Daca tot ne aflam la inceputul anului bisericesc si in plina criza, cred ca ar fi cazul sa facem o mica analiza a celor ce traim. Poate o sa spuneti ca ceea ce scriu nu are legatura prea mare cu credinciosii, insa nadajduiesc sa fiu inteles de toti, pentru ca Biserica suntem cu totii -clerici si popor.

Iar clericii provin din popor.

Intr-o perioada de criza -de judecata, de cernere- fiecare din noi isi face o analiza a celor facute si celor nefacute. Iar noi -clericii- trebuie sa incepem cu cele ale noastre si dupa aceea sa vedem pe ale altora. Nu ma indoiesc ca multi dintre Slujitori se cerceteaza pe ei insisi, dar ca acest lucru sa dea rod trebuie sa se reflecte in viata credinciosilor pe care-i pastorim prin mila Domnului.

"Nu poti inainta spre Dumnezeu decat plecand de la El" spunea Paul Evdokimov si astfel Hristos este centrul vietii noastre. Punctul de intalnire al crestinului si al Slujitorului in viata aceasta. Aceasta intalnire este mantuitoare atata timp cat Il lasam pe Hristos sa ne conduca pe amandoi. Din prea multa ravna, din dorinta puternica de a ne apropia cat mai mult de Iisus, uitam ca nu El se departeaza de la noi, ci noi ne departam de El. Uitam ca El se coboara, noi nu ne putem inalta fara ajutorul Lui. Mai mult decat atat, uitam -sau poate n-am constientizat- ca "Dumnezeu a iubit lumea aflata sub pacat" (P. Evdokimov) si noi suntem oameni.

Incercam sa raportam totul la situatii perfecte, dar acestea nu pot exista pe acest pamant. In ziua de azi, omul este atat de asaltat, as putea spune agresat, cu o cultura straina Duhului si chiar firii omenesti. Nu gandirea este cea care va salva lumea, ci dragostea este cea care poate lumina viata. Nu de sisteme filozofice duce omul lipsa, ci de dragoste si tel in viata. Toate acestea nu fac decat sa-l oboseasca si mai mult, sa-i anihileze orice impotrivire si astfel omul se lasa condus fara sa stie incotro merge.

Si in toata furtuna vietii acesteia, cand sufletul cauta un loc unde sa ancoreze, un loc unde sa se simta iubit, omul vine la Biserica. Calauzit de Duhul Sfant el ajunge la Locasul Domnului ranit, epuizat si dezamagit. In amintirile sale din adolescenta Satre spunea: "Il asteptam pe Creatorul (Tatal) si m-am trezit cu directorul general!". Nu ar trebui sa privim la randamentul dat de fiecare crestin, ci la frumusetea sufletului lui; nu ar trebui sa-l penalizam pentru intarzieri, ci sa-l iertam si astfel vom implini cuvantul lui Hristos "mila voiesc, si nu jertfa".

Si pe acest pacatos il iubeste Hristos, si pentru acest pacatos S-a jertfit, iar "cucernicia noastra nu sta in vorbe, ci in realitati" spunea Sf. Grigorie Palama. Biserica este o institutie divino-umana, dar noi am inversat randuiala, am transformat-o in umano-divina. Caci lucrarea lui Dumnezeu in viata omului este trecuta pe locul doi, iubirea trebuie sa se supuna legii.

Intr-adevar, "crestinismul este pretutindeni, in inima existentei, in sacralitatea maternitatii, in incercarile vietii zilnice, in gratuitatea iubirii si a prieteniei." dupa cum spunea un tanar rus, insa sa nu cadem in ispita de a ne numi "fii ai lui Avraam" inainte de a ne aduce aminte ca "in Har sunteti mantuiti prin credinta; iar aceasta nu-i de la voi: e darul lui Dumnezeu; nu din fapte ca nimeni sa nu se laude". (Efes. 3,8-9)

Multi se bucura de faptul ca Bisericile din Romania sunt pline de credinciosi, este dovada ca exista credinta. In acelasi timp insa acest lucru marturiseste ca exista oameni care se lupta cu pacatul, exista oameni care incerca sa fie bineplacuti lui Dumnezeu, exista oameni care simt nevoia sa fie iubiti, sa fie iertati, sa fie mantuiti. Dar sa nu uitam un lucru, precum copilul copiaza comportamentul si atitudinea parintilor in fata celorlalti, tot asa si crestinul va "imprumuta" credinta, dragostea, pocainta, iertarea, mila, smerenia, rugaciunea, jertfa, trairea si ravna duhovnicului sau.

Daca la noi nu vor vedea dragoste, sa nu ne asteptam sa se comporte cu dragoste fata de ceilalti; daca de la noi nu va primi iertare, nu vor avea puterea sa ierte si ei pe ceilalti; daca la noi nu vor vedea frumusetea smereniei, nu isi vor putea pleca capul in Fata Domnului; daca nu vor simti bucuria milei, nu vor putea avea mila de ceilalti.

"Orice Biserica este o Biserica a pacatosilor si a celor trecatori" spunea Sf. Efrem Sirul, iar Sf. Ioan Hrisostom sfatuia crestinul: "intra in Biserica si te caieste! Aici nu se trage la judecata, ci se da iertarea pacatelor". Continua IPS Anthony Bloom care pomenea adesea faptul ca Sf. Teofan Zavoratul sfatuia un Preot sa fie ingaduitor cu crestinii pentru ca pe cararea mantuirii pasesti din cadere-n cadere si nu din urcus in urcus.

Precum lumea este in Biserica si Biserica trebuie sa fie in lume. Precum nu poti desparti caldura de lumina, tot asa nu poti separa lumea de Biserica. Mantuirea pe care o propovaduim este "clipa in care Dumnezeu il trage pe om din abisul caderii" (P. Evdokimov ). Doamne cat de frumos vorbesc Sfintii Parinti despre om! "Omul este -dupa chipul celor trei slujiri ale lui Hristos- rege, preot si profet. Rege datorita stapanirii patimilor, preot pentru a-si jertfi trupul, profet gratie cunoasterii marilor mistere". Omul traieste in credinta, dar trebuie sa se "hraneasca" cu dragoste pentru a intelege viata.

"El -Hristos- este Intruparea si relevarea Iubirii. Si numai Iubirea ne poate mantui" spunea Pr. Galeriu. Simt ca mai mult ca niciodata este vremea Iubirii.

Arhim. Siluan Visan

.