Ajută-mă, Doamne Iisuse Hristoase, nu mă lăsa să pier în infern! Vreau să învăț să Te iubesc... Nu îmi doresc nimic din lumea aceasta... Vreau doar să nu Te pierd. Nu pot ajunge singur în rai, chiar nu am cum. Doar Tu mă poți atrage... Dar cum voi intra eu, beznă fiind, în lumea luminii? Ajută-mă să Te port în minte mereu, să fiu mai vigilent, mai generos, mai blând, mai aproape de Tine.
Niciodată nu voi face destul ca să Îți mulțumesc. Niciodată nu voi plânge destul pentru greșeala mea. Niciodată rugăciunea nu va fi prea multă. Vreau doar să mă reprimești, să mă ierți, să fiu în raiul Tău. Vreau doar să oglindesc lumina Ta, să răspândesc iubirea Ta, să fiu moștenitor a ceva nemeritat. Știu că în clipa morții sfinții mă pot ajuta, dar nu știu să îi cinstesc îndeajuns. Maică Grabnică Ajutătoare, Cuvioase Sava cel Sfințit, Sfinte părinte Ioane din Kronstadt și toți sfinții, ajutați-mă în ceasul morții mele...
Să nu lăsăm răul să se răspândească, asta e menirea noastră, să multiplicăm binele. Să căutăm Împărăția învierii și toate celelalte vor fi bonificații. Să părăsim labirintul sufocant al patimilor, pentru a putea respira aerul proaspăt al veșniciei. Dumnezeu a încheiat o Alianță (un Legământ) cu noi - ne cere fidelitate față de aceasta. Dacă suntem aliații Lui, nu putem cocheta cu inamicul... Abia când liniștea sfântă, totală, ne va INUNDA, ne vom simți pe deplin fericiți. Fără Hristos, viața noastră nu are nici un rost: câte boli, câte morți - cine le-ar mai vindeca, cine le-ar mai învia? Hristos ne ridică, dar ne și îndeamnă să nu mai păcătuim.
Unii chiar nu vor să fie sănătoși... Unii chiar caută doar cuie ruginite.. Oare nu suntem cumva și noi în ceata acelora? Este credința în înviere o prioritate pentru noi?
Domnul toarnă din Duhul Lui peste noi, reînsuflețindu-ne! Ne schimbă viza, Cea veche nu era pentru o destinație dorită, dar eram blocați, depărtați, rătăciți, morți. Învierea este resetarea definitivă, abolirea răului, eliberarea din sclavia veșnică. Adevărul nu poate fi acoperit de umbre pentru multă vreme. În grota inimii redescoperim manuscrisul scris cu sânge divin: iertare, răscumpărare, moștenire. Ne îndepărtasem prea mult de Casă și mai avem mult încă de recuperat, până nu vine Seara. Cel ce ne regăsește ne și liniștește, alungă spaimele și ne oferă multă iubire, infinită chiar. Învierea este părăsirea definitivă a păgânismului infernal. Speranța este certitudinea victoriei împotriva demonismului atroce.
Nu este suficient să ajungem doar până la marginea Ierusalimului, dacă nu intrăm în cetate... Piatra este deja prăvălită, mormântul mesianic tot gol a rămas. Aici este o stare de veșnicie. Nu ai mai pleca de aici pentru nimic în lume. Pentru că - în sfârșit - ai ajuns ACASĂ.
Învierea nu este lumească, nu este ceva din lumea asta și - tocmai de aceea - mintea noastră nu își poate depăși limita. Asta nu înseamnă nicidecum că nu există. Chiar există multe alte lucruri pe care nu le știi. Dacă tu nu le știi (pentru că nu au apărut ca știri pe singurul tău media-canalizator), nu înseamnă că nu e adevărat. Dar e păcat - pentru tine - să rămâi ignorant, habar nu ai ce pierzi. O pictoriță sud-coreeancă a desenat chinurile iadului. Cei mai mulți oameni - după moarte - cad într-o prăpastie, doar din ignoranță. Ar fi putut scăpa, dar nu i-a interesat asta (salvarea, mântuirea).
