postări conforme cu credința lor. Nu deranjează pe nimeni, nu atacă, nu intră în polemici. Asta însă nu îi scutește de atenția unor personaje care intervin grabnic pentru a arăta cum stă treaba cu creștinismul. Fără să fie în logica discuției, legat cumva de postare sau de comentariile de până atunci, ei încep să atace creștinismul. Se potolesc cu greu, căci au mereu argumente, se simt imbatabili, nu renunță, îți repetă fără să obosească cele câteva idei pe care le au, și probabil le repetă în mai multe dialoguri la care se auto-invită. Te simți agresat de aceste luări de poziție și nu știi prea bine cum ar trebui să reacționezi.

Tu vorbești despre sacrificiul unui credincios pentru aproapele său, despre cum se întemeiază o familie, despre educația sexuală în școli, despre o parabolă din Biblie sau despre semnificația Paștelui, iar el îți spune cât de nociv este creștinismul, cât rău a putut să facă omenirii. Și începe să îți înșire despre cruciade, Inchiziție, cucerirea Americii, războaie religioase, Noaptea Sfântului Bartolomeu și tot ce îi mai trece prin cap că ar putea fi spus pentru a denigra credința creștină. Sunt câteva momente istorice intens invocate, vrând să te convingă că în epocile istorice în care credința era importantă s-au petrecut cele mai mari atrocități. Concluzia la care vrea să te aducă și pe tine, credincios de rând și neștiutor, este aceea că în creștinism s-au dezvoltat inegalitățile sociale, exploatarea femeii, sclavia, și tot ce mai vreți să considerați ca fiind rău este pus pe seama creștinismului. De aici reiese că în creștinism se dezvoltă o mentalitate învechită care vrea să țină lucrurile în loc, se opune progresului și emancipării omului. Prin urmare, după convingerea lor fermă,trebuie eliminat creștinismul pentru ca oamenii să poată trăi liniștiți, în pace unii cu alții.

Te poți apăra de asemenea oameni care nu obosesc să îți arate cât de rău este să fii credincios? Oricum, n-ai încotro, dacă intră în discuție cu tine, trebuie să le răspunzi ceva, măcar până la momentul când sar calul și ești nevoit să închei. De fapt, mai mult te aperi ca să rămâi tu pe poziții, căci, de obicei, nu-l poți convinge pe celălalt.

Până atunci însă, trebuie recunoscut că o parte de adevăr există în toate aceste acuzații. Creștinismul a fost adesea ideologizat și folosit pentru a servi unor scopuri lumești, politice sau militare. Această constatare trebuie să ne facă prudenți pe noi cei care credem în Dumnezeu, să fim conștienți că credința noastră poate fi folosită în scopuri străine sensului ei propriu.

S-au petrecut multe lucruri discutabile în istorie care au folosit ca pretext creștinismul, dar interpretarea care face din acesta izvorul relelor societății occidentale este complet falsă, e parte a unei ideologii care a început să se manifeste de la Iluminism încoace. Este greșit să judecăm epocile trecute, Evul mediu sau modernitatea timpurie, cu măsura noastră. Nu putem înțelege evenimentele unor epoci trecute decât dacă înțelegem cum gândeau și cum se raportau la viață și la lume oamenii acelui timp. De aceea orice interpretare a faptelor trecutului care nu ține cont de contextul social și cultural de atunci trece pe lângă adevăr. Judecând epoci trecute după mentalitatea și sensibilitățile noastre nu vom înțelege niciodată nimic.

În același timp, în afara discuțiilor acestea contradictorii, credincioșii trebuie să fie mereu conștienți că oamenii care se revendică de la credință, și chiar instituția Bisericii uneori, pot greși. Anumite critici sunt meritate, iar datoria noastră este să nu repetăm greșelile trecutului.

Pentru un credincios, greșelile pe care le-a făcut Biserica în alte timpuri istorice, legate în special de alierea ei cu puterea politică, țin de accidente regretabile. Ne cerem iertare pentru ele și mergem mai departe cu grijă să nu le repetăm. Pentru anticreștini însă, aceste greșeli țin de esența religiei, și de aceea, în baza lor, își impun ca directivă de viață să distrugă Biserica, iar dacă asta încă nu e posibil, măcar să îi diminueze rolul. Acești oameni nu au privirea obiectivă a istoricului (dacă presupunem că ar exista o asemenea privire desprinsă de orice interese omenești) ci își caută argumente ca să poată să respingă credința și Biserica. Ei au un țel la care nu vor renunța.

