Ascultarea

Mareste imaginea.

Pentru a spori duhovniceste este nevoie de ascultare. Pe aceasta o dobandim numai atunci cand nu cautam sa implinim voia proprie. Mi s-a intamplat sa cer un sfat pentru rezolvarea unei probleme si am primit un cuvant cu totul opus la ceea ce ma asteptam eu sa primesc. Mai tarziu am realizat ca doream mai degraba o confirmare pentru implinirea voii mele. Imediat ce am primit cuvantul la care nu ma asteptam, a aparut in mintea mea gandul ca nu sunt inteles. In realitate am fost foarte bine inteles, numai ca persoana care m-a indrumat, cauta sa ma faca asemanator lui Dumnezeu si nu sa-mi intareasca patimile in care ma aflam. Nu a fost greu sa-mi dau seama de acest lucru, atat timp cat implinirea cuvantului mi-a adus bucurie.

Parintele a cautat taiererea propriei mele vointe. De ce? Ca sa ajung sa faptuiesc si sa gandesc precum este placut lui Dumnezeu. Sa am parte de cunoasterea voii Sale si astfel, de mangaiere dumnezeiasca.

In zilele noastre, oamenii se hranesc si cresc cu pacatul mandriei. Acest pacat ii ascunde omului posibilitatea de a fi odihnit de un cuvant duhovnicesc. Si acesti oameni cauta odihna, dar din cauza faptului ca nu doresc sa vada dincolo de ei, devin incapabili sa sporeasca in adevarata iubire. Iar lipsa acestei iubiri, ii face sa nu cunoasca tainica unire cu Dumnezeu.

In societatea de azi, idealul este omul autonom, cel care nu asculta de nimeni, dar reuseste sa se impuna si semenilor. Ascultarea a ajuns sa fie privita ca fiind o atitudine contrar afirmarii personalitatii. Dimpotriva, Biserica cultiva si propune duhul ascultarii. Crestinul traieste ca madular al trupului lui Hristos si din acest motiv este dator sa-si supuna voia sa lui Dumnezeu, dupa cum Mantuitorul Si-a supus voia Sa, voii dumnezeiesti.

Ascultarea ne ajuta sa vedem greselile pe care le facem si sa ne lepadam de ele. In ascultarea facuta cu bucurie nu exista "de ce?". Exista doar implinire. Iar implinirea aduce pace launtrica. Viata in ascultare nu duce la anularea propriei personalitati, ci doar la mutarea ei de la rau la bine.

Faceti exercitiul lepadarii de voia proprie, vietuiti dupa voia lui Dumnezeu si veti avea parte de o bucurie vesnica.

Adrian Cocosila

Pe aceeaşi temă

• Ascultarea de parinti
  Publicat in : Editoriale
• Cand ascultarea nu Ii este placuta lui Dumnezeu?
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Ascultarea, intre soti
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Ascultarea fata de un batran
  Publicat in : Credinta

Publica un articol

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine:

15 Iunie 2017

Vizualizari: 9668

Voteaza:

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

Ascultarea 4.56 / 5 din 9 voturi. 5 review utilizatori.

Cuvinte cheie:

ascultarea

Comentarii (5)

• adriana gheorghePostat la 2013-05-30 10:47

  Foarte frumos acest articol si nu greu de inplinit daca avem duhovnic bun si stie sa ne indrume spre cele placute Lui Dumnezeu.

