Cantarea corala in Biserica Ortodoxa Romana

De la patrunderea ei in cultul divin pana la sfarsitul secolului al XIX-lea

Inca din prima jumatate a secolului al XIX-lea cultura muzicala in Biserica Ortodoxa Romana intra intr-o noua etapa a dezvoltarii sale, prin patrunderea in cultul divin, alaturi de cantarea monodica de strana, a cantarii coral-armonice. Aceasta se datoreste, in buna masura, ideilor reformatoare ale revolutiei franceze de la 1789, pentru egalitate, fraternitate, independenta nationala si formarea unei culturi proprii, avansate, care sa corespunda spiritului de progres si modernizare la care tindea omenirea. Starea aceasta cerea crearea neintarziata a unor institutii culturale si in tara noastra. Astfel, au luat fiinta: societatea culturala-filar-monica din Bucuresti (1833), o scoala muzicala numita "Conservatorul Filarmonic-Dramatic din Iasi" (1836), Conservatorul de Muzica din Iasi (1860) si cel din Bucuresti (1864) etc. - institutii care, desigur, au avut o mare inraurire si asupra noii directii muzicale bisericesti, caci de acum Biserica Ortodoxa Romana n-a mai putut ramane straina acestor prefaceri cultural-muzicale, respectiv curentului cantarii corale venit direct din Apus sau trecut prin filiera ruseasca.

Patrunderea acestei noi forme de cantare in Biserica noastra s-a facut, cum era si firesc, treptat, manifestandu-se la inceput mai timid, iar mai apoi, luptand din rasputeri pentru castigarea prioritatii in fata celei monodice. Lucrul acesta ni-l dovedesc unele injghebari corale bisericesti si diferitele scoli de muzica armonica in genul "Asezamantului Choral" infiintat pe langa biserica domneasca de la Curtea Veche, de catre Arhimandritul Visarion, inca din timpul domnitorului Gh. Bibescu (1842-1848), in scopul "imbunatatirii cantarii bisericesti prin cantarea in armonie". Visarion formeaza din elevii acestei scoli armonice primul cor bisericesc din Principatele Romane, aplicand un repertoriu alcatuit din lucrarile compozitorilor rusi, traduse in romaneste si adoptate, pentru catva timp, si de alte formatii corale ce au luat fiinta dupa aceea.

 

 

Se mai mentioneaza existenta unui cor armonic, pe la 1848, la biserica Cretulescu din Bucuresti, instruit de Anton Pann.

Dar necesitatea unei bune organizari a cantarii corale in Biserica se impunea tot mai mult. De aceea, la 1864, cand s-a infiintat Conservatorul din Bucuresti, a inceput sa-si desfasoare activitatea pe langa el, un cor bisericesc alcatuit din vreo 50 de persoane, sub conducerea lui Grigore Manciu.

Tot in acest timp, in Moldova, incercarile de a se injgheba coruri bisericesti deveneau tot mai frecvente. M. Gr. Poslusnicu, dupa dovezile luate din revista "Arta" (1893), afirma ca pe la inceputul secolului al XIX-lea exista la Manastirea Neamt un cor instruit pe notatia muzicala numita sinodala. Incercarile acestea au continuat pana cand, in 1844, Alex Petrino, profesor la catedra de muzica occidentala, infiintata in timpul domnitorului Mihail Sturdza (1834-1848), la Seminarul din Socola, pune bazele unui cor bisericesc, desfiintat in 1848, in urma contestatiei facuta de mitropolitul Moldovei Meletie catre Patriarhul Ecumenic si reinfiintat de G. T. Burada, la 23 aprilie 1854, cand a cantat Sfanta Liturghie, pentru prima oara, in biserica Sfantul Athanasie si Chiril din Iasi. Pe la sfarsitul anului 1863, mitropolitul Calinic Miclcscu a organizat un internat pentru copiii-cantareti, unde erau supravegheati in mod special pentru pastrarea sanatoasa a vocii, pentru a fi folositi ii corul mitropoliei, condus tot de G. T. Burada, dupa care s-au perindat mai multi dirijori pana in 1876, cand conducerea acestuia o va lua Gavriil Musicescu.

In Banat, primul cor bisericesc a luat fiinta in anul 1840, la Lugoj, cor care la inceput era condus de invatatorul Ghina si a cantat, pentru prima oara, liturghia la sarbatorile Sfintelor Pasti din anul 1841.

In Ardeal, prima formatie corala dateaza din anul 1850, la Cluj. Despre activitatea ei muzicala nu prea avem date suficiente. Doar Tibe-riu Brediceanu, in "Raportul cu privire la situatia corurilor ardelenesti", spune: "...iara muzica corala bisericeasca a fost numai straina: sarbea-sca sau greceasca, cu textele traduse. Mult s-a cantat in bisericile noastre liturghia vienezului Randhartinger compusa pe melodii de strana grecesti.

Dupa unirea Principatelor cantarea corala devine si in Biserica Ortodoxa Romana o realitate, introducerea ei in cultul divin facandu-se, de data aceasta, in mod oficial, legal, prin Decretul Nr. 101/18.1.1865, emis de domnitorul Al. I. Cuza, care numeste pe profesorul de muzica Ion Cart, inspector general al corurilor din Bucuresti. De acum incepe a se organiza coruri si in oraselele de provincie.

Trebuie insa amintit ca acest nou gen de cantare, desi binevenit, a avut urmari nu prea favorabile dezvoltarii corale bisericesti curate, romanesti, deoarece nu de la inceput si-au dat seama muzicienii nostri ca daca este vorba sa avem cantare corala in Biserica, aceasta cantare nu trebuie sa fie alta, decat cea de strana, prelucrata si armonizata in spirit national cerut de Biserica noastra. Or, cantarile patrunse in cultul nostru divin "aveau un vadit caracter laic, un caracter de imprumut, cu totul strain si nepotrivit spiritului Bisericii Ortodoxe de Rasarit, iar urmele acestora se mai resimt si azi in unele biserici cu cor". Tot in acest sens muzicologul Zeno Vancea zicea ca "o evolutie fireasca a muzicii noastre bisericesti ar fi fost in directia crearii unui stil polifon pe baza cantarii de strana; or, in loc de a se crea un astfel de stil (...) s-a pastisat stilul unei alte culturi muzicale, in care primatul il detine elementul armonic strain - cel putin in forma sa functionala - de adevarata conceptie muzicala a neamului nostru...". De altfel, din lucrarile corale bisericesti ale compozitorilor romani din secolul al XIX-lea vom distinge influenta a trei curente mai importante: a) curentul germano-italian, b) curentul rusesc sau italo-rusesc si c) curentul traditionalist "care a promovat autenticele coordonate ale unei stravechi culturi muzicale, ce a avut la baza cantecul de strana cu un aspect modal si cu alta organizare ritmica fata de melosul occidental", - curent inceput pe la sfarsitul secolului al XIX-lea si dezvoltat in secolul al XX-lea.

