O formula frecvent folosita pentru a demonstra efectele secularizarii: Europa post-crestina. Sigur, referinta este la partea occidentala a continentului. Diagnosticul sugereaza ca, in comparatie, Estul ar fi mult mai religios.
Cat adevar este insa intr-o asemenea descriere? Poate fi Vestul european redus din punct de vedere spiritual la un post-fenomen? Este Crestinismul dincolo de Praga doar rezidual? Adica vizibil numai prin zidurile catedralelor, prin reclama agresiva a comertului, de Pasti si de Craciun, adica prin invelis, dar nu si prin miez? O umbra "solida”? Este credinta unei importante parti a Europei asemeni piesei de teatru careia ii lipsesc actorii, o casa nelocuita, un tren fara calatori? Inevitabil, raspunsul este ambivalent. In primul rand, Crestinismul apusean, pentru a ramane la aceasta expresie generala, nu mai impresioneaza prin fenomene de masa.
Dincolo de cateva puncte intense, de pelerinaj, precum Mariazell, Santiago de Compostela, Lourdes, Fatima, Pietrelcina sau vizitele episcopului Romei, prezenta publica a crestinilor este discreta. Perceptia este confirmata duminicile, cand majoritatea spatiilor de rugaciune ofera imaginea dezolanta a unor comunitati reduse numeric. In ciuda pastoratiei diferentiate, pe grupe de varsta, invitatia liturgica lansata de cultele traditionale ramane masiv neonorata. In al doilea rand, un proces profund, de durata, se face simtit la suprafata sociala: amnezia. Mult mai coroziva decat ateismul militant, uitarea reperelor, a datelor, a marilor naratiuni legate de credinta se dovedeste un dusman redutabil. Esecul transmiterii elementelor identitatii religioase este egal impartit de parinti, profesori si clerici. Asa se ajunge in situatii doar aparent hilare in care, de pilda, un elev din Germania se intreba, uimit, de ce in varful turnurilor oamenii au decis sa puna semnul plus! Motiv de a schimba prefixul si sa definim Europa occidentala, de la caz la caz, nu atat ca post-crestina, cat mai curand drept pre-crestina. In fine, Crestinismului european occidental ii lipseste curajul marturisirii. Mai grav, adaptarea la regulile modernitatii merge pana la autonegare. Spaima legata de marginalizare hraneste modul conform de gandire si actiune. In functie de confesiune, gasim teologi capabili sa justifice orice: de la revolutia marxista la homosexualitate si de la razboiul in Irak la toleranta fata de Islamul intolerant. Este sugestiv cat de putin se tematizeaza situatia minoritatii crestine din Orientul Apropiat, dar cat de mult se discuta despre dialogul inter-religios. Si totusi. Crestinismul din Europa de Vest este mai puternic decat crede el insusi. Umanismul practic pe care l-a insufletit, tradus in sisteme asistentiale si de ingrijire, in economia sociala de piata si drepturile omului, arata ca esenta evanghelica are un grad ridicat de "radiatie”, ca poate provoca schimbari de proportii. Numai asa se explica paradoxul ca, in ciuda unei religiozitati discrete, in Vest demnitatea persoanei umane conteaza mai mult decat in Estul prezumat mai religios. Inca o dovada ca realitatea nu intra in clisee. Din fericire.
Radu Preda
Sursa: teologia-sociala.ro
.
Aboneaza-te la newsletter
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.