Urcuşul duhovnicesc are drept țintă despătimirea şi unirea cu Mântuitorul Iisus întru iubire, potrivit poruncii Lui: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Mt. 5, 48).
Această cale presupune răstignirea împreună cu Hristos, precum şi biruinţa asupra păcatului şi a morţii prin Învierea Domnului.
Starea de nepătimire înseamnă pacea sufletului, caracteristică celui care s-a curăţit de toate patimile, în primul rând de iubirea de sine şi de egoism.
Omul nepătimaş este cel în care s-a adeverit cuvântul Sf. Apostol Pavel: „M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine” (Gal. 2, 20).
Aceasta arată că omul trebuie să-şi întoarcă toată grija spre curăţia duhovnicească, spre frumuseţea lăuntrică, nu spre cea dinafară, adică să dea întâietate frumuseţii sufletului şi nu frumuseţii deşarte.
„Curăţia lăuntrică şi frumuseţea sufletească a omului duhovnicesc înfrumuseţează şi pe omul din afară, iar dulceaţa dumnezeiască a dragostei lui Dumnezeu îndulceşte chipul său. Frumuseţea lăuntrică a sufletului, pe lângă faptul că înfrumuseţează duhovniceşte şi îl sfinţeşte pe om chiar şi la exterior trădându-1 prin prezenţa harului dumnezeiesc, înfrumuseţează şi sfinţeşte şi hainele urâte pe care le poartă omul lui Dumnezeu” (Sf. Paisie Aghioritul, „Epistole”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2005, p. 137).
Sf. Paisie Aghioritul adresează îndemnul său fiecărui credincios de a dobândi curăţie sufletească, adică sinceritatea, cinstea, lipsa de interes egoist, smerenia, bunătatea, îngăduinţa, jertfa.
„În felul acesta omul se înrudeşte cu Dumnezeu şi harul dumnezeiesc se odihneşte înlăuntrul lui. Când cineva are curăţia trupească, dar nu o are pe cea sufletească, Dumnezeu nu Se odihneşte în el, pentru că există înlăuntrul lui viclenie, mândrie, răutate etc. Atunci viaţa lui este o batjocură. De aici să începeţi nevoinţa voastră: să încercaţi să dobândiţi curăţia sufletească” (Sf. Paisie Aghioritul, „Nevoinţă duhovnicească”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2002, p. 118).
Lucrul cel mai important dintre toate este „nobleţea duhovnicească”, adică curăţia inimii, prin care omul se înrudeşte cu Dumnezeu şi se uneşte cu El.
Nepătimire nu înseamnă ca cineva să nu mai simtă patimile, ci să nu le mai primească.
În acest sens, Sf. Paisie spunea că cel nepătimaş poate primi atacul patimilor, întrucât orice i-ar arunca diavolul este ars de flacăra dumnezeiască pe care a aprins-o înlăuntrul său. Diavolul nu încetează să-l atace pe om, dar când acesta nu primeşte provocările vrăjmaşului, inima lui se curăţeşte şi în ea Se sălăşluieşte Hristos. Atunci inima se preface în cuptor, în „rug aprins” (Iş. 3, 2), şi orice cade apoi în ea, este ars (Sf. Paisie Aghioritul, „Patimi şi virtuţi”, Edit. Evanghelismos, Bucureşti, 2007, pp. 28-29).
Pentru ca harul lui Dumnezeu să se sălăşluiască în om, trebuie să existe înlăuntrul său această nepătimire. Când omul înaintează în simplitate şi curăţie, cu credinţă fierbinte şi cu evlavie, ajunge mai apoi să se învrednicească de experienţe dumnezeieşti şi să cunoască tainele lui Dumnezeu, fără să aibă cunoştinţe.
Atunci Se sălăşluieşte într-însul Sfânta Treime şi, cu dumnezeiasca luminare pe care o are, găseşte cu uşurinţă cheile înţelesurilor care sunt mai presus de fire şi tâlcuieşte în Duhul lui Dumnezeu, în mod simplu şi firesc, fără durerea de cap a intelectualului. După ce omul îşi va curăţi inima cea vicleană, „dintru care ies toate răutăţile” (Mt. 15, 18-19; Mc. 7, 21-23), atunci va deveni vas curat şi smerit al harului divin, înlăuntrul căruia Se va odihni Sfânta Treime (Sf. Paisie Aghioritul, „Patimi şi virtuţi”, pp. 276-277).
Închei cu mesajul duhovnicesc al Sf. Paisie Aghioritul: „Ca toţi să devină nepătimaşi nu este cu putinţă, dar să se mântuiască toţi şi să se împrietenească cu Dumnezeu nu este lucru cu neputinţă” (Sf. Paisie Aghioritul, „Mica Filocalie”, Edit. Egumeniţa, Galaţi, 2009, p. 82).
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Smerenia
Publicat in : Duminica Vamesului si a Fariseului
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.