Nu putem să trăim fără să fim interesați de soarta lumii din care facem parte. Nevoia de a afla ce se mai întâmplă pe lume, care este mersul lucrurilor, este, la oameni, aproape la fel de instinctivă ca respirația. Numai că tot ceea ce primim ca adevăr dintr-o parte este demontat ca un fals grosolan în alta. Nu există domeniu sau cunoștințe care să nu fie negate până la anularea totală. Avem nu numai cea mai variată paletă de păreri propuse drept adevăr, dar și cele mai contradictorii, încât pare foarte greu să te mai hotărăști cine are și cine n-are dreptate.
De pildă, în domeniul credinței, ortodoxia are mai multe direcții. Pentru unii ecumenismul și dialogul cu alte culte este ceva firesc, pentru alții însă e erezia ereziilor. Ba chiar ne indică ce ierarhi trebuie bătuți cu pietre, cine e vândut papismului și masoneriei și nu sfiesc să vorbească de satanismul unor memebri ai Bisericii ortodoxe. Pentru unii, Antihristul e deja în lume, iar împărăția lui este iminentă, alții spun că nu e cazul să ne facem astfel de griji. Iarăși unii văd în creștinism religia cea mai persecutată din lume, având în zilele noastre mai mulți martiri decât în vremea persecuțiilor lui Dioclețian, mai ales în țările arabe, în timp ce alții îl consideră un vestigiu al unei lumi trecute de care trebuie să ne dispensăm.
Iar disputele nu se opresc aici. În politică există unii care cred că trăim în cea mai înfloritoare perioadă a istoriei românilor, când avem parte de democrație, libertate, stat de drept, alții însă ne spun, pe un ton sumbru, că suntem o colonie a Occidentului, care și-a pierdut suveranitatea, și suntem doar slugile celor bogați de acolo, iar mulți ne vorbesc de o decădere a noastră atât de mare că în câțiva zeci de ani nici n-o să mai existăm ca popor. Ca să nu mai vorbim despre ceea ce se întâmplă în politica internă, cu atacurile imunde, manipulările grosolane, cărora totuși mulți le cad pradă, cu disputele nesfârșite despre DNA, arestări, corupție, servicii secrete. Totul e mânjit în așa fel încât, dacă nu ești convins de calitatea politicienilor pe care îi susții, vei fi sigur convins de nemernicia celorlalți. Aici chiar e un loc în care îți pierzi speranța că ai mai putea dibui vreo urmă de adevăr. În politică, dar la drept vorbind în aproape tot ce mai există pe lume, oamenii nu cred că ceea ce se vede este și adevărul. Mai întotdeauna atribuie sensul evenimentelor unor forțe subterane: masoneria, CIA, Mossad, KGB, organizații oculte, conspirații ale celor bogați împotriva celor săraci.
Dar politica nu ne interesează pe toți. În schimb, hrana da, căci nimeni nu poate să trăiască fără să mănânce. Aici avem teoria drăguță că vor să ne decimeze prin e-urile pe care le pun în alimente, prin organisme modificate genetic, prin erbicidele și îngrășămintele folosite, prin hormonii cu care hrănesc animalele a căror carne o cumpărăm apoi. Îți e frică să mai cumperi ceva să mănânci, căci apropape toate îngrașă, produc cancer sau alte forme de boli grave. Poți consuma hrană bio, dar nici măcar acolo nu poți fi sigur că nu e contrafăcută, și oricum e prea scumpă pentru cetățeanul mediu. Nu știi ce să mai mănânci și cum.
Alt lucru grav de care auzim adesea sunt vaccinurile pentru copii. Majoritatea doctorilor le acceptă fără prea multe discuții, dar există și o mișcare anti-vaccin cu argumente foarte puternice. Sunt prezentate studii care arată câți copii au căpătat boli grave în urma vaccinării astfel că, dacă ai copii mici, e foarte greu să mai decizi ce este bine să faci pentru ei.
Lista întrebărilor și a nedumeririlor, care trimit către alegeri greu de făcut e foarte lungă. Ce poate face bietul om, aflat sub vremi, bombardat non-stop cu informații contradictorii, între care e greu să-ți dai seama care e adevărul? Cum să te descurci în această junglă informațională prin care navighezi zilnic, fără semne de orientare?
