Exista acuma o tendinta de a psihologiza „cazul Iuda”, de a face din el o poveste siropoasa, demna de emisiunile lui Oprah: o personalitate complexa (da bine epitetul asta in psihanaliza) cu multe indoieli, care l-a iubit pe Iisus, facea minuni in rand cu ceilalti ucenici, si nu-i asa ca trebuie sa-l iubim? Pentru ca in fond e si el om, si a participat activ la maretia lui Dumnezeu dovedindu-i nesfarsita putere. Asa-zisa lui evanghelie tocmai la coarda asta sensibila apeleaza: Iuda a implinit un destin, el de fapt n-a fost rau.
Sa nu fim penibili !
Va recomand spre lectura cartea „Iuda” a lui Ion Gavrila Ogoranu, scrisa in colaborare cu una dintre nepoatele sale, Anamaria Ciur. Nu e o carte documentata cu ultimele informatii in materie de crestinism, mistere ale templierilor, evanghelii aparute din senin, conspiratii a la Dan Brown sau mai stiu eu ce alte ineptii.
E o carte scrisa in ani de pribegie, cand autorul era urmarit in munti de Securitate. Manuscrisul a cazut in mainile urmaritorilor, si paradoxal, nu a fost distrus, ci fotografiat. Este de fapt testamentul unui luptator din Rezistenta Anticomunista Fagaraseana.
Ultimul capitol a fost terminat post-mortem de nepoata sa. Nu stiu cum sa ma fac mai inteles pentru ahtiatii de Discovery Channel, dar e cartea unui om care a vazut mai multi tradatori la viata sa decat a vazut insusi Iuda... mi-e greu sa cred ca nu cunostea psihologia tradatorului.
Trebuie spus ca Ion Gavrila Ogoranu a fost un mare crestin, genul (acuma foarte rar) de roman care afirma ca fara Dumnezeu nu ar fi putut trai. Si el l-a vazut pe Iuda asa: ca pe un om foarte rau, fara dubii in rautatea lui; ca pe un camatar dornic doar sa se innavuteasca, de fapt, ca pe un iudeu ce astepta un Mesia acoperit cu aur, si nu putea pricepe adevarata Imparatie a lui Dumnezeu.
Pentru Gavrila Ogoranu, Iuda nu are dubii in pervertita sa credinta, asa cum Iisus nu are indoieli in fata adevarului divin. De fapt, tocmai pentru ca intreaga sa viata a fost orbit de innavutirea materiala, contacul cu inocenta lui Iisus l-a impins la suicid.
Ce poate fi mai simplu decat o atare explicatie?
Ceea ce nu poate pricepe noul val de hermeneutici crestini, este puterea lui Hristos. Daca Iuda l-ar fi iubit pe Dumnezeu, i-ar fi ascultat poruncile si invataturile. Daca i-ar fi ascultat invataturile, in primul rand nu l-ar fi tradat, mai ales dupa ce i se spune ca va fi un tradator (instiintandu-l, Iisus il pune de fapt sa aleaga), sau daca chiar l-ar fi tradat - sa admitem ca Iuda era un invatacel bun care a lipsit la lectia despre iubirea de aproapele - nu s-ar fi sinucis. Pentru ca daca Iuda a lipsit la lectia despre iubirea de aproapele, si la lectia despre iubirea de Dumnezeu, Datatorul-de-Viata, inseamna ca „nu a fost deloc la scoala”.
De cati doctori de simbolisica e nevoie ca sa se inteleaga asta? Ce putea sa-l impinga la suicid daca nu constiinta faptului ca era calaul unui inocent? Pentru Ogoranu exista doar unsprezece ucenici: al doisprezecelea e un intrus, cu samburele raului innascut. Minunile pe care le savarsea in calitate de ucenic erau asemanatoare cu minunile pe care le puteau face si fariseii, pentru ca harul divin nu e musai asupra celui care face minunea, ci asupra aceluia caruia i se face minunea. Din cauza asta Iisus le spunea oamenilor „credinta ta te-a vindecat”.
Credinta vindeca, nu te gadila-n orgoliul tau de vraci.
Tot ce imi mai ramane sa va sfatuiesc asadar, este ca inainte de a citi carti despre Iuda ale unor oameni cu nume englezesti, incercati si unele povestiri romanesti, ca nu sunt chiar de lepadat.
Alexe Poldi
Alexe Poldi
-
Iuda Iscarioteanul, in profetiile Vechiului Testament
Publicat in : Patimile lui Hristos -
Sinuciderea lui Iuda Iscarioteanul
Publicat in : Patimile lui Hristos -
Prezicerea tradarii si demascarea tradatorului
Publicat in : Patimile lui Hristos -
Iuda si noi
Publicat in : Saptamana Patimilor -
Evanghelia lui Iuda: Scriere gnostica sau Evanghelie crestina?
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.