Pricinile care indeamna la milostenia trupeasca

Pricinile care indeamna la milostenia trupeasca Mareste imaginea.

Pricinile care indeamna la milostenia trupeasca sunt:

1) Prin porunca lui Dumnezeu, zidirile lui Dumnezeu slujesc tuturor oamenilor deopotrivă. Soarele, luna, stelele strălucesc la fel pentru bogat şi pentru sărac; norii dau ploaie şi bogatului şi săracului; văzduhul ţine în viaţă şi pe bogat, şi pe sărac; focul încălzeşte la fel pe bogat şi pe sărac; apa stinge, deopotrivă, setea bogatului şi setea săracului; pământul îşi dăruieşte roadele şi bogatului, şi săracului. Aşadar, învăţăm de aici că şi bogaţii şi săracii au acelaşi drept să se îndestuleze cu bunătăţile acestei lumi. Prin urmare, rău fac aceia care se îndestulează doar ei cu bogăţiile acestei lumi, iar săracilor nu le fac parte; şi mai rău fac cei ce iau de la alţii şi îşi însuşesc loruşi.

2) Orice lucru bun am avea, nu e al nostru, ci darul lui Dumnezeu, ce ne-a fost dat nu numai spre folosul nostru, ci şi spre folosul semenilor; drept aceea: lucrurile bune care ne-au fost încredinţate nu trebuie să le ţinem doar pentru noi, ci să împărţim, întru slava lui Dumnezeu, şi fraţilor noştri creştini care sunt în nevoie. Prin urmare, vor da răspuns înaintea lui Dumnezeu cei ce nu împart din bunătăţile Lui în cinstea Celui ce ie-a dăruit, ci fie că le opresc pentru ei, fie că le risipesc în desfătări şi alte cheltuieli netrebnice.

3) Dragostea cere să ne milostivim de cei săraci şi să dăm ajutor celor nevoiaşi, să îmbrăcăm pe cel gol şi să hrănim pe cel flămând, să dăm de băut celui însetat ş.a.m.d.
(Matei 15,35-36).

4) Cei milostivi vor fi miluiţi, potrivit făgăduinţei lui Hristos. Vasile cel Mare spune: „Săracul care cere de la tine îţi cere împrumut, înfaţişându-ţi pe Cel bogat din ceruri, Care îţi va întoarce datoria; căci s-a zis: «Cine miluieşte pe sărac, dă împrumut lui Dumnezeu»” (Omilia la Psalmul 14).

5) „Judecata este fără milă pentru cei ce n-au făcut milă” (Iacob 2, 13); şi nemilostivii sunt trimişi în focul veşnic, precum spune Hristos: „Mergeţi de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost gătit diavolului şi îngerilor lui; căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă şi nu M-aţi cercetat” (Matei 25,41-43).

6) Legea firii cere să-i facem aproapelui nostru ceea ce am dori ca alţii să ne facă nouă. Vrem să mâncăm, să bem, să ne îmbrăcăm, să ne odihnim; datori suntem să înlesnim acestea şi aproapelui, căci are aceeaşi fire, acelaşi trup şi aceleaşi neputinţe ca şi noi; vor să bea, să se îmbrace, la fel ca şi noi, şi nu pot trăi fără aceste lucruri. Aşadar, cel
ce are, dar nu dă celui aflat în nevoie, a pierdut şi cea din urmă scânteie a legii fireşti, căci nu-i în aşa un om nici o compătimire faţă de cel ce are aceeaşi fire cu el; şi unul ca
acesta nu este om, ci doar pe dinafară are chip de om, dar de fapt este ca o fiară ori ca o piatră ce nu aduce nimănui vreo roadă şi nu este mişcată nici de tânguiri, nici de
plânsete.

Chiar şi păgânii, mişcaţi de legea firească [naturală], se milostivesc de nevoiaşi; iar creştinii ar trebui să fie îndemnaţi spre compătimire şi milostivire nu numai de rudenia cea după fire (adică de faptul că suntem oameni cu toţii), ci şi de cea duhovnicească; şi mai cu seamă numele lui Hristos (creştinii cunosc cât ar trebui să fie de mare, de cinstit şi de dulce acelora care-l cunosc), pomenit fiind de cel sărman, ar trebui să mijlocească aceluia care cere toată mila şi ajutorul din partea creştinilor, căci dacă pentru cineva care cere în numele unui prieten ori binefăcător iubit, nu cruţăm nimic, ci împlinim cererea, cu cât mai mult ar trebui să împlinim de dragul lui Hristos, Binefăcătorul nostru Cel mai mare, oricare cerere care nu se împotriveşte voii Lui? Să cugete fiecare dacă este vreun lucru mare a înălţa vreo căscioară celui ce nu are acoperiş, ori a îmbrăca pe cel gol, ori a răscumpăra pe cel robit, ori a slobozi de povara sa pe cel apăsat de datorii, ori a răscumpăra pe cel strâmtorat pentru dări, ori a sluji celui bolnav sau întemniţat, ori a da mână de ajutor vreunui alt nevoiaş în numele Aceluia Care, fiind de o măreţie neasemuită, a voit a se smeri până-ntr-atât şi a bea prea-amarul pahar al pătimirii şi al morţii, de dragul tău şi al mântuirii tale? Pentru numele Lui se cade să nu ne cruţăm nu doar avutul, ci şi pe noi înşine -, le vorbesc celor care cunosc numele lui Hristos.

