Evanghelia duminicii a 23-a după Rusalii - (Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor)
În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este în faţa Galileei. Şi, ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Văzându-L pe Iisus, a strigat, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!, fiindcă poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea; şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era dus de demon în pustie. Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el.
Daca viata pe acest pamant se desfasoara intre nastere si moarte, daca totul are un inceput si un sfarsit, atunci si fiecare intalnire cu celalalt se desfasoara intre intampinare si despartire. Si orice intalnire are un mesaj cu doua intelesuri: nimic nu este-ntamplator, ci poate fi mantuitor, si totul tine de acceptul sau refuzul tau.
Cred ca in Evanghelia de astazi ni se descopera in toata profunzimea lui, sentimentul de frica in om. Avem pe deoparte un demonizat ce traia printre morminte, iar de cealalta parte satenii ce-L roaga pe Hristos sa plece de la ei. Si unul si ceilalti sunt cuprinsi de frica, diferenta este ca demonizatul nu are puterea sa-I spuna Lui Hristos: "departeaza-Te de la mine!", insa omul liber (neaflat sub puterea satanei) Il roaga sa plece.
Deci, punctul comun este frica. Dar ingaduiti-mi sa spun ca frica nu este sentiment ce-l caracterizeaza pe om, ci in esenta ii este inspirata din afara. Numai demonul se teme de Dumnezeu, omul are puterea si este inzestrat cu darul de a-L iubi si "in iubire nu este frica, ca iubirea desavarsita alunga frica" (1 Ioan 4,18).
Personal cred si marturisesc ca frica nu ar trebui cultivata in Biserica, caci sub nicio forma Dumnezeu nu ar vrea sa ne fie frica de El, ci sa-L iubim ca niste fii credinciosi. Multi teologi folosesc chemarea dinaintea Sfintei Impartasanii: "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste, apropiati-va." ca argument sa avem frica. In limba greaca din vremea aceea cand a fost scris Noul Testament, cuvantul "frica" folosit are intelesul de "respect", nicidecum de frica! Si este intru totul adevarat, pentru ca daca imi este frica de cineva, nu-l pot iubi in acelasi timp; daca il respect, il pot iubi.
Dar din motive de "prudenta" multi Sfinti Parinti accentueaza frica pentru a trezi constiinta pacatului si urmarile lui, frica mortii si judecata de apoi, pentru a realiza responsabilitatea pe care o avem in fata lui Dumnezeu pentru faptele si gandurile noastre.
Din invatatura lor -a Sfintilor Parinti- realizam ca exista trei masuri de ale fricii: masura robilor (viata-mi este guvernata de frica pedepsei, deci trebuie sa fac ce spune Hristos pentru a nu fi pedepsit nici in viata aceasta, nici in cea viitoare), masura simbriasilor (cei ce se gandesc la rasplata buna pentru faptele lor), si masura fiilor (a celor ce pur si simplu iubesc pe Tatal Ceresc, fara a se gandi la pedeapsa sau la rasplata faptelor). Aici cel mai elocvent exemplu este Sf. Antonie cel Mare care spune: "Eu nu ma mai tem de Dumnezeu, caci Il iubesc pe El.".
Probabil ca "frica este blestemul omului" dupa cum spunea Dostoievski, insa haideti sa vedem cum blestemul se dezleaga in iubire, si numai in iubire!. In iubirea unde nu exista frica, in iubirea ce anuleaza orice lipsa de credinta ce ar putea fi in viata. Si mai mult decat atat, sa intelegem ca "de nimic in aceasta viata nu trebuie sa ne fie frica, ci suntem chemati sa intelegem totul" (Marie Curie). Si as indrazni sa spun ca nici chiar de pacat, pentru ca Mantuitorul nu mi-a spus ca nu voi cadea daca sunt cu El, ci sa nu mai cad si imi sopteste mereu - atunci cand privesc Sfanta Cruce- ca ma iarta, caci "Am suferit Eu, ca sa nu suferi tu!". Orice nazbatie ar face copilul, intotdeauna alearga la parintii lui stiind ca il vor intelege si va fi iertat fara ca relatia sau dragostea unuia fata de celalalt sa aiba de suferit.
Imi place foarte mult cum explica Pr. Rafail Noica frica LUI Dumnezeu, nu frica DE Dumnezeu. Un singur articol, dar cu o semnificatie total aparte. Noi ne-am obisnuit sa avem frica de Dumnezeu, si astfel am ajuns sa ne fie frica de El si sa iubim pacatul. Pe cand ar trebui sa facem exact invers: sa ne fie frica sa nu pierdem "contactul" si sa-L iubim pe El!. Frica Lui Dumnezeu, cred si marturisesc ca este acea sudoare a Mantuitorului din Gradina Ghetimani vazand ca Atotstiutor ca multi dintre oameni nu inteleg mesajul si Jertfa Sa. Si totusi "frica este doar simtamantul ca ai nevoie de o imbratisare." (Danielle Sanchez-Witzel), iar El ne imbratiseaza rastignind fiind!!!, ca o marturie ca intotdeauna vegheaza si ne ofera cu dragoste o imbratisare mangaietoare. Este cel mai frumos gest de a-ti arata dragostea ce compatimeste impreuna cu tine.
