Declaratie de avere

Declaratie de avere

Sunt un om bogat! Nu-mi lipseste aproape nimic.

Am unde sa locuiesc.

nu ma ploua in cei cativa metri patrati ai apartamentului meu, insa simt ca am mult mai mult de atat.

Cand merg in biserica la care slujesc, in Casa Domnului, ma simt ca acasa; am sentimentul ca am ajuns acasa, ca ii apartin si ca imi apartine, in sens spiritual. Aici mi se odihneste sufletul, iar acasa imi odihnesc trupul.

Deci, am " in proprietate" una "casa" cu turle mari, trei la numar, cu o "poarta ingusta, pe care putini intra", desi ni se umple casa de oaspeti, in fiecare Duminica si stam cu totii la Cina, la Cina Domnului.

Ce bogatie! Sa avem "musafir" pe Imparatul veacurilor, pe Stapanul a toate.

El cand vine aduce toate darurile Sale si toate bunatatile ceresti. Ce ne mai lipseste? Nimic.

Declar pe propria raspundere ca am mostenit din mosi stramosi: un nume bun.

In Vechiul Testament, citim in pildele lui Solomon, cap.22 : "Un nume bun este mai de pret decat bogatia; cinstea este mai pretioasa decat argintul si decat aurul".

Bunicii mei pe linie materna mi-au lasat mostenire: demnitatea, omenia si bunul simt. Mare avere aceasta gena curata de tarani cinstiti si cu frica de Dumnezeu. Mi-au dat si ei, nu ceea ce au avut, ci ceea ce au fost.Le multumesc adanc cu recunostinta!

Bunicul meu a fost ultimul din sat care si-a dat la Colectiv averea; a fost nevoit de comunisti, el n-a vrut. Nici o zi n-a lucrat la C.A.P.-ul nou infiintat cu bunurile si pamanturile taranilor. Cand opreau boii lui de la caruta in fata portii mugind sfasietor dupa stapanul lor cel bun, plangea bunicu cu amar.Acum erau manati de slugile obediente nou convertite la "ideologie", care ii luasera totul.

Parintii mei, dragii de ei, nu m-au facut de ras prin felul lor moral de a vietui printre oameni. Nu au fost niste oameni desavarsiti, cum nici eu nu sunt, insa datorita lor exist cu numele de Preotu si astazi slujesc lui Dumnezeu, nu numai cu numele, ci si cu fapta. Pentru mine ei si-au facut datoria.

Am si aceasta avere numita: familia mea. Un om care are parintii aproape, care are frati buni, sotie credincioasa si copii sanatosi este sau poate fi cel mai fericit om de pe pamant si foarte bogat, de asemenea.

Pentru mine mama mea este ca o sfanta pe care as putea sa o pun in icoana. N-o iubesc mai mult decat pe Dumnezeu, caci pot trai si daca ea ar pleca in lumea de Dincolo, insa fara Dumnezeu nu se poate trai, iar fara ea mi-ar fi mult mai greu. Asa ar trebui sa fie orice fiinta draga noua, care ca si Dumnezeu ne-a dat viata.Cine are o mama buna si credincioasa poate fi cel mai fericit om de pe pamant!

Sunt sanatos, multumesc lui Dumnezeu. Acesta este cel mai de pret dar de pe pamant.

Cuget, ma misc, exist dimpreuna cu toate neputintele mele, insa cu harul lui Dumnezeu, slabiciunile mele sunt asemenea acelor stari de smerenie care ne innobileaza cu noi puteri de Sus ce vin in ajutorul neputintelor noastre.

Sunt posesorul unei autoturism romanesc, la care platesc rate, insa am calatorit prin tara gratis cu pasul, cu privirea si cu gandul mai mult si mai des decat cu acest vehicul, cu libertatea de zbor a unei pasari care survoleaza peste toate frumusetile patriei, contemplandu-le.

Apoi, desi am vrut sa ajung inginer ca tata, dupa ce am terminat Politehnica am ajuns preot ca bunicu. Si bunicii paterni mi-au pus in "conturi", de asemenea, agoniseala de credinta, civilitate si cumintenie. Mi-au dat si ei din darurile lor ce-au avut in suflet. N-a fost putin lucru. Sa le fie pomenirea din neam in neam!

