Frica de Dumnezeu

Frica de Dumnezeu Mareste imaginea.

Iti poate fi frica de cineva necunoscut sau cunoscut ca fiind un rau factor, dar sa spui ca trebuie sa-ti fie frica de Dumnezeu, dupa cum ne cere Scriptura, pare nefiresc. Si asta pentru ca noi stim ca Dumnezeu doreste sa Se uneasca cu noi, in vreme ce frica ne face sa ne indepartam si sa vedem in cel de care ne-am indepartat pe cineva care ne pune in pericol viata.

Dar frica de Dumnezeu este opusul fricii de lume. Frica de Dumnezeu vestita de Scriptura, este frica de a nu-L pierde, este dorinta de a ramane in El si nu de a ne ascunde de El.

Pana la unirea cu Dumnezeu avem nelinisti si temeri.

Sa nu uitam ca si Apostolii, dupa rastignirea lui Hristos, s-au ascuns de frica iudeilor (Ioan 20, 19). Se temeau pentru ca Duhul nu se pogorase peste ei. Insa, cand omul a ajuns la unirea cu Dumnezeu, el nu se mai tulbura nici daca lumea intreaga s-ar porni impotriva lui. Ajunge la vorbele psalmistului: "Domnul este luminarea mea si mantuirea mea; de cine ma voi teme? Domnul este aparatorul vietii mele; de cine ma voi infricosa? " (Ps. 26, 1-2).

Multe persoane inteleg frica de Dumnezeu ca frica de pedeapsa. Isi spun: "nu fac asta pentru ca nu doresc sa fiu pedepsit". Aceasta frica este specifica celor care nu au progresat in credinta, caci Sfantul Evanghelist Ioan spune ca "in iubire nu este frica" (1 In 4,18). Cel ce a progresat nu savarseste binele nici de teama de a nu fi pedepsit si nici din dorinta de a fi rasplatit, ci pentru ca isi iubeste Parintele.

Dar Parintii considera aceasta frica de pedeapsa ca fiind "inceputul vietii celei adevarate". Frica de pedeapsa aduce constientizarea pacatelor si vesteste chinurile ce vor urma din cauza acestei false vietuiri. Aceasta frica duce spre pocainta, infranare de pacate si efort de implinire a voii lui Dumnezeu. Cu cat inainteaza omul in aceasta lucrare, pe atat de mult locul fricii este luat de dragoste. Progresul duhovnicesc este descris de Sfantul Isaac Sirul astfel: "Omul, cat este in trandavie, se teme de moarte. Iar cand se apropie de Dumnezeu, se teme de judecata. Dar cand a inaintat deplin, a inaintat in dragoste".

In concluzie, trebuie sa stim ca Dumnezeu nu-si doreste copii fricosi, ci persoane implinite pana la "masura barbatului desavarsit, care este Hristos" (Efes. 4, 13).

Adrian Cocosila

.

02 Aprilie 2012

Vizualizari: 9099

Voteaza:

Frica de Dumnezeu 0 / 5 din 0 voturi. 5 review utilizatori.

Comentarii (5)

