Halloween-ul, transformarea sfintilor in vrajitori

Halloween-ul, transformarea sfintilor in vrajitori

Dovleci, masti, costume, focuri, copii, spirite bune sau rele, fantome, varcolaci, colindat, chiar si UNICEF. Toate in numele sfintilor, intr-o sarbatoare de import, cu nume pe cat de generos, pe atat de pervertit: Halloween. Civilizatia occidentala reuseste, din nou, o fatala pirueta spirituala: transformarea sfintilor si a crestinilor adormiti intru Domnul, in vampiri, varcolaci si alte intruchipari ale groazei. In Evanghelia Duminicii care tocmai a trecut, Hristos afirma un adevar fundamental al existentei umane: moartea este doar un somn, nu o disparitie in inexistenta de unde am venit. De aceea, pentru crestini, sfintii si cei adormiti sunt vii cu sufletul. Teologic vorbind Dumnezeu este al viilor, nu al mortilor, conform Scripturii. Iar sufletul, stim bine, este facut dupa chipul lui Dumnezeu, adica nemuritor. Afirmatia lui Iisus starneste insa rasete in anturajul Domnului, parca prevestind ceea ce avea sa urmeze in istoria civilizatiei crestine: cei nepregatiti si nematurizati duhovniceste vor lua in ras multe din sarbatorile crestine, transformandu-le intr-un soi de carnaval al denaturarii sfinteniei, frumosului si amintirii celor plecati dintre noi.

Halloween-ul se inscrie pe aceasta linie. El apare, initial, in Biserica Romano-Catolica, ca o mutare a practicilor ortodoxe legate de sfinti si de cei adormiti, facuta in 835 de catre papa Grigorie al IV-lea. Sub numele de All Hallows' Evening, se marca seara de dinaintea zilei de 1 noiembrie, in care se facea cinstirea tuturor sfintilor iar a doua zi, pe 2 noiembrie se pomeneau toti cei adormiti. Ideea se regaseste si la ortodocsi, atat prin Duminica Tuturor Sfintilor (prima dupa Rusalii) cat si prin zilele de pomenire a celor adormiti (Mosii de vara si de iarna, precum si sambetele Postului Mare). Sub influenta unor sarbatori de origine celtica (Samhain, tinuta tot pe 1 noiembrie si Convertirea celtilor la crestinism) seara de Halloween a incorporat valori pagane si denaturari crestine, rezultand un teribil sincretism, un fel de mix de valori de diverse origini, peste care s-a suprapus comercializarea de tip carnaval a simbolurilor. Caci, cu cat inglobezi intr-un eveniment valori din diverse surse, creste si numarul de simboluri aferente, ceea ce contribuie la diversitatea produselor comercializate pe post de simbol: lanterna lui Jack (dovleacul decupat ca o fata monstruoasa), costume de vrajitori, varcolaci sau scheleti ambulanti (aluzie la cei adormiti) si lista poate continua.

Ar fi multe de discutat aici, legat de aceste simboluri, insa este suficient sa remarc o chestiune: in vreme ce Haloween-ul recurge la simboluri vestimentare, in acelasi timp aud voci opozante pe tema inutilitatii vesmintelor liturgice ale clerului. Despre asta, mai pe indelete, cu alt prilej. Remarc acum numai incorectitudinea raportarii la tema simbolului vestimentar, fie si din perspectiva politically correctness. Daca ei au voie sa se costumeze cu astfel de simboluri, noi de ce nu am avea dreptul la simbolurile noastre? Desigur, putem discuta despre necesitate si moft, despre vesminte paupere sau luxoase (inutil, dupa mine), dar nu putem desfiinta valoarea de simbol. Daca Europei nu prea ii mai place de crestinism, la fel trebuie sa se intample cu ONU si UNICEF? Revenind la Halloween, in tot acest amestec ce denatureaza invatatura crestina despre sfinti si cei adormiti, apare o vedeta de talie internationala: UNICEF. Este vorba, mai precis, de un program, intitulat Trick-or-Treat for UNICEF, care isi propune sa colecteze fonduri pentru copii aflati in dificultate chiar de Halloween. Statisticile sunt impresionante, colectele ajungand la 188 milioane de dolari la nivel mondial. Impresionant si onorant, am putea spune.