7) Cu ce nădejde te vei ruga lui Dumnezeu, de vreme ce tu însuţi nu asculţi rugăciunea semenilor tăi? Cum vei spune: „Doamne, miluieşte!”, de vreme ce tu însuţi nu miluieşti? Cum vei cere dimpreună cu ceilalţi: „Dă, Doamne!”, de vreme ce tu însuţi nu dai măcar ce poţi să dai? Cu ce gură vei zice: „Auzi-mă, Doamne!”, de vreme ce tu însuţi nu asculţi pe cel sărman sau, mai degrabă, pe însuşi Hristos Care vorbeşte prin cel sărman? Cu ce nădejde vei întinde mâinile către Ziditorul tău, de vreme ce tu însuţi întorci spatele aproapelui care întinde către tine mâinile? Milostiv este Dumnezeu, şi milostivirea Sa cea firească îl înduplecă spre rugăciunea omenească, însă spre rugăciunea celor milostivi, căci „aceste jertfe (adică iubirea de străini şi întrajutorarea) sunt plăcute lui Dumnezeu” (Evrei 13, 16).

8) Acum este vremea bineprimită pentru a săvârşi binefaceri în cinstea şi slava bunului Dumnezeu, a cheltui, a da săracilor, „a ne face prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca atunci
când vom sărăci, să ne primească în corturile cele veşnice” (Luca 16, 9). Acum este vremea potrivită pentru a semăna aceste seminţe bune, ca să culegem cu bucurie, la învierea cea de obşte, o roadă neasemuit mai multă şi mai bună, ce dăinuieşte în veac. „Atunci când trupul acesta stricăcios se va îmbrăca întru nestricăciune şi trupul acesta muritor se va îmbrăca întru nemurire” (I Corinteni 15, 54), fiecare va vedea roada bunelor sale osteneli; şi ceea ce seamănă acum cu nădejde, va culege în veacul cel viitor cu negrăită veselie; atunci va vedea „comoara adunată în ceruri”, comoară nestricăcioasă, pe care „nici viermele, nici molia nu o strică, iar hoţii nu o sapă, nici nu o fură” (Matei 6, 20), comoară pe care aici, pe pământ, „a împărţit-o, a dat-o săracilor” în numele lui Hristos (Psalmii 111,8;// Corinteni 9, 9).

9) Cu câtă bucurie şi plăcere se va înfăţişă cel milostiv înaintea feţei blândului şi milostivului Fiu al lui Dumnezeu, dimpreună cu numeroşii săi fraţi pe care aici i-a hrănit, i-a îmbrăcat, i-a odihnit, bolnavi ori întemniţaţi fiind ei i-a cercetat în numele lui Hristos! De câtă slavă va avea parte acolo, atunci când va fi numit părinte al numeroşilor săraci pe care i-a miluit şi i-a ajutorat aici!

10) Cât de plăcut va fi a auzi din partea Dreptului Judecător aceste vorbe mult dorite: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia care v-a fost gătită vouă la întemeierea lumii, căci flămând am fost şi M-aţi hrănit; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi
M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine” 

11) Dimpotrivă, cât de cumplit va fi pentru cei nemilostivi să audă aceste cuvinte înfricoşate din partea Dreptului Judecător: „Mergeţi de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost gătit diavolului şi îngerilor lui, căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă şi nu M-aţi cercetat”.

12) Nimeni nu-şi va lua cu sine bogăţiile plecând din această lume; ci va pleca de aici aşa cum a venit: gol, numai cu sufletul. „Noi n-am adus nimic în lume, tot aşa cum
nici nu putem să scoatem ceva din ea afară” (I Timotei 6, 7), spune apostolul. Bogăţia pe care o lăsăm aici piere după moartea noastră, fără a ne aduce vreun folos; iar bogăţia pe care o cheltuim aici în numele lui Hristos ne va fi înapoiată în ceruri cu dobândă mare, căci omul care îşi cheltuieşte averea şi o dă săracilor în numele Lui va primi din mâna cea darnică a Domnului bogăţie nestricăcioasă în locul celei stricăcioase, comoară cerească în locul celei pământeşti, vistierie veşnică în locul celei vremelnice şi mult mai mare agoniseală decât aceasta pământească, întrucât „cel ce are milă de sărman dă cu împrumut lui Dumnezeu şi El îi va răsplăti fapta lui cea bună” (Pilde 19, 17), grăieşte Solomon. Căci atât de milostiv şi de îndurat este Domnul nostru, că nici „acela care dă în numele Lui un pahar de apă rece nu-şi va pierde plata sa” (Matei 10,42; Marcu 9,41).

SFÂNTUL TIHON DE ZADONSK

Fragment din cartea "Despre pocainta. Despre adevaratul crestinism", Editura Sophia

Cumpara cartea "Despre pocainta. Despre adevaratul crestinism"

 

Pe aceeaşi temă

06 Iulie 2023

Vizualizari: 1128

Voteaza:

Pricinile care indeamna la milostenia trupeasca 5.00 / 5 din 1 voturi.

Cuvinte cheie:

milostenia faptele bune

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE