Vorbim mereu cu emfază despre realizările noastre..., ne lamentăm neîncetat din cauza problemele personale..., ne dăm cu părerea despre toți și despre toate...
Mai puțin când vine vorba despre cine suntem noi, cu adevărat, ca oameni obișnuiți, firești, nu „umflați” de merite artificiale ori ascunși după zeci și zeci de „măști”!
Dumnezeu știe pe de-a-ntregul înimile noastre, în „adâncimile” lor ascunse, cugetele și gândurile fiecăruia, precum și toate vorbele și faptele noastre.
Am ajuns să-I punem „etichete” până și lui Dumnezeu, pe care avem nesimțita îndrăzneală de a-L „chema la raport”, ca să dea socoteală pentru tot ceea ce nu ne convine nouă, unor bieți „muritori”.
E o realitate tristă și omniprezentă: creatura se ridică împotriva Creatorului; nimicnicia „sare la gâtul” Atotputerniciei; prostia își bate joc de înțelepciune; păcatele blamează virtuțile, nesimțirea calcă în picioare bunul simț..., iar „democrația” le dă la toate dreptate, în numele „egalitarismului” și a libertății de exprimare!
Primul care L-a învinuit pe Dumnezeu a fost Adam, după ce a păcătuit, cu toate că auzea glasul lui Dumnezeu în rai (Facerea 3, 10): „Femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat” (Facerea 3, 12).
Apoi a urmat Cain, care, după ce și-a ucis fratele, pe Abel, I s-a adresat lui Dumnezeu cu tupeul specific celui cu inima împietrită de păcate.
Auziți, exprimare de om nesimțit, nu față de un alt om, ci față de Însuși Dumnezeu: „Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: Unde este Abel, fratele tău? Iar el a răspuns: Nu ştiu! Au doară eu sunt păzitorul fratelui meu? (Facerea 4, 9).
După Adam și Cain a urmat o lume întreagă care s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu, culminând cu Iuda cel viclean și iubitor de arginți, care L-a vândut pe Hristos pentru o pungă cu bani.
Ce trebuie subliniat, ca să nu pierdem din vedere iubirea lui Dumnezeu? Dumnezeu a vrut să-i ierte de la început pe toți, și pe Adam, și pe Cain, și pe Iuda, dar ei, în loc să-și recunoască vina și să ceară iertare, și-au justificat faptele în mod arogant!
Lor li s-au adăugat cei care L-au judecat pe Mântuitorul Iisus și au dat o sentință nedreaptă, care L-au batjocorit și răstignit, Jertfă pe care Hristos a asumat-o de bunăvoie...
Apoi cei care au fost ușor de manipulat, cei lași, care au tăcut „mâlc”, încuviințând „uciderea” Domnului în mod tacit, adică masele de oameni, o „adunătură”... fără minte și fără inimă.
Și după răstignirea lui Hristos, au urmat atâtea generații care L-au găsit pe Dumnezeu „vinovat” pentru toate mizeriile și păcatele omenirii.
Până la acestă josnicie și obrăznicie s-a coborât specia umană, în contrast cu toate considerațiile care vorbesc despre „superioritatea” omului...
Câți mai sunt cei care Îl caută pe Dumnezeu pentru Dumnezeu, nu potrivit propriilor nevoi și interese, ori după o „credință” orientată „după cum bate vântul”?
Prin ce ne asemănăm noi, oamenii, cel mai mult lui Dumnezeu? Dacă am enumera o parte dintre „atributele morale” ale lui Dumnezeu, am începe cu Iubirea și Sfințenia.
Atunci ar fi un prim pas pentru a răspunde cinstit și nefățarnic la întrebarea: cine sunt eu, cel din această clipă, raportat la Dumnezeu și la aproapele? Suntem pe calea iubirii și a sfințeniei?
Sfinții Părinți s-au înfricoșat când în Lumina Harului au descoperit „partea întunecată” a propriilor suflete, „fața” ascunsă pe care nu o cunoașteau. În acea clipă s-au căit..., s-au smerit..., făcându-se „una cu pământul”.
Noi, oameni ai erei tehnologiilor avansate, plini de sine, ce vom zice și ce vom face în această privință? Ne vom închipui că suntem creștini „practicanți” sau vom râde în continuare, în mod hâd, tipic autohton, luând în deșert Cuvântul lui Dumnezeu și făcând „mișto” pe seama altora, ca „specimene” superioare care s-au „descurcat” și s-au căpătuit în viață, pe cele mai „neortodoxe” căi și prin cele mai ilicite mijloace...?
Să nu fie nici una, nici alta, pentru că vai nouă atunci când se va arăta tuturor cine suntem cu adevărat!
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Numai prostia sau nesimtirea ne-ar mai putea desparti de Dumnezeu
Publicat in : Duminica a 14-a dupa Rusalii -
Darul nesimtirii
Publicat in : Editoriale -
Simtirea si tamaduirea ei
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.