Sunt si eu acolo intr-o biserica un preot si datorita lor, parintilor si bunicilor mei, a lucrat Dumnezeu cand m-a adus pe lume ca sa-i fiu casnic, prieten si slujitor in Biserica Sa. Mare lucru! Pentru mine este nepretuit acest dar.

Sf. Ioan Gura de Aur are dreptate .Preotia este cea mai frumoasa chemare, cea mai inalta slujire a lui Dumnezeu si a oamenilor (Tratat despre preotie).

Preotii au o putere pe care Dumnezeu n-a dat-o "nici ingerilor, nici arhanghelilor". Nu s-a spus ingerilor, ci oamenilor: "Oricate veti lega pe pamant, vor fi legate si in cer si oricate veti dezlega pe pamant, vor fi dezlegate si in cer" (Matei 18,18).

Deci, am primit si eu nevrednicul o putere care ma copleseste, pe care nu a au nici imparatii, nici conducatorii popoarelor, nici ai armatelor.

Soborul preotilor este mai puternic decat cea mai dotata armata de pe pamant; cand se roaga ei in toate Bisericile lui Hristos, Mantuitorul lumii, cerul se pogoara pe pamant, miliarde de ingeri coboara peste orasele lumii, vazduhul intreg se pune in buna randuiala a vremilor, mii de bolnavi se vindeca, batranii primesc puteri noi, tinerii sunt calauziti de o putere nevazuta, cei apasati de necazurile vietii primesc ajutor, cei necajiti alinare, cei nedreptatiti sunt eliberati de poverile lor, mortii inviaza pentru ca sunt scosi din iadul cel vesnic.

Toate acestea se intampla intr-un mod nevazut datorita faptului ca, prin rugaciunile Bisericii lumea toata se aseaza sub Pronia divina, sub semnul puterii Atottiitorului, fiind indepartata prin lucrarile sfintitoare si mantuitoare toata negura pacatelor ei . Dumnezeu pune lumea in buna randuiala atat cat il lasa si oamenii, atat cat ii cer Lui prin rugaciunile lor.

Sa mai spunem ca, preotul savarseste o minune la fiecare Dumnezeiasca Liturghie, cand dintr-o prescura si dintr-un potir plin cu vin, adica din Cinstitele Daruri se prefac acestea la rugaciunea lui, in Trup si Sange dumnezeiesc, din care se hranesc cu viata vesnica credinciosii. O, vai mie, pacatosului! Ce tin in maini in Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, decat numai pe Hristos- Creatorul tuturor vazutelor si nevazutelor!

Sunt bogat si pentru ca sunt roman. Am mostenit si eu o mare bogatie, care se numeste Romania. Nu mi-as fi dorit sa fiu din alt popor, din alt neam. Sunt foarte bucuros ca sunt roman. Ma mandresc cu inaintasii mei si ma simt foarte legat de acest pamant al suferintei, din care a odraslit o gradina a Maicii Domnului.

Sufletele romanilor sunt frumoase deoarece au fost udate cu "apa cea vie", care a rodit in sufletele lor faptele cele bune ale credintei si virtutile crestinesti.

Apartin unui popor dreptmaritor, unui neam sfant, cu mii de sfinti si de martiri care au innobilat pamantul romanesc cu vietile lor. Imi trag seve din acest sol, din acest etos crestin; nu m-as putea concepe vreodata dezradacinat.

Locuiesc in Moldova lui Stefan Voievodul cel sfant, al Cuvioasei Parascheva si a altor sfinti mari. Cata bogatie avem pe aceste meleaguri! Mii de biserici, sute de manastiri. Avem munti, paduri, ape, oameni adevarati. Ii avem pe Eminescu, pe Creanga, pe Iorga si multi, multi alti oameni mari.

Am mostenit, de asemenea, o mare avere pe care am impartit-o cu foarte multi frati: credinta ortodoxa. Bunul Dumnezeu a picurat aur in sufletele romanilor botezati. Cata bogatie avem noi romanii prin credinta noastra ortodoxa. Cunoastem adevarul despre Dumnezeu, despre noi, despre viata, despre toate cele create de Dumnezeu. Am aflat toate din Evanghelie, din Scripturi.

