Dumnezeu este fericire, precum il numeste Sfantul Apostol Pavel in Epistola I catre Timotei: "Fericitul si singurul Stapanitor, imparatul imparatilor si Domnul Domnilor” (VI, 15).
Creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, omul poarta in sine tendinta si posibilitatea de a implini binele, de a impartasi fericirea prin comunicarea cu Dumnezeu si cu semenii. Gandirea patristica a veacului al IV-lea crestin intelege fericirea drept " cuprinsul tuturor celor ce se inteleg prin numirea de bine si din care nu lipseste nimic din cele ce raspund dorintei dupa bine "1. Numai situat in sfera binelui moral, implinind binele, omul poate fi fericit; starea lui de fericire este legata de unirea cu Dumnezeu, Binele suprem si se afla la sfarsitul urcusului duhovnicesc. Nimeni nu se poate ridica insa, la starea duhovniceasca, decat prin Mantuitorul Hristos, izvorul neantrerupt al acestei ascensiuni spirituale, Cel Ce ne-a redat prin intreaga Sa activitate de rascumparare, posibilitatea mantuirii.
Pornirea spre bine este ontologica firii umane, " alergarea spre bine "2 tine de natura omului creat de Dumnezeu. Savarsirea binelui din iubire si evitarea raului din aceeasi dorinta fireasca dupa bine constituie calea ce duce spre unirea fiintei noastre cu Binele absolut, avand ca rezultat fericirea vesnica.
Conform marturiei scripturistice, Dumnezeu este pretutindeni si inauntrul nostru ( Lc. XVII, 21 ). De aceea, si in aceasta viata, fericirea poate fi gustata, anticipata, dar impartasita deplin, numai in viata viitoare; precum intaii zori premerg soarelui, astfel si starile sufletesti fericite din aceasta viata, anunta fericirea nepieritoare. Fericirea poate fi aflata in fapta buna savarsita din iubire crestina fata de Dumnezeu si de semeni, dar suntem constienti ca nu este aceeasi cu fericirea cereasca pe care o primim in dar de la Dumnezeu.
Adevarata fericire se afla in comuniunea cu Dumnezeu. Si fiindca aceasta " incepe de aici, de pe pamant, fericirea vesnica incepe si ea tot de pe pamant, viata vesnica fiind de fapt, dupa invatatura ortodoxa, o prelungire a vietii prezente "3.
Exista deci, o corespondenta intre binele savarsit in viata aceasta si fericirea vesnica, dupa cum arata numeroasele afirmatii ale Mantuitorului Hristos si ale Sfintilor Apostoli, referitoare la rasplatirea faptelor fiecaruia, in virtutea dreptatii si a adevarului: orice lucrator isi primeste plata cuvenita (Mt. XX, 8, 14); dreptii vor dobandi viata vesnica si vor fi despartiti de cei ce au savarsit faptele rautatii (Mt. XXV, 32-46); Viata vesnica se cuvine celor ce au dovedit staruinta in fapta buna (Rom. II, 7); vietuirea in credinta dreapta are " fagaduinta vietii de acum si a celei ce va sa vina ", aducand cununa dreptatii ( I, Tim. IV, 8; II, Tim IV, 7-8); celor ce-l iubesc Dumnezeu le-a fagaduit " cununa vietii z (Iacov I, 12 ), fiindca judeca dupa dreptate si nu uita dragostea aratata pentru numele Lui (Evrei VI, 10); fapta buna savarsita aici, pe pamant nu-si va pierde plata sa (Mt. X, 42).
Mantuitorul Hristos conditioneaza dobandirea adevaratei fericiri de un timp viitor, pentru care ne pregatim in aceasta viata: “Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri, ca asa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi” (Mt. V, 12; Lc. VI, 23), “Imparatia cerurilor” (Mt. V, 3, 0), “lumina cea neinserata”, “cer nou si pamant nou” (Apoc. XXI, 1), “viata vesnica”, “bucuria Domnului” (Mt. XXV, 21), “viata cu Hristos” (in. XIV, 3), sunt tot atatea nume ale fericirii vesnice.
Se poate intelege ca fericirea crestina se deosebeste radical de conceptele pagane, intrucat ea nu priveste dobandirea valorilor materiale, ci spirituale; imparatia cerurilor nu are nici o asemanare cu imparatiile pamantesti nedrepte si trecatoare. Fericirea este rasplata lui Dumnezeu pentru implinitorii binelui, este dovada si urmarea unirii cu Dumnezeu; nu este iluzie si nu este ceva efemer, intrucat isi are izvorul si puterea in Creatorul, Mantuitorul si Sfintitorul lumii, in Dumnezeu Care este Treime si comuniunea interpersonala.
