DEX-ul spune că termenul „cocalar” reprezintă fie un cetăţean rrom de cea mai joasă speţă, fie un şmecheraş de cartier. Numitorul comun este, aşadar, calitatea morală îndoielnică a respectivului, o afişare ostentativă a superficialului decadent sau, mai pe româneşte spus, un fals „cineva”. Mă întreb dacă un astfel de specimen se poate regăsi şi în lumea religiosului. Cum ar arăta el?
1. Cocalarul religios nu se deosebeşte prea mult de şmecheraşul de cartier definit în DEX. Deşi aria lui de acţiune este restrânsă, lui i se pare suficient de mare ca să-şi dea importanţă cosmică. „Cartierul” lui este doar o fărâmă din vastul domeniu religios, dar îţi dă senzaţia că el are religia la degetul mic, că nu există necunoscute sau îndoieli. Desigur, asta doar dacă tu eşti. . . „tămâie” în raport cu religia. Adică n-ai habar nici de cele mai elementare cunoştinţe religioase.
2. Cocalarul religios se manifestă întotdeauna zgomotos. El ţine neapărat să-şi afişeze bruma de credinţă îndoielnică pe care o are, pe principiul „cine ţipă mai tare acela are dreptate”. Crede că gesticulaţia, impostaţia sau tonalitatea pot „lua ochii” publicului şi pot suplini lipsa de competenţe.
Mai mult, n-are nicio jenă în a afirma senin că el e un sfânt, uitând că sfinţenia o stabileşte Dumnezeu după ce ţi-ai încheiat „playlistul” propriilor fapte.
Chiar şi când tace, se înconjoară de un amestec aiuritor (dar masiv) de simboluri religioase: alături de iconiţe şi crucifixe aşezate haotic, vei găsi diverse poze cu tematică religioasă (chiar şi din alte confesiuni, căci cocalarul nu prea le deosebeşte) ba chiar şi simboluri profane, cărora el, obscurul „luminat” le dă semnificaţii total nepotrivite. Ca să pară mai elevat, cocalarul se înconjoară cu un amestec de cărţi religioase, dar cu siguranţă nu le-a citit decât pe cele pietiste, căci teologia serioasă i se pare prea grea. Iar dacă toate astea nu ajung, cocalarul se „pozează cu ursul”, adică ţine să arate tuturor că el cunoaşte părinţi duhovniceşti, oameni importanţi sau chiar locuri cu semnificaţii deosebite. Selfie-ul şi like-ul pe Facebook sunt ultimele „achiziţii” din arsenalul propagandistic al cocalarului, pe care însă le foloseşte tot atât de nepotrivit ca şi lucrurile din viaţa reală. Nici n-ar putea fi altfel, căci lumea virtuală nu este decât o extensie a realităţilor sufleteşti.
3. Cocalarul religios nu este doar superficial, ci şi fariseu. Una spune şi alta face. Merge în pelerinaje să-şi consolideze evlavia, dar acolo se comportă ca un satrap. Predică semerenia, dar e plin de orgoliu şi iritare, mai ales dacă îndrăzneşti să-l contrazici sau să-i ceri detalii care îi depăşesc bruma de cunoaştere. De regulă însă, vorbeşte doar el şi nu are comunicare cu cei din jur, ci doar monolog. Vorbeşte de iubirea de semeni şi milostenie, dar n-are nici o jenă în a-i înşela sau exploata. Ţipă că omenirea distruge natura şi poluează, dar în urma lui gunoaiele răsar cu tot atâta viteză ca cea a faptelor sale ipocrite. Susţine că se roagă şi Dumnezeu îl ascultă, dar dacă îl întrebi ce spune în rugăciunea lui, ai afla că până şi dracul ar muri de râs de ruga lui.
Asta am aflat-o de la părintele Cleopa, eu nu-mi puteam închipui, pe atunci, că cineva se poate ruga contrar spiritului creştin, de pildă pentru răul „duşmanilor” ( aşa-zisele „acatiste”, care n-au nici o legătură cu slujba numită Acatist). Mai târziu însă, m-am confruntat cu „acatistele” unora, care, uitând de Cruce, cereau ca Dumnezeu să îi răzbune.
4. În esenţă, cocalarul religios este un om înşelat şi captiv propriilor viziuni. Confuzia spirituală este firul roşu care îl însoţeşte toată viaţa. Crezând că face bine, îşi face mai mult rău (lui dar şi celor dispuşi să caşte gura la el). Un astfel de om merită compătimit şi, pe cât posibil, salvat din propria-i capcană. Chiar dacă pare o inutilitate, el are nevoie să-i atragi atenţia mai mereu că se pretinde a fi un credincios. În acest fel, ar fi o şansă ca să realizeze că faptele trebuie puse în acord cu credinţa.
Ce reprezintă sărbătorile pentru cocalarul religios
Necazul este că autosuficienţa este amestecată cu ignoranţa, ceea ce naşte refuzul de a asculta şi alte păreri, de a se înţelege pe sine, de a pricepe că este atât de neştiutor încât „cartierul” competenţelor sale este aproape inexistent. Iar rezultatul va fi la fel tot atât de cert pe cât de ferm este el în găunoşenia lui: prăbuşirea spirituală.
Doamne, izbăveşte-i pe cocalari de propriile lor ispite!
(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)
Parintele Eugen Tanasescu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.