Învierea biruie frica, credința în înviere fiind expresia celui mai mare curaj, al celei mai mari speranțe și al celei mai mari iubiri. Suntem apostoli ai iubirii, mesageri ai învierii. Suntem iubiți de Cel ce Este Iubirea. Suntem, chiar dacă nu avem (nici ce ne cere lumea, nici ce ne cere Iubirea). Nu avem, dar vom dobândi. Vom învinge, pentru că El a învins deja. A eliberat deja iadul de drepții ținuți abuziv (înainte de învierea Domnului), trebuie doar să ne îndreptăm. Păcatul aduce moarte, Tineri și bătrâni, femei și bărbați plătesc încă aceste consecințe nefaste. Dar situația aceasta se va încheia, istoria suferinței se va sfârși! Materialele video care neagă învierea sunt de 10 ori mai urmărite decât cele care o apără. Poate pentru că cei care apără învierea nu urmăresc neapărat materiale, ci se roagă sau slujesc în comunitatea lor.
Învierea înseamnă să ne concentrăm pe Domnul Iisus Hristos, să ne luptăm cu toate patimile și să sperăm că Milostivirea ne va scăpa de iadul meritat. Preocuparea fundamentală: cum să ajung în rai. Nu vreau ca indiferența să mă coste. Preocupat de calea spre rai, nu am cum să nu Îl caut pe Hristos, Cel ce mă va învia. Dar încă sunt neliniștit, pentru că mă știu păcătos.
Ajută-mă să scap de slavă deșartă. Dăruiește-mi fericirea modestiei, liniștea bunătății și pacea iubirii. Scapă-mă de tot ce e îngrozitor... Nu mă lăsa să mă culc pe o ureche, nu mă lăsa să nu priveghez, nu mă lăsa să mă înșel. Apără-mă de tot demonismul! Apără-mă de viclenie și de minciună! Scoate-mă din iad... Cerșesc ocrotirea Ta... Înconjoară-mă cu iubirea Ta. Păzește-mă de cel rău! Chinurile sunt de mii de ori mai cumplire decât sunt descrise, izbăvește-ne... Știu că Te-am mâniat prin păcatele mele, iartă-mă, luminează-mă, scapă-mă... Lacrimile celor din iad sunt mai multe decât Pacificul, trezește-mă înainte a fi prea târziu. Mirosul infernal este de nedescris, izbăvește-mă... Iar setea este extrem de chinuitoare, adapă-mă! Și e atât de frig... și sunt atâția viermi... Nu mă lăsa să cad în deznădejde!
Negarea păcatului elimină necesitatea învierii ca așteptare în nădejde și transferă existența într-un derizoriu infernal. Rezultatul? Vieți risipite, poate și pentru că mesajul mesianic nu a ajuns viu la aceste persoane. Vieți nevrotice, nedispuse la nici un fel de sacrificiu, la nici o abstinență, la nici o solidaritate. Omul care neagă păcatul se afirmă pe sine, cât e el de grozav, visează o carieră plină de slavă deșartă, fără să ia deloc în calcul ecuația morții și a învierii (totul se reduce la 30-40 de ani de senzații intense, repetate și provocate nefiresc). Hristos nu a pretins (cerut) nici o parohie, nu avea nici măcar masterat... Dar a dăruit totul, pentru că avea totul. Este respins, deși este înțeles, pentru că omul alege păcatul. Cel mai mare câștig dobândit este însă puterea de a iubi, dincolo de calcule. Cea mai mare realizare este neacomodarea cu păcatul, ci lupta zilnică împotriva lui. Așadar, suntem în război! În conflict cu propriile patimi, pentru a ne bucura de pace. O pace pe care doar Hristos ne-o poate dărui. În centrul vieții noastre este învierea. Nu lăsăm nimic să ne perturbe, nici să ne blocheze pe culoar. Întotdeauna, mâinile împreunate în rugăciune au câștigat mai multe războaie decât degetele care apasă pe trăgaci. Lucrurile (efemere) nu merg cum ar trebui, dar nu are nici un rost să ne consumăm pentru ele. Avem prea multe pretenții și prea multă nemulțumire zace în noi...