  • Alexandru Cosciug Postat la 2010-10-23 00:55

    Frica sau teama este o însuşire naturală a omului, care pe lângă satisfacerea necesităţilor organice, completează însuşirile naturale ale organismelor biologice, numite şi animalice. Acest termen de "satisfacţie organică" este determinat de sufletul organic sau pământean, "înţelepciunea trupească" aşa cum a numit-o Pavel. Diferenţierea dintre om şi animal este determinată de alte două componente biologice: - neocortexul, parte din creier, vizibilă, ce lipseşte animalelor şi care aduce raţiunea; - sufletul divin, componentă invizibilă, neluată în seamă de ştiinţa modernă, care aduce încrederea. Am să fac o comparaţie între cuvintele omului (un studiu de marketing referitor la consumul de bunuri şi servicii puse la dispoziţie de om) şi cuvântul lui Dumnezeu, transmis nouă prin Biblie. În studiul de marketing, prima fază a reacţiei umane este frica de nou, care acoperă aproximativ 10% din atitudine, a doua fază este acoperită cam 38% cu satisfacerea necesităţilor biologice, fără a ţine cont de sursa de bunuri, iar a treia fază, cea a raţiunii de a selecta produsele după criteriul preţ-calitate, acoperă cam 32% din atitudine. In acest studiu s-a mai observat că restul de 20% atitudine umană faţă de consumul de bunuri este determinată de încrederea în sursa de bunuri. Noul concept de marketing, "de la gherilă la gorilă", pune în ochii omului reclama sau necesitatea de a ispiti omul către un anume tip de bun de consum prin "punerea informaţiei despre calitatea bunului în gura unei gorile", un fel de idol uman (sportiv, artist, etc.), şi astfel "maimuţele" din junglă vor sări să consume acele bunuri, permise de noile legi ale moravurilor şi apucăturilor lumeşti, dar mai mult sau mai puţin necesare omului. În Biblie sunt multe exemple despre ispite şi încredere, din care eu am extras următoarele vorbe: “Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu. (Isus Sirah 1.14) Începutul trufiei omului este a părăsi pe Dumnezeu. (Isus Sirah, 10.12.) Cel care păzeşte legea îşi stăpâneşte cugetul său; şi sfârşitul temerii de Domnul este înţelepciunea.” (Isus Sirah 21.12) Extrapolând studiul de marketing de la bunurile de larg consum la "informaţie" (cuvântul, cum este ea numită biblic), constatăm că "triumful raţiunii umane" (termen utilizat de Stephen Hawking) se opreşte la maxim 80% din aportul omului la cunoaşterea universului. Peste acest procentaj raţiunea umană "delirează şi deviază", aducând informaţii din cele mai diverse, cum ar fi "extratereştrii, apocalipse pesimiste, duşmani invizibili, etc. Cel mai cunoscut om de ştiinţă al momentului, Stephen Hawking, a declarat că "ştiinţa nu poate spune dacă omenirea are vreun viitor sau nu". În aceste condiţii, cui acordăm noi încrederea? Lui Dumnezeu, care ne-a asigurat viaţa după moarte, sau omului, care ne conduce către incertitudine şi haos, atât social (criza materială prevăzută de Daniel - “Va fi vreme de strâmtoare cum n-a mai fost de când sunt popoarele şi pânǎ în vremea de acum….şi va creşte ştiinţa.”) cât şi spiritual (introducerea terorii extratereştrilor acaparatori)? Este adevărat că lumea necredincioasă va pătimi apocaliptic pentru a se împlini Scripturile şi pentru a-l aşeza pe omul încrezător în Dumnezeu acolo unde-i este locul ("Veţi şti că Eu sunt Domnul când voi face cu voi după numele Meu, nu după căile voastre cele rele" - Iezechil 29.44), dar eu personal, bazat pe credinţa mea tradiţională şi raţională în Dumnezeu, vă recomand să alegeţi calea adevărului (Ioan 14.6 - “Eu sunt Calea, Adevǎrul şi Viaţa."), deoarece El ne va duce către adevărul adevărat ("înţelepciunea dumnezeiască") prin "Duhul Adevărului" (Ioan 16.13) către "un cer nou şi un pământ nou" (Apocalipsa 21.1, combinată cu conceptele moderne conform cărora a apărut o nouă galaxie asemănătoare cu a noastră).

  • Luminita-Gabriela BoldeaPostat la 2010-10-21 03:38

    La Pilde spune asa : Cu frica lui Dumnezeu se abate tot omul de la rau.Inceperea intelepciunii este frica Domnului si intelegere buna este tuturor celor ce o fac pe dansa. Frica Domnului este scoala intelepciunii.Frica lui Dumnezeu este temelia tuturor faptelor bune. Ce frumos suna atunci cand zici de cineva ca este om cu frica de Dumnezeu.Prin asta ai spus tot. Sa ne dea Dumnezeu intelepciune pt a face voia lui. Doamne ajuta! Frumos si adevarat articolul!

  • Mihaela NistorPostat la 2010-10-20 16:02

    Daca frica te ajuta sa fi un crestin adevarat(sa te rogi,sa fi milostv,sa respecti poruncile LUI DUMNEZEU )atunci frica este buna si inaltatoare. Pentru ca atunci esti sigur ca DUMNEZEU este cu tine si nu te lasa singur la greu. Daca de frica nu rspecti aceste porunci atunci e firesc sa te simti singur si neajutorat.

  • alia aliaPostat la 2010-10-20 08:12

    Foarte frumos si corect spus. Felicitari.

  • Rodica MurariuPostat la 2010-10-19 11:35

    "Frica de Dumnezeu vestita de Scriptura, este frica de a nu-L pierde, este dorinta de a ramane in El si nu de a ne ascunde de El."Se spune ca frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii.Si tot in sporurile duhovnicesti am gasit aceasta idee frumoasa- poti sa nu gresesti de rusine, sau de frica ori din dragoste- asa cum o fac Sfintii si caracterele luminoase...Dumnezeu este Iubire si ne vrea langa El, iar din frica de Dumnezeu se naste dragostea de Dumnezeu.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE