Omul se lupta cu neputintele sufletului si ale trupului, totodata, fiind luptat de diavol si de lume. Adesea, lupta aduce intristare si suparare, care, mai apoi, nasc smerenia. In lupta cu boala, cu saracia, cu familia, cu semenii si cu moartea, omul uita ca in mijlocul tuturor acestora se ascunde o bucurie nespusa, a vietii traite ca dar al lui Dumnezeu, in perspectiva vesniciei. Lupta cu patimile si rabdarea necazurilor venite din afara nu trebuie sa intrerupa trairea acelei bucurii care ne umple de putere, de nadejde si de dragoste.
Bucuria din vremea supararii !
Omul se poate cunoaste si dupa modul in care duce lupta cea duhovniceasca si isi asuma lupta cu el insusi, care este cel mai greu de purtat, precum spune Voltaire: "Cea mai inversunata lupta este cu tine insuti, caci te afli in ambele tabere." Tot asa, omul se poate cunoaste si dupa modul in care se bucura, binestiind ca rasul si veselia spun foarte mult despre inima omului, precum spune Dostoievski: "Unii oameni, atunci cand rad, isi dau toata arama pe fata si, intr-o clipa, descoperi ce zace in sufletul lor."
Exista doua mari greseli pe care le pot face oamenii neatenti: una, sa se bucure si sa petreaca, atunci cand ar trebui sa privegheze si sa lupte; alta, sa lupte fara rost, atunci cand ar trebui sa se bucure si sa se veseleasca. Primii dau dovada de inconstienta si iresponsabilitate, iar cei de pe urma isi arata invartosarea inimii si pustiul sufletului.
Atat pe cei care se bucura cand nu trebuie, cat si pe cei care lupta aiurea, ii atentioneaza Mantuitorul, cand zice: Cu cine voi asemana pe oamenii acestui neam? Si cu cine sunt ei asemenea? Sunt asemenea copiilor care sed in piata si striga unii catre altii, zicand: V-am cantat din fluier si n-ati jucat; v-am cantat de jale si n-ati plans. Caci a venit Ioan Botezatorul, nemancand paine si negustand vin, si ziceti: Are demon! A venit si Fiul Omului, mancand si band, si ziceti: Iata un om mancacios si bautor de vin, prieten al vamesilor si al pacatosilor!" (Luca 7, 31-34).
Bucuria simtita in vremea luptei si trezvia avuta in vremea bucuriei constituie ritmul vietuirii crestine. Crestinul este in stare sa se bucure, la vremea cuvenita bucuriei, si apt sa se lupte, la vremea potrivita luptei, urmand sfatul inteleptului, care zice: "Pentru orice lucru este o clipa prielnica si vreme pentru orice indeletnicire de sub cer: (...) vreme este sa plangi si vreme sa razi; vreme este sa jelesti si vreme sa dantuiesti; este vreme de razboi si vreme de pace" (Ecclesiast 3, 1-8).
De la prima rugaciune, care i se rosteste omului, la opt zile de la nastere, pana la ultima rugaciune, care i se rosteste la slujba inmormantarii, sunt afirmate in mod egal cele doua dimensiuni ale vietii sale: lupta cu raul si bucuria de a trai. Aceste doua aspecte permanente ale vietii inchipuie cele doua dimensiuni ale Crucii mantuitoare: lupta-jertfa si bucuria-invierea.
In plan orizontal, traim mai ales lupta interioara cu raul, iar in plan vertical, tindem spre bucuria trairii in Dumnezeu, inca din aceasta viata. Cu cat ajungem sa ne bucuram mai mult de lumea de dincolo, cu atat lupta in plan orizontal devine mai aspra. Tot asa, cu cat ajungem sa luptam mai profund cu raul din noi insine, cu atat bucuria noastra devine mai statornica si mai profunda.
Noi nu luptam pentru supravietuire trupeasca sau bogatii inutile, ci pentru curatirea de patimi, precum nu ne bucuram atat de poftele cele trecatoare, cat de darurile si cunoasterea lui Dumnezeu, care ne insotesc in vesnicie. Pentru aceasta, suntem, in acelasi timp, oameni ai luptei cu patimile si ai bucuriei neincetate, ca niste razboinici iubitori de pace.
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Supararea
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Supararea lui Mos Stoica
Publicat in : Religie -
Tristetea si mahnirea
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.