Misiunea spirituala si sociala a bisericii

 

Dupa aproape cinci decenii in care Biserica a fost obligata sa-si restranga activi­tatea ei la incinta locasurilor de cult, astazi are posibilitatea sa-si desfasoare misiunea ei si in domeniul social. De la bun inceput trebuie spus insa ca Mantuitorul nu a venit cu un pro­gram menit sa contribuie la rezolvarea problemelor sociale sau economice care confrunta societatea in epoci diferite, ci ne-a adus o Revelatie divina care sa constituie izvor nesecat de inspiratie pentru credinciosii din toate timpurile.

 

Hristos a descoperit credinciosilor cine este Dumnezeu, pentru ca sa li se deschida ochii si sa inteleaga cine sunt ei insisi si in ce raport se afla cu semenii lor. El a indreptat ochii credinciosilor catre cer, pentru ca astfel, cu sufletul luminat si transfigurat, sa-si intoar­ca apoi privirile spre pamant si sa aprecieze lumea de aici in lumina noua adusa de El. Iisus Hristos le vorbea oamenilor despre imparatia cerurilor, ca si cum invatatura Lui nu ar fi fost in masura sa ne dea solutii pentru problemele sociale, dar a impartasit oamenilor optimis­mul sa creada si sa nadajduiasca si le-a dinamizat vointa lor ca sa vrea sa faca din aceasta realitate cereasca o realitate pamanteasca: "Vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer, asa si pe pamant." imparatia lui Dumnezeu le impune o noua norma de actiune, le da credi­nta, le insufla o nadejde, le imprumuta curaj si putere, ca sa faca din aceasta realitate cereasca o realitate pamanteasca.

 

Mantuitorul ne-a adus o conceptie noua despre Dumnezeu, care s-a dovedit a fi fecunda pe teren social, adica conceptia unui Dumnezeu care nu mai este individual, ci trei mic, adica-ne-a descoperit pe Dumnezeu ca Tata si Fiu in iubirea negraita a Duhului Sfant. De aceea, legea fundamentala a imparatiei divine, proclamata de Mantuitorul ca ideal al vietii crestine, este iubirea. Iubirea trebuie sa se afle la baza raportului dintre om si Dumnezeu si tot iubirea trebuie sa fundamenteze si raportul reciproc dintre oameni. Iubirea fata de Dumnezeu era raspunsul la iubirea pe care a aratat-o mai intai Dumnezeu fata de om prin crearea, sustinerea si mantuirea acestuia. Considerand pe om creat dupa chipul lui Dumnezeu, crestinismul a dat omului o valoare necunoscuta in societatile pagane. Dar din iubirea noastra fata de Dumnezeu, care ne-a zidit si rascumparat prin sangele Unicului Sau Fiu, trebuie sa izvorasca iubirea fata de semeni, care sunt fiii Tatalui ceresc, in legatura comuniunii reciproce. Sfantul Vasile cel Mare este cel care a subliniat in mod deosebit ca Dumnezeu in Treime inseamna fundament si temelie a comuniunii omului cu Dumnezeu si semenii.

 

Acest fapt are o importanta capitala pentru problema care ne intereseaza, fiindca crestinismul abordeaza astfel omul atat la nivel personal cat si la nivel comunitar, atat in Biserica, dar si in societate, caci nu se poate separa radical comunitatea eclesiala de cea sociala. Liturghia a avut functia eclesiologica si comunitara de a uni, de a strange, de a aduna intr-o unitate sufleteasca pe oamenii atat de deosebiti din multe puncte de vedere. Prin Taina Sfintei Euharistii, care se savarseste si se administreaza in cadrul Sfintei Liturghii, Biserica aduna multimea credinciosilor intr-un singur Trup - Trupul lui Hristos - care si-a gasit expre­sia cea mai fericita in vechile agape sau mese ale dragostei fratesti, din vremea primelor comunitati crestine. Se intelege insa ca ecourile acestei constiinte intime, simtul de comu­niune, nu s-a limitat la orele de rugaciune din interiorul locasului de cult, ci s-au rasfrant din­colo de zidurile bisericii, in relatiile sociale. Luptand greu cu mentalitatea vechii societati sclavagiste sau medievale, ea a invatat astfel pe credinciosi sa-si tempereze individualismul si egoismul si sa-si subordoneze interesele personale intregului general al societatii in care omul se afla integrat.