De obicei alege una din variantele de răspuns, după idiosincrazii destul de puțin clare, dar care apoi devine opinia lui fermă în materie de credință, politică, economie, război, vaccinuri și se muncește să respingă toate celelalte opinii, păstrănd o aparență de raționalitate, dar neavând niciodată suficiente argumente ca să răspundă până la capăt tuturor obiecțiilor. Niciodată nu avem suficiente informații clare ca să luăm decizii, și totuși trebuie să o facem. Încercăm să descoperim adevărul acestor lucruri trecătoare în condiții destul de dificile, căci avem parte de o supra-abundență informațională și, în același timp, mereu lipsește ceva important care ne-ar lămuri cum stau lucrurile.
Astfel că adevărul nu îl descoperim propriuzis, ci ne hotărâm să dăm credibilitate numai unora din inofrmațiile pe care le primim. Însă odată ce hotărârea e luată, omul nostru devine foarte vehement, convins de adevărul teoriei pe care o îmbrățișează, ca și de falsitatea evidentă a tuturor celorlalte. Se pare că, pe măsură ce ai mai puține argumente, iar cele contrare sunt mai puternice, ești mai hotărât în apărarea propriului punct de vedere. Astfel că devenim o masă de indivizi intransigenți, fiecare hotărât să meargă până în pânzele albe cu „adevărul” pe care l-a îmbrățișat.
Ne aflăm în situația aparent paradoxală, dar foarte normală în fond, în care schimbăm enorm de multă informație între noi, dar comunicăm foarte puțin. Fiecare e îndârjit în părerea sa, gata să accepte tot ce o susține, oricât de problematic ar fi, și să respingă tot ce o neagă, oricât de pertinent ar fi. În atare condiții, nu trebuie să ne mirăm că trăim într-o lume a schizofreniei generalizate. Oamenii trebuie să rezolve problema spinoasă a disonanței cognitive și, de regulă, din păcate, nu o fac bine.
Ce poate face însă un om care vrea să trăiască normal într-o astfel de societate? Soluția e destul de greu nu de găsit, ci de acceptat, căci se referă la o însușire pe care noi nu mai avem de gând să o practicăm: smerenia. Ar fi momentul să ne reamintim că omul este o ființă failibilă, și prin urmare să nu pună atâta bază pe opiniile și opțiunile pe care le are. Iar câteva lucruri pe care ar trebui să le facem ar fi să rămânem doar cu acele adevăruri elementare și fundamentale fără care viața noastră nu ar avea sens, și care se leagă de credința în Dumnezeu, nu de treburile lumești, să nu ne identificăm cu părerile noastre politice, economice, nici măcar religioase, când religia devine o ideologie. Să ne acceptăm limitele: lumea asta are taine care îmi vor rămâne pe veci ascunse.
Adesea ne identificăm cu ideile, opțiunile pe care le facem, cu ceva-ul pe care îl susținem, neținând cont că suntem cineva, dincolo și în afara lor. Cu siguranță, făcând astfel ne ignorăm ființa profundă și rămânem să ne epuizăm energiile în lupte de suprafață. Pe de o parte însă, e normal să fie așa. Nu putem să trăim fără să ne gândim la resorturile lumii din care facem parte, adică fără să ne gândim la politică, la starea societății, la cum sunt drumurile pe care mergem sau vaccinurile care se administrează copiilor noștri. În același timp însă, ar trebui să păstrăm o oarecare distanță respectuoasă față de toate conceptele cu care lucrăm. Ele sunt doar instrumente de care ne folosim ca să înțelegem, pot fi îmbunătățite, schimbate, părăsite chiar fără să am sentimentul că astfel fac o greșeală și că persoana mea iese micșorată dintr-un atare proces.
Apoi, trebuie să accept că nu toate le pot pricepe, iar din acestea mult prea puține le pot schimba. Era o rugăciune foarte frumoasă: „Doamne,ajuta-ma sa schimb,ce poate fi schimbat, să accept ce nu poate fi schimbat și să fac diferența dintre ele.” Nu e un îndemn la defetism, la nepăsare față de lume, dar e curat mijloc de tâmpire să îți consumi nervii și energia pe lucruri care nu stau în puterea ta. Îți știi limitele pentru a putea să acționezi cât mai bine înăuntrul lor, să ți le și depășești, dacă poți, altfel tot ce faci e în van.
