Avizaţi sau nu, discret sau ostentativ, astăzi, mai mult ca ieri, toată lumea vorbeşte despre toată lumea. Dacă nu apari la gazetă sau prin tabloide, la televizor sau pe buzele de la „radio şanţ" parcă „nu exişti". Cei ce se bălăcesc în plăcerea de „a fi puşi la curent" cu tot ce mişcă-n lung şi-n lat, pricinuiesc multe neajunsuri atât lor cât şi celor pe care îi discută: îşi pierd pacea, liniştea, duhul, inteligenţa, demnitatea, se rănesc cu unele cuvinte aruncate ce se întorc, mai devreme sau mai târziu, împotriva lor, tulbură, strică prietenii, întreţin dispute şi polemici, etc.
Izvorâtă poate dintr-o plictiseală inspirată, ori dintr-un suflet mic, bârfa stimulează mereu curiozitatea celor ce o ascultă. Cel care trece drept „bine informat" este întotdeauna sigur că va găsi ascultători ce vor dori să fie la curent cu ultimele ecouri. Bârfitorul, la nevoie, amplifică puţin subiectul pentru ca discursul să fie mai condimentat. Din păcate aşa este alcătuită firea omenească, aplecată spre rău. Intr-o lume a marketing-ului, faptele simple şi armonioase astăzi parcă nu mai au putere să atragă atenţia. în schimb, scandalurile, intrigile, murdăriile, captivează, înlănţuie, subjugă, încântă urechea şi adapă inimi golite şi rănite. Lacomi la indiscreţii şi trăncăneli, bârfitorii sunt solicitaţi şi ascultaţi de suflete gemene. Bârfa nu este doar un păcat la modă care vinde astăzi şi are lipici la public, o haină plină de găuri îmbrăcată de toţi şi peticită de mulţi, ci porneşte din invidie, din limbi care mestecă mult pelin.
Amănuntele sunt cele care colorează tabloul întâmplărilor. Interesul nu se trezeşte niciodată atunci când este vorba de oameni cărora nu li se întâmplă nimic. Curiozitatea excesivă este acoperământul oamenilor nefericiţi. Cei cu adevărat fericiţi îşi poartă fericirea, ca o comoară, ascunsă în adâncul lor. Ei nu au viaţa presărată cu evenimente de seamă şi nu se lasă pradă curiozităţii. Fericirea nu este alcătuită din petreceri, evenimente mondene, apariţii impunătoare, sau alte materiale din care se croiesc bârfele, ci fericirea este alcătuită din mici împrejurări cotidiene care, adunate, întrunesc o anumită seninătate, prefacându-le în clipe dulci.
Succesul celor antrenaţi în astfel de acţiuni în care limba este pionul principal se bazează pe curiozităţi nedemne. Plouă peste noi cu cuvinte, dorite sau nu şi puţini sunt cei ce au puterea să schimbe subiectul sau, dacă obrazul e gros, să intoarca spatele lasand gura „sa latre, „să trăncăne" singură. In valul de cuvinte cu care îşi copleşeşte ascultătorii, cel ce duce vorba, chiar dacă este înconjurat de mulţi curioşi, totuşi el este singur şi joacă un rol prost şi trist. Căci de obicei nu are scrupule, iar din fierăstrăul dinţilor lui nu scapă nici prietenii, sau amicii, dacă îi are.
Ne place, poate, câteodată, să ne îndulcim cu bârfe care îi privesc pe alţii, dar ne temem să nu ne pomenim şi noi într-o zi încolţiţi şi bârfiţi la fel. Cele mai simple gesturi, în ochii bârfitorilor sunt răstălmăcite şi criticate dur, făcând ancheta unor investigaţii indiscrete.
Astăzi bârfa vinde. Scandalul face rating. La fel ca şi josnicia, imoralitatea, răutăţile, jignirile şi alte acţiuni demne de „senzaţional" ce guvernează o bună parte din mass-media care, din păcate, a coborât mult ştacheta pentru a putea rămâne pe piaţă. Incurajată, accentuată, manevrată prin diferite tactici, bârfa rămâne un şarpe care nu oboseşte să-şi lovească zilnic coada de lucruri din care îi este cu neputinţă să muşte.
Bârfa nimeni nu pretinde că o iubeşte, dar place multora. Călătoreşte pe la mulţi oameni şi se răspândeşte cu repeziciune. Ustură mult cuvintele acestei metehne omeneşti, dar ca orice boală are şi remedii: înfrânarea prin rugăciune, vederea propriilor păcate şi greşeli, ocolirea prilejurilor de defăimare, spovedania deasă şi curată ce curăţă şi vindecă leziunile inimii.
A bârfi, a duce vorba de colo-dincolo, a vorbi de rău, a calomnia, a cleveti, a blama, a huli, a ponegri, a defăima, a vorbi mult şi fără rost, a pălăvrăgi, a trăncăni, a flecari, toate sunt verigi ale acestui lanţ murdar şi rece. Bârfa, judecata, osândirea aproapelui, sugrumă sufletul ce nu mai poate respira aerul vital al Duhului Sfânt.
Fiecare judecă lucrurile după măsura stării lui duhovniceşti. Dacă unul are cugetul stricat, şi "maşina lui este stricată", chiar şi aur să pui în ea, va face "gloanţe de aur", ca să ucidă, spunea Cuviosul Paisie Aghioritul.
Să urmăm aşadar îndemnurile Evangheliei care zice: „de ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău şi iată bârna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui MM "(Matei 7, 3-5). „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura "(Matei 7, 1-2).
Totuşi vreau să cred că până la urmă acolo unde mintea vede numai ruşine, inima descoperă frumosul!
Ieromonah Hrisostom Filipescu
Putine cuvinte, multa iubire, Editura Pim
Cumpara cartea "Putine cuvinte, multa iubire"
-
Dreptatea divina sau judecata particulara
Publicat in : Dogma -
Judecata particulara si universala
Publicat in : Viata vesnica -
Sfintii Parinti despre starea din rai si iad, dupa judecata universala
Publicat in : Viata vesnica -
Dogma invierii trupurilor la judecata universala
Publicat in : Viata vesnica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.