Recentul episod din procesul intentat de fiul lui Gheorghe Ursu privind tragerea la raspundere a celui care l-a torturat pe fostul opozant anticomunist a ridicat un semn de intrebare. Potrivit judecatorului militar, Ursu nu ar fi fost, de fapt, dizident! Cum asa? Ei bine, la un sfert de secol de la caderea regimului Ceausescu, nu se opereaza cu definitii clare. Inainte de orice, in lipsa unei legi a lustratiei, repetat amanata si apoi declarata neconstitutionala, nu suntem in posesia unei descrieri univoce a incadrarii, morale si juridice, a celor care au facut posibil sistemul totalitar.
Uciderea ritualica a perechii dictatoriale, in decembrie 1989, a urmat logica tapului ispasitor, eliberand de orice responsabilitate nemijlocita pe toti cei care au incurajat delirul acesteia. Astfel s-a garantat o continuitate otravita, securistul ajungand afacerist si agitatorul parlamentar.
Chiar si dovedit drept colaborator, urmarile concrete sunt uimitor de blande. Persoana in cauza nu mai poate face parte din structuri decizionale in stat, insa isi pastreaza toate beneficiile unui statut social si material castigat prin delatiune, prin ticalosie. Este un om „murdar-curat”. Linistiti, pensionati de multa vreme, fostii zbiri, anchetatori, magistrati, agenti, ofiteri, caralii sau batausi in numele revolutiei proletariatului nu au nici ei de ce sa le fie teama. Actiunile Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, incepute in urma cu aproape un deceniu, sunt singurele care aduc la suprafata o realitate derutanta: in ciuda caderii comunismului, instrumentele acestuia sunt in continuare platite ca si cum nu s-a intamplat nimic. Cuponul de pensie probeaza solidaritatea, fatala pentru o democratie la inceput de drum, intre puterea post-totalitara si cea de ieri.
Revenind la definitia dizidentului, faptul ca Gheorghe Ursu este executat a doua oara, pe hartie, ilustreaza nu doar reaua vointa a unui judecator, incapacitatea acestuia de a incadra istoric si social actul de justitie, ci mai ales cat de anevoios se schimba mentalitatile si practicile. Asa ne putem explica de ce, printr-o simetrie cinica, avem un numar de “revolutionari” in crestere, in timp ce acela al adevaratelor victime, stiute si nestiute, este, pe cale naturala, in continua scadere. Se pare ca, pentru unii, a profita de libertate a fost si este mai lucrativ decat a lupta pentru castigarea si mentinerea ei.
Radu Preda
Sursa: teologia-sociala.ro
.
Radu Preda
-
Interviu cu Mihail Neamtu
Publicat in : Interviuri -
Numele bestiei
Publicat in : Editoriale -
Martori
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.