De ce avem atâta nevoie de iluzia că știm adevărul, fără însă să acceptăm că acest pretins adevăr e tare șubred? Să gândești lumea, să ai impresia certă că știi ceva sigur, măcar în privința câtorva aspecte ale ei, înseamnă să îți construiești unelte ale dominării care, chiar dacă sunt imaginare, ne dau sentimentul puterii, al superiorității celui care înțelege. Putem crede chiar cele mai rele teorii, că suntem o colonie total supusă altorasau cobaii unor experimente care se fac pe pielea noastră, sau că suntem otrăviți prin alimentele pe care le cumpărăm de pe rafturile magazinelor. Dar faptul că știm aceste lucruri, ne hrănește orgoliul și ne așează cumva deasupra lor. E ca în acea vorbă a lui Pascal în care omul, o trestie gânditoare, știe că poate fi distrus și de o pală de vânt, în timp ce natura dezlănțuită nu știe nimic, e superioritatea conștiinței care înțelege în fața forței brute. Dominăm lucurile care se întâmplă peste capul nostru cu inteligența pe care o avem, care a surprins dedesubturile problemei și care a înțeles ce se întâmplă cu adevărat. Atât e suficient ca să ne simțim bine.
E greu să alegem între explicații, pentru că toate au corență logică, toate citează fapte cărora le dau o anumită interpretare. De exemplu, fenomenul imigrației masive din Siria și din țările arabe spre Occident a putut fi văzut în mai multe feluri: oamenii aceia, săracii, fug de un război pustiitor, sau că l-au pus la cale rușii pentru ca lumea să uite de situația din Ucraina și ca să poată intra și ei în război, sau e pus la cale de arabi, care astfel vor să infiltreze în inima Europei o popualție masivă musulmană care să ducă, treptat, la islamizarea continentului, sau imigrația a fost pusă la cale de către jihadiști, care astfel trimit printre imigranți și câțiva teroriști de-ai lor, care vor acționa la momentul potrivit, sau e pus la cale chiar de nemți, cei care-i primesc, pentru că astfel pot beneficia de o mână de lucru ieftină. Unele ipoteze se vor dovedi false pentru că nu vor avea urmările prescrise, dar la început, atunci când se întâmplă evenimentele, nu ai de unde să știi. Poți urmări știrile pe mai multe canale, poți căuta să afli cât mai multe detalii, sau poți face diverse conexiuni. Până la urmă însă, trebuie să recunoști că nu poți stabili ceva cert. Vedem fenomenele, dar nu le cunoștem cauza și, în mare măsură, nici încotro duc. E absolut cert că sunt lucruri care îți scapă. Cum acest fapt e destul de inconfortabil, ești tentat să umpli golurile de informație cu propriile teorii, dând astfel o coerență artificală unei realități care altfel ar rămâne fragmentară.
Singura soluție rezonabilă este să ne abținem de la completarea golurilor, să ne acceptăm neștiința, să avansăm orice idee cu rezerve serioase. De pildă, nu poți fi indiferent la criza imigranților. Dar nici nu poți îmbrățișa vreo teorie cât timp sunt sunt aspecte care îți scapă. Dacă vrem să rămânem onești, nu putem decât să trăim cu povara grea a incertitudinii pe umeri, nu putem avea decât foarte puține lucruri pe care să ne bazăm.
Un credincios creștin poate să-și accepte cu seninătate incompletitudinea cunoașterii, știind că asta ține de natura umană, de situația aruncării în timp, că va veni un moment în care aceasta va trece, când toate vor fi cunoscute așa cum sunt. „Iubirea niciodata nu se trece. Fie ele profetiile: pieri-vor; fie ele limbile: inceta-vor; fie ea stiinta: pieri-va. Că-n parte cunoastem și-n parte profetim. ” (1 Corinteni 13, 8-9). Nu respingem cunoașterea, nici măcar pe a lucrurilor contingente. Dar nu trebuie să uităm că e trebuie subordonată poruncii iubirii de care, în momentul de față, este total ruptă. Cunoașterea pe care o pot eu dobândi nu e doar incompletă, ci și un instrument care să îmi dezvolte orgoliul.
Acum însă avem datoria de a ne folosi la maxim capacitățile de înțelegere, dar nu pentru a ne arăta deșteptăciunea și superioritatea, ci pentru a avea acțiunea potrivită pentru binele lumii. Dacă vreau să mă numesc creștin, atunci cunoașterea mea trebuie pusă în slujba binelui. Nu pot înțelege prea multe, dar cât înțeleg este suficient ca să pot acționa așa cum se cuvine. Iar problema nu este cât pot cunoaște, ci cum pot folosi ceea ce știu. Chiar dacă avem serioase limite în descifrarea înțelesurilor lumii, știm totuși suficient ca să facem binele.
Paul Curca
Paul Curca
-
Adevarul si cea dintai lucrare a Sfintilor Parinti
Publicat in : Credinta -
Despre adevarul fals
Publicat in : Editoriale -
Calea si Adevarul
Publicat in : Religie -
Biserica si Adevarul sunt Una
Publicat in : Dogma -
Adevarul si adevarurile
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.