Dumnezeu a luat tarana din pamant si a facut trupul omului, iar sufletul i l-a daruit prin suflarea Sa de viata. Sufletul a fost vesnic inca dintru inceput, iar trupul a fost creat cu posibilitatea de a deveni vesnic. Odata cu caderea omului in pacat, trupul acestuia a pierdut sansa de a trece direct in vesnicie. Faptura a fost supusa mortii, iar trupul omului de asemenea, precum a spus Dumnezeu: "Pamant esti si in pamant te vei intoarce" (Facere 3, 19).
In perioada vechi-testamentara, atat trupul omului mort cat si cel care se atingea de acesta era socotit necurat pana la spalarea cu apa speciala de curatire. Chiar si lucrurile celui mort erau socotite necurate, precum citim: "De va muri un om intr-o casa, tot cel ce va intra in casa aceea si cate sunt in casa vor fi necurate sapte zile" (Numeri 19, 14).
Dupa intruparea Fiului lui Dumnezeu, cand curatia si necuratia au fost interiorizate, acestea nemaifiind legate de lucruri exterioare, trupul omului mort nu a mai fost socotit necurat. Prin trupurile lor, sfintii savarsesc minuni chiar si dupa moartea lor. Mai mult, trupul inviat al lui Iisus Hristos s-a facut izvor de Viata, astfel incat tot cel ce mananca din El devine fiu al lui Dumnezeu si partas vietii celei vesnice.
Trupul mort era socotit necurat
In perioada vechi-testamentara, trupul mort al unui om era socotit sursa de necuratie, iar acela care se atingea de el era socotit necurat. Tot necurat era socotit si acela care se atingea de cel care s-a atins de trupul mort si nu s-a curatit cu apa de curatire. In acest sens, mormintele erau insemnate si pentru a putea fi ocolite de trecatori.
"Cel ce se va atinge de trupul mort al unui om sa fie necurat sapte zile. Acesta sa se curete cu aceasta apa (de curatire) in ziua a treia si in ziua a saptea si va fi curat; iar de nu se va curati in ziua a treia si in ziua a saptea, nu va fi curat" (Numeri 19, 11-12).
Apa de curatire era aceea in care se afla cenusa de la junica rosie. Preotul lua o junica rosie, fara nici un cusur, care nu purtase niciodata jug, o scotea afara din tabara si o junghia intr-un loc curat. Apoi, cu sangele ei, stropea Cortul Adunarii de sapte ori, si o aducea ardere de tot inaintea lui. Cenusa acesteia era stransa si asezata in afara taberei, intr-un loc curat, unde era pastrata pentru obstea fiilor lui Israel, ca sa faca cu ea apa de stropire, adica apa de curatire (Numeri 19, 1-9).
Preotii care se atingeau de trupul unui om mort erau socotiti necurati si nu mai puteau savarsi cultul divin pana ce nu se curateau. Ei se puteau atinge doar de trupul mort al rudelor apropiate, precum parintii, fratii si copiii lor (Levitic 21, 1-2). Spre deosebire de ceilalti preoti, marele preot, care putea intra in Sfanta Sfintelor, nu se putea atinge nici macar de trupul mort al parintilor sai, precum citim: "Nici de un mort sa nu se apropie, nici chiar de tatal sau ori de mama sa sa nu se atinga" (Levitic 21, 10-12).
Cei din poporul lui Israel care se atingeau de mort nu puteau participa nici macar la marile sarbatori pana ce nu-si implineau zilele pentru curatire. "Erau si oameni necurati, care se atinsesera de trup de om mort, si nu puteau sa savarseasca Pastile in ziua aceea (Numeri 9, 6). Cand s-au serbat Pastile, cei care nu au putut participa au sarbatorit in luna urmatoare, dupa porunca lui Dumnezeu.
Cei care erau socotiti necurati trebuiau sa iasa din tabara si sa astepte vremea curatirii lor, dupa porunca lui Dumnezeu: "Porunceste fiilor lui Israel sa scoata din tabara pe toti leprosii, pe toti cei ce au scurgere si pe toti cei intinati prin atingere de mort. De la barbat pana la femeie sa-i scoateti si sa-i trimiteti afara din tabara, ca sa nu pangareasca taberele lor, in mijlocul carora locuiesc Eu" (Numeri 5, 1-3).
Cei care nu implineau randuiala stabilita pentru curatire erau scosi din comunitate si alungati din tabara, caci necuratia lor nu era compatibila cu vrednicia celor care locuiau in jurul locasului Domnului. Se credea ca necuratia lor poate intina chiar si locasul lui Dumnezeu, precum citim: "Tot cel ce se va atinge de trupul mort al unui om si nu se va curati, acela va intina locasul Domnului; omul acela se va starpi din Israel, caci n-a fost stropit cu apa curatitoare si este necurat si necuratia lui e inca asupra lui" (Numeri 19, 13).
Pentru ca Dumnezeu locuia in mijlocul poporului lui Israel trebuia ca acesta din urma sa fie curatit de tot lucrul netrebnic si de necinste. Trupul omului mort constituia o prezenta reala a mortii. Pentru aceasta, trupul oricarui om mort si lucrurile care intrau in contact cu acesta trebuiau indepartate, caci Dumnezeu era un Domn al vietii, iar nu al mortii.
Trupul mort al lui Elisei invie un mort
Desi trupul omului mort era socotit sursa de necuratie, trupul mort al lui Elisei a fost aratat facator de minuni si datator de viata. Precum in timpul vietii a inviat un copil mort (IV Regi 4, 35), tot asa, dupa moartea sa, trupul lui Elisei a inviat trupul unui om mort, prin simpla atingere de acesta.
"Apoi a murit Elisei si l-au ingropat, iar in anul urmator au intrat in tara cete de Moabiti. Dar iata, odata, cand ingropau un mort, s-a intamplat ca cei ce-l ingropau sa vada una din aceste cete si, speriindu-se, au aruncat mortul in mormantul lui Elisei. Cazand acela, s-a atins de oasele lui Elisei si a inviat si s-a sculat pe picioarele sale" (IV Regi 13, 20-21).
Cu multa vreme inainte de venirea harului, intr-un timp in care trupul omului mort era complet merginalizat, Dumnezeu a prevestit puterea harului Sau, care coboara in trupul oamenilor si ramane in trupul sfintilor si dupa moartea lor, ca semn al invierii mortilor.
Trupul nu poate fi complet despartit de sufletul sau nici dupa moarte. Respectul acordat trupului vine din iubirea purtata sufletului, iubire care continua si dupa moarte. Daca trupul nu ar mai avea nici o legatura cu sufletul in care a trait, acesta ar putea fi incinerat sau aruncat oriunde, din moment ce tot se intoarce in pamantul din care a fost luat. Datorita stransei legaturi dintre trup si suflet, harul lui Dumnezeu patrunde si in trup, unde, in cazul sfintilor, acesta ramane si dupa moartea lor, savarsind minuni si daruind viata.
Dupa intruparea Fiului lui Dumnezeu, cand curatia si necuratia au fost interiorizate, acestea nemaifiind legate de lucruri exterioare, trupul omului mort nu a mai fost socotit necurat. Prin trupurile lor, sfintii savarsesc minuni chiar si dupa moartea lor. Mai mult, trupul inviat al lui Iisus Hristos s-a facut izvor de Viata, astfel incat tot cel ce mananca din El devine fiu al lui Dumnezeu si partas vietii celei vesnice.
Teodor Danalache
Teodor Danalache
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.