Martirajul ingerului pazitor
Martirajul e accepatarea unei suferinte nemeritate. La oameni, suferinta se explica prin greseala protoparintilor. Suferinta ingerilor este insa ireductibila; e o suferinta fara de pacat, imaculata, pe masura stralucirii lor suprafiresti. Nu toti Parintii accepta totusi ca ingerii sunt capabili de suferinta. Nepatimitori prin definitie, angajati constiincios in implinirea vointei lui Dumnezeu, ei n-ar fi indrituiti la reactii sentimentale, n-ar fi capabili de bucurie si de tristete. Cum poate nepatimirea sa devina compatimire? Scriptura si practica liturgica a Bisericii nu confirma totusi aceasta viziune arctica asupra ierarhiilor ingeresti, ingerii participa intens la tulburarile vietii noastre launtrice, sunt "pedepsiti", dupa modelul "dreptului pedepsit" intruchipat de Iov, sa ne insoteasca in toate umbroasele noastre peripetii lumesti. Ingerul pazitor e rastignit zilnic pe netrebnicia celui pazit.
Fiecare dintre greselile noastre curente are, prin intermediul lui, un ecou cosmic, astfel incat cel mai neinsemnat derapaj se amplifica vertiginos, atingand, in cele din urma, Fata Tatalui. in mai multe rugaciuni crestine se exprima dramatic aceasta realitate. Canonul ingerului Pazitor (Cantarea a 3-a) il face pe cel ce se roaga sa se adreseze astfel protectorului sau: "Ziua si noaptea, cu faptele mele cele rele, te amarasc si te scarbesc si te intarat." Iar lista faptelor noastre rele nu e decat un inventar banal al comportamentului nostru cotidian. Inventarul acesta e, totodata, inventarul suferintelor ingeresti, suma contrarierilor pe care insotitorul din cer trebuie sa le asume in exercitiul providential al insotirii. Iata un fragment semnificativ dintr-o rugaciune catre Duhul Sfant: "...iarta-mi mie, nevrednicului, toate cate am gresit Tie astazi ca un om, si nu numai ca un om, ci si mai rau decat dobitocul: pacatele mele cele de voie si cele fara de voie, cele stiute si cele nestiute, care sunt din tinerete si din obiceiul cel rau si care sunt din voia cea sloboda si din lene; ori de m-am jurat cu numele Tau, ori de l-am hulit in gandul meu, sau pe cineva am ocarat, sau pe cineva am clevetit in mania mea, sau am scarbit, sau de ceva m-am maniat, sau am mintit, sau fara de vreme am adormit, sau vreun sarac a venit la mine si nu l-am socotit, sau pe fratele meu l-am scarbit, sau m-am sfadit, sau pe cineva am osandit, sau m-am marit, sau m-am trufit, sau, stand in rugaciune, mintea mea s-a ingrijit de vicleniile acestei lumi, sau razvratire am cugetat, sau prea m-am saturat, sau m-am imbatat, sau nebuneste am ras, sau ceva rau am cugetat, sau frumusete straina am vazut si cu dansa mi-am ranit inima, sau ce nu se cuvine am grait, sau de pacatul fratelui meu am ras, sau de rugaciune nu m-am ingrijit, sau altceva rau am facut si nu-mi aduc aminte; ca acestea toate si mai mari decat acestea am facut..."
In rezumat, cam asa arata materia pe care o are de digerat ingerul in comertul sau neincetat cu noi. Credinciosului nu i se cere insa convertirea responsabilitatii si a unei lucide evaluari de sine in teroare cotidiana si nevroza. El nu trebuie sa subaprecieze capacitatea supranaturala a ingerului sau de a indura totul si de a dizolva tone de fapte rele in cate un miligram de buna-intentie si de cainta. Totul e sa nu pierzi contactul, sa nu-ti iei ochii de la martirul inaripat care iti sta, nevazut, alaturi, si care va marturisi pentru tine, in favoarea ta, la Judecata finala. Totul e sa stii sa te rogi si sa vrei s-o faci: "ingerule cel sfant al lui Hristos, catre tine cad si ma rog, pazitorul meu cel sfant, care esti dat mie de la Sfantul Botez spre pazirea sufletului si a pacatosului meu trup. Iar eu, cu lenea mea si cu obiceiurile mele cele rele, am maniat prea curata lumina ta si te-am izgonit de la mine prin toate lucrurile cele de rusine: cu minciunile, cu clevetirile, cu pizma, cu osandirea, cu trufia, cu neplecarea, cu neiubirea de frati si cu tinerea de minte a raului, cu iubirea de argint, cu desfranarea, cu mania, cu scumpetea, cu mancarea cea fara de sat, cu betia, cu multa vorbire, cu gandurile cele rele si viclene, cu obiceiurile cele rele si cu aprinderea spre desfranare, avand osebita voire spre toata pofta cea trupeasca. O, rea-voire a mea, pe care nici dobitoacele cele necuvantatoare nu o au! Dar cum vei putea sa cauti spre mine sau sa te apropii de mine, cel necurat? Sau cu ce ochi, ingerule al lui Hristos, vei cauta spre mine, cel ce m-am incurcat asa de rau in lucrurile cele intinate? Sau cum voi putea sa-mi cer iertare pentru faptele mele cele amare, rele si viclene, in care cad in toate zilele si noptile si in tot ceasul?"
Andrei Plesu
-
Limbajul credintei
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.