Toate calitatile si abilitatile omului sunt daruri ale lui Dumnezeu. Viata, cunoasterea, intelepciunea, intelegerea, blandetea, mila, compatimirea, priceperea in anumite domenii de activitate, toate sunt si raman daruri ale Daruitorului suprem, adica ale lui Dumnezeu.
Indiferent de calitatea darului primit, omul nu se poate mantui doar in baza lui, ci este nevoie ca acesta sa il posede in mod corect si sa il foloseasca spre slava Celui care i l-a daruit. Din pacate, nu putini vor fi aceia care se vor fi bucurat de mari daruri in viata aceasta, dar se vor afla lipsiti de orice mangaiere in viata cea vesnica, pentru ca au folosit rau darul lui Dumnezeu, adica spre placerea proprie, lucru care este strain de dragostea cea catre Dumnezeu.
Intr-o anumita masura, tot omul primeste daruri de la Dumnezeu, indiferent de credinta sau necredinta lui. "Ca si un nevrednic sa ia harisma sau dar de la Dumnezeu nu este ceva extraordinar", spune Sfantul Vasile cel Mare. Diferenta intre cei mantuiti si cei osanditi nu este primirea sau neprimirea darurilor, ci modul in care acestea au fost primite si lucrate, adica, cu multumire, spre slava lui Dumnezeu, sau cu egoism, spre slava de sine.
Darul nu este conditionat de credinta omului
Referitor la "imnul dragostei" (I Corinteni 13, 1-13), Sfantul Vasile cel Mare a fost intrebat: "Cum poate cineva, fara dragoste, sa dobandeasca atata credinta, incat sa mute muntii, sau sa dea toate averile saracilor, sau sa-si dea trupul ca sa se arda?"
La aceasta, Sfantul Vasile a raspuns: "Daca ne vom aduce aminte de Domnul, Care a zis: "Toate faptele lor le fac ca sa fie priviti de oameni" (Matei 23, 5) si de raspunsul Lui catre cei care I-au zis: "Doamne, Doamne, au nu in numele Tau am proorocit si nu in numele Tau am scos demoni si nu in numele Tau minuni multe am facut?" (Matei 7, 22), catre care a raspuns: "Niciodata nu v-am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine cei ce lucrati faradelegea" (Luca 13, 23), nu pentru ca au mintit, ci pentru ca au folosit rau darul lui Dumnezeu, spre placerile proprii, lucru ce este strain de dragostea cea catre Dumnezeu, atunci vom putea intelege fara dificultate cele zice."
Dumnezeu harazeste fiecarui om anumite daruri sufletesti, inca de la nastere, pe care nu le mai ia inapoi, indiferent de starea sufleteasca a celui in cauza. Darurile se afla in posesia omului, care le poate intrebuinta spre slava Daruitorului lor, ori spre slava de sine, avand mintea intunecata de pacate. In primul caz, darurile sunt mantuitoare, pe cand in al doilea caz, darurile se fac pricina de mai mare osanda.
Astfel se explica de ce pana si cei necredinciosi se bucura de anumite daruri sufletesti deosebit de importante, in pofida lipsei lor de credinta si dragoste de Dumnezeu. In acest sens, Sfantul Vasile cel Mare spune: "Dar, ca si un nevrednic sa ia harisma sau dar de la Dumnezeu, nu este ceva extraordinar. Caci Dumnezeu, in vremea bunatatii si indelungrabdarii Sale, rasare Soarele Lui si peste cei rai si peste cei buni; si, de multe ori, aceasta este spre folosul aceluia care a primit harisma, daca astfel, rusinandu-se de bunatatea lui Dumnezeu, s-ar indemna spre purtarea de grija a bunaplacerii catre El, fie si al altora, dupa ceea ce s-a zis de catre Apostol: "Unii propovaduiesc pe Hristos din pizma si din iubire de cearta, iar altii din bunavointa", la care, dupa putin, a adaugat: "Ori in ce chip ar fi, fie din prefacatorie, fie din buna credinta, Hristos se propovaduieste, si eu ma bucur de aceasta" (Filipeni 1, 15-18)."
Darurile sunt de la Dumnezeu si, desi ele sunt asezate in puterea noastra de lucru, tot Dumnezeu este Cel care le lucreaza pe toate. De noi depinde doar sa lucram in asa fel incat in darul primit sa transpara puterea, prezenta si iubirea lui Dumnzeu catre aproapele noastru.
Trebuie sa ne smerim si sa credem cu tarie faptul ca noi nu avem daruri de oferit, ci Dumnezeu este singurul care ne ofera cele mai bune daruri. Tot ce lucram noi deriva din darul lui Dumnezeu facut noua.
Pentru aceasta se cuvine sa pastram nestinsa constiinta faptului ca viata si puterile noastre de lucru sunt daruri dumnezeiesti, daruite noua spre slavirea Lui si spre slujirea aproapelui nostru. Astfel, nu masura darurilor ne mantuieste, ci atitudinea noastra fata de darurile primite.
Constiinta darurilor primite
Cand le-a vorbit oamenilor despre Judecata, Mantuitorul Iisus Hristos a cautat sa-i intelepteasca si pe cei care au primit mari daruri de la Dumnezeu, ca nu cumva, privind numai spre darurile primite, sa uite cu desavarsire faptul ca nu sunt meritele lor, ci ele raman daruri, iar acestea nu-i vor putea mantui.
Cei care pierd constiinta darurilor primite de la Dumnezeu se vor afla in mare tulburare cand, la Judecata, Ii vor zice lui Dumnezeu: "Doamne, Doamne, au nu in numele Tau am proorocit si nu in numele Tau am scos demoni si nu in numele Tau minuni multe am facut?" (Matei 7, 22), si vor auzi sentinta cea grea: "Niciodata nu v-am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine cei ce lucrati faradelegea" (Luca 13, 23).
Atunci cand omul ramane intr-o multumire de sine, considerandu-se izvor al darurilor primite, el este mai sarac si mai de plans decat cei care nu au primit asemenea daruri. Se vor bucura vesnic de darurile lor, ba inca de mai multe daruri, doar aceia care nu au pierdut constiinta darurilor primite, pe cand cei care nu au cautat sa-L afle pe Daruitorul lor, aceia vor pierde pana si ceea ce credeau ca este al lor. La acest lucru se refera si urmatorul cuvant greu de inteles al Mantuitorului: "Tot celui ce are i se va da si-i va prisosi, iar de la cel ce nu are si ce are i se va lua" (Matei 25, 29); sau "de la cel ce nu are, si ce i se pare ca are se va lua de la el" (Luca 8, 18).
Tot cel ce are va primi in continuare, ca o consecinta a faptului ca acela a facut efortul constant de a avea tot mai mult, adica nu s-a rezumat la manifestarea darurilor primite. Fiecare om va ramane mai ales cu ceea ce a obtinut peste masura darurilor primite, printr-un efort continuu de intelegere si lucrare.
Sfantul Vasile cel Mare ne atrage atentia: "Trebuie sa fiti atenti ca nu cumva bogatia darurilor lui Dumnezeu sa devina cauza unui blam mai grav al vostru, daca veti arata nerecunostinta fata de binefacator; pentru ca, "de la cel caruia i s-a incredintat mult, mai mult se va cere" (Luca 12, 48)."
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Milostenia care nu Il bucura pe Dumnezeu
Publicat in : Editoriale -
Contrazicerea
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.