• Constanta SzlavicsPostat la 2013-05-29 22:45

  Ascultarea si smerenia, cuvinte de aur. Fericti sunt cei smeriti, cei care-si taie voia! Multumesc Ma gandeam asa, la noi, oamenii, ca nu suntem decat o adiere de vant in aceasta lume si nu realizam. Ma uit la mine, la cei din jur si vad nelinistea din noi, care ne face viata mai amara decat ar fi in mod normal. Multi traim doar pentru aceasta viata, uitand ca nu suntem stapani decat pe clipa. Viata noastra este o minune, care se intampla numai datorita Bunului Dumnezeu si nu ar trebui nici o clipa sa uitam, ca suntem doar la mila Lui. Daca am constientiza, nu am mai alerga zbuciumati, nu am mai invidia, nu am mai fi rautaciosi, nu am mai judeca, nu ne-am mai dori sa strangem comori pe pamant, care sunt in zadar si nu am mai pierde nici o clipa, fara sa-i daruim lui Dumnezeu toate gandurile si viata noastra, care de fapt, e a LUI. Comorile de pe pamant, cred eu, nu aduc fericire nimanui, decat pe moment si apoi vine chinul. De ce chin? Orice investitie facuta pe pamant, ne impovareaza viata, sufletul, si linistea va pieri pe veci. Nu realizam ca o investitie, trage dupa ea alta investitie, astfel, niciodata nu vom avea multumire, vrem mereu si mereu altceva. Apoi vin grijile pentru aceste comori adunate, care nu se sfarsesc niciodata, muncim sa intretinem comorile, sa platim asigurari, sa le modernizam, sa fim in pas cu moda si viata devine un calvar, transformandu-ne in slugi, care muncesc pentru nimic, apoi, ne si mandrim cu aceasta viata pierduta. Daca am invata din greselile altora...... dar de fiecare data ne pacaleste gandul si mergem inainte ca orbetii, pana cand vine clipa in care nu mai vedem nimic si comorile devin poveri, intorcandu-se impotriva noastra, parca razbunandu-se. Iubirea si credinta in Dumnezeu, este cea mai pretioasa comoara de pe pamant, care ne aduce bucuria.. si e gratis. Oare de ce ne pacalim mereu, amagindu-ne, ca dobandirea unui lucru ne-aduce fericire, caci dupa ce-l obtinem, nu mai simtim bucurie si ne-agatam de alt gand, amagindu-ne mereu. Din pacate, gandurile indreptate doar pentru cele de pe acest pamant, ne invenineaza. Doar la capat, cand ajungem niste epave, realizam, ca tot ce-am agonisit, nu ne-ajuta nici noua, nici copilasilor nostri. Nefericirea poate veni si de la copiii nostri, educati tot in acest spirit, stricandu-le viata, omorandu-le sufletele. E foarte trist cand vezi un copil mandrindu-se, bietul, cu averile parintilor, sfidandu-i pe cei de langa el, nestiind ce sa aprecieze in viata si cand da de greu, ii plangi de mila. Oare de ce oamenii cred, ca bogatia te face mai puternic? Din contra, pretentiile absurde aduce multa nefericire pe pamant. Snobismul ne distruge sufletele. Ma uit la bietii oameni, care muncesc din greu pentru un salariu de mizerie si-si fac viata un calvar, imprumutandu-se la banci pentru lucruri nefolositoare( telefoane de fite, plasme, tablete, etc.), apoi, abia supravietuiesc, sau distrugem natura pe care ne-a lasat-o Dumnezeu gratis, dar facem alta mai sofisticata, cu bani multi, sau, de cate ori nu ne lasam pacaliti, cumparand vreo zdreanta, platind o comoara pentru ea, doar ca se numeste intr-un fel ( adica e de firma) si in tot acest timp, langa noi, sunt oameni care nu au o paine pe masa? Daca am iubi simplitatea, nimeni nu ar mai fi flamand pe acest pamant. O sa spuneti ca nu-i problema noastra, fiecare cu viata lui, dar oare ce merit are cel care se naste intr-o familie bogata si ce vina are cel care se naste intr-o familie de cersetori? Sau poate ziceti ca muncim si de-aia avem, dar oare cati nu vor sa munceasca si nu au unde, sau nu pot, ca-s neputinciosi. De la Dumnezeu sunt toate, sanatatea noastra, locul de munca, puterea de a munci,TOT si daca primim, nu trebuie sa dam si noi? Si cum putem sa rasplatim darul lui Dumnezeu, decat daruind necajitului de langa noi. Sa nu uitam nici o clipa, ca putem ajunge oricand in locul lui. Nu stim cum ne duce viata si putem sfarsi intr-un carucior, asteptand mila celui de langa noi. Singurul cont care ne ramane in vesnicie, este doar ce daruim, atat, iar puterea adevarata nu vine de la comorile pe care tremuram sa nu le pierdem, slugarindu-le o viata, mandrindu-ne ca le avem, ci vine doar cand avem inima la Dumnezeu, Maica Domnului si Sfintii Sai. Cu Ei in suflet putem duce Crucea, stiind ca nu suntem singuri. Comorile pe care nu le pierdem niciodata, sunt gandurile bune si iubirea pentru cei din jur, comoara adevarata este mila catre cel in nevoi, comorile adevarate sunt rugaciunile si multumirea catre Dumnezeu. Doar ele ne fac fericiti pe veci. Tot ce primim in viata, e de la Bunul Dumnezeu, nu avem nici un merit si darul primit, trebuie impartit, ca sa avem mereu, altfel vom ramane doar cu ce-am adunat si nu am dat, adica, nimic. Doamne iarta-ne neputinta, ajuta-ne, lumineaza-ne, caci fara Tine, nimic nu putem, nimic nu suntem! Iertati-ma. Cu mult drag, Constanta

