Oamenii au slabit in credinta sau au lepadat credinta si astfel, au ajuns sa afirme ca Dumnezeu nu ne mai poarta de grija. Intr-un mod gresit, omul sustine ca Dumnezeu iese din existenta noastra odata cu chemarea la viata. Omul nu-L mai vede pe Dumnezeu ca se implica in viata sa. Si pentru ca nu mai este intr-o unire cu El, se plaseaza in postura de revendicator. Ii cere lui Dumnezeu o dare de seama: unde esti Doamne atunci cand omenii sufera? De ce ai acceptat ca mii de crestini sa sfarseasca in arenele romane? De ce esti de acord ca pruncii sa moara? De ce nu misti macar un deget spre a-i ajuta pe cei care lupta sa castige absolut cele necesare vietii? ...

Postura de revendicator descopera o ingustime a mintii umane. Este asemanatoare cu cea a omului care nu este multumit de faptul ca este barbat, se doreste femeie; a celui ce considera ca era mai potrivit sa se nasca din alti parinti si nu din parintii sai. Pierde din vedere ca el nu putea sa existe decat in conditiile respective. Si asa, ajunge sa sustina fie ca Dumnezeu nu cunoaste metoda purtarii de grija, fie ca nu poate sau nu vrea, de vreme ce multe sunt lipsite de calauzire.

Daca exista lucruri care afecteaza creatia, trebuie sa retinem ca acestea nu se petrec fara voia lui Dumnezeu. De ce nu le opreste? Pentru ca au un rol pedagogic. Au menirea de a-l indrepta pe om. Grija lui Dumnezeu de a conduce lumea nu coincide de cele mai multe ori cu modul in care crede omul ca trebuie sa se petreaca lucrurile.

Cineva spunea ca daca Hristos ar fi din nou misionar printre noi, nu ar mai spune: "Nu va ingrijiti de nimic“, ci ar zice: "Ingrijiti-va“. Oare sa fi obosit Dumnezeu in purtarea Sa de grija, incat sa-i ceara omului de astazi, ceva ce nu i-a cerut celui din trecut? Sigur nu.

Ratiunea purtarii de grija a lui Dumnezeu, ne este necuprinsa, potrivit cuvantului: "Cat de ascunse sunt judecatile Lui si de neumblate caile Lui” (Rom.11, 33) Este adevarat ca este necuprinsa deosebirea intre oameni si schimbarea fiecaruia fata de fiecare si in sine insusi: in hotarare, pofta, trebuinta, ganduri, etc.

Daca deosebirea intre oameni este necuprinsa, atunci trebuie sa afirmam ca este nesfarsita si ratiunea proniei ce se acomodeaza cu ele in chip potrivit. Daca aceasta ratiune ne este necunoscuta, asta nu inseamna ca trebuie sa facem din nestiinta noastra motiv de desfiintare a purtarii de grija a lui Dumnezeu fata de noi.

In fata tainelor pe care le intalnim in creatie, trebuie sa stam cu mintea plecata, pentru ca sunt mai presus de noi. Cand avem indoieli daca un inceput al unei lucrari este de la Dumnezeu sau nu, Sfintii Parinti ne spun ca raspunsul trebuie sa devina rugaciune: Doamne, fii cu mine in acest inceput. Cel care-L pune pe Dumnezeu ca semn al oricarui inceput, Il va avea pe Dumnezeu si ca raspuns al oricarui sfarsit.

Sa avem credinta, ca indiferent de ce ni se intampla in viata, bun sau mai putin bun, Dumnezeu vegheaza neincetat asupra noastra.

Adrian Cocosila

• Destinul si providenta divina
  Publicat in : Secte si culte
• Increderea in Providenta
  Publicat in : Duminica a 3-a dupa Rusalii