Sufletul romanesc poarta pecetea Duhului Sfant, in Biserica il avem pe Mangaietorul.

Ce poti sa-ti doresti mai mult, decat sa stii adevarul si sa nu mai orbecai?

Dumnezeu ne-a facut "fii ai luminii", ne-a chemat la lumina si la viata vesnica.

Ne-am intalnit cu Dumnezeul cel adevarat, care ne iubeste si care ne da totul.Avem Tata in Cer! Nu suntem orfani.

Aflam de la Biserica ca, si atunci cand ne mor parintii nu ramanem singuri. Am fost infiati de Dumnezeu, suntem fiii Lui. Ne vom intalni cu ei Dincolo.

Avem o gramada de sfinti care se roaga pentru noi, ei sunt prietenii nostri adevarati. De multe ori ne-au ajutat, ne-a scos din ghearele mortii cu rugaciunile lor, au mijlocit ca sa gasim o cale spre mantuire.

Si apoi ce este bogatia? Ce te face fericit pe acest pamant? Sa ai avere, bunuri sau sa stii ca esti iubit de Dumnezeu? Dumnezeul popoarelor ne-a ales si ne-a iubit ca neam, a facut pe aceste meleaguri o gradina a Maicii Domnului.

Pamantul nostru ascunde bogatii multe in subteranele sale, insa mai de pret sunt comorile ascunse din subteranele fiintei neamului nostru.

Mai valoroase sunt visteriile tezaurului spiritual pe care-l mostenim fiecare, doar prin faptul ca ne nastem pe acest pamant, prin faptul ca primim din generatii - Ortodoxia.

"O, adancul milostivirii si al iubirii de oameni ale lui Dumnezeu !, zic si eu ". Cat de nevrednici suntem de atatea daruri pe care ni le-a facut Bunul Dumnezeu, fiecaruia in parte si noua tuturor.

In Biserica il avem pe Dumnezeu de fata; El vine pe pamant in fiecare Sf. Liturghie ca sa ne aminteasca, ca noi putem mosteni si Cerul; putem deveni proprietari pe parcele de Rai. Oricat de saraci am fi pe pamant, putem avea "comori in cer", putem fi bogati in Dumnezeu, chiar si aici pe pamant oricate ne-ar lipsi din cele trecatoare.

"Bogatule, ce ai tu daca-ti lipseste Dumnezeu, iar tu, saracule, ce-ti lipseste, daca-l ai pe Dumnezeu", zicea Sf. Hrisostom, coplesit de convingerea ca Dumnezeu este totul si ca fara El nu avem nimic, chiar daca am avea de toate.


Pr. Alin-Cristian Preotu

.

Despre autor

Alin-Cristian Preotu Pr Alin-Cristian Preotu

Senior editor
112 articole postate
Publica din 01 Ianuarie 2012

Pe aceeaşi temă

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 6049

Voteaza:

Declaratie de avere 5.00 / 5 din 6 voturi. 5 review utilizatori.

Comentarii (5)

  • zaharia iuliaPostat la 2012-10-31 08:07

    Multumim parintelui ptr. luminarea mintilor . Asa ne mangaiem cei batrani si amrati cand vedem cum am decazut material si uneori si spiritual . Articolul de azi m-a scos din starea de amaraciune . Multumesc lui Dumnzeu ptr. tot .

  • G AnaPostat la 2012-10-30 21:39

    Forte frumos,

  • costel popescu Postat la 2012-09-28 08:48

    Felicitari pentru articol. Este un indemn pentru cum sa ne imbogatim in asa fel incat sa fim placuti lui Dumnezeu. De ne-am imbogati toti in acest mod, am face din pamant cer.

  • Apetroaei CarmenPostat la 2012-09-27 23:35

    Domnul sa va binecuvinteze! Ati uitat sa treceti in declaratia de avere turma de oi pe care le pastoriti cu mult drag si care va iubesc si va recunoaste glasul! Ati uitat doar in articol, ca de altfel suntem cu drag mereu impreuna!