De aceea, nici nu vor putea fi convinși prin argumentele pe care le aduc susținătorii credinței. Baza atitudinii lor nu stă într-o cercetare rațională, cu toate că ei se pretind raționaliști care urmează știința, nu miturile primitive, de aceea nici respingerea ei nu poate fi făcută pe calea argumentativă. Poate doar dacă ceva din inima lor se schimbă, și-ar putea schimba perspectiva și înțelege istoria altfel.

Acestor oameni li se potrivesc cuvintele din Evanghelie: „Le-a orbit ochii şi le-a împietrit inima, ca nu cumva să vadă cu ochii, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Mine şi să-i vindec!“ (Ioan 12, 40) Ei ignoră istoria faptelor bune care s-au petrecut în Biserică, nesocotesc mulțimea de sfinți, jertfele făcute de ei, măsura în care viața oamenilor a devenit mai bună sub impactul credinței. Există, în afara istoriei consemnate în cărți, unde s-au întâmplat tot felul de evenimente ale oamenilor care au avut puterea, sunt consemnate războaiele și crimele petrecute de-a lungul timpului, viața oamenilor simpli, care s-au împărtășit din credință, care au avut credința ca sens și conținut al vieții lor. Aceasta e nesocotită, ca și când nu ar exista.

Chiar dacă e foarte probabil să nu poți să-i scoți din ideile lor, totuși anticreștinilor trebuie să li se răspundă. Altfel vor ajunge să creadă că au dreptate și că nu li se răspunde pentru că nu există argumente în fața opiniilor lor.

De ce au fost posibile crime și după ce popoarele au devenit creștine? E o întrebare care ne poate frământa legitim mințile. Hristos a înfrânt moartea, a deschis Împărăția Cerurilor, dar întâmplările istoriei au rămas în aceeași notă ca înainte de venirea Lui, au continuat să fie războaie, boli, exploatări, trădări, nedreptăți, oamenii au continuat să moară la fel ca înainte. Este greșit să pui tot ce s-a petrecut în epoci istorice trecute pe seama creștinismului. Biserica și credincioșii au partea lor de vină pentru că nu au putut să se opună barbariei și crimelor, ba chiar uneori au participat la ele. Însă nu descalifică creștinismul, pentru că Hristos nu și-a propus să schimbe omenirea, ci omul. El nu desființează libertatea umană, deci răul rămâne pe mai departe posibil, la fel de tentant ca și înainte de întrupare.

Pentru că schimbarea omului vine dinăuntrul lui, nu se pot schimba mase de oameni sau instituții. De aceea, este foarte posibil ca ele să acționeze stârnite de instincte și patimi, să nesocotească învățătura creștină, așa cum și noi o nesocotim adesea. Hristos nu a promis instaurarea unui paradis terestru. Iar răul prezent în lume se va prelungi și de acum încolo, până la sfârșitul istoriei. Toți suntem părtași la el, în calitate de membri ai societăților umane, dar ne putem sustrage acestui mers al lucrurilor prin credința în Hristos și prin transformarea interioară.

Iar ca posibilitate de răspuns la atacurile anticreștine, dacă punem toate crimele care au avut loc în istoria popoarelor creștine pe seama creștinismului, atunci logic ar fi să punem toate crimele anticreștinilor pe seama celor ce sunt anticreștini acum. Atunci am putea să punem pe socoteala celor ce fac acum propaganda anticreștină că sunt de acord cu crimele lui Stalin sau Hitler. Așa cum să fii anticreștin nu validează toate crimele facute de anticreștin în istoria recentă, tot astfel să fii creștin nu te face vinovat de crimele petrecute în istorie.

Biserica este însă vinovată de ele? Este vinovată ca instituție care, prin prezența în istorie, a căpătat trăsăturile oricărei alte instituții făcute de oameni. Ea însă rămâne cea care păstrează Adevărul de credință și înăuntrul căreia ne putem mântui. Cu toate greșelile ei istorice, pe care e normal să și le asume mai mult decât a făcut o până în prezent, Biserica rămâne singurul vehicul al mântuirii și nu poate fi abandonată decât dacă, în același timp, ne abandonam propria viață. Suntem nemulțumiți de personaje ale Bisericii din secolele trecute? Au existat, dar nu sunt modele pentru noi. Creștinul se raportează la sfinți, ei sunt modelele pe care le urmează în viață, nu criminali, nu oameni obișnuiți cu păcatele lor și cu scăderile lor cu tot.

