România este o ţară de pomină, nu neapărat în sensul creştinesc al cuvântului. Cazul lucrărilor ştiinţifice din penitenciare a fost însă pomenit, pe larg, în presă. Şi rămâi mut când vezi că anormalitatea tinde să strice şi bruma de normalitate care mai există în logica decidenţilor din această ţară. Cine stabileşte caracterul ştiinţific al lucrărilor din penitenciar? Nimeni nu ştie...
Precizare de la bun început: acest text este opinia mea personală şi nu are vreo legătură cu calitatea mea de purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului. Precum se ştie deja, IPS Teodosie a ales să nu comenteze situaţia.
Apoi, nu mă refer la situaţii particulare, ale unui deţinut sau altuia, ale unui profesor sau altuia. Mă interesează doar că o întreagă categorie socială (profesori şi conferenţiari universitari) au fost transformaţi, de nişte legi, în potenţiale victime de imagine.
Mai precis, autorităţile au tratat „caracterul ştiinţific” a unei lucrări într-un mod absolut neştiinţific.
Dacă aş fi fost eu un profesor universitar în cauză, mi-ar fi foarte greu să explic cum autorităţile române se joacă de-a baba oarba cu mine, terfelind reputaţia profesorilor universitari dincolo de orice imaginaţie.
Practic, profesorii universitari au fost batjocoriţi în masă de către Ministerul Justiţiei, după ce acesta a dat publicităţii lista cu deţinuţii, lucrările şi profesorii implicaţi.
Gafa majoră pe care o face ministerul este că numeşte profesorii universitari ca fiind „coordonatori ştiinţifici”. Adică, aşa cum a înţeles toată presa, ei au girat lucrările respectivilor.
Ori, unii dintre ei chiar au declarat că nici nu au văzut lucrarea, ei întocmind doar o recomandare privitoare la relevanţa tematicii din domeniul ales de către deţinut.
Şi atunci? De unde acest balamuc? Din alt balamuc, anume birocraţia stufoasă şi înceată, dar şi din portiţele legale create de către Parlament.
În 2013 apărea Legea 254 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal. Aceasta prevedea destul de clar, la art. 96 alin. (1) lit. f) că „în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifica sau invenţie si inovaţie brevetate”. Principul fusese stipulat şi într-o lege mai veche, nr. 275/2006, care stabilea însă că două zile de elaborare a lucrării tăiau trei zile din pedeapsă.
Dar cine stabileşte caracterul ştiinţific al lucrărilor? În nici un caz profesorul, cum eronat s-a înţeles.
Problema pleacă de la faptul că legea din 2013 nu are de trei ani regulament de aplicare. Din acest motiv, în anul 2016, se foloseşte încă Regulamentul de aplicare al legii vechi. Aşa se face că este în vigoare şi decizia 619/2011 a Direcţiei Generale a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, care lămureşte cum se desfăşoară lucrurile în penitenciar.
Aşa aflăm câteva lucruri care sunt de-a dreptul surprinzătoare şi năucitoare:
1. Lucrarea este „ştiinţifică” nu printr-o certificare a profesorilor universitari, ci prin simpla ei publicare sau susţinere. Astfel, art. 64 a Deciziei DGANP spune că sunt considerate lucrări ştiinţifice acele lucrări care sunt publicate în reviste sau edituri recunoscute CNCSIS sau prin susţinerea lor la conferinţe naţionale sau internaţionale şi publicate în analele acestora.
Asta m-a năucit. Când spui „lucrare ştiinţifică”, toată lumea ştie că este o lucrare la care lucrezi luni sau ani, pe care o susţii în faţa unei comisii, ai un îndrumător, dai nişte examene etc. Doar în penitenciarele româneşti devine posibil ca orice compilaţie, scrisă indiferent cum şi în ce durată de timp, să devină la fel de ştiinţifică ca o licenţă, disertaţie sau doctorat, doar pentru că o publici la cineva „autorizat”.
Editurile nu zic şi ele ceva despre criteriile de acceptare a acestor lucrări?! Că, după lege, doar ele au putut transforma în „lucrări ştiinţifice” compilaţiile deţinuţilor.
2. Ministerul Justiţiei i-a făcut pe profesorii universitari „coordonatori ştiinţifici”, doar din pix.
Art. 69 al Deciziei DGANP spune că înainte de începerea lucrării, deţinutul face o cerere pentru elaborarea lucrării la care anexează „o recomandare scrisă privind relevanţa tematicii in domeniul ales, din partea unui profesor universitar sau a unui conferenţiar universitar din specialitatea în care urmează să fie elaborată lucrarea.”
Aici începe ceaţa. Profesorii universitari sunt întrebaţi înainte de începerea lucrării dacă tema aleasă este relevantă, dar legea nu spune dacă au un aport clar la stabilirea „caracterului ştiinţific” al lucrării în sine. Unii profesori chiar au spus că ei n-au văzut vreodată lucrarea finală, au semnat doar pentru temă.
Mai toată presa a înţeles însă că profesorii universitari ar fi şi îndrumătorii, ca în cazul lucrărilor de licenţă, masterat sau doctorat. De unde această optică?
Iniţial, şefii din penitenciare au spus că există un „îndrumător” cu care deţinutul face lucrarea. N-au spus cine este exact acest îndrumător, profesorul sau altcineva.