 

Crestinismul are orizont social indiscutabil, fiindca mantuirea credinciosilor se realizeaza in functie de semenii nostri care alcatuiesc societatea. Dar in lecuirea relelor sociale si economice. Mantuitorul pleaca de la cele interioare spre cele exterioare, de la per­soana la societate. Aceasta pentru ca relele sociale isi au izvorul in inima omului si de acolo devin ele exterioare si se manifesta in relatiile sociale dintre oameni. Acolo se plamadesc gandurile rele, acoio se infiripa gandurile de dominare si oprimare a vietii semenului, acolo apar gandurile de jaf, de exploatare sau de marturie mincinoasa, acolo isi fac aparitia gan­durile de calomnie care alimenteaza atatea adversitati. Atunci cand Mantuitorul le spune fariseilor ca nu spurca ce intra in gura omului, ci ceea ce iese din ea, vrea sa arate ca tot raul care intineaza pe om rasare din inima sa. Lecuirea relelor sociale incepe astfel cu viata inte­rioara a omului, fiindca innoirea vietii credinciosilor se realizeaza prin focul purificator al Sfantului Duh de la Cincizecime, datorat operei de rascumparare infaptuita de Hristos. Prin puterea Duhului, prin credinta si fapte bune, omul creat dupa chipul lui Dumnezeu este chemat sa se ridice la asemanarea cu Dumnezeu, ca sa transforme patimile irationale din fiinta lui, in virtuti rationale, si sa se deschida astfel comuniunii cu Dumnezeu si semenii.

 

Dar dupa invatatura Mantuitorului Hristos, lecuirea relelor sociale si innoirea so­cietatii se realizeaza nu numai pe calea purificarii si indumnezeirii credinciosilor, adica prin transformarea egoismului in iubire, dar si pe cale exterioara, prin lupta credinciosilor pen­tru dreptate sociala. Daca Mantuitorul ii fericeste, pe de o parte pe cei curati cu inima, "caci acestia vor vedea pe Dumnezeu", pe de alta parte, ii fericeste pe cei flamanzi si insetati de dreptate, pe facatorii de pace, pe cei prigoniti pentru valorile Evangheliei aduse de El. Este adevarat ca iubirea are mai mult caracter personal, in timp ce dreptatea are mai mult carac­ter social. Dreptatea fara iubire duce la razbunare, adica la legea talionului, iubirea fara drep­tate duce la subiectivism si fanatism. Iubirea si dreptatea alcatuiesc impreuna temelia unui crestinism integral care impleteste dimensiunea verticala a mantuirii cu cea orizontala, spiri­tualitatea cu responsabilitatea sociala.

 

Viata noastra in Hristos ne obliga sa urmam lui Hristos in societate, in trei directii importante. Mai intai, suntem chemati sa aparam adevarul de credinta revelat impotriva con­fuziei si dezorientarii religioase care confrunta omul contemporan si sa aratam lumii ca acest Adevar nu inseamna ideologie abstracta, ci persoana di vino - umana a lui Hnstos care a spus ca El este Calea, Adevarul si Viata. Avem datoria apoi sa ne ingrijim de cei ce au nevoie de sprijinul si ajutorul nostru material, ca sa putem avea raspuns bun la judecata din urma, cand vom fi intrebati de Hristos insusi daca am hranit, daca am dat de baut si daca am imbracat pe cei ce se aflau in suferinte si necazuri. Din raspundere fata de Hristos trebuie sa ducem lupta cea buna impotriva influentelor nocive care se abat asupra societatii noastre, impotri­va agresivitatii, violentei, urii, intolerantei, avortului, pacatelor impotriva firii, erotismului sau sexualitatii excesive si exclusive, care nu fac decat sa transforme omul in sclavul pati­milor irationale, si sa-l desfigureze din punct de vedere spiritual.

 

Lumea in care traim a suprimat distanta dintre oameni, a sporit considerabil dis­tanta dintre inimi. Renasterea spirituala si morala a neamului nu se va realiza daca nu incal­zim relatiile personale dintre membrii societatii prin iubire, iertare si comuniune. Sa vedem mereu in mintea si inima noastra cuvintele Mantuitorului care ne spune ca va marturisi inaintea Tatalui din ceruri doar pe cel care L-a marturisit pe El inaintea oamenilor. Mantuirea noastra va fi deplina atunci cand lumina invierii lui Hristos si Hristos insusi va salaslui in noi, ca sa fim sare a pamantului si lumina a lumii. Hristos este piatra care ne con­fera puterea si stabilitatea sa infruntam si sa biruim incercarile ceasului de fata, caci acesta este mesajul adresat ucenicilor Sai in ajunul jertfei si invierii Sale: "indrazniti, Eu am biruit lumea".

 

Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu

 

• Misiunea Bisericii intr-o lume secularizata
  Publicat in : Editoriale
• Despre dimensiunea euharistica a creatiei in raport cu problemele ecologiei si cu misiunea Bisericii
  Publicat in : Religie