Nu oricine poate dobandi stare fericita, ci numai cei care fac dovada, in aceasta viata ca vor din tot cugetul lor sa dobandeascqa asemanarea cu Dumnezeu. De fapt, privita in perspectiva deplinatatii, a transcendentei, fericrea nu are nume, este negraita: “Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor ce-l iubesc pe El” (I, Cor. II, 9), spune Sfantul Apostol Pavel, cel care in experienta sa mistica “a fost rapit in rai si a auzit cuvinte care nu se pot rosti” (II, Cor. XII, 4).
Spre a ajunge la adevarata fericire este necesar a ajunge la Dumnezeu, dincolo de ceea ce poate fi cunoscut, ridicandu-ne asemenea lui Moise, de la treapta de jos, pe culmile muntelui, pentru a ne putea apropia de Cel Negrait, de Cel Necunoscut, pentru a ajunge la Unirea cu Acela Care este mai presus de orice fiinta si de orice cunoastere. Teologia apofatica este mai potrivita atunci cand este vorba despre Dumnezeu, este o cale spre unirea tainica cu Dumnezeu, a carui fire ramane necunoscuta pentru noi. Firea divina nu poate fi graita ori cugetata, aflandu-se mai presus de cuvinte si de orice cugetare, Dumnezeu facandu-si “intunericul acoperamant” (Ps. XVII, 13). Fericirea vesnica se afla dincolo de orice putere de pricepere a mintii, de orice stiinta pozitiva, fiind rodul lui “a fi”, al impartasirii lui Dumnezeu, al unirii cu Sine.
Necunoasterea inseamna in acest caz, desprinderea de tot ceea ce poate fi cunoscut, spre unirea cu Cel necunoscut in fire, cu Cel mai presus in orice cunoastere. Apofatismul este de fapt, o atitudine a constiintei in fata misterului divin, atitudine ce il angajeaza pe om in intregime spre adevarata cunoastere, spre unirea mistica. Cel care urca asemenea lui Moise, spre misterul divin, primeste, in realitate, tot mai multa cunostinta, dar in acelasi timp firea divina ramane deasupra oricarei cunostinte, dupa cum arata si autorul lucrarii intitulata “Viata lui Moise”.
In ortodoxie, cunoasterea energiilor necreate ale lui Dumnezeu prin intermediul naturii este insotita de constiinta necunoasterii fiintei divine, teologia apofatica insoteste teologia pozitiva, catafatica, alterneaza cu ea. Cel care ajunge sa vada lumina dumnezeiasca are totusi constiinta ca ea nu poate fii cuprinsa in anumite concepte sau exprimata prin cuvinte (dovada marturisirea paulina) si ca mai presus de ea se afla fiinta, firea divina, infinta si inepuizabila. Comentand teologia apofatica a lui Losky, parintele prof. D. Staniloae prefera calea alternantei catafaticului cu apofaticul, considera ca vederea luminii dumnezeiesti este o treapta superioara teologiei negative, dar vederea luminii dumnezeiesti ramane o taina, neexcluzand apofatismul, lumina aceasta aflandu-se dincolo de cea cunoscuta si coplesind prin abundenta sa orice vedere si orice cunoastere.
Nici un nume nu poate cuprinde vederea luminii dumnezeiesti, fiinta insasi nu poate fi exprimata prin cuvant, dar putem numi si cunoaste atat cat ne este necesar pentru mantuire. Acesta este si puctul de vedere al Teologiei Dogmatice: Dumnezeu este pe de o parte cunostibil, iar pe de alta parte, necunostibil: necunoscut dupa fiinta sa, dar cunoscut prin energiile sale necreate din lume. Pe de o parte putem vorbi in termini pozitivi, spunand ca Dumnezeu este viata, fiinta, intelepciune, putere, bunatate, dar termenii pozitivi sunt inlaturati prin negarea lor, fiindca Dumnezeu este mai presus decat toate acestea, este mai presus de lumina, mai presus chiar decat fiinta. Teologia pozitiva ne conduce prin cele ce ne sunt cunoscute, teologia negativa ne asigura ca viata divina este infinita, necuprinsa, inepuizabila.
Calea fericirii este aceea a indumnezeirii, a unirii mistice cu Dumnezeu. Spre fericire merg cei aflati in neintrerupta comunicare cu Dumnezeu si cu semenii, traind in conformitate cu voia dumnezeiasca si innoindu-si viata launtrica prin har.