Reprezentanti de seama ai cantarii corale in Biserica Ortodoxa Romana in secolul al XIX-lea

1. Alexandru Flechtenmacher, nascut la 23 dec. 1823, la Iasi, a studiat arta muzicala la Viena, intre anii 1834-1840, cu Joseph Bohm si Joseph Mayseder. Intors in tara, a ocupat, pe rand, postul de prim violonist in orchestra Teatrului Nationa] din Iasi pana in 1846; capelmaestru al orchestrei Teatrului condus de Matei Millo, dirijor al Teatrelor Nationale din Iasi, Craiova si Bucuresti, iar din 1861 a functionat ca profesor de muzica la Bucuresti pana in 1864, cand, odata cu infiintarea Conservatorului ele Muzica, domnitorul Al. Ioan Cuza 1-a numit profesor de vioara, violoncel si armonie, precum si director al acestui asezamant cultural-muzical. A murit la 28.1.1898 la Bucuresti. In ce priveste cantarile corale bisericesti scrise de A. Flechtenmacher, dupa cum bine observa si Doru Popovici, se caracterizeaza - fara a avea originalitate, deoarece muzica straina, mai ales romantismul german, exercita o puternica influenta asupra conceptiei sale muzicale - prin stapanirea sigura a mestesugului armoniei, precum si printr-o ingrijita scriitura corala a vocilor. Desi, constient de faptul ca trebuie cultivata o cantare corala bisericeasca cu adanci radacini romanesti, totusi compozitiile sale sunt impregnate de stilul neoromantismului german. Si cu toate acestea nu lipsesc din arhitectura lor muzicala nici unele formule modale, asa cum se poate vedea in antifonul 1 si 2, Sfinte Dumnezeule si in axionul duminical, desi respecta in buna masura conceptia muzicala bazata pe major-minorul clasic. Heruvicul insa si, mai ales, Ca pe imparatul in Re major, precum si raspunsurile mari in Sol minor si Sol major, prin caracterul lor oglindesc foarte bine influenta muzicii occidentale.

Alexandru Flechtenmacher, ca si G. Musicescu, mai tarziu, a compus toate axioanele praznicale in diferite tonalitati, ca Do, Re si Fa major (cele mai multe), precum si in Re si La minor (mai putine). Toate aceste creatii corale ale lui Flechtenmacher, impreuna cu cele ale lui Eduard Wachmann, de care ne vom ocupa imediat, constituie o prima etapa in istoria muzicii corale bisericesti la noi.

2. Eduard Wachmann s-a nascut la 10 febr. 1836 in Bucuresti. Ca si Flechtenmacher, Ed. Wachmann a studiat armonia si contrapunctul la Viena, cu Gustav Nottebohm si pianul cu Ioseph Dachs, iar intre 1859 si 1863, la Paris, cu Henry Reber, Michael Carafa s. a. Revenit in orasul natal, este numit dirijor al Teatrului de aici, apoi dirijor si director al Societatii "Filarmonica"- (1866-1906), al trupei de Opera Romana din cadrul Teatrului National (1895-1903) si, in sfarsit, in acelasi timp a functionat ca profesor de pian si armonie la Conservatorul din Bucuresti (1864-1903), precum si ca director al acestuia, din 1869 pana in 1903.

A murit la Bucuresti in ziua de 11 decembrie 1908. Creatia sa corala bisericeasca se compune din trei liturghii, axioane, heruvice, cantari la Te-Deum, concerte si diferite imnuri religioase pe care le gasim, fie in cartile de liturghie tiparite de autor, fie in "Repertoriul coral religios" tiparit de I. Bunescu in 1886. Caracteristicile generale ale acestor cantari corale sunt: in primul rand, marea varietate de tonalitati chiar in ca drul aceleiasi piese muzicale; in al doilea rand, marea varietate de conceptii melodico-polifonice si in al treilea rand, aplicarea tehnicii polifonice, mai ales a contrapunctului imitativ imprumutat din neoromantismul german, cu multa pricepere si siguranta din partea autorului. Si aceste note caracteristice sunt frecvente in toate lucrarile corale ale lui Wachmann, fie ca este vorba de piese mai mici, ca Ectenia mare, Veniti sa ne inchinam, Aliluia, Sfinte Dumnezeule, etc, fie de piese cu o intindere mai mare, ca Heruvice, raspunsuri mari, axioane, concerte etc. Dar, asemenea colegului sau mai sus pomenit, Wachmann este lipsit de originalitate in compozitiile sale bisericesti, stilul sau componistic fiind in fluentat mult de romantismul german, care era atunci la moda. Si cu toate acestea contributia lor la introducerea si inradacinarea cantarii corale in Biserica Ortodoxa Romana este apreciabila.

3. Ion Cart, nascut in Pasestii-Falciului, in 1820, si-a facut studiile superioare la Academia Mihaileana si la Conservatorul din Iasi infiintat in 1860. Mai tarziu il vom intalni ca profesor la Conservatorul din Bucuresti, precum si inspector oficial al corurilor de aici. A murit in anul 1875. Opera sa corala bisericeasca se reduce la o liturghie si la cateva concerte-chinonice. In prefata liturghiei "aranjata pe trei voci dupa cantarile cercetate si autorizate de Guvern in deplina intelegere cu repauzatul Mitropolit Sofronie Miclescu la 1860, pentru uzul manastirilor Neamt, Agapia si Varatec si tiparita la Bucuresti in 1865, dupa ce face o scurta apologie a cantarii corale bisericesti si a inevitabilitati influentelor occidentale, recunoaste ca lucrarea sa este imperfecta, in-trucat el nu are "nici talentele, nici studiile perfecte pentru compunerea sau macar aranjarea unor asemenea uvrage (lucrari), care sunt de cea mai mare insemnatate si ca "in prelucrarea acestui opuscul a avut de norma scrierile barbatilor recunoscuti in aceasta specialitate". In ce priveste melosul majoritatii cantarilor corale ale lui Cart, constatam ca acesta se reduce foarte adesea la cateva formule scurte, stereotipe si repetate de mai multe ori, in stil recitativ, cu acorduri simple, fie in Do si Sol major, fie in Re minor, etc. E adevarat, cateva din ele, ca Heruvicul in Fa minor si Ca pe imparatul in Fa major, lucrat contrapunctic, au prins radacini, fiind si astazi executate de catre unele formatii corale mai modeste, dar sunt vizibil influentate de stilul italo-rusesc. Cu exceptia acestora, registrul celorlalte piese corale bisericesti ale lui Cart este limitat, ele fiind compuse pentru incepatori in ale cantarii coral-armo-nice - cantareti, canonarhi si paracliseri. Dar, asa cum sunt au contribuit si ele intr-o oarecare masura la patrunderea definitiva a can-tarii corale in Biserica Ortodoxa Romana.

