Incaltamintea, impreuna cu imbracamintea, constituie un capitol firesc al vietii noastre in aceasta lume. Incaltamintea ne este de folos pentru a nu ne vatama talpile si sanatatea, nici vara, nici iarna, nici pe orice teren am fi nevoiti sa pasim. Atat.
Vrajmasul mantuirii noastre, insa, il inseala pe om intr-atat de mult incat il face pe acesta sa se preocupe peste masura, in mod nefiresc, de lucrurile cele mai marunte ale vietii, spre a uita sau a nu mai avea vreme de cele cu adevarat importante. In acest caz, incaltamintea ajunge sa preocupe mintea omului patimas pana la a o arunca in intristare, atunci cand acesta nu reuseste sa-si achizitioneze cele mai noi modele de incaltaminte, ori o pereche foarte scumpa, ori o pereche iesita din comun.
Ne incaltam pentru noi sau pentru cei care ne privesc? Sa fim sinceri cu noi insine, oare am depune acelasi efort in achizitionarea unor perechi de incaltaminte scumpe si iesite din comun daca nu ni le-ar mai vedea nimeni?
Din pacate, trecem cu vederea faptul ca privirile celor din jur ne urmaresc fie cu nepasare, fie cu invidie, iar aprecierea altora care se intemeiaza mai mult pe lucrurile noastre, decat pe noi insine, nu este un lucru de dorit.
Sa ne folosim si de incaltaminte pentru Dumnezeu !
Incaltamintea pe care o purtam spune multe despre sufletul nostru. Dreapta masura ne-o arata Sfantul Vasile cel Mare, care zice: "Tot ceea ce se ia nu din nevoie, ci pentru impodobire, se socoteste falire."
Precum incaltamintea simpla este un semn de sanatate si tarie sufleteasca, tot asa, impodobirea incaltarilor, este un semn de stricaciune sufleteasca, precum ne spune Sfantul Ioan Gura de Aur, zicand:
"Multi au alunecat in atatea ticalosii si desfrau, ca isi impodobesc pana si incaltamintea si o impestriteaza cu culori peste tot, nu mai putin decat altii chipul fetei; iar acesta e un semn de necuratie si stricaciune sufleteasca. Pare un lucru de nimic impodobirea incaltamintei; dar e o dovada si un semn de mare ruina sufleteasca, si la barbati si la femei. Prin urmare, putem sa ne folosim si de incaltaminte pentru Dumnezeu, cand cautam totdeauna trebuinta si facem din ea masura desfatarii.
Ca il poti slavi pe Dumnezeu prin felul cum mergi, si prin imbracaminte, asculta ce spune un barbat intelept: Imbracamintea omului, dintii care rad si calcatura lui (felul in care merge) ii vestesc firea (Sirah 19, 27). Cand ne imbracam cuviincios, cand suntem plini de seriozitate si aratam in toata purtarea noastra cumpatare, atunci si cel necredincios, si cel desfranat, si zurbagiul, oricat de ticalosi ar fi, raman uimiti la vederea noastra, chiar numai intalnindu-ne o data."
Incaltamintea, urmare a pacatelor noastre
Incaltamintea, precum si hainele, trebuie sa ne aduca aminte de pedeapsa pentru neascultare si de alungarea din rai a protoparintilor nostri, Adam si Eva. Existenta hainelor trebuie sa ne fie un indemn spre neimpodobire si spre pocainta, pentru ca nu am fi avut nevoie de acestea, ca sa ne apere de arsita soarelui si de gerul iernii, daca am fi pazit porunca cea dintai a lui Dumnezeu si nu am fi fost alungati din rai.
Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Insusi faptul acoperirii trupului cu haine este o vesnica aducere-aminte de izgonirea din rai si de pedeapsa pe care au luat-o, dupa calcarea poruncii, protoparintii nostri. Mai inainte de neascultare, protoparintii erau goi si nu se rusinau, insa, dupa cadere, "au cusut frunze de smochin si si-au facut acoperamanturi imprejurul trupului" (Facere 3, 7). Astfel, noi, cei ce mai inainte (in rai) eram acoperiti de darul lui Dumnezeu si nu aveam trebuinta de haine, pentru care pricina facem din aceasta amintire a pedepsei un prilej de a alerga dupa haine stralucite si de mult pret? (...) Imbracamintea hainelor sa se faca noua vesnica aducere-aminte si invatatura despre caderea din bunatati si despre pedeapsa pe care neamul oamenilor a primit-o pentru neascultare."
Incaltamintea lucreaza asupra sufletului
Sfantul Nicodim Aghioritul spune: "Pana acum, am crezut ca scumpetea hainelor este doar o desertaciune, dar ma tem ca ea este hranitoarea slavei desarte, maica mandriei, calea curviei si hotar al aproape tuturor patimilor. Am spus ca este hranitoare si maica a slavei desarte si a mandriei, deoarece sufletul are obiceiul innascut de a lua pe dinlauntru forma cea dinafara a trupului. Astfel, daca trupul poarta haine smerite, impreuna cu el se smereste si sufletul, iar daca trupul poarta haine cu slava desarta si cu mandrie, se mareste si el in desert cu acesta si se mandreste, dupa cum scrie Sfantul Ioan Scararul: Sufletul se face asemenea lucrarilor din afara, ia chipul celor pe care le face si se intipareste de ele."
Sfantul Vasile cel Mare spune: "Cautarea hainelor din fir de matase si de mult pret este o desertaciune ce isi are inceputul sau intr-o ascunsa inchipuire (intentie) sau intr-o pofta amagitoare a inimii, care, la randul ei, ajunge la un scop ascuns (patimas) si la un sfarsit fara rost. Ca sa graiesc cu Solomon, care a incercat, mai mult decat toti, niste haine ca acestea de mult pret, laudandu-le la inceput, dar defaimandu-le pe urma, zic aceasta: Desertaciunea desertaciunilor, toate sunt desertaciuni! (Ecclesiast 1, 2)."
Frumusete trupului vine din curatia sufletului !
Cand inima omului este curata si simpla, atunci pana si incaltamintea lui va fi demna de numele sau de crestin, netransformandu-se intr-un obiect al patimilor acestei lumi. Omul sanatos nu va uita niciodata ca adevarata frumusete a trupului vine din curatia sufletului, iar lumina unui chip odihnit nu vine din lucruri, ci din traire.
"Podoaba voastra sa nu fie cea din afara: impletirea parului, podoabele de aur si imbracarea hainelor scumpe, ci sa fie omul cel tainic al inimii, intru nestricacioasa podoaba a duhului bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu" (I Petru 3, 3-4).
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Spatiul sacru si sacralizarea lumii
Publicat in : Editoriale -
Suntem cum mergem !
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.