• Lavrentiu Postat la 2013-05-29 09:12

  Minunea este ca si Dumnezeu, de multe ori, ne implineste voia, chiar si atunci cand nu este tocmai ce vrea El, ca parintele care uneori il lasa pe copil sa ii incalce cuvantul chiar daca stie ca nu este cel mai bun lucru. Si dragostea parintelui intoarce de multe ori ratacirea fiului. Ce nu intelegem de multe ori este ca neascultarea aduce dupa ea un canon pe care fara indoiala il vom implini. De ispasirea pacatului, acum, nu ne poate scapa decat ascultarea desavarsita, asemenea celei a lui Hristos, care si-a luat canonul lui asupra noastra. Cine este ascultator este urmator lui Hristos.

• bonas NiculaePostat la 2013-05-29 09:07

  Ascultare neconditionata numai fata de BINE,oare Adam si Eva asculant de ispita sarpelui s-a impotrivit ADEVARULUI ori nu? Cercetati duhurile,caci nu toate vin de la DUMNEZEU.

• CORINA GEORGIUPostat la 2013-05-29 09:01

  Da, un articol bun! Ar fi ideal sa facem "ascultarea" despre care vorbiti doar... cotidianul, situatiile cu care ne confruntam - deseori,n-avem timp sa-ntoarcem capul. Traim intr-o viteza grozava si din nefericire, rareori se-ntampla sa ne aplecam spre nevoile celuilalt, sa ascultam, sa punem nevoile noastre pe locul 2.... Lepadarea de sine si de toata "desertaciunea" acestei lumi, indreptandu-ne toata atentia catre Hristos & viata activa de crestin....ni se pare o pierdere de timp sau...o nebunie, exact cum vrea cel rau sa credem! Cred ca cei mai multi dintre noi, nu realizam ca in lumea acesta, suntem doar calatori! Si, ptr. ca viata noastra aici, este doar un "popas"...ar trebui sa ne pregatim intens, s-avem sufletele pregatite (curate) ptr. intoarcerea "acasa". Si, asa cum ptr. orice calatorie, ne pregatim valiza cu lucrurile necesare, inainte de plecare verificam odata si inc-odata, daca n-am uitat ceva foarte important, ne privim in oglinda sa vedem daca ne place si suntem multumiti de ceea ce vedem.......la fel trebuie sa ne pregatim ptr. marea "calatorie" care poate fi in orice moment, ptr. intalnirea cu D-zeu caruia, trebuie sa-I dam socoteala ce-am facut cu viata & sufletul pe care ni Le-a daruit! Asadar...sa fim intr-o continua trezvie! D-zeu sa ne-ajute si sa ne-nvredniceasca pe toti, de lumina preasfintei Lui fetze! Amin!

Adauga comentariu