Dumnezeu a pierdut pe om in Rai, oare noua ne este frica sa ne intoarcem?.
Raul iubitii mei, nu are nicio putere asupra noastra daca noi ne-am incredinta cu toata fiinta in Mainile Lui. "Raul nu are putere asupra noastra decat prin viciile noastre si prin frica ce ne-o inspira." (Eliphas Levi), deci singura portita de intrare este viciul si frica. Dar haideti sa vedem ce face frica in viata noastra.
"Frica ne infasoara corpurile in haine, dragostea ne permite sa stam goi. Frica inhata si acapareaza tot ce avem, dragostea daruieste tot ce avem. Frica imbratiseaza averi, dragostea imbratiseaza pe cel iubit. Frica ne tine strans, dragostea ne da drumul. Frica invenineaza, dragostea mangaie. Frica ataca, dragostea iarta!." (Neale Donald Walsch).
Frica de Dumnezeu ma impinge sa fiu "imbracat" cu faptele pe care le stiu ca sunt necesare sa le fac, dar nu o fac din inima, ci pentru ca trebuie! Intr-un cuvant, ma impinge la fariseism. Dragostea imi da libertatea sa cred ca Dumnezeu ma iubeste asa cum sunt, recunosc si incerc sa ma schimb. Frica izvoraste din nesiguranta si astfel avem tendinta de acumula bunuri materiale; dragostea ne invata ca trebuie sa fim milostivi. Frica ne invata sa iubim bunurile, dragostea ne pune in fata chipului, a persoanei ce este adevarata valoare la Dumnezeu. Frica ne pune in lanturi, dragostea se poate exprima numai in libertate neconditionata. Frica otraveste si imbolnaveste sufletul, dragostea mangaie durerea si alina suferinta sufleteasca. Frica ne impinge la acte de violenta, dragostea pur si simplu accepta totul, bune si rele, pe deoparte multumind si binecuvantand, pe de alta parte, iertand si iubind.
"Frica este o energie distructiva in om. Aceasta vestejeste mintea, distorsioneaza gandurile, duce la tot felul de teorii extraordinar de destepte si subtile, la superstitii absurde, dogme si alte credinte.(Krishnamurti). Vestejeste mintea, distorsioneaza gandurile! Cred si marturisesc ca Hristos nu a venit in lume sa aduca frica, ci sa ne izbaveasca de ea! Nu a vrut sa intemeieze o alta religie, ci sa ne descopere dragostea lui Dumnezeu-Tatal pentru om! Nu a vrut sa dezvolte teorii geniale, ci sa ne invete sa traim fara frica izbavindu-ne din blestemul ei!. "Inimii ii este frica sa nu fie ranita si de aceea nu invata sa danseze. Visului ii este frica sa nu se trezeasca si sa vada ca nu are nicio sansa. Si sufletului ii este frica de moarte, de aceea nu invata niciodata sa traiasca."( Bette Midler).
Haideti sa nu ne mai punem multe intrebari, ci pur si simplu sa traim. Caci dragostea nu este gandire, ci sentiment dumnezeiesc. Iar atunci cand ne incredintam viata exclusiv in puterea mintii si a logici, incepem sa ne punem intrebari din ce in ce mai complicate si singurul rezultat va fi un ocean de intrebari la care asteptam teorii si raspunsuri. Asteptarea poate fi benefica spun unii, insa pierdem contactul cu timpul si cu noi insine, si astfel nu traim. Important este sa faci, nu sa intrebi.
"Frica de necunoscut ne distrage atentia de la ceea ce cunoastem" (Ylipe), si astfel pierdem esentialul -caci toate cele nevazute ne sunt totusi impartasite de Mantuitorul prin Harul Duhului Sfant- ramanand in frica si uit ca "Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi.[.] Chiar daca voi umbla prin mijlocul mortii, nu ma voi teme de rele, pentru ca Tu esti cu mine"(Ps. 22/23, 1,4).
Marii Mucenici si purtatori de biruinta sunt exemple incontestabile de suflete ce au invins frica prin dragoste, moartea prin viata in Hristos, si indoiala prin incredintarea totala a sufletului in mainile Tatalui.
Intr-un singur caz sunt de acord cu frica, daca "A-ti fi frica inseamna ca iubesti Viata" dupa cum spunea un scriitor contemporan. Dar asta inseamna sa ai frica Lui Dumnezeu, agonia ce iti tine simturile si sufletul in trezvie spre a-ti indrepta intotdeauna privirea catre El, cernand in inima ta continuu ce trebuie sa faci ca sa ramai in Iubire, fiind mereu pregatit sa dai ce ai mai bun din tine cu liber-consimtamant.
Traieste iubind si astfel frica se va departa de la tine.
Arhim. Siluan Visan
Arhim. Siluan Visan
-
Teama de Dumnezeu
Publicat in : Pilda zilei
-
Teama de Dumnezeu
Publicat in : Pilda zilei
-
Tamaduirea fricii. Frica de Dumnezeu
Publicat in : Religie -
Despre frica lui Dumnezeu
Publicat in : Poezii ortodoxe
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.