Nu toate valorile pot fi transformate în marfă! Omul fără Dumnezeu, fără înviere, cultivă o atitudine răzvrătită, se revoltă împotriva familiei, a școlii, a oricărui principiu care ghidează normalitatea, firescul. Pentru ateu, personajul principal este Banul. Lipsind comuniunea interpersonală, totul devine anost, egoist, depresiv, lipsit de repere filocalice. Noi suntem recapitulați în Hristos, reașezați sub același Cap. Hristos ne cheamă la libertate, la sfințenie și viață veșnică. Oricine va chema numele Lui se va mântui. Chiar dacă unii nu cred, infidelitatea lor nu zădărnicește atotputernicia divină. Dacă Hristos a învins păcatul, omul răscumpărat e mort pentru păcat. Hristos devine om tocmai pentru a mântui omenirea! Învățătura evanghelică este calea spre mântuire.
Evanghelia descuie lumea armoniei, ferecată pentru a fi protejată de barbari, chiar de noi înșine. Evanghelia ne descoperă dimensiunea profetică a Bisericii: misionarismul e de preferat triumfalismului. Evanghelia este Cartea Mântuirii, ghidul fiecărui discipol. Ea ne aduce cea mai bună veste posibilă... Noi suntem Biserica vie a Lui. Nu înțelegem ca să credem, mai degrabă credem ca să înțelegem. Sfințenia lui Dumnezeu ne apare nouă, oamenilor, ca iubire. A mântui înseamnă a scăpa din primejdie de moarte. Cine viețuiește după Evanghelie, acela se va mântui. Dacă nu ne vom împărtăși, va crește puterea celui rău în noi. Când însă Îl cunoști pe Dumnezeu, totul se schimbă în viața ta. Învierea este sursa noastră de putere. Rămâne să ne recuperăm viața confiscată de lume.
Câți mai așteaptă o răsplată abia după moarte?!
Omul fără Dumnezeu vrea totul acum. Nu are răbdare. Vrea retribuția tarifară mai repede, vrea mai puțin studiu, mai multă recoltă. Omul fără Dumnezeu suferă de instabilitate, irascibilitate, complexul inutilității și superficialitate. În orizontul lui de așteptare nu este învierea, ci neputința. Neputința de a duce la bun sfârșit ce a început, neputința de a asculta pe alții, neputința de a se organiza, neputința de A-ȘI AȘTEPTA RÂNDUL, de a nu se băga mereu în față, și în trafic și la ghișeu. Lumea I SE PARE atractivă, pentru că îi seduce atenția, dar ulterior îl bruschează. Omul ateu nu mai e provocat să își pună întrebări profunde, totul devenind pentru el impersonal, lipsit de sens. Vrea o recompensă imediată și semnificativă, altfel se revoltă, încetează a mai lucra orice. El lucrează doar pentru recompensă: banul, plăcerea și puterea. Înțelege ce e bunăvoința, dar nu mai reacționează. Este inhibat de multe griji: rapiditatea succesiunii sarcinilor lumești provoacă panică. Este hipnotizat de un dușman viclean (Nu-i spui numele), mincinos din cale-afară. Singur generează iluzii, singur naște idoli. Expunerea fiind repetitivă, totul devine anost. Începe prin a călca o singură poruncă, dar sfârșește încălcând mai multe. Fără înviere, asta ar fi logica omului.
Marius MATEI
Marius Matei
-
Desavarsirea omului in conceptia filocalica a parintelui Dumitru Staniloae
Publicat in : Lumea vazuta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.