Nu este om care sa nu fie atins de slava desarta. Cred ca este una din bolile cele mai raspandite ale vremurilor din urma.
« De ochii lumii »
Suntem inlantuiti de acest pacat. Nu putem sa facem un pas fara sa ne gandim la « ochii lumii ». « Ce ar gandi X sau Z daca as face/ zice asta ? » « Cum ar reactiona X sau Z daca as face nu stiu ce miscare ? » Toata viata noastra pare sa fie o suita de ganduri si actiuni numai «de si pentru ochii lumii». Nu ne mai putem auzi si intelege propriile dorinte si nevoi din cauza gandului la ceilalti. Luam decizii si ne educam copiii in acest duh urat mirositor al slavei desarte. « cand faci asa, dai impresia de… », « nu te mai purta asa, zice lumea ca… » « Dar Ioneasca ce nota a luat ? » « Ce-o sa zica vecina daca te vede cu X ? » si multe alte exemple de replici ale parintilor spuse copiilor lor, care ii invata pe acestia sa aiba ca reper « ochii lumii » mai degraba decat pe Hristos si propria constiinta. De cate ori nu am auzit si noi cuvintele acestea din gurile parintilor sau fratilor sau chiar prietenilor nostri ? Traim (sau supravietuim) pe un pilot automat in care facem lucruri si mai ales zicem cuvinte fara sa ne mai gandim care este rostul si folosul lor real ci doar pentru a placea celuilalt, sau a ne compara cu el.
« Slava desarta » cea buna
Exista totusi in Vechiul Testament un loc unde apare aceasta frica de « ce va spune lumea », cand israelitii Il roaga pe Domnul : « Scoala, Doamne, pentru ce dormi ? ». Parintele Paisie Aghioratul comenteaza asfel: « Cu ce simplitate si ce smerenie, dar si cu ce indrazneala au spus: Doamne, ce vom spune neamurilor? Ne-ai izbavit din Marea Rosie si acum sa murim in pustie, sau sa ne omoare cei de alt neam? Sa ne facem de ras?” Dar acest strigat al lor a fost unul cu smerenie si simplitate pentru a induiosa pe Dumnezeu. Cu alte cuvinte, exista totusi o gandire la „ochii lumii” buna, crestineasca. Maica Siluana, intr-o conferinta, sfatuieste toti crestinii ca atunci cand se intorc de la Biserica, chiar daca au o nemultumire, o suparare ceva, sa zambeasca, sa Il roage pe Dumnezeu: „Doamne, pune tu zambet pe fata mea pana ajung in camera mea”, „si acolo poti sa plangi cat vrei”, continua maica. Ce or sa zica necredinciosii daca ne vad si pe noi credinciosii ca venim suparati sau intristati de la Biserica. „Uite, ma, asta se duce la biserica si tot trista e! De ce sa ma duc?” Asa si israelitenii se temeau sa nu cumva sa rusineze credinta lor, pe Dumnezeu in care credeau ei, si nicidecum nu au zis asta din slava desarta. „Daca ne aflam si noi intr-o situatie grea si n-o infruntam duhovniceste, atunci mirenii ne vor spune: “Unde este rugaciunea voastra? Spuneti ca va rugati, dar ce faceti?” Ne facem de ras” mai zice Parintele Paisie.
Moda noastra cea de toate zilele
Problema este ca, asa cum spun Sfintii Parinti, acest pacat este atat de subtil, incat se insereaza pe negandite, cand te astepti mai putin. In aspectul exterior pare ca se ascunde cel mai mult. Poate ca de aceea, vesmantul monahului, adica cel care a hotarat sa se rupa cu totul de lume este o haina neagra si neinteresanta, tocmai pentru a arata ca el, cu trupul a murit pentru aceasta lume. Moda poate fi un pericol si ii poate atrage in capacana si pe crestini. Daca, de exemplu, ti-ai luat o camasa noua si mai scumpa, parca nutresti o asteptare ascunsa sa fii observata sau in orice caz placuta mai mult, si iti da o oarecare importanta. Sigur, se poate intampla si vice-versa, sa ai niste haine mai rele si tot sa te mandresti, spunand ca « ce cuvios » esti tu. Asa-i de perfid acest pacat! De aceea, este bine sa pastram calea de mijloc si aici, si sa purtam niste haine modeste, simple, fara a atrage atentia cu nimic, nici in bine nici in rau.
Ma uit in jur si caut sa vad un om care nu cauta aprecierea, aprobarea, ochii celuilalt. Un om care sa se simta bine in el, numai el cu Dumnezeu. Deodata, vad in biserica, pe culoarul care este de obicei lasat liber intre credinciosii din dreapta si credincioasele din stanga, o fata care se straduieste sa iasa din aglomeratie, afara. Ma uit la ea : modestia i se citeste pe fata. O modestie atat de autentica nu am vazut in viata mea! Un fel de intelegere profunda a vietii amestecata cu un soi de resemnare si de multumire de a sta inauntru, in sine, i se zugravea pe chip. A fost vorba doar de cateva clipe, dupa aceea a disparut. M-am uitat indelung la ea. Primele mele ganduri au fost: « niciun pic de slava desarta la omul acesta… » O fi fost, poate, doar o « masca » de moment, cine stie ce ganduri avea atunci acea fata, decat Dumnezeu ? Stiu doar atat, ca am vazut pentru putin timp proiectia unui chip lipsit de grija de « ochii lumii » si asta mi-a dat pace si bucurie.
Sa Il rugam pe Bunul Dumnezeu sa ne dea autenticitate in gesturi, in cuvinte si o inima sincera si curata!
Ioana Pavel
Ioana Pavel
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.