Pentru creştinul ortodox, care nu este ataşat „formelor, şabloanelor şi construcţiilor de-contextualizate, cu valoare de dicton moralizator", este foarte clar că valoroasa moştenire primită de la înaintaşi nu se vrea doar admirată şi, Doamne fereşte!, idolatrizată, ci şi continuata, pe baza propriei experienţe ecleziale. Despre aparenta contradicţie dintre Tradiţie şi adaptarea la noile provocări cu care se confruntă Ortodoxia azi, în secolul XXI, s-a scris foarte mult. Cei ce au urechi de auzit şi ochi de văzut vor lua aminte. Mai există, din păcate, şi destui care se scandali-zează când, de exemplu, un teolog se foloseşte de idei actuale, împrumutate dintr-un alt tip de literatură decât cea ortodoxă. Imi amintesc, de exemplu, de controversa iscată de un cuvânt introductiv al părintelui Alexander Schmemann în cartea sa „Pentru viaţa lumii. Sacramentele şi Ortodoxia", în care acesta, într-un mod genial, aş zice, dă un nou înţeles, mai profund, afirmaţiei, al cărei sens iniţial avea conotaţii cel puţin aberante: „Omul este ceea ce mănâncă!". Celebra expresie aparţine filosofului materialist Ludwig Andreas Feuerbach (1804-1872), ateu declarat şi anticreştin, furnizor de primă mână pentru ideologia marxistă. Aşa este, afirmă Schmemann, omul poate fi, pe de-o parte un adorator şi slujitor al propriului pântece, cu care se identifică, în sensul cap. 3, vers. 19 din Epistola către Filipeni, dar, pe de altă parte, acelaşi subiect poate fi hristificat prin Cuminecarea cu Trupul şi Sângele Domnului, în cadrul Sfintei Liturghii. Prin mâncare poate deveni asemenea Prototipului! In acest sens, putem spune, fără a greşi, că împărăţia lui Dumnezeu este mâncare şi băutură! Aşadar, limbajul teologului cultivat poate să cuprindă şi alte forme de culturi şi religii, de care se poate folosi, cu care poate dialoga, atât cât se poate, fără a face compromisuri în materie de credinţă. Discursul său va fi astfel unul ancorat în realitate, aşezat pe forme preexistente, dar reorientat către propovăduirea Evangheliei, demers care nu trebuie să fie „confiscat" de o categorie anume, ci să fie asumat de întreaga suflare ortodoxă, la nivel declarativ, dar şi ortropraxic.

In contradictoriu cu cele scrise anterior, de câţiva ani asistăm la o multiplicare a paginilor web, bloguri sau domenii virtuale din cadrul reţelelor de socializare, unde confraţi de-ai noştri, autodeclaraţi ortodocşi, împrăştie, cu o convingere vecină cu „martiriul", diferite idei care, din nefericire, nu numai că nu ajută sau promovează Ortodoxia, dar îi aplică şi etichete nedrepte, precum fundamentalism, paranoia, incultură şi alarmism. Să mă explic! Afli că Biserica se află sub numeroase atacuri psihotronice, ghidate de nu ştiu ce mişcări masonice şi satanice; sfârşitul lumii este aproape, ultimul fiind profeţit chiar în luna septembrie a acestui an (din păcate nu am reţinut data exactă); ţi se spune, dacă eşti tânăr, cu cine să te căsătoreşti şi ce condiţii trebuie să îndeplinească aleasa/alesul (înfricoşătoare, aş zice, şi previzibile până la ultimul detaliu); ce fel de vestimentaţie este agreată de divinitate; cine se mântuieşte sau nu, cum vor fi pedepsiţi ereticii şi cei de alte religii sau areligioşii (există şi detalii topografice, despre locul în care aceştia îşi vor fi ispăşit pedeapsa veşnică, inspirate din „Infernul" lui Dante) etc. Şi, era să uit! Cipurile, domnilor, cipurile. Satana îşi face loc în vieţile noastre, ale ignoranţilor, găsindu-şi lăcaş în acel mic dispozitiv de plastic, numit cârd de sănătate sau în paşaportul biometric. Ei, singurii, sunt cei ce au realizat pericolul şi au grijă să trâmbiţeze acest „adevăr" de la toate „amvoanele". Sincer vorbind, încercaţi să vă puneţi în locul intelectualului veritabil care, cu onestitate, caută răspunsuri la unele întrebări existenţiale care îl frământă... Şi se informează. Şi, dacă o face singur, fără îndrumări din partea unui cunoscător, există riscul să nimerească chiar în hăţişul fundamentalist al unor astfel de „propovăduitori apocaliptici". Cu siguranţă, în special dacă nu are o pregătire minimă teologică, va face un pas în spate. Nu va dori să se identifice cu susţinătorii de idei sadice, ca aceasta: Dumnezeu se bucură pentru că păcătoşii ard în iad şi contabilizează matematic, la virgulă, orice eşec pe care îl avem în parcursul nostru auto-formator. De câte ori nu am văzut cu toţii felul în care un „ultra-ortodox" îl „condiţionează", chiar şi pe Dumnezeu, afirmând cu o certitudine dezarmantă cine se mântuieşte sau nu. Toţi ceilalţi vor avea parte de damnare veşnică, bineînţeles cu excepţia lor. Nu este, oare, ceva asemănător cu mişcările sectare care garantează mântuirea, cu condiţia, unică ce-i drept, să te înrolezi în rândurile lor? Sunt multe de spus, dar spaţiul nu ne permite.

Te întrebi dacă are rost sa intri în dialog cu astfel de persoane, descrise anterior. Puţina experienţă îmi spune că nu. Este greu să convingi sau măcar să mişti pe cineva care ştie totul. Nu mai e loc de altceva, de alte opinii sau idei. Vei sfârşi prin a fi anatematizat, pogorât de viu în flăcările gheenei, blestemat, în pur „spirit creştin". Ţi se va aminti la sfârşit, după ce ai pierdut orice şansă de „reabilitare", că dumnezeul lor, creat după chipul şi asemănarea cu ei, te iubeşte. Doar că El este foarte selectiv. îi iubeşte doar pe aceia care împărtăşesc ideile lor.

Soluţii? Sigur. Catehizarea corectă a credincioşilor noştri şi nu cenzura, aşa cum am fi ispitiţi mulţi dintre noi să spunem. Acesta va fi răspunsul veşnic la orice provocare. Catehizare continuă, chiar şi a celor care catehizează, dublată de efortul personal de trecere de la stadiul de fiu risipitor, la fiu mult iubit de Tatăl Ceresc Care nu abandonează pe nimeni, aşteptând doar disponibilitatea pentru momentul schimbării vieţii.

Preot Manuel RUSU
Baraganul Ortodox – august 2015

• Sfanta Traditie sau Sfanta Predanie
  Publicat in : Dogma
• Traditie, Scriptura, Biserica
  Publicat in : Revelatia
• Parintele Ioanichie de vorba cu Parintele Cleopa
  Publicat in : Interviuri
• Manastirea Toplita
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania