"Cel ce se inchina icoanei se inchina persoanei zugravite pe ea". Asa au marturisit Sfintii Parinti la Sinodul al VII lea Ecumenic de la Niceea din anul 787 si in acest fel graieste si va vorbi Biserica despre inchinarea la icoane.
Cu alte cuvinte icoana nu doar aminteste de persoana reprezentata, ci ne pune in relatie cu ea. Icoana nu e doar un manual din care invatam cate ceva despre sfantul zugravit, ci o poarta care ne duce la imbratisare. Prin harul lui Dumnezeu sfantul este o prezenta vie in icoana. Nu vorbeste in modul in care vorbim noi pentru ca trimite la o alta lume, lumea vesnica in care grairea se face in alt chip. Deci ne vorbeste si sfantul, numai ca trebuie sa avem urechi de auzit.
Pentru crestinul adevarat, materia din care este facuta icoana este inexistenta. Pentru ca el nu vine sa se inchine si sa sarute o bucata de lemn pictata, ci vine sa-i vorbeasca si sa-l sarute pe cel reprezentat. Icoana ii da sentimentul de acasa. E locul in care stie ca nu poate rata intalnirea cu el. Din acest motiv, crestinul nu se opreste la admiratia icoanei.
Intalnirea cu sfantul din icoana este o intalnire cu Dumnezeu. Sfintii sunt desavarsiti nu datorita puterilor lor, ci datorita harului revarsat peste ei din Dumnezeu. Sfintenia e o rodire a lui Dumnezeu in ei. Asadar, orice sfant face trimitere la Dumnezeu. Nu te opreste doar la el.
Dorinta lui Dumnezeu este sa devenim icoane ale Sale. Asa ca nu ezitati sa va inchinati la icoane. Vezi primi putere sa faceti trecerea de la chipul trecator la cel de slava.
Adrian Cocosila
-
Temeiuri pentru cinstirea icoanelor
Publicat in : Pictura
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.