4. Carol Miculi, desi mai putin cunoscut decat altii in domeniul creatiei corale bisericesti, are totusi insemnatate din punct de vedere istoric-muzical, intrucat lucrarile sale religioase marcheaza o prima etapa a influentelor muzicii occidentale la noi. S-a nascut la 31 oct. 1821 la Cernauti si a studiat arta muzicala la Paris, intre anii 1844 si 1847, cu Frederic Chopin si cu Henry Reber. intre anii 1858 si 1897 a detinut functia de profesor si director al Conservatorului din Lwow si a murit la 23 mai 1807 la Lemberg. In domeniul cantarii corale bisericesti, se remarca printr-o interesanta Liturghie pentru cor mixt si solisti, care a fost cantata cu mult succes in anul 1864, cu ocazia sfintirii Catedralei Ortodoxe din Cernauti, precum si prin lucrarea "Veni Creator", pentru cor mixt si orga. Dar, din pacate, autorul, ca si cei pe care i-am analizat pana acum, n-a descifrat perfect rolul pe care a trebuit sa-1 aiba crearea unui stil polifon bazat pe cantarea de strana, lucru ce se va realiza ceva mai tarziu prin T. Georgescu, G. Ionescu, G. Musicescu, D. Kiriac, G. Cucu si vrednicii lor continuatori, pana in zilele noastre.

Totusi, Carol Miculi este socotit ca unul din cei mai mari muzicieni ai Bucovinei, care n-a pregetat sa-si aduca aportul sau si pe taram coral bisericesc.

5. Isidor Vorobchievici, nascut la 18 mai 1836 la Cernauti, studiaza teologia in orasul natal, avand ca profesor de muzica pe Stefan Nosievici, care i-a trezit interesul pentru cercetarea cantarii bisericesti. In 1861 a fost hirotonit preot pe seama parohiei Rusi-Moldovita, iar din 1868 pana in 1869 isi va continua studiile muzicale la Wiener Konservatorium, cu Franz Krenn, ca apoi, intors in tara, sa ocupe postul de profesor de cantare corala la scolile secundare, precum si de muzica bisericeasca la Seminarul din Cernauti, fiind in acelasi timp si dirijor de cor, din 1869 pana in 1903, cand, la 18 sept., moare.

 

A compus Liturghia Sfantului Ioan Hrisostom in 1881, o liturghie greco-orientala in 1887 si lucrarea intitulata "Cantari liturgice ori tale", dedicata prietenului sau Emanoil Ciuntuleac si tiparita la Viena in 1890. In majoritatea pieselor corale, cuprinse in aceasta ultima crare, autorul manuieste o polifonie densa si expresiva, utilizand frecvent "jocul" dintre Solo si Tutti. Aceasta se poate vedea in cantarile: Sfinte Dumnezeule, Aliluia, Heruvicul in Do si Fa major, care ne ofera mare parte o monodie simpla dar foarte frumoasa, desigur, prelucrata apoi polifonic, intr-o forma ingrijita; si "Ca pe imparatul", care e imbracat in intregime intr-o densa polifonie cu caracter imitativ. In Raspunsurile mari si Pe Tine Te laudam intalnim imitatii melodice foarte reusite, precum si cromatisme ce indica tonalitati cu totul diferite unele de altele, dar care nu zdruncina cu nimic echilibrul tonal in care sunt concepute initial. Remarcabil este si concertul "Tie se cuvine cantare" in Sol major, pentru cor barbatesc, scris, ca mai toate concertt de lauda, intr-un stil maret, de la inceput pana la sfarsit.

Privite din punct de vedere strict coral, cantarile sale religioase sunt bine inchegate, temeinice, dar din punct de vedere al stilului bis ricesc ele nu corespund spiritului cantarii traditionale ortodoxe, intrucat au suferit o accentuata influenta a romantismului german si a Renasterii italiene, cu care autorul a stat in contact catva timp, la Viena.

6. Alexandru Podoleanu a vazut lumina zilei in comuna Podoleni (jud. Neamt), la 30 august 1846. Dupa ce si-a terminat scoala de cantareti bisericesti de la Manastirea Neamt, a fost adus in Bucuresti de catre Ion Cart pentru a-1 inscrie la Conservator. Aici a studiat armonia compozitia si contrapunctul cu Ed. Wachmann. Absolvind cursurl Conservatorului, a fost numit profesor de muzica la Liceul Sfantul Sava trasandu-i-se totodata sarcina de a organiza corul bisericii Domnita Balasa. In aceasta calitate el si-a dat perfect de bine seama ca muzica noastra corala bisericeasca trebue sa apuce pe un drum mai sigur; mai propriu ei. De aceea si-a propus - si a reusit in foarte mare masura - sa creeze cantari bisericesti in spirit pur national, bazate pe cantarea traditionala a Bisericii noastre, aplicandu-le o armonizare adecvata. Astfel se explica faptul ca cele mai multe din melodiile sal religioase au devenit traditionale si oficiale in Biserica Ortodoxa Romana. Asa este cazul cu Doamne miluieste intreit, Crucii Tale, s Hristos a inviat in Fa major, cantarile de la Cununie, Imnul arhieresc Catismele de la inmormantare, irmoasele, Vesnica pomenire in Do minor chinonice, concerte etc, toate scrise pentru cor mixt si barbatesc. Aceste cantari sunt foarte echilibrate, accesibile oricarei formatii corale si foarte potrivite cu caracterul slujbei din care fac parte, fapt care a facilitat marea lor raspandire pana si la fratii ardeleni, cum s-a intamplat cu "Hristos a inviat". In afara de cele amintite, Podoleanu a mai scris multe alte piese corale bisericesti, ca Raspunsuri mari in Mi major si La minor, in care intalnim formule comune Raspunsurilor traditionale glasul V, dupa melodia lui Anton Pann; axioane, heruvice, concertul "Pe a binelui carare" care se distinge prin melodia sa extraordinar de frumoasa, bine slefuita si prozodica, precum si prin armonizarea foarte

 

consistenta pe care i-a aplicat-o compozitorul. Important este ca Podo-leanu nu si-a parasit niciodata stilul sau curat, adapat din izvorul nesecat al cantarilor noastre psaltice, atat de potrivite cu sufletul crestinului ortodox-roman.

7. Ion Bunescu s-a nascut in Craciunenii de Jos-Olt in anul 1852. Fiu de preot fiind, a fost inscris la Seminarul din Curtea de Arges, unde a invatat muzica bisericeasca cu prof. G. Claru, autor de cantari psaltice. In 1869 s-a inscris la Conservatorul din Bucuresti, unde a studiat cu Ion Cart si Ed. Wachmann. Dupa absolvirea Conservatorului a ocupat succesiv functia de dirijor al corului bisericii Sarindar, al corului mitropolitan si al bisericii Zlatari. A scris aproape exclusiv, ca si Podoleanu, lucrari corale bisericesti. Astfel, in 1885 compune, armonizeaza si aranjeaza liturghia Sfantului Ioan Hrisostom pentru cor mixt, iar in 1886 tipareste cu ajutorul material al lui Wachmann si al Episcopului Silvestru Balanescu, "Repertoriul coral religios" care cuprinde, atat compozitiile sale bisericesti, cat si selectiuni din cele ale lui Flechtenmacher, Wachmann, Podoleanu, G. Stephanescu, G. Ionescu s.a. Ca si contemporanul sau Podoleanu, Ioan Bunescu a abordat stilul psaltic care se face simtit in multe din piesele sale corale bisericesti, ca Ectenia mare, Antifoanele, Veniti sa ne inchinam, Doamne mantuieste, Heruvicul etc.

Interesante sunt Raspunsurile mari in Fa minor si cele pe glasul al VIII-lea, a caror melodie, aranjata de I. Bunescu, se aseamana foarte mult cu a celor traditionale, cu deosebirea ca este mult mai simpla, mai saracacioasa. Meritul lui insa este ca a luptat din rasputeri pentru promovarea cantarii corale psaltice sau macar apropiata de cea psaltica, desigur, prelucrata cu mijloacele tehnice muzicale de care dispunea atunci. De asemenea a armonizat pentru cor mixt unele dintre cantarile principale ale Acatistului mare, ca Dumnezeu este Domnul, Porunca cea cu taina, Aparatoare Doamne, precum si troparul de la denia din Joia Mare "Cand slavitii ucenici", toate pe glasul al VIII-lea;

De aceea I. Bunescu poate fi socotit pe drept cuvant, impreuna cu Podoleanu, unul din precursorii epocii de transcriere, prelucrare si armonizare a cantarilor psaltice bisericesti pe o scara mai larga, care va incepe inca de la sfarsitul secolului XIX.

8. Eusebie V. Mandicevschi s-a nascut la 18 aug. 1857 la Cernauti. Primele notiuni de muzica bisericeasca le-a primit de la profesorul sau Isidor Vorobchievici, la Seminarul din localitate. Ca multi altii, Eusebie apuca drumul Vienei, unde timp de cinci ani (1875-1880) studiaza arta muzicala cu dascali vestiti ai timpului, ca Eduard Hansiick, Gustav Nottebohrn, s.a. Nu s-a mai intors in tara, ci a ramas la Viena 30 ani, timp in care si-a desfasurat o bogata activitate artistica, in acest vestit oras al muzicii, ca dirijor al corurilor Singakademie (1879-1892), Faberchor (1882-1892), Hornbostel-chor (1892-1895): apoi ca profesor la Academia de muzica si arta dramatica din Viena (1896--1921), dirijor al corului de femei "Eusebie Mandicevschi" (1901-1921) si, in sfarsit, ca arhivar muzical la -"Gesellscnaft der Musikfreunde" (1887-1929)- A murit la 13 iulie 1929, la Sulz.

 

A scris un mare numar de lucrari liturgice pentru cor barbatesc, pentru cor de femei si pentru cor mixt, armonizate, fie pentru doua sau trei voci egale, fie pentru 4-5 voci mixte cu solisti. Se remarca in deosebi Liturghiile sale, 12 la numar, compuse in diferite tonalitati si pentru diferite formatii corale, in care autorul manuieste cu multa pricepere polifonia, dovedind o temeinica cunoastere a motetului si madrigalului italian, desi el ramane tot un romantic. Acest mare numar de piese corale constituie o dovada elocventa a activitatii intense, depusa de E. Mandicevschi pe plan bisericesc si totodata ele prezinta interes pentru maiestria cu care sunt realizate pe plan muzical. Dar, din pacate, toate cantarile sale corale sunt straine de spiritul muzicii noastre bisericesti, cu care el nu avusese timp sa se familiarizeze in tara.

9. Gheorghe Mandicevschi, nascut in anul 1870, a studiat arta muzicala la Viena, impreuna cu fratele sau Eusebie si cu alti colegi romani, insusindu-si o serioasa tehnica componistica. Dar pacat ca de la el nu ne-au ramas, decat doua piese corale religioase si anume: motetul "M-am pogorat din cer, de sus" pentru sase voci mixte si impresionantul "Oratoriu". ("Si era la ora a sasea") pentru cor barbatesc. Primul concert este alcatuit din mai multe parti: prima se desfasoara contrapunctic, la trei voci femeiesti, in La major cu cadenta pe treapta II ; a doua parte, lucrata polifonic, la trei voci barbatesti, face cadenta in treapta III. Urmeaza o sectiune mediana expusa la voci de femei si din nou la voci barbatesti, facand cadente pe subdominanta si dominanta si reaparand pe tonica, mult mai amplificata, unde autorul conduce sase voci mixte in cel mai sever stil contrapunctic. Concertul al doilea are un caracter dramatic, potrivit textului care oglindeste momentul rastignirii Mantuitorului, cand soarele s-a intunecat si catapeteasma templului s-a rupt in doua. Introducerea facuta de vocile grave este pe cat de simpla, pe atat de impresionanta. Dupa o prima cadenta pe tonica discursul muzical devine din ce in ce mai dramatic; moduleaza spre treapta a II-a, apoi spre dominanta si face cadenta finala in omonima majora, punand capat dramei muzicale.

Aceste capodopere muzicale impresioneaza puternic prin impecabila inspiratie melodica si prin severitatea tehnicii componistice. Trebuie deci recunoscut ca, in ciuda numarului redus de lucrari corale, Gh. Mandicevschi are o certa valoare de compozitor. A murit in anul 1907, in varsta de 37 ani.

10. Ciprian Porumbescu, fiul preotului Iraclie, a vazut lumina zilei la 2 oct. 1853, in Sipotele Sucevei. Primele cunostinte muzicale si le-a insusit de la renumitii profesori Stefan Nosievici si Carol Miculi. Dupa absolvirea liceului, in 1873, se inscrie la Seminarul Teologic si apoi la Facultatea de Teologie din Cernauti, unde are ca profesor de muzica pe Isidor Vorobchievici si unde intreprinde o rodnica activitate muzicala, infiintand si conducand Societatea Academica "Arboroasa". Timp de doi ani (1879-1881) studiaza la Viena arta muzicala cu Franz Krenn Louis Schlosser si Anton Bruckner. Intors in tara in 1881, a fost numit profesor de muzica la liceul din Brasov, dirijor al corului bisericii Sfan-tul Nicolae-Schei si al "Reuniunii de gimnastica si cantari" (1881-1882). In scurta vreme o boala de piept contractata in inchisoare, unde fusese aruncat din ordinul autoritatilor imperiului habsburgic, pentru ideile unitatii nationale ce-1 insufleteau, 1-a rapus in ziua de 6 iunie 1883, la Stupea. Intre cele aproximativ 300 de piese muzicale compuse de Ciprian se numara si importante lucrari religioase, ca liturghii pe doua sau trei voci egale, pentru patru voci barbatesti, pentru cor mixt sau chiar omofone, precum si piese izolate, ca axioane, heruvice, catavasii, cantari la Te-Deum, Oratoriu pentru Vinerea Patimilor pe patru voci etc., care insa, din nefericire, contin elemente muzicale italiene, germane si intr-o foarte mica masura, elemente ale cantarii de strana. Dintre toate acestea, o oarecare raspandire a cunoscut piesa corala "Adusu-mi-am aminte" in Sol minor, prohodul Domnului si Tatal Nostru in La minor cu modulatii in La major, care are un caracter pur romantic. Compozitiile sale religioase, in general, se remarca prin excelenta lor inspiratie melodica, precum si prin admirabilul simt al formei si al echilibrului, dar acestea sufera adesea din cauza lipsei de siguranta in mestesugul componistic al autorului. Si poate ca era firesc sa fie asa, deoarece Ciprian, traind foarte putin, n-a avut timpul necesar sa-si controleze si sa-si perfectioneze lucrarile, trecandu-le prin filiera unui compozitor matur, incercat.

11. Titus Cerne s-a nascut la 16 iulie 1859 la Iasi, unde, absolvind liceul, in 1877, s-a inscris la cursurile Facultatii de Stiinte si apoi la Conservator, studiind armonia cu G. Musicescu (1878-1880). In 1886 il vom intalni alaturi de alti compatrioti la Schola Cantorum din Paris. De aici se indrepta spre Bolognia, unde, in urma studiilor de perfectionare, a obtinut titlul de maestru compozitor si membru al Academiei Filarmonice. In 1894, revenind in tara, i s-a incredintat conducerea? corului bisericii Sf. Spiridon din Iasi, iar catre sfarsitul vietii sale a fost numit profesor la conservator si la seminarul "Veniamin" din orasul sau natal - Iasi - unde a si murit in anul 1911. Dintre lucrarile sale corale bisericesti mentionam cu precadere Liturghia Sfan-tului Ioan Hrisostom, aprobata de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, prin adresa nr. 212 din 24.X.1896, pentru uzul seminariilor. Majoritatea pieselor liturgice cuprinse in aceasta carte sunt scrise in Si bemol major si Fa major, tonalitati foarte potrivite pentru formatiile barbatesti. Se remarca Heruvicul, Raspunsurile mari, Pre Tine Te laudam si axionul duminical, care sunt foarte bine lucrate, utilizand si tehnica armoniei clasice - stransa si logica - si tehnica polifonica cu caracter imitativ (vezi Ca pe imparatul). In general cantarile sale corale sunt bine inchegate, usoare, unele avand la baza chiar melodii psaltice.

De altfel, sub influenta dascalilor sai de la Paris, adanci cunoscatori ai cantului bizantin, Titus Cerne poate fi socotit primul muzician roman care a fost preocupat de studiul melodiilor psaltice bisericesti si sub aspectul teoretic. Printre cei care au mai scris in acest timp cantari corale bisericesti se cuvine sa amintim pe Gheorghe M. Stephanescu, intemeietorul Operei Romane, nascut la 12 decembrie 1843 in Bucuresti si decedat la 20 aprilie 1924. Dupa marturia lui M. Poslusnicu, el a scris 5 liturghii pentru cor mixt si barbatesc, din care insa gasim doar cateva piese corale in Repertoriul lui I. Bunescu; si pe George I. Mugur, nascut la Bucuresti in anul 1853 si decedat la 27 aprilie 1889, care de asemenea a compus imnele serviciului divin, heruvice, axioane s.a.

Reprezentanti de seama ai cantarii corale bisericesti in Ardeal sl Banat in secolul al XIX-lea

1. Dimitrie Cuntan s-a nascut la Dobarca Sibiului in anul 1838. A invatat la Miercurea-Ciuc, la Gimnaziu si apoi la Seminarul "Andreian" din Sibiu. In 1864 Mitropolitul Andrei Saguna 1-a numit profesor de muzica bisericeasca la Seminarul mai sus amintit; in 1865 1-a hirotonit diacon, iar in 1872 preot. In 1878 a fost numit spiritual seminarial, functie in care a stat pana la retragerea sa din activitate, cand, la 27 iunie 1910, moare.

Opera sa muzicala-religioasa cuprinde culegeri, compozitii si armonizari. Trebuie sa amintim ca de numele sau se leaga noua directie pe care a luat-o muzica bisericeasca in Ardeal de la 1850 incoace, el fiind acela care a salvat de la uitare cantarile bisericesti practicate in Ardeal, notandu-le pe sistemul liniar si grupandu-le in colectia "Cantarile bisericesti dupa melodiile celor opt glasuri", tiparita in 1890 si retiparita in 1925 la Sibiu. Dintre compozitii amintim urmatoarele: Liturghia pe doua voci egale, cantari religioase la Cununie, Hirotonie si sfintirea bisericii pentru cor barbatesc, pricesnele "Ochiul" si "Cu trupul", rugaciune, irmoase, etc. Armonizarile sale sunt tesute pe vechi melodii bisericesti din Ardeal, cum sunt "Cantarile funebrale" culese si armonizate pentru cor barbatesc, in care autorul reuseste ca in general sa creeze o polifonie placuta, de efect, bazata pe toate regulile acestei tehnici muzicale, la aceasta contribuind imbinarea, dupa situatii, a minorului cu majorul si cu modalul, precum si tesatura armonico-melodica dintre anumite partide de voci. Asa se intampla de pilda in cantarile "Cu duhurile dreptilor" si "Tu esti Dumnezeu", prelucrate dupa melodia gla-

 

sului IV si transpuse in modul de La minor; in piesa -"Veniti fratilor" inspirata din vechea podobie pe glasul al II-lea "Cand de pre lemn" -"Sfinte Dumnezeule" glasul al Il-lea, precum si in cele pe glasul al VIII- iea: "Cu sfintii odihneste", stihira "Plang si ma tanguiesc" si "Cela ce cu adancul intelepciunii", transpuse si armonizate in La major, piese care confirma continutul muzical atat de bogat si variat al cantarilor de strana.

Asadar, Dimitrie Cuntan a reusit sa inscrie o pagina nemuritoare in cultura muzicala bisericeasca din Ardealul secolului al XIX-lea.

2. George Dima s-a nascut la 10 octombrie 1847 in Scheii-Brasovului. Studiile muzicale si le-a facut la Baden cu Heinrich Giehna, la Viena cu Otto Uffmann, la Gratz cu Ferdinand Thieriot si la Lipsea cu S. Jadassohn, Rebling si Reinecke (1872-1878 si 1879-1880). Din 1880 a activat ca dirijor al "Reuniunii de muzica si cantari", al corului Catedralei Mitropolitane si ca profesor la Seminarul "Andreian" din Sibiu pana in 1899, cand se stabileste la Brasov, fiind si aici dirijor al "Reuniunii corale", al corului bisericii Sfantul Nicolae-Schei si profesor la liceu. In 1919 a fost numit director al Conservatorului din Cluj, pe care l-a condus cu competenta pana in 1925. A murit la Cluj, in ziua de 4 iunie 1926.

Creatia sa corala bisericeasca se compune din cantarile Sf. Liturghii in Sol major si La major, sapte irmoase pentru sarbatorile imparatesti, axionul "De Tine se bucura", "Cu trupul lui Hristos" pentru cor mixt cu solo bass, 15 imne bisericesti, prohodul Domnului pentru cor barbatesc, cantari funebre in doua serii si alte diferite irmoase, tropare si chinonice. Majoritatea acestor lucrari corale prezinta un deosebit interes sub raportul expresivitatii, al polifoniei, al principiilor modale folosite de autor si al modulatiilor frecvente. Se remarca in sensul acesta urmatoarele: Heruvicul in La minor cu cadenta finala pe acordul major al dominantei, lucrat armonic si contrapunctic, "Ca pe imparatul", "Raspunsurile mari in La si Mi major, Pre Tine Te laudam" in Mi minor etc.

Axionul duminical este prelucrat armonic si contrapunctic, dupa melodia ce se canta in Ardeal, pentru cor mixt sau barbatesc, prelucrarea fiind un joc contrapunctic la doua, trei si patru voci, care se repeta de cateva ori; iar chinonicul "Laudati pre Domnul" in Re major este armonizat pentru patru voci de femei, pe de o parte si patru voci barbatesti pe de alta, care executa piesa fragmentar, in mod antifonic, de zece ori. Un stil maret, luminos si o remarcabila polifonie contin si urmatoarele piese: "Sa se umple gurile noastre" in La major, pentru cor mixt cu solo Alto sau Bass, axionul Nasterii Domnului, al Floriilor, al Rusaliilor, De Tine se bucura, stihira "Plang si ma tanguiesc", Vesnica pomenire etc. George Dima a reusit in buna masura sa prezinte in Iu-

 

crarile sale corale bisericesti unele note personale accentuate, mai ales acolo unde melodia, armonia si polifonia imbraca un caracter mai modal. Dar toate acestea sunt vizibil influentate de limbajul muzical apusean al lui Schumann si Mendelsohn-Bartholdy si al primilor neoromantici germani. Numai in ultima perioada a activitatii sale creatoare asistam la o intoarcere catre cantarea de strana, practicata in Ardeal, care ii oferea un stil aparte, descatusat de toate aceste influente straine. Desi s-au raspandit pe o raza destul de ingusta, totusi lucrarile corale religioase ale lui G. Dima au o mare importanta, intrucat ele reprezinta punctul culminant al creatiei muzicale bisericesti din aceasta etapa de dezvoltare artistic muzicala in Ardeal.

3. Iacob Muresianu, nascut la 29 iunie 1857 in Brasov, si-a desavarsit cunostintele muzicale, ca si G. Dima, E. Mandicevschi s. a. la Viena, intre 1875 si 1878, si la Lipsea, intre 1880 si 1884, cu aceiasi dascali renumiti. In 1884-1885 1-a succedat pe C. Porumbescu la catedra de muzica a Liceului din Brasov, precum si la conducerea "Reuniunii de cantari" si a corului bisericii Sfantul Nicolae Schei. Din 1886 a activat la Blaj, unde, la 25 mai 1917, a murit. A scris 10 liturghii, unele pentru cor mixt si altele pentru cor barbatesc; heruvice, axioane, diferite raspunsuri, chinonice, ca "Ochiul inimii mele" pentru un ansamblu de trei coruri si multe alte piese corale bisericesti, despre care nu se poate insa spune ca sunt realizari tocmai desavarsite si aceasta din cauza "inegalitatii materialului melodic si armonic folosit". Totusi, fata de inaintasii sai, are meritul de a se fi descatusat, in ce priveste cantarea bisericeasca, de influentele lui Schumann si Mendelsohn si sa se indrepte - nu cu prea multa siguranta - spre unele probleme legate de autenticitatea stilului cantarii noastre religioase.

4. Dintre cei care au activat in Banat, pe taram muzical bisericesc, in secolul al XIX-lea amintim pe Nicolae (Nichi) Popovici, nascut la 2 decembrie 1857 in Caransebes, care, dupa absolvirea liceului si a seminarului din orasul natal, obtinand o bursa diecezana, a fost trimis in 1879 la Conservatorul din Lipsea si apoi la Viena, spre a se pregati pentru  cariera de profesor de muzica pe seama Seminarului Teologic-Pedagogic din Caransebes. In 1887 a fost numit, dupa ce activase la Seminarul susnumit, profesor de muzica la liceul din Brasov si dirijor al corului bisericii Sfantul Nicolae Schei, unde a activat aproape 9 ani, pana cand, dupa 40 de ani de viata zbuciumata, se stinse in suferintele unei grave afectiuni nervoase, fiind inmormantat la cimitirul "Poarta Turnului" din Sibiu.

Compozitiile sale nu s-au tiparit, dar s-au pastrat in parte datorita lui G. Dima care le-a adunat si le-a donat Bibliotecii Conservatorului din Cluj. N. Popovici a scris printre altele si cantari corale bisericesti, ca Liturghia pentru cor mixt si barbatesc, irmoase, pricesne, "imparate ceresc" dupa melodia bisericeasca practicata in Banat etc. Dar stilul melodic si tehnica polifonica utilizata in aceste cantari corale sunt impregnate, ca la mai toti compozitorii care au studiat la Viena, Lipsea, Paris etc, de influenta neoromantismului german si a Renasterii italiene. Si cu toate acestea N. Popovici este considerat, alaturi de Ion Vidu, Emil Montia s. a. (de care ne vom ocupa in alta lucrare, intrucat creatia lor corala religioasa dateaza din secolul al XX-lea), compozitor clasic, fruntas al vietii muzicale din trecutul Banatului.

Si acum, dupa ce am prezentat pe scurt si creatia corala religioasa a compozitorilor ardeleni si banateni, ne vom intoarce la alti trei muzicieni din Principate, pe care in mod expres i-am rezervat pentru ultima parte a lucrarii, deoarece ei fac inceputul unei noi etape in cantarea corala bisericeasca si anume aceea a primelor incercari mai sistematice de transcriere, prelucrare si armonizare a cantarilor psaltice de strana din Biserica Ortodoxa Romana. Acestia au fost calauziti in creatiile sau prelucrarile lor, in buna masura, de elementul national, autohton, insa tratarea armonica si polifonica - trebuie sa o spunem de la bun inceput - era tot de factura straina.

1. Teodor Georgescu s-a nascut in Bucuresti in anul 1824 si s-a in struit in ale psaltichiei la scolile de muzica bisericeasca din vremea sa. Insa, nemultumit fiind de cunostintele muzicale acumulate, in 1864, deci la varsta de 40 ani, s-a inscris la Conservatorul din Bucuresti, nou in fiintat, studiind armonia, compozitia si canto. A murit la 11.VII.1880. Ca protopsalt al capelei Bellu, ca profesor de muzica psaltica la Scoala de cantari din Bucuresti (Plasa de Jos), iar mai apoi profesor la Scoala Normala si Seminarul "Nifon" si ca dirijor de cor la biserica Cretulescu, T. Georgescu a desfasurat o rodnica activitate pedagogica si componistica, atat in domeniul creatiei psaltice cat si in domeniul cantarii corale bisericesti, creata in genul cerut de Biserica Ortodoxa Romana. In scopul acesta el si-a ales unele cantari psaltice sau create de el in stil psaltic, pe care le-a transcris pe notatia liniara, le-a prelucrat si le-a armonizat, fie pentru cor mixt, fie pentru cor la doua-trei voci egale.

Mentionam in acest sens frumoasa piesa liturgica "Pe Tine Te laudam" glasul al V-lea, transpuna in Sol minor.

2. George Ionescu s-a nascut tot in Bucuresti, la 31 mai 1842. Ca si T. Georgescu, el isi face cultura muzicala psaltica si liniara la scolile de specialitate, respectiv Scoala de muzica psaltica din Bucuresti (Plasa de Sus), intre 1861 si 1864, si la Conservatorul de aici. De asemenea s-a indeletnicit cu functia de profesor de muzica la diferite scoli si cu aceea de dirijor de coruri bisericesti. A murit la 10 iulie 1922. Este primul compozitor bisericesc roman care a incercat, intr-un mod mai extins, sa transcrie, sa prelucreze si sa armonizeze pentru cor "a cappella" cantarile psaltice liturgice traditionale, in "Divina liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur" armonizata pe trei voci egale intocmai dupa melodia orientala existenta in Biserica Ortodoxa Romana, tiparita la Bucuresti in anul 1885. In general cantarile liturgice redau aproape exact, cu mici deosebiri, melodiile traditionale pe care ie avem astazi. Doar Heruvicul, Ca pe imparatul, si mai putin Raspunsurile mari glasul al VIII-lea, nu pastreaza melodia in toate amanuntele ei, desi in esenta este cea traditionala" in schimb Raspunsurile glasul al V-lea sunt mult mai exact transcrise. Axionul duminical Nr. 1 este creat in stil psaltic pe glasul al VIII-lea irmologic, iar axionul Nr. 2 este transcris si armonizat dupa melodia compusa de Varlaam. Important este si faptul ca armonizarea catorva piese, ca Veniti sa ne inchinam, Sfinte Dumnezeule, Crucii Tale si Raspunsurile mici de la sfarsitul liturghiei releva o indrazneala din partea autorului, aceea de a aborda armonizarea glasurilor cromatice, respectiv glasul al II-lea. In orice caz, autorul a fost perfect constient de marea importanta a cantarii corale bisericesti bazata pe melodiile traditionale; ba, mai mult, a prevazut cu multa siguranta ca in viitor se va realiza pe deplin ceea ce incerca el acum (1885),

3. Gavriil Musicescu, nascut la 20 martie 1847, si-a facut studiile muzicale intai ca elev al Seminarului din Husi, apoi ca student al Conservatorului din Iasi (1864-1866) cu Pietro Mezetti, Gustav Wagner, G. T. Burada si, in sfarsit, la Conservatorul din Petersburg (1870-1872) cu Iosif K. Hunke. Intre 1872 si 1903 a functionat ca profesor de armonie la Conservatorul din Iasi, iar in ultimii doi-trei ani ai vietii sale ca director. A murit la 6 decembrie 1903 la Iasi. De activitatea sa se leaga in primul rand inceputul transcrierii in mod sistematic si oficial a canta-rilor psaltice pe notatia liniara. Astfel, la 6 noiembrie 1881, ajutat in munca sa de Gr. I. Gheorghiu, profesor la Seminarul -"Veniamin" din Iasi si de Gh. I. Dima, protopsaltul Mitropoliei si profesor de muzica la Liceul National din Iasi, Gh. Musicescu cere permisiunea Sfantului Sinod de a transcrie pe note liniare cantarile psaltice bisericesti. Si intr-adevar, rezolutia autoritatii ecclesiastice, care la inceput si-a manifestat dezacordul cu aceasta propunere, a fost in cele din urma favorabila, d'ind lui Musicescu si colaboratorilor sai libertatea de a tipari si publica, incepand din 1884 si pana in 1898, toata opera transcrisa, care cuprindea cantarile invierii de simbata seara si duminica dimineata pe cele opt glasuri (Anastasimatarul in opt brosuri), stihirile evangheliilor si doxologiile pe toate glasurile, Liturghia Sfantului loan Hrisostom, a Sfantului Vasile si a Sfantului Grigorie, 17 axioane ia sarbatorile imparatesti etc,, toate incadrate in 11 volume. Activitatea sa muzicala insa poate fi privita si sub alt aspect, acela al cantarii corale bisericesti, caci el a compus un numar remarcabil de piese corale, fie numai pentru cor mixt "a cappella", fie pentru cor cu acompaniament de pian, grupate in patru volume, plus cantari liturgice izolate, concerte, chinonice etc. De altfel, primele incercari de armonizare le-a facut in domeniul cantarii bisericesti. La inceput creatiile sale corale de proportii mai mici aveau caracter modal, fiind axate pe melodii bisericesti. insa mai tarziu in lucrarile de maturitate, ca Heruvicul in Re major, Heruvicul in Do major si in cele doua concerte de mari proportii, G. Musicescu a parasit izvorul nesecat de inspiratie al cantarilor de strana, cu aspectul lor pur modal si ritmica intens variata, lasand sa patrunda in creatia sa unele influente straine, "Imnurile dumnezeiestii liturghii"... opul I (Bucuresti 1869) sunt compuse in stil liber si armonizate pentru cor mixt. Din punct de vedere melodic aceste cantari liturgice sunt foarte simple ele nedepasind registrul unei game, iar armonizarea lor se reduce la o inlantuire de acorduri pe treptele principale. Asa este cazul chiar si cu piesele mai importante, de proportii mai mari, ca Heruvicul, Raspunsurile mari, axionul, Pe Tine Te laudam etc. - Opul II cuprinde lucrari corale religioase compuse, fie de G. Musicescu, fie de alti autori. Cele compuse de el sunt: Crezul in Si bemol major, in stil recitativo-melodic, Tatal Nostru in Sol major, doua concerte: "Pleaca, Doamne, urechea Ta" si "Miruieste Doamne" etc. In 1870, la Bucuresti, a aparut opul III, care contine "Imnele dumnezeiestii liturghii acomodate la serviciul arhieresc, cu acompaniament de pian".

De retinut ca piesele corale din acest volum utilizeaza un registru destul de intins si o armonizare mai pretentioasa, pentru 6-7 si chiar 8 voci, asa incat ele nu puteau fi accesibile oricarei formatii corale, ci numai celor mitropolitane sau episcopale. Atat in conceptia melodica, cat si in tratarea polifonica sau armonica, se observa foarte bine influenta stilului italo-rusesc. Volumul 4, tiparit tot la Bucuresti in 1871, contine cantarile cununiei pentru cor mixt cu acompaniament de pian si troparele prelucrate si armonizate dupa melodiile bisericesti traditionale.

O importanta deosebita prezinta si "Repertoriul coral" tiparit de G. Musicescu, in care se afla multe cantari corale prelucrate si armonizate dupa melodiile psaltice traditionale ca Raspunsurile mari glasul al VIII-lea si Doamne miluieste funebru, armonizate pentru 7-8 voci cu acompaniament de pian. Tot acest repertoriu mai contine si axioanele praznicale compuse in diferite tonalitati si cele doua mari concerte de o impunatoare si interesanta arhitectura muzicala, precum si de o mare variatie melodica. Desi lucrarile corale religioase ale lui G. Musicescu n-au putut juca rolul hotarator al Liturghiei psaltice a lui D. Kiriac sau a celor de dupa Kiriac, totusi au o mare importanta pentru dezvoltarea cantarii corale in Biserica Ortodoxa Romana. S-a lasat insa prea mult influentat de stilul intrebuintat in Biserica Rusa. Totusi G. Musicescu ramane un mare compozitor, un excelent interpret si un neintrecut dirijor, promotor al unor valori artistice, atunci inca necunoscute, carora astazi li se da toata consideratia si respectul cuvenit.

 

Cantarea corala bisericeasca a avut si are o importanta deosebita pentru cultul divin, intrucat ea ii da mai multa amploare, mai mult fast il face mai placut; caci iata ce spunea episcopul Partenie Clinceni in sedinta Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din 25 mai 1899: "melodia si cantarile, in genere, executate pe mai multe voci sunt de o mie de ori mai frumoase decat pe o singura voce, si dovada o avem inaintea ochilor, o simtim in fiecare zi in faptul ca in bisericile cu coruri bune se duce multa lume, iar in cele cu muzica veche sau cu coruri neperfecte nu se duce". Dar, ca in perioada aceasta de inceput a can-tarii corale nu s-a mers totdeauna pe adevarata cale, ne-o spune Ghe-nadie Enaceanu astfel: "sunt cantari care, executate de corurile vocale, provoaca in sufletul crestinului o induiosare, il pun in pozitiune ca sa simta raporturile dintre Creator si creatura... Altele, din contra, il misca sufletul intr-o altfel de directiune, incat se simte intr-o pozitiune straina crestinismului, i se pare ca se afla intr-un teatru, la o opera, unde omul, increzut in geniul sau, se leagana in simtamintele de creator si unde raporturile intre credincios si Dumnezeu sunt rupte. Iaca motivele pentru care Biserica face totdeauna distinctie intre cantarea sa si cea profana si care in mod esential face ca muzica profana sa nu poata fi admisa in Biserica". De aceea episcopul Melchisedek, in Memoriul sau pentru cantarea bisericeasca in Romania, cerea ca muzica armonica sa se cultive intr-un mod organizat in toate bisericile care au posibilitatea sa intretina coruri, iar aceste coruri sa fie sub supravegherea autoritatii bisericesti, incat sa nu mai execute in biserica, decat cantarile aprobate de Sfantul Sinod. In felul acesta, zice autorul, se va introduce o oarecare uniformizare si in acest mod de cantare corala, care era lasata "la bunul plac al muzicantilor, din care cei mai multi avand pretentia de autori de piese muzicale, n-aveau idee de calitatile cantarii bisericesti si suparau auzul si simtul religios cu turnuri muzicale produse de fantezia lor sau imitate pe cantare teatrala". Si nu putini au fost aceia - ne referim chiar la unii compozitori din secolul al XIX-lea, analizati in aceasta lucrare - care s-au lasat ademeniti in creatia lor corala religioasa de diferitele stiluri muzicale cu totul straine de spiritul cantarii noastre bisericesti nationale. Tocmai de aceea, spre sfarsitul secolului al XIX-iea, s-a pus tot mai acut problema prelucrarii si armonizarii cantarilor de strana, caci tot episcopul Melchisedek propune in Memoriul sau un proiect de lege, continand 11 articole, pentru organizarea si reglementarea cantarilor psaltice omofone si a celei corale in Biserica Ortodoxa Romana. Art. 8 spune: -"Va bine merita de la Biserica si natie  acel maestru de cantari corale, care se va osteni spre a preface in cantari armonice corale melodia uzitata in Biserica romaneasca, precum si acela care va intreprinde a pune pe note liniare toate cantarile melodice ale Bisericii noastre".

 

Si intr-adevar, acest lucru incepe sa se realizeze, inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea, continuand sa se dezvolte si sa se desavarseasra in secolul al XX-lea, cu D. Kiriac, Gh. Cucu si vrednicii urmasi ai acestora pana in zilele noastre.

Pr. Prof. Dr. Nicu Moldoveanu

• Mitropoliii, arhiepiscopii si episcopii in Biserica Ortodoxa Romana
  Publicat in : Drept bisericesc