Apoi, chiar Ministerul Justiţiei i-a făcut pe profesorii care recomandă tema şi „coordonatori”, în tabelul publicat. Dintr-un pix, toţi cei care au spus că temele sunt relevante, au devenit, „coordonatori ştiinţifici”. Cu sau fără voia lor.
Dar oare cuvântul „tematică” din prevederile legale, e tot una cu „lucrare”? Sau, oare, profesorilor li s-o fi spus că, dacă recomandă o temă, trebuie să o şi coordoneze? „A recomanda”, din lege, e tot una cu „a coordona” pentru Ministerul Justiţiei?
Nu ştim pentru că. . . acum vine surpriza cea mai mare.
3. Ministerul Justiţiei nu prea ştie ce se întâmplă în penitenciare.
Ca totul să fie şi mai tulbure, Regulamentul de aplicare al legii vechi, din 2006 prevede, la art. 141. că lucrările sunt socotite „ştiinţifice” doar dacă „au fost confirmate de autorităţile competente”. Dar care sunt aceste autorităţi? Cine vede lucrarea şi stabileşte că este „ştiinţifică”? Editurile care o publică? Dacă da, în baza a ce?
Unii au înţeles că profesorul care face recomandarea girează caracterul ştiinţific. Păi cum poate să facă asta, într-o recomandare dată ÎNAINTEA elaborării lucrării?
Alţii au înţeles că există o comisie în penitenciar, care propune eliberarea condiţionată. Dar are această comisie competenţa necesară evaluării unei lucrări ştiinţifice? Ne uităm la componenţa comisiei: judecătorul de supraveghere a privării de libertate, directorul penitenciarului, directorul adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar, directorul adjunct pentru educaţie si asistenta psihosocială şi un consilier de probaţiune. Pot stabili ei cât de ştiinţifică este o lucrare?
CSM a propus lucruri mai limpezi: „caracterul ştiinţific să fie stabilit de institutul naţional de cercetare-dezvoltare sau de consiliul ştiinţific al instituţiei de învăţământ superior”. Sună frumos dar, până la concretizare, cine ne explică cum a funcţionat evaluarea lucrărilor, din 2006 şi până acum? Le-a trebuit 9 ani responsabililor să înţeleagă că ceva lipseşte din lege?
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, spune că „sunt încă în procesul de clarificare a modului în care s-au elaborat aceste lucrări. Există o procedură şi voi vorbi despre aceste lucruri când voi decide ce măsuri voi dispune”. Asta deşi a spus că „există un regulament de aplicare a Legii 254/2013 (n. b. - încă neadoptat, ministrul nu ştie?) şi o decizie adoptată de directorul general al ANP în 2011 care prevede într-un mod foarte detaliat care este procedura de urmat în situaţia în care un deţinut doreşte să scrie o lucrare ştiinţifică.”
Adică ce să înţelegem? Lucrările astea s-au scris fără o procedură clară? Şi atunci cum a stabilit Ministerul că profesorii sunt deja coordonatori, în tabelul publicat? A vrut să mascheze lipsa clarităţii legislative în privinţa stabilirii „caracterului ştiinţific”?
Nu cumva Statul Român transformă un profesor universitar într-o instituţie ? El recomandă tema, el coordonează lucrarea şi tot el stabileşte şi caracterul ştiinţific? Şi toate printr-o singură recomandare dată înaintea apariţiei lucrării? Oare profesorii sunt conştienţi de ce li se întâmplă?
Şeful Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Cătălin Claudiu Bejan, strâns probabil cu uşa de către Ministerul Justiţiei, face şi dânsul o adresă către toate penitenciarele în care se chinuie să afle dacă membrii comisiei pentru liberare condiţionată au avut în vedere constituirea unei minime garanţii în ceea ce priveşte lucrările respective. Adică îşi întreabă subalternii dacă au idee cum s-au făcut lucrările? Păi n-ar fi trebuit deja să se ştie cum trebuie întocmite?
Concluzia: trăim în Absurdistan, ţara unde există o situaţie legislativă de pomină, cu două legi, un regulament de aplicare şi o decizie a penitenciarelor, care nu sunt foarte clare în privinţa „lucrărilor ştiinţifice”. Ne învârtim în cerc, nimeni nu ştie mai nimic… doar profesorii se pare că-s ţapii ispăşitori ai balamucului legislativ.
Sindicatul Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare face haz de necaz, scriind că „sistemul penitenciar a devenit o pepinieră academica de unde se lansează în cariere ştiinţifice tot felul de cercetători care-şi descoperă pornirile geniale numai după condamnare şi le pierd imediat după liberare. Ce să-i faci, asta e efectul mediului carceral asupra nivelului de inspiraţie!”
Vidul legislativ a fost sesizat şi de lumea academică. Anul trecut, în luna iunie Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a avertizat public că legislaţia este „imperfectă” în privinţa stabilirii „caracterului ştiinţific” al lucrărilor, în sensul că este neclar cine stabileşte „caracterul ştiinţific”.
Înţeleg că există chiar şi o iniţiativă legislativă care să elimine posibilitatea legală a reducerii pedepsei prin elaborarea „lucrărilor ştiinţifice”. Ar fi frumos ca parlamentarii, treziţi din somnul dus între maldărele de legi şi hârtii, să rezolve problema. Dar nu cumva tot ei au creat-o?
Doar „Garcea” şi „Dorel” ar mai putea explica, într-o lucrare „ştiinţifică”, ce se întâmplă.
(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)
Parintele Eugen Tanasescu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.