Problemele puse de ei sunt răutăcioase, nu caută să afle adevărul, ci să justifice o atitudine, să se îndreptățească în respingerea credinței creștine. Ei astfel își justifică atitudinea lor subiectivă printr-o pretinsă întemeiere obiectivă. Suntem în punctul în care poți interpreta datele istorice în ce mod vrei, și astfel să înțelegi orice vrei din istorie. Aceeași perioadă poate să apară unora un ev întunecat al barbariei, iar altora o perioadă luminată de credință.

Întrebarea lor este însă reală: cum de mai e posibil răul, după ce Iisus Hristos vine să ne vestească binele, iar noi aderăm la învățătura Lui? S-a întâmplat ceva după întruparea lui Hristos, a devenit lumea mai bună, sau lungul șir de crime și războaie de dinainte de El s-a continuat neabătut și după El? A adus creștinismul vreo îmbunătățire lumii? Războaiele petrecute în vremuri în care credința era mult mai răspândită arată eșecul creștinării maselor de oameni, dar lasă liberă putința persoanei de a se apropia de Hristos. Iar evenimentul întâlnirii sufletului cu Hristos scapă istoriei, care rămâne pe mai departe să descrie luptele vizibile dintre oameni, nu victoriile în duh.

Dar chiar și la nivel de societate pe care a generat-o, lucrurile stau altfel decât le descriu anticreștinii virulenți de astăzi. La momentul creștinării, Occidentul era, pe ruinele Imperiului Roman, o zonă ocupată de triburi barbare, al căror nivel de cultură și civilizație era extrem de scăzut. Creștinismul a permis dezvoltarea culturii și a civilizației europene, cu care ne mândrim acum toți, chiar dacă mai suntem sau nu credincioși. Creștinismul este singura religie care a permis umanismul, drepturile omului, știința modernă care ne aduce atâtea beneficii, până la confortul fără de care nu mai putem concepe viața. Criticii creștinismului văd aceste realizări ca fiind în ciuda creștinismului, realizate numai după ce oamenii au început să se desprindă de el. Dar nu e adevărat. Dacă ne uităm la istorie, vedem că singura societate care a permis dezvoltarea individului, respectarea drepturilor lui, putința de a-și hotărî singur destinul, dezvoltarea științei a fost creștinismul. Nu s-a întâmplat asta nici în Egiptul antic, nici în India, în civilizația chineză, în imperiul aztec sau oriunde altundeva în lume. Să fie o întâmplare că s-a petrecut doar în creștinism? Sau creștinismul avea toate premisele să propună prima civilizație care să pună în centru persoana umană cu drepturile ei, și care apoi să se universalizeze?

Iar acum, putem avea aceste controverse, putem vorbi în contradictoriu, întrucât suntem moștenitorii acestei civilizații care permite pluralismul și divergența de opinii.

Este greu să înțelegem ce îi mână în luptă pe acești anticreștini. În mod normal, ar trebui să își păstreze opiniile pentru ei, pentru cercul de prieteni în care se mișcă și cu care împărtășesc aceleași valori. Dar ei nu se mulțumesc cu atât. Vin între credincioși ca să-și vestească lipsa credinței, ca să condamne tot ce ține de creștinism, ca să-și arate desconsiderarea față de credincioșii „înapoiați”, care nu pricep mersul spre progres al istoriei. În măsura în care ni se pare că este nevoie să intrăm în dialog cu ei, trebuie să ne pregătim de dispute pe termen lung, în care nu vom avea parte de succes, căci sunt prea îndârjiți în convingerile lor. Le putem vorbi despre credință pentru că știm că „Duhul suflă unde voiește”, și un cuvânt al nostru poate să-i ducă pe o altă cale decât cea pe care sunt acum. Dar să nu avem așteptări prea mari și să nu lungim discuția după ce ne-am adus argumentele potrivite, căci ce e prea mult devine irosire de timp și prilej de vorbe în vânt. Să lăsăm și rugăciunea să lucreze, în afara dialogului propriu-zis, și să sperăm că Dumnezeu va avea milă să ne mai îndure pe toți, fie necredincioși, fie credincioși.

Paul Curca

Despre autor

Paul  Curca Paul Curca

Senior editor
107 articole postate
Publica din 07 Aprilie 2011

Pe aceeaşi temă

26 Aprilie 2018

Vizualizari: 4562

Voteaza:

Anticrestini pe facebook 5.00 / 5 din 3 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Dinu DusceacPostat la 2018-04-27 14:34

    Corecte observatii si argumente !

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE