Spre finalul Apocalipsei, în penultimul capitol, Mântuitorul ne transmite un mesaj care ar trebui, mai ales în aceste zile, să ne pună pe gânduri dacă nu chiar să ne cutremure: “S''a făcut! Eu sunt Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul. Celui ce însetează, Eu în dar îi voi da să bea din izvorul apei vieții. Biruitorul va moșteni acestea și Eu îi voi fi Dumnezeu și el Îmi va fi Mie fiu. Cât despre cei fricoși și necredincioși și spurcați și ucigași și desfrânați și vrăjitori și''nchinători la idoli și toți cei mincinoși, partea lor este''n iezerul care arde cu foc și cu pucioasă, care este moartea cea de-a doua” (21, 6-8). Să luăm aminte cu atenție: în enumerarea finală a păcatoșilor, primii nu sunt menționați necredincioșii sau desfrânații sau cei mândri, ci fricoșii. Iar acești “fricoși” menționați aici (δειλοῖς în greacă) sunt de fapt lașii, cei care se sperie atât de ușor de lucrurile de care nu ar trebui să fie înfricoșați. Căci tot Mântuitorul ne atenționează: “Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă; ci mai degrabă temeți-vă de acela care poate ca și sufletul și trupul să le piardă în gheenă” (Matei 10, 28).
Realitatea acestor zile este însă frica, frica deseori complet irațională. Teama de a nu avea hârtie igienică este anecdotică, însă ea nu este decât exemplul ilar al panicii, chiar demenței care pune stăpânire pe oamenii societății actuale când se confruntă cu acest virus “care ucide trupul”. Problema vine din faptul că omul actual, autonom față de Dumnezeu, nu-l cunoaște pe cel care poate ucide sufletul și nu-i vede faptele și chipul ascunse în chiar evenimentele acestor zile. Pentru că acest virus care vine peste noi ca o plagă precum acelea din Vechiul Testament, este folosit de vrăjmașul mântuirii cu mare dibăcie, iar tragedia este că oamenii nu sunt atenți la acestă acțiune a lui.
Cea mai mare realizare a vrăjmașului - prin intermediul virusului - este oprirea Sfintei Liturghii. Poate că nu realizăm cu totul magnitudinea acestui lucru care, dacă se realizează cu acceptul și participarea noastră ca și Biserică, ne transformă în apostați și ne expune pericolului cel mai grav, mult mai grav decât orice maladie. Sfântul Apostol Pavel le scrie tesalonicenilor despre Ziua cea înfricoșătoare a Domnului: “Să nu vă amăgească nimeni, cu niciun chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu. Nu vă aduceţi aminte că, pe când eram încă la voi, vă spuneam aceste lucruri? Şi acum ştiţi ce-l opreşte, ca să nu se arate decât la vremea lui. Pentru că taina fărădelegii se şi lucrează, până când cel care o împiedică acum va fi dat la o parte” (2 Tes 2, 3-7). Ce-l oprește oare pe vrăjmaș să-și extindă acțiunea, tirania, asupra lumii? Nu poate fi decât Duhul Sfânt, și mai exact Sfânta Liturghie, Jertfa cea nesângeroasă după cum tâlcuiește, printre alții, și părintele Arsenie Boca: “Sângele Mielului din Sfânta Împărtăşanie mai ţine sufletul în oase şi lumea în picioare. Precum Taina Pocăinţei e un dar al Cerului, sub chip smerit, pentru mântuirea fiecărui suflet în parte, aşa Sfânta Liturghie, marea taină, ascunsă iarăşi sub chip smerit, mântuieşte lumea, sau o fereşte de urgiile antihristului”.
Trebuie să fim responsabili, este adevărat. Trebuie să ne gândim la ceilalți - asta nu e o descoperire nouă pentru noi, este chiar inima credinței noastre, care “fără fapte moartă este”. Însă pentru ca acestea să fie drepte, trebuie să nădăjduim în Domnul. Ne putem închide în case, putem supraviețui oricărei molime, dacă însă lăsăm panica morții să ne cotropească sufletele, atunci ne va merge numele că trăim, dar vom fi în fapt morți (Apoc. 3, 1).
Revenind astfel la frică - ea este cea care ne închide azi bisericile, lipsindu-ne pe noi, creștinii - care suntem prada cea mai vânată a diavolului - de Pâinea Vieții, mai ales în aceste zile ale Marelui Post. Să nu pierdem din vedere că lupta vrăjmașilor nu este împotriva trupurilor, ci a sufletelor. Și tocmai în aceste condiții, în această situație care necesită luptă “până la sânge”, țările noastre așa-zise “creștine” (începând din păcate cu Grecia) își închid de bună voie bisericile, de frică, uitând că “lumea zace în cel rău”. Nu este alt răspuns potrivit aici, nu există altă tâlcuire: suntem confruntați cu o lucrare de amăgire, una dintre acele “amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării”, menționate de Sfântul Apostol Pavel (2 Tes. 2, 10). Și, din păcate, marea parte a creștinilor se dă la o parte din calea tăvălugului celui rău. Martirii nu au făcut așa. Poate că e vremea să citim Viețile Sfinților în altă notă, ca și cum le-am fi contemporani.
Nu vom cădea nici în cealaltă extremă a fricii. Vremea sfârșitului lumii nu a venit încă. Dar cu fiecare zi pe care o trăim în frică, venirea ei se accelerează. Iar pentru noi toți de fapt sfârșitul lumii este aproape, este moartea care ne pândește la fiecare pas. “După cum toți mor în Adam, tot așa toți vor învia întru Hristos. Dar fiecare în ceata sa: Hristos, ca pârgă; apoi cei ai lui Hristos, la Venirea Lui” (1 Cor. 15, 21-22). Să ne căznim deci, cu toată puterea, în rugăciune și în cuvânt, să fim în ceata lui Hristos, nu în cea a fricoșilor. “Împărăția cerurilor se ia cu asalt”. Fricoșii nu iau cu asalt nimic.
Paul Cocei
Paul Cocei
-
Frica de Dumnezeu si gandul la Judecata
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Tamaduirea fricii. Frica de Dumnezeu
Publicat in : Religie -
Frica de Dumnezeu
Publicat in : Credinta -
Frica de Dumnezeu - Sfantul Serghie Meciov
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Socul ontologic - frica, descurajarea, deznadejdea
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.