Doar ca…. lucrurile ar fi mult mai bune daca aceasta colecta nu s-ar constitui intr-un fel de veriga slaba a Halloweenului. Colecta incearca sa se foloseasca de colindatul copiilor de Halloween, sustinand inlocuirea donarii de bomboane catre colindatori cu donarea de fonduri pentru copiii defavorizati. Ideea este generoasa din punct de vedere uman, numai ca, in subsidiar, UNICEF nu face decat sa promoveze ideologia Halloween ca fundament pentru colectarea de fonduri. Ceea ce nu mi se mai pare atat de bine si de frumos. Destul ca mercantislimul a transformat sarbatoarea in carnaval, acum acesta trebuie intretinut si pentru colecte? Ca sa nu mai spun ca, in virtutea ideii generoase de a-ti ajuta aproapele, actiunea UNICEF devine fundament ideologic pentru strecurarea Halloween-ului in scolile publice, chiar si la noi. Ici, colo, se mai gaseste cate un cadru didactic care, sub masca UNICEF, organizeaza Halloween-ul la clasa. Şi uite-asa, copiii nostri invata un crestinism denaturat, doar pentru ca ora de religie deranjeaza, in vreme ce Halloween-ul modern isi vede linistit de treaba. Deh, cica nu da bine sa te opui schimburilor interculturale, in vremurile astea de integrare euro-atlantica. Se supara „Inalta Poarta” si pari anacronic. Dar oare de ce n-ar folosi UNICEF Pastele sau Craciunul pentru astfel de actiuni?! Daca Europei nu prea ii mai place de crestinism, la fel trebuie sa se intample cu ONU si UNICEF? Mai remarc faptul ca, la noi, Halloween-ul are si o replica (ca la cutremure). Astfel, noaptea Sf. Andrei a fost transformata, printr-un procedeu asemanator celui de Halloween, in noaptea strigoilor. Impactul in traditia populara a fost atat de puternic, incat Vasile Alecsandri va scrie in 1857 o poezie intitulata chiar asa Noaptea Sf. Andrii. Peisajul descris acolo este identic cu un Halloween tipic romanesc: sfinti, morminte, strigoi, Satan etc. Dar chiar si asa, poezia respecta ideea Dreptei Judecati, caci glasul cel ceresc aduce pedeapsa peste cei rai. Prin urmare, constat cu amaraciune ca occidentul a transformat un important eveniment crestin, prin placerile si interesele mercantile ale contemporaneitatii, intr-un carnaval grotesc al distractiei si al transformarii sfintilor si crestinilor adormiti in varcolaci, vampiri si alte aratari de groaza.

Sigur, e dreptul lui sa o faca. Dar sa nu ne mire atunci orbecairea spirituala dupa Lumina cea cereasca sau invartirea in cerc in cautarea solutiilor la problemele lumii contemporane. Caci, vorba aceea: cine seamana vant, culege furtuna. Mai tare ma intereseaza insa ce urmeaza dupa Halloween!? Daca ar fi sa ne reintoarcem la Evanghelia invierii fiicei lui Iair, cu care am inceput, raspunsul este limpede: scoaterea afara a celor ce rad de crestinism, de catre Insusi Hristos, pentru a nu fi partasi minunii invierii copilei. Prin asta, i-a scutit de sacrilegiu, intrucat cui nu-i place dragostea sfintilor, nici nu se cuvine sa aiba parte de ea. Pentru ca sfintilor si celor adormiti nu li se cuvin rasete, ci dragoste si rugaciune.

Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

Despre autor

Eugen Tanasescu Parintele Eugen Tanasescu

Senior editor
184 articole postate
Publica din 04 Octombrie 2025

Pe aceeaşi temă

25 Octombrie 2016

Vizualizari: 5008

Voteaza:

Halloween-ul, transformarea sfintilor in vrajitori 5.00 / 5 din 1 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Anisia Maria ConstantinPostat la 2013-10-31 21:08

    Doamne ajuta! Ma iertati parinte! Aveti perfecta dreptate! Am ajuns sa importam numai lucruri rele. Crestinismul se pierde usor usor si sigur. Singurii vinovati sunt parintii (parerea mea). In loc sa alerge cu copii prin supermarket-uri dupa tot felul de costume si dovleci mai bine ar cumpara un Sinaxar sa ii explice copilului ce Sfinti Parinti sarbatorim in fiecare zii.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact