Nasterea de prunci este unul dintre marile daruri pe care Dumnezeu le-a facut omului, ca mangaiere, dupa alungarea din rai. Intre parinti si copii, iubirea este precum aerul, fara ea fiind nepotrivit a mai vorbi de familie. Cand este autentica, iubirea dintre parinti si copii devine o adevarata scoala a iubirii de aproapele, prin ea, fiecare invatand sa-i iubeasca pe toti ceilalti.
Parintii nasc prunci de doua ori in viata: odata, la tinerete, iar a doua oara, la batranete. Daca pruncilor nascuti la tinerete, ei le pot fi mai usor parinti iubitori si rabdatori intru toate, celor nascuti la batranete, ei le pot oferi aceleasi mangaieri numai in masura unei vietuiri crestine adevarate. Copiii veniti la batranete sunt ginerii si nurorile, copii asemenea celor nascuti in tinerete.
Odata cu nunta copiilor, familia se mareste, alta noua luand fiinta. Parintii primesc un nou copil, iar ginerele/nora primeste inca doi parinti. Precum, atunci cand parintii au un copil neascultator, ei nu inceteaza a-l mai iubi, nici nu renunta la el, ci mai mult se ingrijesc a-l aduce pe calea cea buna, tot asa, cand parintii primesc un ginere sau o nora neascultatoare, ei sunt datori sa-i acorde aceeasi atentie, iubire si rabdare.
Copiii nascuti la batranete
Iubirea parintilor pentru gineri sau nurori arata cat de mult isi iubesc aceia copiii nascuti la tinerete. Rugaciunea parintilor pentru noul copil trebuie sa imbogateasca viata celor doi, iar slujirea, rabdarea, ingaduinta si blandetea nu trebuie sa fie selectiva, facand diferente intre copilul nascut la tinerete si copilul primit la batranete.
Referitor la casatoria celor doi miri, Mantuitorul a spus: "Pentru aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup. Asa incat nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta” (Matei 19, 5-6). Astfel, fiecare suparare sau nedreptate cauzata de parinti ginerelui sau nurorii se va socoti ca un pacat fata de propriul copil, cei doi fiind atat de uniti de Dumnezeu incat nu se mai poate lovi intr-unul, fara a suferi in egala masura si celalalt.
Pentru a-i primi frumos si crestineste pe copiii daruiti de Dumnezeu la batranete, parintii trebuie sa se pregateasca din timp, asteptand in mod constient momentul respectiv. Neacceptarea unei realitati inevitabile duce foarte usor la complexe psihice si depresii, la gelozie si invidie, la concurenta si ura. Parintilor care si-au iubit copiii in Domnul, iar nu in mod posesiv sau egoist, le va fi mult mai usor sa-i iubeasca si pe cei veniti la batranete.
Chiar si atunci cand nou-venitii sunt prilej de intristare, lucrurile trebuie cautate a fi intelese prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, care pe toate le randuieste spre mantuirea oamenilor. Prin ginere sau nora, parintii se pot mantui mai usor, fiecare putandu-se cunoaste mai bine pe sine. Daca, pana in momentul casatoriei copiilor, parintii credeau ca nu au anumite patimi si pacate, dupa aceea, ei se vor putea cunoaste mai in adevar. Apoi, smerindu-se si dand slava lui Dumnezeu pentru a nu-i fi lasat in intunericul necunostintei, vor putea mai usor sa se pregateasca pentru marea trecere in viata cea vesnica.
Daca ascultarea de parinti este clara pana in momentul casatoriei copiilor, dupa aceasta, ea poate fi gresit inteleasa, atat de parinti, cat si de copii. Nu de putine ori, in numele acestei ascultari, multe familii au de suferit. Astfel, unii parinti cer copiilor ascultare deplina chiar si dupa casatorie, iar unii copii ajung sa-i batjocoreasca pe acestia, in numele libertatii si al maturitatii. Dupa ce se casatoresc, copiii dobandesc autonomia fireasca, insa nu si dreptul de a nu-si mai respecta parintii. Daca parintii sunt datori sa respecte libertatea noii familii, la randul lor, copiii sunt datori sa nu uite niciodata eforturile depuse de parintii lor. Cand sfaturile parintilor izvorasc din experienta, iar mustrarile sunt facute din iubire, acestea trebuie, cel putin, ascultate de copii.
In familia crestina, conflictul dintre generatii nu are ce cauta, acesta fiind motivat, de cele mai multe ori, de mandrie si de egoism. Revolta copiilor impotriva parintilor lor nu este sanatoasa nici macar in cazurile in care parintii ajung robi anumitor patimi de necinste. De asemenea, atitudinea agresiva a parintilor fata de copii nu este normala in nici o situatie, indiferent de cele petrecute, aceasta fiind o dovada de neiubire si de imaturitate sufleteasca.
In momentul in care noua familie doreste sa duca o viata crestina, iar parintii nu sunt de acord, tinerii sunt datori sa asculte mai mult de Dumnezeu, decat de parintii lor, fara insa a-i necinsti pe cei din urma. Mantuitorul spune: "Am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa, pe nora de soacra sa. Si dusmanii omului (vor fi) casnicii lui. Cel ce iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine" (Matei 10, 34-39). La acest lucru indeamna si Apostolii, cand slujitorii de la Templu le poruncesc sa nu mai invete despre Mantuitorul: "Trebuie sa ascultam pe Dumnezeu mai mult decat pe oameni" (Fapte 5, 29).
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Criza in relatiile dintre copii si parinti
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Copii si parinti
Publicat in : Morala -
Cum sa ai un copil credincios ?
Publicat in : Editoriale -
Copiii - bucuriile si greutatile lor
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.