In fapt, "omul se naste aici, pe pentru viata viitoare"5. Conlucrand cu harul lui Dumnezeu, el face ca inca de pe acum, Hristos sa traiasca intru el (Gal.II,20); pentru crestin viata in Hristos incepe inca din veacul acesta si este traita deplin in cel viitor. Nascut la viata duhovniceasca, omul inainteaza mereu in unirea cu Dumnezeu, de la unire la si mai multa unire, proces numit epectaza: treapta deja atinsa deschide orizonturi noi, binele care pare desavarsit inceputul unui bine superior. Cei impodobiti cu virtutea parcurg un proces neantrerupt, sunt ridicati neincetat din slava in slava, intr-o fericire continua.
Aceasta nesfarsita intindere a sufletului in unirea cu Dumnezeu, aceasta impartasire mereu mai inalta a binelui, Sfantul Grigorie de Nyssa o a reda in imagini de mare sensibilitate si profunzime: “Corabierul priveste spre stele cand strabate prin mijlocul marii, pana ce ajunge la liman (...) El priveste spre ostrovul langa care va lega corabia sa si de unde isi va lua cele de trebuinta si se va indrepta spre alt ostrov "6.
Adevarata fericire inseamna viata impreuna cu Dumnezeu ("si daca Ma voi duce si va voi gasi loc, iarasi voi veni si va voi lua la Mine, ca sa fiti si voi unde sunt Eu"- in. XIV, 3), cu ingerii ("v-ati apropiat de cetatea Dumnezeului Celui viu si de zeci de mii de ingeri, in adunare sarbatoreasca" - Evrei XII, 22) si cu sfintii (Lc. XVI, 22), cu "duhurile dreptilor celor desavarsiti " (Evrei XII,23).
Dumnezeu ii va cuprinde pe toti implinitorii binelui fiindca, dupa cum afirma Sfintii Parinti, Dumnezeu insusi “imbratiseaza toata viata fericita si va fi locul tuturor celor fericiti"7; Dumnezeu va fi totul in toti si harul dumnezeiesc va straluci in multimea ipostasurilor omenesti, in toti cei care au dobandit mantuirea. Vederea luminii dumnezeiesti inseamna indumnezeirea omului dupa har, inseamna ca el a realizat asemanarea cu Dumnezeu, iar acest proces este infinit.
Desi faptura creata, el gusta fericirea dumnezeiasca, intrarea in lumina aducand intimitatea iubitoare a lui Dumnezeu, sufletul eliberat de patimi umplandu-se neincetat de bucuria dragostei dumnezeiesti. Atingerea starii de nepatimire face posibila vederea si impartasirea luminii de catre cei ce s-au sarguit sa ajunga la “Impreunarea credintei si a cunostintei de Dumnezeu, la starea de barbat desavarsit, la masura varstei deplinatatii lui Hristos" (Efeseni IV, 13). Viata vesnica se deschide pentru omul care s-a straduit in viata pamanteasca sa se purifice de patimi si sa dobandeasca virtutile crestine, pentru cei ce au dat marturia iubirii crestine.
“Cel invrednicit de dobandirea mantuirii a putut experimenta lumina inca din viata pamanteasca, prin iubire. Pentru a vedea lumina dumnezeiasca trebuie sa ne impartasim din aceasta Lumina, experienta duhovniceasca presupune preschimbarea firii noastre prin har.
Nu vor intra in imparatia cerurilor decat implinitorii legii morale, intrucat " petrecerea in legea Domnului este calea cea mai sigura si scara cea mai buna ce duce la viata cea fericita "9. Esenta legii morale crestine o avem in Predica de pe Munte, in care Domnul nostru Iisus Hristos ne incredinteaza ca fericirea este o stare reala, aratandu-ne clar si caile ce duc la ea.
Note bibliografice:
1. Sfantul Grigorie de Nyssa, Despre Fericiri, trad. si note de pr.prof.dr. D. Staniloae, in col. "Parinti si Scriitori Bisericesti", vol. XXIX, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii ortodoxe Romane, Bucuresti, 1982, p.335.
2. Idem, ibidem, p. 366.
3. Pr.prof.dr.Dumitru Radu, Sfintele Taine in viata Bisericii, in "Studii Teologice", XXXIII (1931), nr. 11- 12, p. 1130.
4. Idem, Viata vesnica, in "indrumari Misionare", Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1986, p. 938.
5. Nicolae Cabasila, Despre viata in Hristos, trad. si introd. de prof.dr. Teodor Bodogae, Sibiu,1946, p.9.
6. Sfantul Grigorie de Nyssa, op.cit., p. 368.
7. Pr. loan Mircea, A doua venire a Domnului (Parusia), in "indrumari misionare", Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1986, p.930.
8. Vladimir Lossky, Teologia mistica a Bisericii de Rasarit, trad, introd, si note de pr. prof. V. Raduca, Editura "Anastasia", Bucuresti, 1990, p. 263.
9. Nicolae Cabasila, op. cit, p. 151.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.