Maica Domnului, oricat ar parea de transant spus, este de neinteles in afara Ortodoxiei. Aceasta pentru ca Ortodoxia este casa ei, a carei mama este; Ortodoxia este casa pe care Maica Domnului o ingrijeste in mod deosebit si care ii simte prezenta in mod explicit, chiar daca ea este “Imparateasa cerurilor” si lucrarea ei se extinde, ca si in cazul Mantuitorului, asupra intregii lumi.

Despre ea este aproape imposibil a se vorbi dogmatic. Orice cuvant teologic despre ea pare cumva nelalocul lui atunci cand nu este un imn, o cantare, o doxologie. Cel mai mare teolog roman, Parintele Dumitru Staniloae, se exprima astfel in Teologia sa Dogmatica: “Mai unita cu Hristos decat toti sfintii, si de aceea mai presus de toti sfintii si ingerii, se afla Maica Domnului, ca cea care L-a purtat in pantece pe Fiul lui Dumnezeu zamislit si nascut din ea ca om si apoi L-a purtat in brate ca prunc si a ramas unita cu El prin afectiunea omeneasca suprema pe care o traieste o mama fata de fiul ei.

Legatura ei cu Iisus este mai intima ca legatura oricarui sfant cu El, caci trupul Lui s-a format nemijlocit din trupul ei, ea L-a purtat in brate, I-a privit neincetat fata si ochii, L-a alaptat si L-a iubit cu iubirea omeneasca culminanta proprie unei mame, fiind identificata intr-un anumit inteles cu Fiul ei. De aceea indraznirea ei catre El este mai mare ca a tuturor sfintilor si iubirea ei fata de noi se resimte de iubirea maxima a lui Hristos fata de noi”.

In fapt, acesta este modul cel mai propriu de exprimare al teologiei, intrucat imnul este mult mai apropiat de rugaciune, adica de respiratia Bisericii, decat sentintele teologice. Am putea spune ca, in cazul Maicii Domnului, cand abandonam imnul ne apropiem de erezie. Aceasta pentru ca taina ei si a lucrarii ei este totalmente apofatica, nu poate fi cercetata prin mijloace rationale, ea - dupa cum singura randuieste - nu se descopera decat tainic. Aceasta corespunde totalmente, daca ne gandim, faptului ca in viata sa pamanteasca de dupa Inaltarea Domnului, ea s-a dedicat intru totul isihiei, manifestata prin nevointa, rugaciune si povatuirea apostolilor, dupa cum ne invata Sfantul Grigorie Palama.

Vedem astfel cum Maica Domnului, in viata sa pamanteasca, a intrupat in cel mai inalt grad comportamentul “firesc” al unei mame. Nimic pentru ea, totul pentru Fiul ei. Acesta trebuie sa fie si motivul pentru care ea nu este mentionata in marturiile si epistolele apostolilor, preferand sa devina “sprijin si mangaiere pentru toti”, ajutand si ghidand oamenii spre credinta in Hristos si lasandu-i pe Sfintii Apostoli sa marturiseasca public “pana la marginile pamantului”.

Cand ne gandim asadar la Maica Domnului, intram pe teritoriul ei, al Mamei. Ce putem dogmatiza aici? Poate cineva cuprinde in termeni dogmatici dragostea ei, rugaciunea ei, isihia ei? Putem dogmatiza minunile ei, pe care ea a ales sa le lucreze tainic, chiar si atunci cand sunt in vazul lumii? Intr-un fel, am putea spune ca nu pot exista erezii despre Maica Domnului, caci cunoasterea si cercetarea Maicii Domnului este o problema de apropiere, de adoptie, de transformarea noastra in fii ai ei.

Acesta este probabil si motivul pentru care in Rasarit nu s-a pus niciodata problema declararii ca dogma a Inaltarii cu Trupul a Maicii Domnului, precum s-a petrecut in Apusul catolic, precum s-a petrecut in Apusul catolic, care a proclamat-o ca atare în 1950 (“Asumptiunea”). In Ortodoxie nu s-a pus aceasta problema tocmai pentru ca nimeni nu s-a gandit vreodata sa conteste realitatea inaltarii ei. In acelasi timp, aceasta invatatura face parte dintr-un alt registru, din “bucataria interna” a relatiei Mantuitorului cu Maica Lui. Astfel ca, chiar daca despre aceasta invatatura au vorbit “titani” ai teologiei dogmatice crestine, precum Sfantul Ioan Damaschin sau Sfantul Maxim Marturisitorul, ei nu si-au pus problema vreunei “proclamari” a acestei invataturi, pentru ca Maica Domnului, cum ei cunosteau cel mai bine, se cinsteste in taina, in taina inimii, acolo unde chiar ea a dorit sa se faca cunoscuta.

In fapt, singura dogma despre Maica Domnului, care a fost formulata ca atare vreodata, este aceea care i-a dat titulatura de “Theotokos”, adica “Nascatoare de Dumnezeu”, la Sinodul Ecumenic de la Efes din 431, dar si in cazul acesta a fost vorba de combatarea unei erezii referitoare la Mantuitorul – erezia lui Nestorie, care afirma ca in Hristos sunt doua persoane, astfel incat Maica Domnului ar fi fost doar nascatoare de om.

Apusul insa, care a pierdut cunoasterea duhovniceasca tainica a Maicii Domnului, a cazut in doua extreme: catolicismul a exagerat cercetarea sa rationalista asupra Fecioarei Maria, proclamand ca dogme invataturi inventate precum imaculata conceptie, in vreme ce protestantismul, in iconoclasmul sau, s-a inchis total fata de Maica Domnului, careia nu ii mai recunoaste niciun merit si nicio vrednicie.

Ortodoxia insa nu are nevoie de astfel de dogme, intrucat o cunoaste pe Maica Domnului in ascunzisul inimii, acolo unde este ferita de orice fel de dezbateri si proclamatii. Rastignit fiind pe Cruce, inainte de a-si da duhul, Mantuitorul “a zis Maicii Sale: Femeie, iata Fiul tau! Dupa aceea a zis ucenicului: Iata mama ta!”.

Pentru Maica Domnului, pentru ucenicul cel iubit, ca si pentru noi toti, este suficient.

Paul Cocei

.

• Maica Domnului in spiritualitatea ortodoxa
  Publicat in : Adormirea Maicii Domnului
• Legatura harica dintre Maica Domnului si toti sfintii
  Publicat in : Dogma
• Rugaciune catre Maica Domnului a Sfantului Antim Ivireanul
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
• Maica Domnului, primul martor al Invierii
  Publicat in : Sfintele Pasti
• Maica Domnului Platytera
  Publicat in : Pictura