Ispitele Ortodoxiei din zona buzunarului: sex si bani

Ispitele Ortodoxiei din zona buzunarului: sex si bani

Luna trecuta, Sfantul Sinod al Episcopilor Bisericii Ortodoxe din America a revizuit strategia, standardele si procedurile cu privire la abaterile sexuale din Biserica, cu scopul de a oferi un mediu sigur si sanatos pentru toti credinciosii. Sinodul deplange pacatul abaterilor sexuale, dar afirma ca va trata in forta si nu va tolera astfel de abateri, in randul clericilor sau credinciosilor. Pe pagina de internet a Sinodului american, se gasesc trei documente oficiale: Strategia, standardele si procedurile cu privire la abaterile sexuale din Biserica, Procedurile privind plangerile si acuzatiile privind abaterile sexuale si Raportul Parohial anual de conformitate. Fiecare mi s-a parut foarte interesant. Primul descrie pe larg (32 de pagini), care este viziunea ortodoxiei americane asupra abaterilor si hartuirii sexuale.



Structurat in 15 capitole, documentul trateaza in amanunt fiecare aspect legat de tema in discutie: definirea termenilor, strategia si principiile Bisericii privind sexualitatea, standardele de conduita ale clerului si credinciosilor, scopuri si metode de implementare a proiectului, organismele bisericesti abilitate in rezolvarea cazurilor de plangeri si acuzatii, metodele de investigare si luarea deciziilor in cazurile de abatere sexuala. Documentul inspira o tratare foarte atenta a problemei abaterilor sexuale, atat pe linie disciplinara, cat si pe linie pastorala. Orice caz este analizat in profunzime, atat din punctul de vedere al victimei, cat si din punctul de vedere al celui acuzat. Se are in vedere infiintarea de programe de supraveghere la nivelul fiecarei parohii, si se acorda o importanta deosebita cazurilor de copii abuzati. Totul se desfasoara intr-o cronologie bine determinata, cu termene bine fixate.

Se investigheaza orice plangere sau acuza, fie ca este verbala sau scrisa, dar se acorda si o atentie deosebita educatiei si preventiei. Al doilea document contine 5 pagini si descrie amanuntit procedurile ce trebuie urmate de catre cler sau credinciosi, in cazul unei abateri sexuale. De retinut este si definitia ampla a abaterii sexuale:este un comportament sau o suma de comportamente al unui individ ce au ca scop obtinerea de favoruri sexuale de la o alta persoana sau in detrimentul altei persoane ori in situatia in care autorul este intr-o pozitie de autoritate fata de victima (fizica, psihica, emotionala sau spirituala).

Plangerile se pot face verbal sau in scris, catre autoritatea superioara celui incriminat, cu asigurarea confidentialitatii: Paroh, Oficiul pentru Examinarea Acuzatiilor de Abuz Sexual, Episcop sau, in cazul in care chiar Episcopul este incriminat, Mitropolitul de care apartine Episcopul. Ultima autoritate la care se poate apela este Secretariatul Sfantului Sinod, pentru cazurile ce privesc Mitropolitii. Ultimul document contine un Raport Parohial Anual, de conformitate a parohiei cu politicile Bisericii privind abaterile sexuale. Practic, este vorba de 6 domenii de raportare: informarea si documentarea membrilor parohiei implementarea programelor de supraveghere a persoanelor care au abuzat minori implementarea proiectelor si a verificarii cazierelor rapoarte ale verificarilor stadiilor proiectelor politicile de supraveghere a tinerilor de catre minim 2 adulti angajamentul de respectare a politicilor Bisericii, de catre cei implicati in programele de supraveghere si de catre membrii consiliului parohial Asadar, din cele descrise pana aici, inteleg ca Biserica Ortodoxa din America si-a propus intarirea disciplinei privind cazurile de abuzuri sexuale.

Tinand cont de faptul ca statisticile americane asupra abaterilor sexuale sunt in crestere, actiunea este fireasca. Cateva cifre sunt relevante: la fiecare 2 minute un american este agresat sexual, anual se inregistreaza o medie de 237, 868 victime, 15% dintre victime sunt minori sub 12 ani, in doua treimi dintre abuzuri agresorul isi cunoaste victima, 60% dintre cazuri nu sunt raportate la politie, iar 98% dintre violatori n-au stat o zi in inchisoare. Dincolo de aceste date concrete, efecte sufletesti ale unui abuz sexual sunt grave. Conform acelorasi statistici, un abuz sexual multiplica riscul ca victima sa fie afectata. Astfel, riscul de depresie creste de 3 ori, riscul de suicid creste de 4 ori, riscul de stres posttraumatic creste de 6 ori, riscul de alcoolism creste de 13 ori, riscul de consum de droguri creste de 26 de ori. Prin urmare, luarea de atitudine din partea Bisericii Ortodoxe Americane era de asteptat si cred ca este binevenita.

De amintit ca in cadrul Sinodului american se regasesc si doi episcopi romani, dar care nu apartin canonic de Patriarhia Romana, ci de cea a Rusiei: IPS Natanael, Arhiepiscop al Detroit-ului si al Episcopiei romane din America si PS Irineu, Episcop de Michigan. Dar la noi? Cum societatea romaneasca are mai mult de luptat cu coruptia si hotia, Sfantul Sinod al BOR a adoptat, inca de prin 2009, hotarari privind disciplina financiar-contabila si administrativ-patrimoniala in Biserica Ortodoxa Romana. Masurile au in vedere obligatia eparhiilor, parohiilor si manastirilor de a evidentia cu strictete veniturile si cheltuielile, de a produce si detine inscrisuri legale privind dreptul de proprietate asupra bunurilor pe care le poseda, precum si asupra acelor bunuri aflate vremelnic in administrare. Evident, aceasta este reactia fireasca la tendinta anumitor clerici si credinciosi de a se lasa prada ispitelor financiare. Asadar, si intr-un caz, si in altul, ispitele majore ale Ortodoxiei raman in zona…buzunarului.

(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)

 

.

Despre autor

Eugen Tanasescu Parintele Eugen Tanasescu

Senior editor
184 articole postate
Publica din 07 Ianuarie 2026

Pe aceeaşi temă

29 Noiembrie 2013

Vizualizari: 1763

Voteaza:

Ispitele Ortodoxiei din zona buzunarului: sex si bani 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact