Probabil ca despre fiecare perioada din viata noastra putem scrie pagini intregi. Daca suntem atenti, cu adevarat receptivi la cele ce ni se intampla, putem deslusi cat de multe ne invata Dumnezeu. Am sa ma raportez, ca exercitiu, la (parte din) ceea ce am trait si invatat intr-o perioada scurta de timp, in saptamana anterioara aparitiei acestei rubrici, cea cuprinsa in intervalul 5-11 mai. As putea spune ca a fost una dintre cele mai pline saptamani din viata mea (dar care nu a fost?!).

***

5 mai, ora 12.

00.Particip la sfintirea, de catre Parintele Mitropolit Teofan, a unui Asezamant brancovenesc. Fapt firesc in anul dedicat martirilor brancoveni, la implinirea a trei secole de cand au preferat sa fie decapitati de turci decat sa se lepede de Hristos. Il ascult, la final, pe un vechi prieten, Parintele Neculai Dorneanu, cel care va gestiona activitatile ce se vor desfasura sub obladuirea parohiei sale, explicand care sunt principiile dupa care se va lucra (voluntar) aici: "cei care stiu mai mult sa-i invete pe cei care stiu mai putin, cei care pot mai mult sa daruiasca celor care au mai putin si cei care cred mai mult sa-i invete pe cei care cred mai putin". Imaginati-va ca aceste cuvinte ar gasi rezonanta in toate inimile, nu doar in cele ale enoriasilor din cartierul iesean Cantemir. Cu siguranta, nimeni nu ar mai "soma" in tara asta. Iar problemele romanilor si-ar gasi, in sfarsit, cuvenita rezolvare. Ce forta are cuvantul! Si ce puternica e fapta care-l si urmeaza!

***

6 mai, incepand cu ora 19.00.Raspund unei invitatii de a dialoga cu studenti din camine situate in Complexul Titu Maiorescu din Iasi. Aleg, traducand teologic un vers al lui Nichita Stanescu ("O, prietene, cum este albastrul tau?"), sa-i provoc pe tineri cu o intrebare: "Prietene, cum arata iadul tau?". La inceput ii simt nedumeriti: nu li se pare ca ar trai chiar in iad. Sigur, viata e grea, mai sunt si esecuri (mai ales in dragoste!), mai sunt si dureri in familie, dar. Usor, usor demontez imaginea acelui iad din imaginarul colectiv, zugravit ca loc in care cei pacatosi sunt pedepsiti in cazanele incinse cu smoala. Aflam ca acolo unde nu este pace, bucurie, blandete - intr-un cuvant iubire desavarsita, acolo e si iadul. Pana la venirea Mantuitorului, toti mergeau in iad (adica seol, pe limba poporului ales). Nici macar dreptii sau proorocii Vechiului Testament nu mergeau in rai (si aici il includem si pe Sf. Ioan Botezatorul). Tot omul traia "in latura si in umbra mortii". Raiul a fost redeschis de Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul. De aceea, a fi in rai inseamna a fi cu El, a intra astfel "in bucuria Domnului". Iubirea ne plaseaza deja in rai, inca de pe pamant, dar nu orice fel de iubire, ci doar aceea care se "alimenteaza" din Dumnezeu. Iubirea omeneasa este una conditionata, limitata si epuizabila. Cea dumnezeiasca nu are limite si nici nu se poticneste de refuzul nostru. Cea omeneasca se termina, precum vinul pus pe masa, la inceput, la nunta din Cana Galileii. Cea dumnezeiasca se inmulteste permanent intru veselie, creste din orice fapt cotidian si accesibil, precum vinul obtinut prin minunata prefacere a apei (apa chioara!) de catre Hristos Domnul.

Sala de lectura in care ne aflam devine neincapatoare, intr-o ora aproape ca se dubleaza numarul tinerilor. Ma asteptam sa fie mai incisivi, mai "rai" - asa cum sta bine celor aflati la tinerete. Mi se par prea cuminti, desi discutam ca intr-un club, prieteneste, cu exemple concrete, cu multe interventii si chiar marturii personale ca la spovedanie. Parintele Vladislav Nedelcu, cel care a organizat intalnirea, imi spune, ulterior, ca a deschis usa sa intre, pe parcursul dialogului, dar, vazand cum decurg lucrurile, s-a retras linistit intru ale sale. Eu pot doar sa spun ca, dupa mai bine de doua ore de dialog, am simtit ca am ramas fara vlaga. Desi nu am fost provocat precum ma asteptam, totusi am avut sentimentul unei epuizari, incat, ulterior dialogului, m-am plimbat vreme indelungata in racoarea serii si in linistea rugaciunii. Am avut sentimentul ca vin de pe un front in care batalia s-a dus in zonele nevazute, in timp ce aparentele indicau mai degraba un banchet platonician. Intr-un final am priceput: ma primisera in iadul lor, iar eu inca nu eram pregatit pentru asta. Ei au prins gust de Dumnezeu, au sesizat cata sete le parjolea inimile lor dornice de adevarata Iubire, iar eu eram un biet izvor, care abia lasa sa picure din "adancul care pe adanc cheama" cate ceva calatorului ratacit in desertul lumii. Le-am lansat o intrebare - "Prietene, cum arata iadul tau?" - iar ei mi-au dat un raspuns complet. Numai ca nu prin cuvinte.

***

7 mai, ora 14.00.Incepe slujba sfantului maslu la Spitalul Providenta, oficiata de IPS Parinte Mitropolit Teofan, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi. Sunt prezenti nu doar bolnavii, ci si personalul acestui asezamant medical sau unii vizitatori care s-au nimerit in acel moment. La un moment dat, unul dintre bolnavi, trecut bine de 70 de ani, vine si-si exprima, discret, dorinta de a citi una din pericopele Apostolului. Parintele Mitropolit ii da binecuvantare celui ce, aflam dupa slujba, fusese cantaret bisericesc in zona Roznovului. Imbracat in pijamaua specifica unui om internat, citeste primele versete: "Va rugam insa, fratilor, dojeniti pe cei fara de randuiala, imbarbatati pe cei slabi la suflet, sprijiniti pe cei neputinciosi, fiti indelung-rabdatori fata de toti. Luati seama sa nu rasplateasca cineva cuiva raul cu rau, ci totdeauna sa urmati cele bune unul fata de altul si fata de toti" (I Tes 5, 14-15), apoi celelalte. Bolnavii sunt putin surprinsi ca unul dintre ei a ajuns langa clerici si este implicat in slujire. E ca si cum l-ar fi pescuit Domnul sa fie apostol. Asa ne pescuieste pe fiecare dintre noi de pe patul nostru de fiinte bolnave si ne aduce intre casnicii sai. Numai sa avem indrazneala!

***

8 mai, ora 08.30.Particip la alegerile pentru Adunarea eparhiala. Am de ales dintre doi candidati - colegi preoti - pe cel care va reprezenta, in urmatorii patru ani, Protopopiatul Iasi 1 si parte din Protopopiatul Iasi 3 in cel mai inalt organism de conducere a Eparhiei Iasilor. Avem si putina "campanie electorala". Pe un ton relaxat, consonant cu buna dispozitie a votantilor, alti doi preoti ii prezinta pe candidati. Se voteaza si, la final, sunt aplaudati si "castigatorul", si "invinsul". Politicienii ar avea, cu siguranta, multe de invatat, la acest capitol, de la alegerile bisericesti!

***

9 mai, ora 18.00.Particip, alaturi de poetul Marius Iordachioaia si de psihologul Mihaela Palade Gheran, la o intalnire cu elevi, profesori si parinti sau alti invitati ai Liceului "Al. I. Cuza" si ai Asociatiei "Stelute pe pamant". Tema: "Valorile adolescentei vs. valorile maturitatii". Pentru mine este o veritabila provocare, e prima oara cand vorbesc in fata atator adolescenti. Gasesc, deloc intamplator, ca despre Iisus din Evanghelii nu stim nimic in afara momentelor de la nastere si de dupa pana la momentul inceperii propovaduirii, adica in jurul varstei de 30 de ani. Cu o exceptie: episodul de la 12 ani cand el se "pierde" de mama sa, Fecioara Maria, si de Dreptul Iosif, la intoarcerea de la Ierusalimul in care mersesera de sarbatoarea Pastilor. Trei zile L-au cautat pe Copil cei doi si cand L-au gasit, in templu, in mijlocul invatatorilor, si si-au aratat ingrijorarea, El le-a raspuns: "De ce era sa Ma cautati? Oare, nu stiati ca in cele ale Tatalui Meu trebuie sa fiu?"(Luca 2, 49). Putem intelege de aici ca varsta adolescentei este varsta la care omul se desprinde de mama si de tata pentru a da chemare glasului care-l cheama sa-si constientizeze filiatia cereasca. Adolescentul Iisus a facut aceasta la modul desavarsit. Atunci cand insa un copil nu creste in sfintenie, aceasta cautare a adevaratei identitati, aceasta necesara "desprindere" de familie se poate manifesta in moduri moralmente sau socialmente dureroase sau condamnabile. Dar tot despre aceasta dumnezeiasca nevoie este vorba, la baza, chiar si cand ea este denaturata (deturnata?) in manifestari teribiliste sau chiar pacatoase.

***

11 mai, ora 17.00.Conferinta organizata de Pro Vita Iasi, despre familie ca loc de intalnire cu Dumnezeu, gazduita chiar de biserica in care slujesc, Talpalari. Invitat: un american convertit la Ortodoxie si stabilit in Iasi, Diac. Stephen Holley. La un moment dat, sesizez o prezenta inedita in randul ascultatorilor: o rusoaica, psiholog de meserie, casatorita de curand cu un iesean si stabilita in "dulcele targ". O invit, la final, pe aceasta distinsa doamna, Conf. Dr. Inna M. Karnaeva, sa ia cuvantul si sa ne contureze chipul familiei de azi din spatiul Ortodoxiei pravoslavnice. La final, Parintele Stephen si doamna Inna, doua imagini vii ale "Unchiului Sam", respectiv ale "Matiuskai Rossia", isi dau mana si se imbratiseaza, in aplauzele tuturor. Gest spontan, de un firesc incontestabil. Un ucenic, Liviu, imi atrage atentia ca, daca in lume Rusia si America sunt in conflict, iata ca in fata icoanei lui Hristos se intalnesc in buna pace.

***

Evident, s-au intamplat mult mai multe in aceasta saptamana evocata. Unele, de negrait: in tihna rugaciunii, in taina spovedaniei sau in tresaririle liturghisirii. Altele, cele din lume, numai bune de comentat, cum e cazul cu Eurovision. Insa am epuizat deja de mult numarul de semne admis pentru aceasta rubrica si nu mai am spatiu pentru a le aborda. Dar cui ii mai pasa de manifestarile scremut-caraghioase ale intunericului cand sufletul mi-e plin de atatea intalniri providentiale, de atatea bucurii luminate de insasi prezenta Domnului?

pr. Constantin Sturzu
Sursa: doxologia.ro

.

• Sedinta de lucru si masa de nunta
  Publicat in : Editoriale
• Cine ne va desparti pe noi?
  Publicat in : Religie