  • Ana-Maria glykysPostat la 2012-09-27 21:38

    Foarte frumos! Sa va dea Domnul sanatate si intelepciune, sa puteti pastori cum se cuvine turma Sa! Doamne, ajuta!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despatimiri. Cuvantari la Sfantul si Marele Post
Despatimiri. Cuvantari la Sfantul si Marele Post Canonizat în 1997 pentru sfințenia vieții sale mărturisită jertfelnic, Sfântul Inochentie al Odesei întrupează o tipologie rară, mai ales între arhiereii secolelor din urmă: a stat numai între oameni, i-a ajutat concret, le-a alinat suferințele, i-a 30.00 Lei
Sfanta Cuvioasa Elisabeta
Sfanta Cuvioasa Elisabeta Pustnica Elisabeta, a apărut într-un spațiu atipic, în raport cu scopurile lumii contemporane, în care minciuna este la rang de virtute, iar discernământul acoperit de noroi, era ea însăși purtătoarea unor practici insolite, care capta inimile creștinilor 49.00 Lei
Sfintele Pasti pe intelesul tuturor
Sfintele Pasti pe intelesul tuturor Pentru creștini, Paștele rememorează și consfințește anual patimile, moartea și mai ales Învierea lui Hristos, „Mielul lui Dumnezeu”, prin a Cărui jertfă a venit mântuirea: Mântuitorul ne-a scos din robia păcatului și a morții, a pecetluit prin Cruce 18.00 Lei
Minunatele aventuri duhovnicesti ale sfintilor Nicolae din Myra si Bari si Nicolae din Stiri si Trani in Sudul Italiei in lumea anului 1100
Minunatele aventuri duhovnicesti ale sfintilor Nicolae din Myra si Bari si Nicolae din Stiri si Trani in Sudul Italiei in lumea anului 1100 Cartea de față spune povestea exemplară a doi sfinți greci cu numele Nicolae sosiți în Italia, – unul, bătrânul ierarh al Myrei Lykiei adus în Bari în 1087, era vestit în toată lumea creștină, – altul, un tânăr perfect necunoscut din Focida rătăcitor pe 45.00 Lei
Intelepciune si har. Un ghid al preotesei in Biserica Ortodoxa
Intelepciune si har. Un ghid al preotesei in Biserica Ortodoxa Preoteasa este una dintre cele mai discrete și, totodată, decisive prezențe din viața Bisericii Ortodoxe. De multe ori rămasă în umbră, ea poartă o cruce tainică: aceea de a îmbina viața de familie cu lucrarea în Biserică, rugăciunea cu jertfa zilnică 29.60 Lei
TikTok si tinerii
TikTok si tinerii TikTok nu e ceva simplu, asa, ,, ca sa facem glume”, ,, ca sa ne relaxam” si pentru ca ,, asa fac toti ”! Reteaua aceasta este ceva mult mai eficient, pentru a ne abate atentia si interesele, a ne influenta si a ne indrepta intr-o anumita directie. Si 20.09 Lei
Revolutie la scoala
Revolutie la scoala Un elev s-a mutat din satul lui la un liceu din Atena. Cu toate că era lipsit de îndrumare în toate cele necesare, în vârtejul cotidian al Atenei, mai ales într-un mediu asfixiat și cu vrășmășie față de experiențele duhovnicești, el a reușit să 24.31 Lei
Esti si femeie
Esti si femeie Eşti şi femeie… Femeie, mamă, soţie, lucrătoare, şefă, prietenă, soră… Ai o mulţime de roluri în viaţa ta. Şi, din ceasul când te-ai născut, n-ai încetat nicio clipă să alergi. Iată că te privesc în ochi şi îţi spun: „Eşti şi femeie… 12.69 Lei
Indrepteaza‑te prin credinta si nadejde spre a vietui fericit.
Indrepteaza‑te prin credinta si nadejde spre a vietui fericit. Atras dintotdeauna de lucrarea nobilă a dască­lului ce se pune în slujba semenilor și a societății, Sfântul Nectarie a adunat această comoară neprețuită din ado­les­cența sa, când lucra ca simplu ajutor la o tutungerie. Inițial a întocmit o culegere de 26.43 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact